Contractiile Braxton-Hicks – totul despre contractiile false

Contractiile Braxton Hicks

Contractiile Braxton-Hicks sunt “contractii false”, care nu au legatura cu travaliul. Afla tot ce trebuie sa stii despre contractiile Braxton-Hicks in articolul urmator.

CUPRINS:

  1. Ce sunt contractiile Braxton-Hicks?
  2. Ce simti in timpul contractiilor Braxton-Hicks?
  3. Diferenta intre contractiile false si cele adevarate din travaliu
  4. Care sunt cauzele aparitiei contractiilor Braxton-Hicks?
  5. Cum poti ameliora disconfortul produse de contractiile false?
  6. Cand trebuie sa mergi de urgenta la medic?
  7. Intrebari frecvente despre contractiile in sarcina

Ce sunt contractiile Braxton-Hicks?

In timpul celui de-al doilea si al treilea trimestru de sarcina, este posibil sa apara o serie de contractii care nu au legatura cu travaliul, episoade in care burta se contracta si devine ferma la atingere, apoi se relaxeaza. Acestea sunt episoade de contractii false, numite contractii Braxton Hicks.

Sunt considerate si exercitii de „incalzire” pentru uter, si pot incepe inca din saptamana a 20-a de sarcina, desi cel mai adesea incep intre saptamanile 28 si 30. Contractiile Braxton Hicks sunt prezente in toate sarcinile. Cu toate acestea, modul in care sunt resimtite difera de la fiecare femeie la alta. Majoritatea femeilor sunt constiente de contractiile Braxton Hicks in al treilea trimestru, iar unele femei sunt constiente de acestea inca din trimestrul al doilea. Uneori, contractiile lui Braxton Hick care se produc in apropierea sfarsitului celui de-al treilea trimestru de sarcina sunt confundate cu debutul adevaratului travaliu.

Fiecare contractie dureaza, de obicei, aproximativ 30 de secunde si de obicei nu produce disconfort. Contractiile Braxton Hicks sunt o parte normala a sarcinii. Ele pot fi uneori inconfortabile, dar nu sunt dureroase. Femeile descriu contractiile Braxton Hicks ca senzatie asemanatoare unor crampe menstruale usoare sau o senzatie de strangere intr-o anumita zona a abdomenului care vine si trece. Spre deosebire de contractiile reale, contractiile Braxton Hicks nu cresc in frecventa, durata sau intensitate.

Ce simti in timpul contractiilor Braxton-Hicks?

Contractiile Braxton-Hicks pot fi suficient de puternice pentru a necesita o respiratie profunda si pot sa apara uneori chiar mai mult de 3-4 in decurs de o ora. De multe ori sunt asociate cu deshidratarea. Apar si trec repede, la intervale neregulate, dureaza aproximativ 30 secunde si desi pot cauza un usor disconfort, nu cauzeaza durere. Unele femei nu resimt deloc aceste contractii. Acestea nu sunt semne de travaliu.

In cele mai multe cazuri, apar dupa o activitate intensa, cum ar fi urcatul scarilor, sau pot sa apara dimineata cand vezica este plina.

Contractiile Braxton Hicks se simt ca si cum muschii se strang la nivelul burtii, o strangere cu un usor disconfort, dar nu durere, ce incepe in partea de sus a musculaturii uterine si se extinde in jos.

cursuri puericultura

Mai exact, contractiile Braxton Hicks sunt definite ca fiind:

  • neregulate;
  • nu au un ritm precis;
  • rare;
  • imprevizibile;
  • inconfortabile, dar nu dureroase, de obicei;
  • nu cresc in intensitate sau frecventa;
  • apar si dispar repede.

Diferenta dintre contractiile Braxton-Hicks si cele adevarate

Diferenta dintre contractiile false si cele adevarate din travaliu

Iata care sunt diferentele dintre contractiile false si contractiile reale:

  • contractiile false dureaza aproximativ 30 secunde si se reduc la schimbarea pozitiei, in timp ce contractiile reale dureaza 30-70 secunde in general si nu se reduc la schimbarea pozitiei sau a activitatii;
  • contractiile false pot fi inconfortabile, dar de obicei nu dureroase, in timp ce contractiile reale se simt ca niste crampe menstruale foarte puternice;
  • contractiile Braxton Hicks sunt de obicei neregulate si rare, in timp ce contractiile reale sunt relativ regulate si devin treptat mai puternice, mai lungi, pe masura ce se apropie nasterea;
  • contractiile false nu apar mai des de 2-3 ori intr-o ora;
  • scopul contractiile reale este dilatarea colului uterin, in timp ce contractiile false sunt doar o „pregatire” pentru travaliul real;
  • spre deosebire de durerea de travaliu, contractiile Braxton Hicks nu dureaza mult, nu devin mai intense cand femeia merge si nu devin mai intense in timp;
  • contractiile reale pot fi insotite de alte simptome ca scurgeri rosiatice sau ruperea apei.

Care sunt cauzele aparitiei contractiilor Braxton-Hicks?

Aceste contractii false ar putea juca un rol in tonifierea muschiului uterin si favorizarea fluxului de sange catre placenta. Nu au un rol in dilatarea colului uterin, dar pot avea un impact asupra dilatarii ulterioare. Apar atunci cand fibrele musculare din uter se strang si se relaxeaza. Pot aparea de obicei spre finalul zilei.

miababy magazin

Factorii care declanseaza aceste contractii pot include:

  • activitatea intensa a mamei sau a fatului;
  • atingerea burticii de catre cineva;
  • vezica urinara plina;
  • activitatea sexuala;
  • deshidratarea – chiar si un nivel mic de deshidratare;
  • anumite stari de rau, ca o raceala sau stari de voma.

Cum poti ameliora disconfortul produs de contractiile false?

Iata cateva sfaturi pentru a ameliora disconfortul dat de contractiile false:

  • Schimbati pozitia – asezati-va, ridicati-va sau plimbati-va putin;
  • Relaxarea poate fi eficienta. Faceti o baie calduta 30 minute sau mai putin, un masaj sau cititi o carte, ascultati muzica sau dormiti.
  • Deoarece contractiile pot fi aduse prin deshidratare, beti cateva pahare de apa, sau un ceai cald, un pahar de lapte etc.

Daca aceste actiuni nu diminueaza contractiile Braxton Hicks sau daca contractiile persista si devin din ce in ce mai frecvente sau mai intense, trebuie contactat medicul. De asemenea, in cazul in care sunt prezente oricare dintre urmatoarele semne, medicul trebuie contactat imediat:

  • sangerare vaginala;
  • scurgeri vaginale apoase;
  • contractii puternice la fiecare 5 minute timp de o ora;
  • contractii foarte intense;
  • schimbare a miscarii fetale si daca sunt mai putin de 10 miscari fetale la fiecare 2 ore.

Cand trebuie sa mergi de urgenta la medic?

Daca apare durerea, presiunea sau disconfortul in pelvis, abdomen sau spate, este posibil sa fie vorba de primele semne de travaliu. Trebuie contactat medicul daca sarcina are mai putin de 37 de saptamani, deoarece poate fi un semn al travaliului prematur.

Trebuie sa mergeti de urgenta la medic daca:

  • apar dureri severe si persistente in abdomen;
  • apar sangerari vaginale;
  • miscarile copilului s-au redus sau s-au oprit;
  • aveti o stare genetala de rau;
  • aveti scurgeri vaginale apoase – semn ca e posibil sa se fi rupt apa.

Atunci cand vine vorba de contractii, putem vorbi si de regula 5-1-1 care semnaleaza ca o femei este in travaliu real:

  • contractiile apar la fiecare 5 minute;
  • fiecare contractie dureaza cel putin 1 minut;
  • contractiile au aparut des timp de 1 ora.

Intrebari frecvente despre contractiile Braxton-Hicks

Intrebari frecvente despre contractiile in sarcina

Contractii sau miscarile bebelusului?

Miscarea copilului in uter in timpul sarcinii si contractiile uterine care apar in timpul sarcinii sunt destul de greu de diferentiat. Copilul incepe sa se miste in uter din aproximativ a 16-a saptamana de sarcina, iar miscarile capului, mainilor si picioarelor sunt simtite ca lovituri usoare. Aceste miscari continua sa devina mai dese odata ce sarcina progreseaza si scad in apropierea termenului de nastere. Scaderea miscarilor este data de lipsa de spatiu pentru fatul in crestere, precum si de faptul ca, spre a 35-a saptamana, capul copilului se fixeaza in pelvisul mamei.

Pe de alta parte, contractiile uterului apar in musculatura si apar in timpul sarcinii fara o cauza patologica. Aceste contractii sunt parte a unei sarcini normale, fara a prezenta vreun pericol pentru copil sau mama, numite si contractii false sau contractii Braxton Hicks. Contractiile uterului care apar in travaliu sunt contractii dureroase pentru a facilita nasterea si trecerea copilului prin canalul de nastere.

Miscarile bebelusului in uter sunt resimtite mai bine de mamele cu greutate mica decat de mamele cu greutate corporala mai mare sau obeze. Frecventa miscarii copilului nu este fixa – uneori, bebelusul se poate misca si loviturile pot fi mai intense si mai dese pe parcursul unei zile sau aceste miscari pot fi absente timp de cateva ore sau chiar o zi sau doua. Cu toate acestea, daca copilul nu se misca de foarte mult timp, este recomandat sa contactati imediat medicul.

No Spa in sarcina pentru contractii – cand si cum sa administreaza?

Conform unor cercetari ale caror rezultate au fost publicate in Cochrane, exista dovezi ca medicamentele antispastice pot sa reduca durata primei etape a travaliului si sa creasca rata dilatarii cervicale. Nu exista insa suficiente dovezi pentru a stabili nivelul de siguranta al acestor medicamente atat pentru mama, cat si pentru copil. Un astfel de medicament este No Spa (drotaverina, un derivat de izochinolona, un relaxant superior al muschilor netezi care actioneaza in mod specific si amelioreaza spasmele musculare). Utilizarea medicamentului No Spa in timpul sarcinii nu are efecte teratogene sau embriotoxice. Nu trebuie administrate mai mult de 3 pastile pe zi, si cel mai bine este sa fie luate doar la indicatiile medicului. 

Contractii dureroase dar neregulate – ce inseamna?

Contractiile Braxton Hicks de obicei nu produc durere, dar pot fi inconfortabile. In timp ce sarcina progreseaza, aceste contractii pot deveni mai intense si chiar mai dureroase uneori. Contractiile reale sunt dureroase, dar regulate, insa contractiile false sunt neregulate si produc doar disconfort, insa uneori pot cauza si o usoara durere. Daca insa aceasta durere se reduce prin schimbarea pozitie, a activitatii, prin baie calda sau alta tehnica, cel mai probabil vorbim de contractii false.

Daca durerile persista, e necesar un control medical de urgenta, putand fi totusi un semn de travaliu real sau travaliu prematur.

Cum sunt contractiile care anunta nasterea? Ce simti cand ai contractii de nastere?

Daca vorbim de o prima sarcina si daca apar semne de travaliu, asteptati pana cand contractiile vin la cel putin un interval de 5 minute, durata fiind de cel putin 1 minut, iar modelul se repeta timp de 1-2 ore inainte de a merge la medic. Daca ati mai nascut anterior, sunati la medic atunci cand contractiile sunt la aproximativ 8 minute distanta. Contractiile reale sunt regulate, intense si nu se reduc la schimbarea activitatii sau a pozitiei. Daca observati ca aveti scurgere de lichid amniotic, sangerare sau aveti alte probleme, sunati imediat la medic, indiferent de modelul contractiei.

Contractiile reale sunt progresive, adica nu dispar sau scad in intensitate, ci se repeta, continua si devin mai intense. Aceste contractii dureaza, de obicei, intre 30 si 70 de secunde fiecare – si  intensitatea se accentueaza odata cu evolutia travaliului. De asemenea, frecventa nu creste intotdeauna in mod regulat, chiar si in intervale, dar creste.

Contractii uterine fara a fi insarcinata, ce inseamna?

De cele mai multe ori, crampe abdominale si o menstruatie intarziata sau absenta sunt pur si simplu doua simptome separate care coincid. Contractiile uterine in absenta unei sarcini pot fi date de anumite probleme, cum ar fi chisturile ovariene, o inflamatie a ovarelor sau chiar un semn precoce de cancer ovarian. Daca astfel de crampe sau contractii persista, e necesar un consult medical de specialitate.

Contractiile Braxton-Hicks afecteaza fatul?

Contractiile Braxton Hicks sunt un mod natural de a pregati corpul pentru travaliul real si nastere. Chiar si in cazul unor contractii false frecvente, nu trebuie sa va faceti griji – aceste contractii nu sunt daunatoare pentru mama sau copil.

miababy magazin

Contractii nedureroase foarte dese – ce inseamna?

Contractiile depind si de pozitia corpului, de activitati sau de pozitia copilului. Frecventa contractiilor difera de la o femeie la alta. Cat timp sunt nedureroase, de cele mai multe ori contractiile dese sunt date doar de cauze nepatologice. Atat timp cand acestea se reduc la schimbarea pozitiei, a activitatii sau nu dureaza mult, nu exista riscuri. Daca contractiile sunt severe, dureaza mult si sunt foarte inconfortabile sau chiar dureroase, va fi necesar un consult medical.

Contractii in primul trimestru de sarcina – ce inseamna?

Puteti sa va confruntati cu contractii chiar si in primul trimestru, pe masura ce organismul se adapteaza la sarcina. Intinderea ligamentelor in jurul uterului poate provoca contractii si poate duce la deshidratare, constipatie si dureri usoare de burta. Daca acestea sunt insotite de sangerari si / sau dureri abdominale sau daca sunt severe si persistente, regulate si nu se reduc la schimbarea  pozitiei, e necesar un consult medical.

Factorii de risc pentru contractiile premature includ sarcinile multiple, nasterile premature anterioare, sarcinile in urma fertilizarii in vitro, anumite anomalii, infectii sau alte afectiuni medicale ca tensiunea arteriala ridicata, afectiunile renale si tulburarile de coagulare. Cauzele pot fi date si de factori ce tin de stilul de viata, ca lucrul prelungit, stresul, fumatul, consumul de alcool, drogurile, violenta domestica etc.

Referinte:

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *