Sarcina multipla este o sarcina cu doi sau mai multi fetusi. Afla toate informatiile necesare despre sarcina gemelara sai sarcina multipla, din articolul de mai jos.
CUPRINS:
- Ce este sarcina multipla?
- Cum apare sarcina gemelara?
- Tipuri de gemeni
- Complicatii ce pot aparea la sarcina gemelara
- Sfaturi de ingrijire pentru sarcina multipla
- Nasterea gemenilor
- Alaptarea gemenilor
- Sarcina gemelara pe saptamani
Ce este sarcina multipla?
Sarcina multipla este o sarcina cu doi sau mai multi fetusi, si anume:
- gemeni – 2 fetusi;
- tripleti – 3 fetusi;
- cvadrupleti – 4 fetusi;
- cvintupleti – 5 fetusi;
- sextupleti – 6 fetusi;
- septupleti – 7 fetusi.
Copiii nascuti din sarcina multipla pot proveni din acelasi ovul sau din ovule diferite. Bebelusii care provin din acelasi ovul sunt numiti gemeni identici – o astfel de sarcina apare atunci cand un ovul este fertilizat de un spermatozoid si se divide in doi sau mai multi embrioni. Bebelusii care provin din ovule diferite sunt numiti gemeni fraterni, atunci cand doua sau mai multe ovule sunt fertilizate de spermatozoizi diferiti.
Sarcina multipla poate fi depistata cu ajutorul ecografiei, de obicei la 12 saptamani.
Iata principalele moduri prin care o sarcina multipla difera de o sarcina unica:
- vei avea nevoie de aproximativ 600 kcal suplimentare pe zi;
- sarcina multipla are mai multe riscuri asociate decat o sarcina unica;
- greturile matinale pot fi mai severe;
- activitatea cardiaca a mamei poate fi mai intensa;
- nasterile au loc, de obicei, in jurul saptamanilor 36-37;
- vor fi necesare controale medicale mai frecvente;
- burtica va fi mai mare decat in cazul unei sarcini cu un singur fat – o burtica cu gemeni la 32 saptamani va fi de aceleasi dimensiuni ca o burtica cu un singur bebe la 40 saptamani;
- e necesar un consum mai mare de apa si eventual mai multe suplimente prenatale.
Cum apare sarcina gemelara?
Sarcina multipla apare, de obicei, atunci cand sunt fertilizate mai multe ovule si sunt implantate in uter (gemeni fraterni/diferiti) si se pot dezvolta baieti, fete sau o combinatie a celor doua. Acesti fetusi sunt frati conceputi in acelasi timp. Desi nu sunt identici, la fel cum fratii seamana adesea, multiplii fraterni pot fi foarte asemanatori. Acestia au placenta separata si sac amniotic separat, de cele mai multe ori.
In alte cazuri, un ovul este fertilizat si apoi se divide in 2 sau mai multi embrioni – frati identici, cand fetusii au acelasi sex. Acestia sunt identici din punct de vedere genetic si arata aproape identic. Cu toate acestea, in general au personalitati diferite. Pot avea placente individuale sau saci amniotici individuali, rareori impart o placenta si un sac amniotic.
Intr-o sarcina cu tripleti sau mai multi fetusi, bebelusii pot fi identici, toti fraterni, sau un amestec al ambelor. Acest lucru se poate intampla atunci cand mai multe ovule sunt eliberate de mama si fertilizate. Daca unul sau mai multe dintre aceste ovule fertilizate se divid in doi sau mai multi embrioni, se va produce un amestec de multipli identici si fraterni.
Factorii care cresc sansele de a avea o sarcina multipla sunt:
- factori ereditari si genetici – istoric familial de sarcina multipla;
- varsta inaintata a mamei – femeile de peste 30 ani au mai multe sanse de a avea o sarcina multipla;
- daca mama provine ea insasi dintr-o sarcina multipla;
- sarcini anterioare – mai multe sarcini anterioare, inclusiv sarcini multiple, cresc sansele de a avea iar o sarcina multipla;
- rasa – femeile afro-americane au mai multe sanse de a avea gemeni decat orice alta rasa.
Alti factori care pot spori rata natalitatii multiple includ:
- medicamentele care stimuleaza ovulatia, cum ar fi citratul de clomifen si hormonul foliculostimulator (FSH) care ajuta la producerea multor ovule, care, daca sunt fertilizate, pot duce la sarcina multipla;
- tehnicile de reproducere asistata, cum ar fi fertilizarea in vitro (FIV) si alte tehnici – aceste tehnologii folosesc adesea medicamente care stimuleaza ovulatia pentru a produce mai multe ovule, care sunt apoi fertilizate si introduse in uter pentru a se dezvolta.
Este adevarat ca sarcina multipla „sare” peste o generatie?
Ideea ca sarcina multipla „sare” peste o generatie a fost studiata de multi ani. Acest lucru depinde in special de tipul gemenilor: in timp predispozitia de a avea gemeni fraterni este ereditara, sansele de a avea gemeni identici nu depind de acesti factori. Desi sansele de sarcina cu gemeni fraterni tin si de ereditate, implica si alti factori, ca genele implicate in ovulatie care induc hiper-ovulatia sau sansele de eliberare a mai multor ovule, dar si mediul, alimentatia, varsta, rasa etc.
Aceste sanse depind doar de genetica mamei, nu si de istoricul familial al tatalui. Desi genele tatalui nu cresc sansele de sarcina multipla, acestea sunt transmite mai departe catre viitoarele fiice, care pot avea, astfel, o sarcina multipla, de unde si ideea ca sarcina multipla „sare” peste o generatie. Sansele depind si de numarul persoanelor de gen feminin si masculin din familie – daca bunicii tai au avut doar baieti, niciunul dintre unchi nu a contribuit la transmiterea genei, dar daca bunicii au avut si o fata, creste probabilitatea ca tu sa ai gemeni. Cu toate acestea, este posibil sa apara sarcini multiple si la doua generatii consecutive, in functie de factori ereditari si de mediu.
Tipuri de gemeni
Exista doua tipuri principale de gemeni (se aplica si sarcinilor cu tripleti sau celorlalte tipuri de sarcini multiple):
Gemenii identici (monozigoti)
- un singur ovul este fertilizat de un singur spermatozoid, acesta se divide si se vor dezvolta doi copii;
- diviziunea va determina daca va exista o placenta (monocorionica) sau doua placente (dicorionica) si daca exista un sac amniotic (monoamniotic) sau doi saci (diamniotic);
- copiii sunt identici si vor avea acelasi gene;
- au intotdeauna acelasi sex si sunt foarte asemanatori.
Gemenii ne-identifici sau fraterni (dizigoti)
- doua ovule sunt fertilizati de spermatozoizi diferiti;
- 2/3 dintre sarcinile multiple sunt de acest tip;
- exista doua placente si doi saci amniotici;
- nu sunt foarte asemanatori;
- pot avea acelasi sex sau sex diferit.
Sarcina gemelara poate fi si:
- sarcina gemelara dicorionica si diamniotica – gemenii fraterni sau identici au placente si saci amniotici diferiti;
- sarcina gemelara monocorionica si diamniotica – gemenii identici au o singura placenta sau fiecare are propriul sac amniotic – apare riscul de sindrom de transfuzie twin-to-twin, cand un fat ii transfera sange celuilalt, astfel ca unul va avea prea mult sange, iar celalalt prea putin;
- sarcina gemelara monocorionica si monoamniotica – gemenii identici au aceeasi placenta si acelasi sac amniotic, complicatiile sunt mai frecvente, inclusiv probleme cu cordonul ombilical.
Tripletii, cvadrupletii si ceilalti copii din sarcini multipe pot fi o combinatie intre multipli identici si fraterni.
Complicatiile ce pot aparea la sarcina gemelara
O sarcina gemelara poate prezenta anumite riscuri mai mari decat o sarcina cu un singur fat. Aceste posibile complicatii includ:
- Risc de nastere prematura – Aproximativ 60% dintre gemeni se nasc la 37 de saptamani si 10% inainte de 32 de saptamani, iar 75% din tripleti se nasc la 35 de saptamani. Cu cat copiii se nasc mai devreme, cu atat riscurile sunt mai mari. Copiii prematuri nascuti intre 34 si 37 de saptamani, in general, se vor recupera bine. Bebelusii nascuti inainte de 28 de saptamani pot supravietui, dar vor avea nevoie de ingrijire medicala de specialitate.
- Greutate mica la nastere – Gemenii si tripletii de multe ori nu ajung la o greutate sanatoasa inainte de a se naste. De cele mai multe ori se nasc cu greutate mica la nastere. Acest lucru poate cauza probleme de respiratie, imunitate scazuta, dificultati de crestere. Greutatea la nastere considerata scazuta este mai mica de 2500 grame. Bebelusii nascuti inainte de 32 de saptamani si care cantaresc mai putin de 1,500 grame au un risc crescut de a dezvolta complicatii ca nou-nascuti. Prezinta un risc crescut de a avea probleme pe termen lung, cum ar fi afectare mintala, paralizie cerebrala, afectarea vederii si afectarea auzului.
- Restrictia de crestere intrauterina – Sarcinile multiple cresc la aproximativ aceeasi rata ca sarcina unica pana la un anumit punct. Rata de crestere a sarcinilor gemelare incepe sa incetineasca la 30 pana la 32 de saptamani, sarcinile cu tripleti la 27-28 saptamani, iar sarcinile cvadruplete de la 25-26 saptamani. Restrictia apare deoarece placenta nu mai poate asigura necesarul de nutrienti si copiii nu sunt „hraniti” similar.
- Anemia – Anemia defineste un nivel scazut de fier in sange. Simptomele includ stari de oboseala, piele palida, respiratie dificila. Anemia poate afecta atat copiii, cat si mama. O alimentatie bogata in fier va ajuta la mentinerea nivelului de hemoglobina. Uneori se pot recomanda suplimente de fier.
- Preeclampsie – Preeclampsia este o afectiune grava caracterizata prin hipertensiune arteriala si proteine in urina sau anomalii ale rinichilor sau ficatului. Se dezvolta in aproximativ 10-15% dintre cazurile de sarcina multipla. Cand preeclampsia este severa, aceasta poate afecta multe dintre organe si placenta si poate provoca probleme grave sau pune in pericol viata.
- Diabet gestational – Diabetul gestational este mai frecvent la femeile care au o sarcina multipla. O femeie insarcinata cu diabet gestational necesita o monitorizare atenta si controlul nivelului zaharului din sange.
- Probleme cu placenta – Placenta este atasata la peretele uterului, iar fatul este atasat de placenta prin cordon ombilical. Placenta furnizeaza sange, oxigen si elemente nutritive fatului prin intermediul cordonului ombilical. Functia placentara poate fi afectata usor intr-o sarcina multipla. Placenta imbatraneste prematur si poate afecta dezvoltarea fatului, poate sa nu furnizeze necesarul de sange oxigen sau nutrienti. Detasarea placentei de peretele uterin inainte de nastere este o alta problema ce poate duce la probleme de nastere, nastere prematura sau afectarea copiilor.
- Sindromul de transfuzie feto-fetal sau twin-to-twin este o complicatie rara, dar grava, care apare la gemenii identici atunci cand sangele curge de la un copil la altul prin intermediul placentei comune. Poate fi tratat prin operatie cu laser pentru a inchide conexiunea dintre vasele de sange ale copiilor.
- Cantitati anormale de lichid amniotic – Polihidramnios (prea mult lichid) si oligohidramnios (prea putin lichid) sunt mai frecvente la sarcinile multiple, mai ales la gemenii care au o singura placenta.
- Necesitatea de interventie prin cezariana – Pozitiile anormale ale copiilor cresc riscul de necesitate a nasterii cezariene.
- Hemoragie post-partum – Suprafata mare a placentei si suprasolicitarea uterina pot creste riscul de sangerare dupa nastere.
Sfaturi de ingrijire pentru sarcina multipla
- Sarcina multipla este mai solicitanta pentru mama, care are nevoie de surse suplimentare de fier si acid folic in timpul sarcinii pentru a evita anemia. E necesara odihna si evitarea stresului, adoptarea unui stil de viata sanatos si a unei diete complete si echilibrate. Daca ai gemeni, aportul caloric extra necesar va fi de aproximativ 600-700 kcal/zi. Evita alimentele nesanatoase si procesate si nu uita de vitaminele prenatale.
- Chiar daca e indicata odihna, incearca sa stai si activa cel putin 20-30 minute/zi – ca o plimbare scurta, fara suprasolicitare.
- In general, pot fi necesare controale medicale mai frecvente pentru monitorizarea starii copiilor.
- Tensiunea arteriala va fi monitorizata frecvent pentru a preintampina eventuale probleme.
- Trebuie acordata atentie maxima eventualelor simptome de afectare a sarcinii sau a sanatatii mamei.
- Accepta ajutorul si sprijinul celor din jur la treburi casnice sau in ingrijirea celorlalti copii, daca este cazul.
- Informeaza-te cat mai mult despre ceea ce presupune sarcina multipla, nasterea gemenilor sau mai mult chiar – educatia si parenting-ul in acest sens.
Nasterea gemenilor
Gemenii se nasc, de obicei, inainte de termenul obisnuit de 40 de saptamani.
In cazul nasterii gemenilor poate fi nevoie de mai mult personal medical, de obicei. Pentru ameliorarea durerilor se apeleaza la aceleasi tehnici ca in cazul unei nasteri normale. Uneori se poate recomanda o anestezie epidurala, mai ales daca cel de-al doilea copil nu este orientat cu capul in jos. In timp ce procesul de nastere este acelasi ca la o nastere unica, gemenii sunt monitorizati mai atent.
Aproximativ o treime dintre gemeni se nasc natural si procesul este similar cu cel de la o sarcina unica. Uneori, e necesara utilizarea forcepsului pentru a facilita nasterea.
In general, dupa nasterea primului copil se va face o examinare interna si o ecografie pentru a verifica pozitia celuilalt si eventual se va efectua o manevra pentru a schimba pozitia fatului, fie repozitionand copilul de la exterior, prin burta, apasand, sau efectuand o tehnica interna. Este posibil ca cel de-al doilea copil sa poata fi apoi nascut tot natural, dar uneori e necesara interventia cezariana – 5% dintre cazuri. Dupa repozitionarea copilului, se vor rupe membranele pentru nasterea lui. Nasterea celui de-al doilea copil poate fi mai scurta, deoarece colul este deja complet dilatat. Daca se opresc contractiile dupa prima nastere, se va interveni medicamentos in acest sens.
Cezariana este indicata daca ambii copii sunt in pozitii incorecte sau daca unul este in pozitie transversala. Interventia este indicata si in caz de complicatii, inclusiv placenta previa sau alte complicatii care pun in pericol sanatatea copiilor si a mamei, cum ar fi afectarea cordonului ombilical, hipertensiune, preeclampsie sau cand nasterea este foarte dificila.
Alte situatii in care se recomanda cezariana sunt:
- ati avut anterior o alta operatie cezariana;
- anterior ati avut o nastere dificila sau cu complicatii;
- sunt prezente in timpul sarcinii anumite complicatii;
- gemenii au o singura placenta si un singur sac amniotic – cordonul ombilical se poate incurca in timpul nasterii vaginale.
Alaptarea gemenilor
Multe mamici de gemeni sau tripleti sunt ingrijorate cand vine vorba de alaptarea mai multor copii simultan.
Chiar daca ai gemeni, vei putea avea destul lapte matern pentru a satisface nevoile celor mici. Alaptarea functioneaza pe principiul de cerere si oferta. Multe mame cred ca nu produc suficient lapte pentru ca cei mici scad in greutate dupa nastere – dar acest lucru este perfect normal in primele zile. De asemenea, exista anumite etape (puseuri de crestere), cand copiii trec printr-o perioada de crestere rapida perfect normala si au nevoie de mai mult lapte.
Alapteaza copiii cat mai des si stoarce laptele matern pentru hranirea cu biberonul la nevoie. E necesara monitorizarea cresterii copiilor pentru a depista eventuale probleme de crestere. Un alt mod de a vedea daca cei mici consuma suficient lapte este monitorizarea scutecelor udate pe zi. In primele 48 de ore de la nastere, bebelusii vor uda 2-3 scutece pe zi fiecare. Dupa 5 zile, acestia trebuie schimbati, in general, de 5-8 ori pe zi.
Sfaturi pentru alaptarea gemenilor:
- ii poti alapta simultan, cate unul la fiecare san, sau separat – este alegerea mamei, in functie de capacitatea de a mentine ambii copii simultan (desi alaptarea simultana poate fi mai dificila la inceput, este un mod prin care poti economisi eficient timp);
- poti folosi perne speciale in forma de „V” pentru alaptarea gemenilor sau prosoape rulate;
- nu hrani un copil de la acelasi san mereu – e important sa alternezi sanii pentru fiecare bebelus – cantitatea de lapte de la un san poate fi diferita fata de cea de la alt san;
- hidrateaza-te, alimenteaza-te si odhneste-te eficient pe toata durata alaptarii;
- consulta un specialist in lactatie sau pediatrul daca ai nelamuriri sau esti ingrijorata privind alaptarea si productia de lapte matern;
- alapteaza intr-o camera linistita, intr-o pozitie confortabila, fara stimuli din exterior;
- ai grija de sanatatea sanilor pe durata alaptarii, pentru a preveni inflamatiile si infectiile.
Sarcina gemelara pe saptamani
In general, copiii din sarcini multiple au tendinta de a avea greutate mai mica, nu neaparat pentru ca se dezvolta mai lent, sau pentru ca apare asa-numita „competitie” pentru elementele nutritive, ci in special pentru ca se nasc mai devreme decat bebelusii din sarcina unica – 60% dintre gemeni si 90% dintre tripleti se nasc inainte de saptamana 37.
Referinte:
- Multiple Pregnancy (Twins or more), link: https://www.nbt.nhs.uk/maternity-services/pregnancy/multiple-pregnancy-twins-or-more
- Multiple pregnancy, link: https://www.sath.nhs.uk/wp-content/uploads/2016/09/Multiple-Pregnancy-v5-October-2014-no-highLT.pdf
- Pregnant with multiples: potential complications, link: https://www.babycenter.com/0_pregnant-with-multiples-potential-complications_3584.bc
- Multiple Pregnancy and Birth: Twins, Triplets, and High Order Multiples (booklet), link: https://www.reproductivefacts.org/news-and-publications/patient-fact-sheets-and-booklets/documents/fact-sheets-and-info-booklets/multiple-pregnancy-and-birth-twins-triplets-and-high-order-multiples-booklet/
- Twins, Triplets, Multiple Births, link: https://medlineplus.gov/twinstripletsmultiplebirths.html
- Pregnant with twins: what to expect, link: https://www.babycenter.ca/a3787/pregnant-with-twins-what-to-expect
- The healthy multiple pregnancy guide, link: https://www.tamba.org.uk/file/MultiplePregnancyGuide.pdf
- Giving birth to twins, link: https://www.babycentre.co.uk/a3585/giving-birth-to-twins
4 Comments on “Sarcina gemelara – totul despre sarcina multipla”
Bună ziua. Sunt în sapt 35 de sarcina gemelara biamniotica bicoriala. Câte kg ar trebui să aibă acum bebelușii? Mulțumesc.
Ce inseamna spermatozoizi diferiti?se refera la un singur barbat sau doi?
Care sunt riscurile asociate daca fetii sunt intr-un singur sac embrionar?
Am nascut gemeni unul cu 2040 grame si unul cu 1980 grame. Acum sunt la incubator. Aveti idee cat timp voi sta cu ei in spital?