Puseuri de crestere la copii – ghid complet pentru mamici

puseuri de crestere la copii

Afla totul despre puseuri de crestere la copii din acest ghid complet pentru mamici! Invata ce este puseul de crestere, cand au loc puseurile de crestere la bebelusi, ce durata au si la ce semne si simptome sa acorzi atentie. 

CUPRINS:

  1. Ce este puseul de crestere?
  2. Cand au loc?
  3. Durata
  4. Semne si simptome 
  5. Sfaturi pentru buna gestionare a puseurilor de crestere

Puseuri de crestere la copii – ce sunt?

Puseul de crestere se traduce printr-o crestere accelerata a corpului, insotita de modificari in ceea ce priveste alimentatia, somnul si comportamentul.

In timpul unui puseu de crestere, bebelusul va lua in greutate, va creste in lungime si i se va mari circumferinta craniana mai repede decat de obicei. Copilul poate atinge un anumit nivel in dezvoltare si isi poate imbunatati anumite abilitati. Principalul semn vizibil al cresterii tine si de faptul ca bebe are nevoie de mai multe mancare si mananca mai mult. Daca bebelusul este alaptat la san, hranirea poate dura mai mult decat de obicei, iar daca este hranit cu formula, se poate sa ii mai fie foame inca dupa terminarea biberonului.

Unii copii trec prin aceste etape fara semne vizibile, insa daca este cantarit, de obicei se observa diferentele. Puseul de crestere este asociat si cu anumite modificari ale programului de somn. Cei mici pot fi mai agitati si nelinistiti in timpul etapelor de crestere accelerata, ceea ce poate afecta calitatea somnului si durata somnului.

Puseurile de crestere, in general, nu dureaza mai mult de doua-trei zile, insa zilele acestea se pot simti uneori ca si cum ar fi nesfarsite pentru mamica. Aceste schimbari aduc si salturi in dezvoltarea creierului, care aduc dupa sine si alte semne. Desi aceste perioade nu sunt tocmai placute pentru parinti, sunt un semn ca bebe se dezvolta asa cum trebuie.

puseuri de crestere la bebelusi

Puseuri de crestere la copii – Cand au loc?

Puseurile de crestere dureaza de obicei 1-3 zile, la bebelusi, in timp ce la copiii mai mari pot dura chiar o saptamana.

In general, se considera ca sunt anumite etape cheie in dezvoltarea copilului in primul an de viata, si anume urmatoarele puseuri de crestere:

  • la 7-10 zile
  • la 2-3 saptamani
  • la 4-6 saptamani
  • la 3 luni
  • la 4 luni
  • la 6 luni
  • la 9 luni

Modelul de crestere al fiecarui copil este diferit, asa ca nu trebuie sa va faceti griji daca copilul nu pare sa aiba o crestere rapida in aceste perioade. In plus, fiecare copil este diferit si organismul reactioneaza diferit in perioadele de crestere. Puseurile de crestere nu se opresc dupa primul an, ci se observa si ulterior, chiar pana in anii adolescentei.

Puseu de crestere la 7-10 zile de la nastere

Majoritatea copiilor vor avea o pierdere in greutate de 7-10% imediat dupa nastere, ceea ce este normal. Formarea depozitelor de grasime in uter ii va ajuta la mentinerea lor in primele cateva saptamani de la nastere. Copiii trebuie sa-si recastige greutatea de la nastere pana cand ajung la 10-14 zile de viata, iar aceasta crestere accelerata defineste primul puseu de crestere.  In aceasta etapa bebe va incepe sa fie tot mai atent la zgomotele din jur, cum ar fi sunetul telefonului sau zgomote din exterior.

In general, la cateva saptamani dupa nastere, bebelusul va creste frecventa hranirilor si adesea timpul petrecut la san sau hranindu-se cu formula de lapte. Daca in aceasta perioada se observa o durata mai lunga de alaptare si o cerere mai mare din partea copilului, poate fi vorba de un puseu de crestere. Nou-nascutii ar trebui sa fie alaptati de 12 sau mai multe ori in 24 de ore. In acelasi timp, este important sa urmariti semnele de foame ale copilului.

Puseu de crestere 2-3 saptamani

Cel de-al doilea puseu de crestere este de obicei in a doua sau a treia saptamana de la nastere. Si in aceasta etapa va creste cererea de lapte matern din partea copilului. Copilul trece, de asemenea, printr-o dezvoltare fizica mai accelerata si poate fi mai agitat sau plange mai mult. Poate fi schimbat si ritmul de somn al copilului, cel mic poate fi treaz mai mult timp decat pana acum.

Puseu de crestere 4-6 saptamani

Daca primele 2 etape poate nu sunt la fel de vizibile, puseul de crestere de la 4-6 saptamanai este in general mai usor de observat. In aceasta etapa hranirea poate fi mai frecventa si la capitolul somn se pot observa, de asemenea, anumite schimbari. Bebelusul poate fi mai agitat si mai nelinistit decat pana acum. In aceasta etapa, copilul poate prezenta o cerere mult mai mare de hrana si cu frecvente mai mari. Puseul de crestere de 4-6 saptamani dureaza in general 3 zile. Copilul ia si in greutate mai mult in aceasta etapa si creste lungimea si circumferinta craniana. Este cunoscut faptul ca in aceasta etapa bebe trece printr-o perioada de crestere brusca, accelerata.

Puseu de crestere 3 luni

Al patrulea puseu de crestere este cel de la 3 luni, cand, la fel ca si in cazul celorlalte, copilul poate parea mai infometat decat de obicei, se trezeste mai des noaptea, este agitat, ceea ce poate fi destul de frustrant pentru parinti. Copilul incepe sa isi sustina singur capul, se misca mult mai mult si isi dezvolta simturile.

Puseu de crestere 4 luni

La 4 ani este cel mai probabil ca cel mic sa treaca printr-un alt puseu de crestere, o dezvoltare accelerata, fizica si mentala. La 4 luni un bebelus in general are greutatea dubla fata de cea masurata imediat dupa nastere. Bebe  poate prezenta simptome de agitatie, nervozitate, cere mai multa hrana si poate sa aiba un somn agitat sau sa doarma foarte mult. Este perfect normal, si este un semn ca acesta se dezvolta asa cum trebuie. I se dezvolta mult mai bine vederea, motricitatea, percepe mai bine distantele.

Puseu de crestere 6 luni

Este normal ca la 6 luni bebe sa aiba nevoie de mai multa hrana, mai ales ca se incepe diversificarea, dar puseul de crestere este caracterizat printr-o nevoie si mai mare de hrana, care este asociata si cu schimbari ale ritmului normal de somn si schimbari comportamentale, inclusiv stari de agitatie, nervozitate.

Puseu de crestere 9 luni

Un ultim puseu de crestere din primul an de viata al bebelusului are loc la aproximativ 9 luni, cand copilul prezinta o crestere rapida in greutate, asociata cu un salt de dezvoltare. Prin masurarea greutatii si a inaltimii, dar si a circumferintei craniene, se observa clar o schimbare in ceea ce priveste dezvoltarea si cresterea copilului. Si acum apar, ca in orice alt puseu, si stari de nervozitate, afectarea somnului si o cerere mai mare de hrana din partea copilului.

puseuri de crestere la copii durata

Durata puseurilor de crestere

Puseul de crestere dureaza de obicei 2-3 zile, uneori chiar o zi, dar poate dura chiar si o saptamana uneori (in general, la bebelusi puseurile sunt scurte, fiind mai lungi in cazul copiilor mai mari). Fiecare copil este diferit, deci nu trebuie sa ne facem griji daca nu creste la fel ca alt copil  insa trebuie realizata o monitorizare constanta a dezvoltarii pentru a preveni afectarea cresterii.

Puseuri de crestere – Semne si simptome

Unul dintre cele mai importante si usor de observat semne ale unui puseu de crestere este o crestere brusca si mare a apetitului copilului. Acesta va dori sa suga mult mai frecvent decat pana acum, deoarece are nevoie de mai multe calorii. De asemenea, sugarii tind sa se trezeasca mai des noaptea, uneori chiar pentru a fi hraniti.

Simturile sunt maximizate si copilul nu este intotdeauna pregatit sa faca fata acestor schimbari, motiv pentru care apar schimbari de comportament, care pot fi dificil de gestionat de catre parinti.  Un copil poate fi mai agitat decat altul, pentru ca fiecare reactioneaza diferit si nu este o formula standard care sa prezica modul in care va reactiona acesta.

In general, schimbarile date de aceste perioade de puseuri de crestere vizeaza somnul, alimentatia si comportamentul celui mic.

Somnul bebelusului

Chiar inainte si in timpul unui puseu de crestere, bebelusul poate parea mai somnoros decat de obicei. Initial, trezirile mai putin frecvente noaptea pot fi un semn ca bebe isi canalizeaza energia pentru crestere. De asemenea, copilul se poate trezi noaptea des, pentru a i se satisface nevoia de hrana. Unele studii sugereaza ca in timpul unui puseu de crestere, bebelusii pot dormi  cu pana la patru ore mai mult decat de obicei in decurs de una sau doua zile.

De „vina” poate fi hormonul de crestere uman (HGH) ce este produs in creier in timpul somnului. HGH este crucial pentru crestere, astfel incat somnul poate furniza combustibilul pe care copilul trebuie sa il dezvolte.

Trebuie retinut ca in cazul unui puseu de crestere, rutina de somn se restabileste de la sine dupa aceasta perioada de 2-3 zile.

Comportamentul bebelusului – nervozitate, agitatie

In timpul unui puseu de crestere, bebelusul se poate sa fie mai agitat si nervos decat de obicei. Poate fi extrem de plangacios si sa vrea  doar in brate. Nu se stie exact care este exact cauza ce duce la aceste schimbari in comportament. Poate fi vorba de oboseala, pentru ca organismul are nevoie de mai multa energie decat de obicei pentru cresterea corpului.

, de asemenea, o teorie ca schimbarile comportamentale pot fi un semn ca urmeaza un salt de dezvoltare mentala. Acest lucru se poate intampla impreuna cu un salt de crestere sau la un moment diferit. Deci, daca bebelusul pare agitat sau nervos, s-ar putea sa se pregateasca sa isi imbunatateasca o noua abilitate, cum ar fi rostogolirea.

Apetit crescut

In timpul salturilor de crestere, copilul poate sa vrea sa fie alaptat mai des, uneori la fiecare 20 de minute, si uneori se trezeste mai des noaptea pentru ca ii este foame. Deoarece productia de lapte matern se bazeaza pe un ciclu de cerere si de productie, toate aceste mese mai dese te vor ajuta la cresterea productiei de lapte matern pentru a indeplini nevoile copilului care creste pe zi ce trece.

Pe masura ce copilul creste, este normal sa creasca si nevoile nutritionale ale lui, avand nevoie de cantitati mai mari de alimente. Trebuie retinut ca vorbim de o etapa de 2-3 zile in care sunt prezente aceste schimbari majore.

„Dureri de crestere”

Nu sunt dovezi medicale care sa confirme ca puseurile de crestere sunt asociate cu dureri (dureri la nivelul picioarelor, articulatiilor, genunchilor, coapsei etc.). Nu exista studii care sa sustina ideea ca oasele si musculatura sunt dureroase in timpul acestor puseuri.

Cu toate acestea, este posibil ca muschii in crestere sa se simta stransi si sa fie unele spasme dupa o  activitate mai intensa. In cazul copiilor mai mari au fost efectuate o serie de studii si acestia au raportat semne de spasme musculare in timpul acestor puseuri de crestere.

Starile de agitatie si nervozitate sunt date de dezvoltare, modificarea rutinei de somn, adaptarea copilului la alte schimbari, nu de durere.

Puseu de crestere sau colici

Puseu de crestere sau colici?

In cazul colicilor, plansul dureaza ingeneral cel putin 3 ore pe zi, 3 zile pe saptamana si adesea episoadele persista cam 3 saptamani. In cazul puseului de crestere, desi sunt prezente episoade de plans si agitatie, nu dureaza in general mai mult de 3 zile. De asemenea, in cazul colicilor, sunt prezente adesea simptome gastrointestinale, ca balonare si gaze, ceea ce nu este un simptom pentru puseul de crestere.

In cazul unui puseu de crestere, cand copilul plange si este pus la san pentru a suge, se va calma si nu mai plange (cel putin, pentru o perioada de timp).

Trebuie facuta si diferenta intre un puseu de crestere si regresia somnului, care nu sunt acelasi lucru. Regresia somnului are mai mult de-a face cu salturile mentale si dezvoltarea psihica decat cu cresterea propriu-zisa in greutate si inaltime. In timpul unei regresii de somn, bebelusul se va trezi mai mult noaptea fara o cauza anume – de multe ori, chiar nu exista o cauza specifica, trezirile fiind date de dezvoltarea in sine. In cazul unui puseu de crestere, perioada de somn agitat este scurta (maximum o saptamana), in timp ce regresia somnului poate dura pana la 6 saptamani (de obicei 2-4 saptamani).

Sfaturi pentru buna gestionare a puseurilor de crestere

  • Raspundeti la nevoile copilului si incercati sa ii oferiti ceea ce are nevoie, fie ca este vorba de hraniri suplimentare, somn sau de liniste si afectiune.
  • Aveti grija la lactatie si la productia suficienta de lapte matern pentru a indeplini nevoile copilului de hrana. Urmariti semnele copilului de foame si oferiti-i lapte ori de cate ori acesta doreste.
  • Deoarece alaptarea mai frecventa (in special pentru alimentatia nocturna) poate determina o crestere brusca a productiei de lapte, cresterea apetitului copilului poate uneori sa provoace o serie de simptome incomode pentru mamele care alapteaza. Pompati laptele in exces pentru a preveni mastita si aplicati tampoane sau comprese caldute pe sani pentru a reduce disconfortul.
  • In perioada acestor puseuri limitati vizitele si prezenta altor persoane in casa care pot agita copilul. Mentineti-i un program cat mai simplu si mai linistit.
  • Petreceti timp cu bebe, tineti-l in brate, contactul piele-pe-piele fiind extrem de important pentru mama si copil: linisteste copilul, ii confera un sentiment de siguranta si in plus poate favoriza productia de lapte matern.
  • Ai grija de tine si de sanatatea ta, consuma o dieta sanatoasa, bogata si variata, echilibrata si naturala, consuma multe lichide, odihneste-te si relaxeaza-te pe cat posibil.
  • Cereti ajutorul celor din jur daca este nevoie – familie, prieteni, medic. Nu ezitati sa cereti ajutor in gospodarie, in ingrijirea copiilor si pregatirea mesei atunci cand aveti nevoie de odihna suplimentara. De asemenea, pentru orice informatii sau nelamuriri, cereti sprijinul medicului.
  • Retineti ca aceste episoade sunt de scurta durata si desi sunt extrem de neplacute, vor trece in scurt timp. Desi produc un disconfort major pentru parinti, puseurile de crestere sunt un semn pozitiv al faptului ca cel mic se dezvolta si creste asa cum trebuie.
  • Daca observati semne ale unui puseu de crestere, dar acestea persista pentru mai mult de o saptamana, consultati medicul, pentru ca ar putea fi vorba de o problema de sanatate.

Referinte:

Te-ar putea interesa si:

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *