Sexul in sarcina

sexul in sarcina

Activitatea sexuala este o parte normala a comportamentului uman. Cu toate acestea, functiile sexuale pot fi afectate de sarcina. Atunci cand intervine sarcina, este posibil ca frecventa sexuala sau dorinta sa fie afectate de modificarile hormonale, de modificarile fizice si emotionale, mai ales in ultimele saptamani de sarcina.

Cu exceptia cazului in care medicul va recomanda evitarea relatiilor intime in perioada sarcinii, acestea sunt permise, dar este posibil ca actul sexual sa fie uneori incomod.

Activitatea sexuala este comuna in timpul sarcinii, dar frecventa variaza foarte mult, cu tendinta de a scadea odata cu avansarea varstei gestationale. Activitatea sexuala scazuta poate fi atribuita starilor de greata, fricii de avort spontan, temerilor ca aceasta ar putea afecta fatul, lipsa de interes, disconfortul, teama de a nu se rupe apa, teama de infectie sau oboseala. Libidoul si satisfactia sexuala pot fi, de asemenea, afectate negativ de perceptia femeii asupra propriului corp.

Cuprins:

  1. Dorinta sexuala si sexul in sarcina
  2. Cand este contraindicat sexul in perioada sarcinii?
  3. Sexul in timpul sarcinii afecteaza fatul?
  4. Cat de placut este sexul in sarcina?
  5. Care pozitii sexuale sunt cele mai confortabile in timpul sarcinii?
  6. Riscul de nastere prematura
  7. Sexul si boala inflamatorie pelvina
  8. Hemoragia antepartum in placenta previa
  9. Sunt prezervative necesare?
  10. Infectiile cu transmitere sexuala (BTS)
  11. Viata sexuala dupa nastere

Dorinta sexuala si sexul in sarcina

Dorinta sexuala si sexul in sarcina

Epuizarea, fluctuatiile hormonale, marirea sanilor si conceptiile personale in legatura cu cresterea in greutate va pot afecta dorinta sexuala.

Pentru multe femei, primele trei luni de sarcina pot cauza multa oboseala si greata. Sanii unei femei isi maresc dimensiunile in timpul sarcinii, ceea ce poate creste gradul de excitare sexuala. Daca pentru unele femei marirea sanilor este perceputa ca ceva pozitiv, altora le produce disconfort si dureri.

In timp ce sarcina progreseaza, apar modificari ale corpului, ceea ce poate cauza stari usoare de depresie. Pe masura ce copilul incepe sa se miste in uter, presiunea pelvina crescuta poate cauza un usor disconfort. In plus, orgasmul poate fi un motiv de ingrijorare pentru unele femei in timpul sarcinii. La atingerea orgasmului, uterul se contracta intr-o maniera ritmica, care poate fi inconfortabila.

In unele cazuri, este posibil sa nu vreti deloc sa faceti sex, fie din cauza unor temeri, fie din lipsa dorintei sexuale. Inlocuiti actul sexual in astfel de situatii cu momente placute petrecute impreuna cu partenerul, Dupa nasterea copilului, veti avea mai putin timp de cuplu, astfel incat este bine sa profitati la maximum de el acum. Discutati cu partenerul deschis despre orice temeri sau dorinte.

Cand este contraindicat sexul in perioada sarcinii?

Pentru cele mai multe cupluri, sexul in timpul sarcinii este permis, atat timp cat ambii parteneri isi dau consimtamantul si se simt confortabil. Cu toate acestea, anumite afectiuni pot aparea in timpul sarcinii, ceea ce pot predispune la nastere prematura.

Daca intampinati sangerari vaginale sau travaliu prematur, trebuie evitat contactul sexual. De asemenea, nu este indicat daca va confruntati cu dureri abdominale sau crampe, daca se rupe apa sau daca partenerul are herpes genital. Infectarea cu herpes genital in timpul sarcinii expune fatul unui risc major.

Astfel, situatiile care pot contraindica sexul in sarcina sunt:

  • istoricul de nastere prematura sau travaliu prematur;
  • istoricul de avort spontan;
  • scurgeri vaginale inexplicabile;
  • daca s-a rupt apa;
  • sangerari vaginale anormale;
  • daca placenta are pozitia modificata;
  • daca cervixul este dilatat;
  • daca aveti sarcina multipla;
  • daca unul dintre parteneri are o boala cu transmitere sexuala.

Sexul in timpul sarcinii afecteaza fatul?

Sexul in sarcina nu afecteaza fatul. Dopul gelatinos care sigileaza cervixul confera protectie impotriva infectiilor. Sacul amniotic si muschii puternici ai uterului protejeaza, de asemenea, copilul.

Daca aveti orgasm, bebelusul se va misca mai mult, asta deoarece creste ritmul cardiac al mamei, nu pentru ca simte disconfort.

Miscarile si sunetele din afara si din corpul mamei sunt obisnuite pentru fat. Bebelusul este in sacul amniotic, ceea ce il impiedica sa vada sau sa simta ceva in timpul penetrarii sexuale.

Cat de placut este sexul in sarcina

Cat de placut este sexul in sarcina?

Gradul de placere resimtit in timpul unui act sexual in timpul sarcinii variaza de la o femeie la alta.

Cresterea fluxului sanguin in zona pelvina in timpul sarcinii poate duce la intensificarea senzatiei sexuale, care este resimtita diferit de fiecare femeie.

Clitorisul poate fi mai putin sensibil in aceasta perioada, iar orgasmele pot fi mai reduse ca intensitate, iar unele femei chiar nu pot ajunge la orgasm deloc in timpul sarcinii. Penetrarea, mai ales cea profunda, poate fi dureroasa. In timpul sarcinii, unele femei se pot simti mai sensibile din cauza nivelului crescut de hormoni (progesteron si estrogen) care circula in organism, plus un flux sanguin crescut la nivelul sanilor si organelor genitale. Unele femei experimenteaza primul lor orgasm, sau chiar orgasme multiple, in timpul sarcinii. Acest lucru poate fi datorat fluxului de sange suplimentar. Veti observa, de asemenea, cresterea secretiilor vaginale si modificarile hormonale pot da acestor secretii un miros mai puternic.

In unele cazuri, sarcina afecteaza libidoul, in timp ce in cazul altor femei, dorinta sexuala se intensifica, toate fiind puse pe baza hormonilor produsi de organism. De asemenea, starea de spirit este un alt factor cu rol in placerea sexuala, pentru ca daca nu sunteti incantata de sarcina, sau daca sunteti nesigure, acest lucru va poate afecta dorinta sexuala.

Care pozitii sexuale sunt cele mai confortabile in timpul sarcinii?

Pe masura ce progreseaza sarcina, este posibil ca pozitia misionarului sa nu fie una confortabila. Evitati pozitiile care pun presiune pe abdomen si pozitiile cu penetrare profunda. Atat timp cat va simtiti confortabil, majoritatea pozitiilor sexuale sunt potrivite insa in timpul sarcinii.

Sexul oral este sigur in timpul sarcinii, dar trebuie evitata suflarea aerului la nivelul vaginului, deoarece acest lucru poate provoca un embolism, cand o bula de aer blocheaza un vas de sange, desi situatiile sunt rare. Sexul anal nu afecteaza fatul, dar poate fi inconfortabil, mai ales in cazul hemoroizilor dati de sarcina, si trebuie evitat complet actul sexual vaginal dupa actul sexual anal, deoarece acest lucru ar putea cauza raspandirea bacteriilor de la nivelul rectului la vagin, care poate duce la infectie.

Riscul de nastere prematura

Riscul de nastere prematura difera in randul femeilor insarcinate, in functie de prezenta sau absenta factorilor de risc specifici. Acestia includ travaliul prematur anterior, gestatia multipla si afectarea colului uterin.

Unele afectiuni si stimularea genitala pot induce eliberarea de oxitocina din hipofiza posterioara, provocand contractii uterine. Prostaglandinele eliberate in urma stimularii mecanice a colului uterin pot provoca maturizarea colului uterin, la fel ca prostaglandinele din materialul seminal.

Femeile cu sarcini gemelare prezinta, de asemenea, un risc mai mare de nastere prematura, insa cercetarile in acest sens sunt limitate.

Mecanismele de inducere a travaliului prematur includ eliberarea de oxitocina prin stimularea mamelonului si / sau clitorisului, dar si eliberarea de prostaglandina E implicata in maturarea colului uterin si cresterea la nivel vaginal a microorganismelor. In general, majoritatea studiilor nu au putut gasi nicio relatie intre frecventa actului sexual si riscul de nastere prematura, dar, cu toate acestea, unele studii au identificat grupuri de risc specifice in care activitatea sexuala a crescut riscul, cum ar fi: infectia la nivelul tractului genital inferior si colonizarea vaginului cu microorganisme specifice.

Rolul actului sexual in inducerea travaliului a fost, de asemenea, studiat. Relatia dintre orgasm si eliberarea de oxitocina nu a fost niciodata stabilita concret, dar, cu toate acestea, se pare ca orgasmele repetate pot produce contractii uterine ritmice.

pozitii sexuale confortabile in timpul sarcinii

Sexul si boala inflamatorie pelvina

O conceptie gresita este ca sarcina protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala si a bolilor pelvine inflamatorii. Acest lucru nu este numai fals, ci poate contribui si la o intarziere a tratamentului, cu consecinte semnificative asupra mamei si fatului. Teoretic, femeile gravide ar trebui sa aiba un risc scazut de a dezvolta o boala inflamatorie pelvina datorita barierelor naturale impotriva infectiei, mai ales a dopului gelatinos. Cu toate acestea, tractul genital superior este inca in pericol pentru infectii in primul trimestru, iar infectia cronica a tractului genital superior poate sa reapara in timpul sarcinii.

Hemoragia antepartum in placenta previa

In contextul placentei previa, contactul penisului cu colul uterin in timpul actului sexual poate avea ca rezultat un risc similar de hemoragie si, ca urmare, pacientele cu placenta previa trebuie sa evite actul sexual cu penetrare profunda in sarcina.  Cu toate acestea, exista putine date care sa sustina sau sa respinga aceasta recomandare.

Sunt prezervative necesare?

Expunerea la infectii cu transmitere sexuala in timpul sarcinii creste riscul de probleme care pot afecta sarcina si sanatatea bebelusului. Evitati toate formele de sex – vaginal, oral si anal – daca partenerul are o infectie sexuala activa sau recent diagnosticata.

Infectiile cu transmitere sexuala (BTS)

Daca credeti ca ati putea avea o infectie cu transmitere sexuala, discutati cu medicul  despre posibilitatea de a fi testata. Este important sa efectuati teste, deoarece infectiile cu transmitere sexuala pot afecta copilul:

  • Sifilisul poate traversa placenta si poate infecta copilul inainte de nastere.
  • Gonoreea, chlamydia, hepatita B si herpesul genital pot fi transmise in timpul nasterii.
  • HIV poate fi transmis in uter, in timpul nasterii si in timpul alaptarii.

Viata sexuala dupa nastere

Majoritatea complicatiilor eventuale postpartum apar in primele doua saptamani. Cea mai frecventa complicatie postpartum asociata cu activitatea sexuala este contactul intim dureros. O cauza obisnuita a actului sexual dureros este uscaciunea vaginala cauzata de starea hipoestrogenica indusa de alaptare. Acest disconfort poate fi ameliorat prin lubrifiere sau, daca este necesar, estrogen vaginal.

Nu exista date care sa raspunda unei intrebari frecvente din perioada postnatala, si anume: cand imi pot relua viata sexuala? In primele 6 saptamani de dupa nasterea naturala, vaginul se vindeca, de obicei. Femeile cu traumatisme minime sau fara traumatisme perineale isi pot relua viata sexuala chiar  mai devreme fara complicatii, in comparatie cu cele care au avut traumatisme vaginale, de obicei. Cele mai multe complicatii infectioase postpartum apar in primele 2 saptamani dupa nastere si chiar si asa, putine femei se simt suficient de confortabil pentru a avea relatii intime mai devreme, explicand astfel raritatea acestor complicatii.

Se recomanda acele pozitii confortabile si sigure pentru ambii parteneri, folosirea lubrifiantilor si acordarea unei mai mari atentii preludiului.

Sexul in sarcina este normal. Exista foarte putine contraindicatii si riscuri legate de raportul sexual in cazul sarcinilor cu risc scazut. In cazul sarcinilor cu placenta previa sau a unui risc crescut de travaliu prematur, lipsesc dovezile de sustinere a abstinentei, iar cel mai indicat este sa discutati cu medicul despre acest aspect.

Te-ar putea interesa si:

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *