bebelusul la 10 luni

Bebelusul la 10 luni

bebelusul la 10 luni

Bebelusul la 10 luni este tot mai activ, poate face chiar primii pasi si e dornic sa exploreze totul din jur. Iata tot ce trebuie sa stii despre alimentatia bebelusului la aceasta varsta, somn, de ce plange copilul, cum creste si se dezvolta.

CUPRINS:

1. Dezvoltarea bebelusului la 10 luni
2. Ingrijirea bebelusului la 10 luni
3. Cresterea bebelusului la 10 luni
4. Alimentatia bebelusului la 10 luni
5. Simturile bebelusului la 10 luni
6. Somnul bebelusului la 10 luni
7. Plansul si comunicarea bebelusului la 10 luni
8. Articole utile

Dezvoltarea bebelusului la 10 luni

Bebelusul la 10 luni capata noi abilitati si invata noi miscari de la o zi la alta. Se taraste, merge de-a busilea, sta in piciorute sprijinindu-se de piese de mobilier. Se ridica neasistat si chiar face primii pasi, poate urca trepte ajutandu-se de picioare si maini. Retineti ca fiecare copil este unic, are propriul ritm de dezvoltare si achizitiile pot avea loc la momente diferite pentru fiecare copil.

Creierul se dezvolta tot mai mult, e tot mai atras de tot felul de stimuli senzoriali, devine mai activ si implicat in jocuri si activitati. Isi dezvolta tot mai mult relatiile cu cei din jur, devine atasat si chiar pot aparea sentimente de gelozie. Daca mama sau tatal sunt afectuosi cu alte persoane, mai ales alti copii, cei mici pot prezenta sentimente de gelozie. Unul dintre cele mai importante moduri de a sustine dezvoltarea copilului la 10 luni este prin joaca. Bebelusul invata totul prin joc, de la lumea inconjuratoare, la abilitati fizice, abilitati sociale si emotionale.

Jocurile preferate ale celui mic ar putea fi „cucu bau”, cuburi colorate din lemn sau plastic, carticele interactive si muzicale, jocuri cu mingiute etc. Exempe ar fi si activitati Montessori 10 luni, ca activitati ce presupun mutatul obiectelor sau lichidelor dintr-un recipient in altul, cosulete sau cutii senzoriale (care sa contina diverse obiecte tematice) etc.

bebe 10 luni

Ingrijirea bebelusului la 10 luni

  • Schimbati scutecul copilului cat mai des pentru a preveni iritatiile de scutec.
  • Unii parinti aleg sa inceapa antrenamentul la olita. Bebelusul poate sta in fundulet, dar asta nu inseamna neaparat ca e pregatit pentru antrenament. Alegerea depinde de fiecare copil in parte, de alegerile parintilor si exista numeroase recomandari medicale diferite in acest sens. In general, se recomanda ca antrenamentul la toaleta sau olita sa fie initiat in jurul lunii 18. Chiar daca cel mic nu va face la olita, poate fi indicat sa il familiarizezi cu olita, sa ii explici pentru ce este, sa asocieze olita cu eliminarea de urina si fecale si sa il asezi pe olita, chiar si imbracat.
  • Pentru ca bebelusul creste si devine tot mai activ, este indicat sa securizati casa pentru a preveni accidentarile.
  • Evitati folosirea in exces a produselor de ingrijire si evitati produsele de ingrijire dure. Pielea copilului este extrem de sensibila si predispusa la iritatii si eczeme.

dezvoltarea bebelusului la 10 luni

Cresterea bebelusului la 10 luni

De la 10 luni bebelusul incepe sa ia in greutate mai putin, ceea ce este normal, pentru ca devine mai activ. Astfel, greutate bebe 10 luni incepe sa prezinte modificari mai mici fata de luna trecuta. Cu toate acestea, consulta medicul daca observi o scadere in greutate sau esti ingrijorat ca cel mic nu ia in greutate. Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii, greutatea medie pentru bebelusul la 10 luni este de 7,5-11,2 kg daca e baietel si 6,8-10,7 kg daca e fetita. Lungimea medie a copilului la aceasta varsta este de 69-77,6 cm daca e baietel si 66,8-76,1 cm daca e fetita, conform OMS. Greutatea si inaltimea sunt influentate si de factori genetici, dar si de statusul endocrin, de alimentatie, de somn, de gradul de miscare.

In aceasta perioada perimetrul cranian creste cu aproximativ 0,3 cm lunar. Perimetrul cranian pentru bebelusul la 10 luni este in general de 43-47,8 cm daca e baietel si 41,7-46,8 cm daca e fetita. Perimetrul cranian se masoara in primul an de viata pentru ca o dezvoltare prea redusa (microcefalie) sau prea mare (macrocefalie) poate fi asociata cu anumite probleme de sanatate – afectiuni cromozomiale, fluide acumulate la nivel cerebral, probleme de dezvoltare etc.

Alimentatia bebelusului la 10 luni

La 10 luni, bebe trebuie sa fie in continuare alaptat la san sau cu formula de lapte praf, la care se adauga alimentele solide conform planului de diversificare. La 10 luni se recomanda in general alaptarea la fiecare 3-4 ore pe timpul zilei. Alaptarea este de obicei de aproximativ 4-5 ori pe zi, dar poate sa difere pentru fiecare copil alaptat. Ceea ce este important este ca bebelusul sa fie multumit, sanii sa fie goliti sau moi si bebe sa ia in greutate.

Diversificarea la 11 luni

Bebelusul la 10 luni mananca in general o varietate de alimente. Mai precis, are o dieta completa si echilibrata care include fructe, legume, cereale, lactate, carne.

Puteti continua sa introduceti optiuni alimentare sanatoase pentru copil, introducand alimentele treptat, cate unul pe rand, cu pauze intre ele. Ca legume si fructe incercati avocado, banane, afine, piersici si cartofi fierti, cartofi dulci, morcovi si fasole verde. Ideile de masa pot deveni treptat mai variate pe masura ce bebelusul incearca si ii plac alimentele noi. Nu uitati sa ii oferiti bebelusului o varietate de grupuri alimentare, acordand atentie pentru a-i oferi un echilibru de proteine, carbohidrati si grasimi sanatoase la fiecare masa.

Evitati sa ii dati sucuri de fructe – recomandate sunt fructele intregi, pentru a nu pierde nutrientii si fibrele. De la 10 luni se pot oferi si citrice si rosii. De asemenea, acum copilul poate manca si galbenus de ou fiert, paine si alte cereale, peste bogat in Omega 3 si cu un continut redus de mercur (pastrav, somon, macrou, hering), carne de porc in cantitati mici si fara grasime – ii puteti oferi carnea si sub forma de perisoare.

alimentatie bebela 10 luni

Finger food si textura alimentelor

Ce mananca bebe la 10 luni? Bebelusul poate manca o varietate de alimente, mai ales daca au aparut si primii dintisori, dar e important sa evitati pericolele date de sufocarea cu alimente. Exemple de astfel de alimente periculoase includ popcorn, stafide si alte fructe uscate, nuci, bomboane, boabe intregi de strugure etc. Alimentele nu mai trebuie sa fie foarte moi si pasate, puteti oferi si alimente cu o textura mai grosiera – cu mici cocoloase, dar aveti grija la alimentele care au risc de sufocare.

Alimentele tip finger food pe care i le oferiti celui mic trebuie sa fie taiate in bucatele mici. Copilului i se poate oferi o lingurita cu care se se hraneasca singur si se poate introduce de asemenea o cescuta cu cioc – canita sippy.

Intarcarea de la 10 luni?

Unele mame iau in considerare intarcarea copilului de la aceasta varsta. Aceasta nu este o recomandare medicala si nu exista dovezi care sa arate ca de la 10 luni bebelusul nu ar trebui sa mai fie alaptat la san sau ca alaptarea dupa aceasta varsta nu mai are beneficii. De fapt, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda ca toti copiii sa fie alaptati pana la varsta de 2 ani sau dupa cum considera mama ca este potrivit. Chiar daca cel mic pare dezinteresat de san uneori, e important sa nu renuntati si sa incurajati copilul sa suga la san.

Simturile bebelusului la 10 luni

Bebelusul are simturile tot mai dezvoltate – aude mult mai bine, recunoaste vocile si acorda mai mare atentie zgomotelor din jur – de asemenea, diferentiaza mai bine sunetele importante si le ignorele pe celelalte. Simtul tactil se dezvolta mai mult, de asemenea, exploreaza lucrurile din jur atingand si ducand la gurita tot felul de obiecte.

bebelusul la 10 luni dezvoltare

Somnul bebelusului la 10 luni

Bebelusul la 10 luni are in general un singur somn de zi sau doua. Bebe 10 luni se trezeste noaptea rar, in general maxim o data. Cand renunta la somnul de dimineata poate exista o perioada de ajustare, in care sa fie putin mai obosit decat in mod normal. Majoritatea bebelusilor la aceasta varsta dorm bine noaptea, cu perioade ocazionale de somn perturbat, din cauza anumitor probleme de sanatate sau a eruptiei dentare.

Se poate continua sau incepe antrenamentul pentru somn, alegand metodele de sleep training cele mai potrivite pentru voi si pentru copil. Antrenamentul eficient al somnului este un proces gradual, bland. Somnul este o abilitate care poate fi antrenata si invatata de bebelusi, asa cum il invatati de exemplu si sa foloseasca o lingurita sau sa vorbeasca.

Evitati asocierile de somn nepotrivite, cum ar fi adormirea la san, cu biberonul in gura, sau leganatul. Copilul trebuie sa aiba un ritual pozitiv pentru somn, cu care sa se obisnuiasca treptat. Poate fi vorba de baita de seara, alaptarea, cititul unei povesti, masaj, cantecel de leagan etc. Copilul trebuie pus in patut cand e somnolent, dar inca treaz, pentru a adormi practic singurel in patutul sau.

Plansul si comunicarea bebelusului la 10 luni

Bebelusul la 10 luni observa tot ce se intampla in jurul sau, asculta tot ce se vorbeste in jur si raspunde la dialog. Isi exprima mai bine emotiile, intelege comenzi simple, poate atribui semnificatii unor cuvinte.

Plansul bebelusului poate sa apara din cauza unei nevoi – foame, oboseala, suprastimulare, durere, scutec murdar, nevoia de a eructa, prea frig sau prea cald etc. Alteori, plansul semnifica nevoia de atasament, de contact fizic cu mama, vrea in brate. Bebelusul la 10 luni incepe sa foloseasca in locul sunetelor aleatorii din limbajul lor, sunete auzite in jur. Intelege mai bine sensul anumitor cuvinte.

Vorbeste cat mai mult cu el, si incearca sa folosesti cuvintele ca atare, nu stalcite, nu sa imiti limbajul bebelusilor. Daca folositi doar cuvintele produse de el sau sunete specifice bebelusilor, cel mic poate continua sa imite aceste sunete si va fi mai dificil sa invete cuvinte intregi. Cand ii explici anumite actiuni sau cuvinte, arata-i fizic si exemplifica, pentru a-l ajuta sa inteleaga mai bine.

Articole utile

Graficele de crestere ale copilului
Puseuri de crestere la copii – ghid complet pentru mamici
Decalotarea la baietei – sfaturi pentru parinti
Alaptarea la san | Tot ce trebuie sa stii
Intarcarea copilului – metode eficiente
Alimentatia artificiala a bebelusului
Diversificarea alimentatiei bebelusului
Eruptiile dentare la copii: Cand apare febra de la dinti?
Vitamina C in alimentatia bebelusilor
Frenul lingual la copii – cum poate afecta alaptarea si vorbirea