Uter retrovers – pana la 20-30% dintre femei se confrunta cu aceasta problema. Iata care sunt cauzele, simptomele, cum poate afecta fertilitatea si viata sexuala si cand e nevoie de tratament.
CUPRINS:
1. Ce inseamna uter retrovers?
2. Cauzele uterului retrovers
3. Simptome
4. Diagnostic
5. Tratament
Uterul retrovers afecteaza pana la 20-30% dintre femei – nu este considerat anomalie sau afectiune medicala, ci doar o variatie anatomica. In general nu este asociat cu prea multe complicatii, dar ocazional poate provoca simptome sau poate semnala o problema de sanatate care sta la baza. Uterul retrovers, in mod normal, apare in procesul de dezvoltare.
Uterul este un organ in forma de para, la nivelul pelvisului. Este de circa 7,5 cm lungime, 5 cm latime si 2,5 cm adancime. In interior, este gol, dispune de pereti grosi, musculari. Treimea inferioara a uterului ajunge pana la vagin si se numeste colul uterin. Partea superioara este locul in care ovului fertilizat se dezvolta. Uterul se inclina inainte in partea superioara a vezicii urinare. Doctorii numesc aceasta pozitie anteversa. Unele femei au un uter inclinat sau uter retrovers. Asta inseamna ca se sprijina mai degraba de vezica, nu pe ea. Nu este considerat o anomalie, deoarece afecteaza mai degraba pozitia, si nu structura uterului.
Unele dintre cauzele uterului retrovers includ:
De obicei, uterul retrovers nu cauzeaza simptome. Insa, daca apar, acestea sunt legate mai degraba de problemele asociate, ca endometrioza. In anumite cazuri, uterul retrovers poate cauza un anumit disconfort in timpul activitatii sexuale. De asemenea, uneori poate cauza dificultati la introducerea tampoanelor, senzatie de presiune in vezica, incontinenta sau proeminenta abdomenului inferior.
Uterul retrovers a fost considerat in trecut ca un impediment in a ramane gravida, dar majoritatea femeilor cu un uter de acest tip nu au probleme de fertilitate. Fara circumstante atenuante, uterul retrovers nu interfera cu sarcina, femeile din aceasta categorie au o sarcina sanatoasa si nasc fara probleme de cele mai multe ori. Un uter retrovers nu are absolut niciun impact asupra capacitatii de a concepe. De fapt, foarte putine caracteristici anatomice ar putea afecta capacitatea de a ramane gravida. Aceste probleme ar putea include tesut cicatricial in uter, care poate fi rezultatul unei infectii pelvine anterioare sau tesut cicatricial in jurul trompelor uterine. Astfel, in sine pozitia uterului nu afecteaza de obicei fertilitatea. Medicii pot lua in considerare acest lucru daca o femeie are dificultati in a ramane insarcinata, dar numai dupa ce se exclud alte cauze de infertilitate. Capacitatea spermei de a trece in uter are legatura cu functionalitatea materialului seminal, consistenta mucusului cervical si alti factori.
Un uter retrovers poate fi cauzat de o afectiune care sta la baza, cum ar fi endometrioza sau boala inflamatorie pelvina (PID), iar aceste afectiuni – nu unghiul uterului in sine – pot afecta uneori sansele de a ramane insarcinata. Acestea pot forma tesut cicatricial care poate face mai dificil ca ovulul sa treaca prin tubul uterin pentru a ajunge in contact cu sperma. Astfel, un uter retrovers nu afecteaza de obicei capacitatea femeii de a ramane insarcinata. Aceasta problema este uneori asociata cu alte probleme care pot afecta fertilitatea, si anume endometrioza si boala inflamatorie pelvina (PID). Cand sunt depistate la timp, bolile inflamatorii pelvine poate fi adesea tratate eficient cu antibiotice. Daca este necesar, tratamentele pentru infertilitate, cum ar fi inseminarea artificiala sau fertilizarea in vitro (FIV), pot ajuta femeile cu aceste tipuri de probleme sa aiba o sarcina.
Inainte de a ramane insarcinata si in primele saptamani de sarcina, uterul este situat intre sacrum (osul mare din mijlocul pelvisului, la baza coloanei) si simfiza pubiana (articulatia pelvina de deasupra vulvei). De obicei uterul se dezvolta inclinat spre ombilic, dar in cazul retroversiei uterine, se observa o inclinare spre coloana vertebrala. Uterul retrovers nu afecteaza de obicei viabilitatea unei sarcini si nici starea fatului.
Un uter retrovers poate duce la o presiune mai mare asupra vezicii in timpul primului trimestru. Poate determina fie incontinenta crescuta, fie dificultati la urinare. De asemenea, poate provoca dureri de spate pentru unele femei. In plus, uterul poate fi mai dificil de vizualizat si analizat prin tehnici ecografice pana cand incepe sa se mareasca odata cu sarcina. Este posibil ca medicul sa fie nevoit sa utilizeze ecografia transvaginala in timpul primului trimestru pentru a vedea progresul sarcinii.
Uterul trebuie sa se extinda si sa se indrepte spre sfarsitul primului trimestru, de obicei intre saptamanile 10 si 12. Asta va face ca uterul sa se ridice din pelvis si sa nu se mai incline spre inapoi. Uneori, uterul nu este capabil sa faca aceasta schimbare, lucru ce poate fi cauzat de aderente, care mentin uterul ancorat in pelvis. Daca uterul nu se deplaseaza spre inainte, riscul de avort spontan poate creste. Cand este depistat devreme, un uter incarcerat poate fi fixat, reducandu-se sau eliminandu-se riscul de avort spontan. Uterul incarcerat poate cauza avort spontan in al doilea trimestru. De asemenea, poate cauza complicatii in al treilea trimestru, ca nastere prematura sau ruptura uterina. In plus, poate duce la restrictie de crestere intrauterina la fat – faptul ca uterul nu se dezvolta asa cum ar trebui in sarcina poate duce la probleme de dezvoltare la fat.
Contactati medicul daca sunteti insarcinata si prezentati urmatoarele probleme:
Aceste simptome pot semnala incarcerarea uterului. Starea poate fi diagnosticata in timpul unui examen pelvian sau a unui examen cu ultrasunete. In cazul femeilor insacinate apar uneori si dificultati la golirea completa a vezicii sau localizarea mai dificila a fatului la ecografie. Dupa nastere, pozitia uterului se va regla in functie de factori cum ar fi starea ligamentelor dupa natere, greutatea mamei (cresterea in greutate pune presiune pe uter si poate afecta pozitionarea post-partum). Astfel, dupa nasterea bebelusului, uterul poate reveni in pozitia initiala sau se poate fixa intr-o alta pozitie. Depinde de cat de mult ati luat in greutate in timpul sarcinii si de cat de mult s-au intins ligamentele.
Un uter retrovers nu este de obicei o problema. Unele femei nici macar nu stiu ca au uter retrovers pana la un control ginecologic. De cele mai multe ori, un uter retrovers nu cauzeaza probleme de conceptie sau in sarcina. Uneori, uterul retrovers poate cauza un anumit disconfort in timpul actului sexual, dar nu mereu. Relatiile sexuale pot fi mai confortabile atunci cand femeia are mai mult control asupra profunzimii de penetrare. Uterul retrovers poate face ca actul sexual sa fie dureros in unele cazuri. Acest disconfort poate fi mai pronuntat atunci cand va aflati in anumite pozitii. Schimbarea pozitiilor sexuale poate reduce acest disconfort. Astfel, pe scurt, uneori uterul retrovers poate cauza dureri in timpul actului sexual – dispareunie de coliziune. Disconfortul poate fi mai intens in anumite pozitii.
Uterul retrovers este in asociere cu prolapsul uterin, sau afectiunea ce consta in caderea uterului sau alunecarea pana la vagin. Prevalenta prolapsului uterin la femeile cu uter retrovers s-a dovedit a fi mai mare decat la femeile cu uter normal. Cu toate acestea, mai sunt necesare cercetari aprofundate in aceasta directie.
Un uter retrovers poate fi usor detectat in timpul unui examen pelvin de rutina. Un medic va efectua un examen fizic pentru a simti si palpa colul uterin. De asemenea, o ecografie transvaginala permite depistarea unui uter retorvers. Femeile care sufera de dureri in timpul sexului sau alte simptome ar trebui sa se prezinte la medic. Aceste simptome pot fi un semn al altor afectiuni mai grave, iar medicul poate efectua teste specifice.
Tratamentul nu este necesar decat daca exista simptome. Daca femeia are probleme, cum ar fi dificultati la urinare sau eliminarea scaunelor, precum si dureri in timpul actului sexual, pot fi indicate o serie de tratamente. Tratamentul ar trebui sa vizeze identificarea si tratarea cauzelor care stau la baza, cum ar fi aderente sau fibroame.
Daca uterul retrovers cauzeaza probleme, optiunile de tratament pot include urmatoarele:
Este posibil sa nu aveti nevoie de niciun tratament daca sunteti asimptomatica. Daca aveti simptome sau sunteti preocupata de afectiune, discutati optiunile de tratament cu medicul.
Referinte:
(1) https://www.verywellfamily.com/can-a-retroverted-uterus-increase-risk-of-miscarriage-2371473
(2) https://www.news-medical.net/health/Retroverted-Uterus-(Tilted-or-Tipped-Uterus).aspx
(3) https://www.mountsinai.org/health-library/diseases-conditions/retroversion-of-the-uterus
(4) https://www.healthline.com/health/womens-health/tilted-uterus#outlook
(5) https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/retroverted-uterus
Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…
Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…
Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…
Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…
Gastroenterita pediatrică poate avea cauze variate; de identificarea lor corectă depinde instituirea tratamentului adecvat. Din…
Un frigider cu Wi-Fi poate fi controlat de la distanță cu ajutorul unui app dedicat,…
View Comments
La un control medical mi s-a spus ca am uter retrovers. Credeti ca acest lucru poate fi asociat cu cicluri menstruale foarte abundente in care sunt si cheaguri de sange?
Buna ziua, sunt insarcinata in 7 saptamanii iar doctorul mi-a zis ca am uterul retrovers,ppt aparea complicatii pe timpul sarcinii odata ce bebe creste?pot naste normal?multumesc
Si eu am acelasi tip de uter, am nascut normal la 32ani prima sarcina, nu a fost nici o probl, nici o complicatie. Singura probl a fost ca am facut dupa sarcina imediat prolaps genital iar dupa 5 ani uterul si-a revenit inapoi, iar acum sunt ok fara nici un fel de operatii sau tratamente. Sarcina usoara!
Bună ziua mă numesc marinela și am 32 nam ciclul deloc și am uterul mic si am ovulele mici și vreaun sa devin mama și a zis doctorul ca nu se poate ce e de facut
Buna ziua va rog sa ma ajutati si pe mn eu am un baiat de 14 si doua antreruperi de sarcina si de atunci nu am mai ramas an sarcinata ce asi putea sa fac noi ne dorim dn tot sufletul anca un copil ce pot face si ce trebue sa fac sa raman ansar va rog dn suflet