Uscaciunea vaginala – cauze si tratament

uscaciunea vaginala

Uscaciunea vaginala poate afecta femeile de toate varstele, dar este mai frecvent asociata cu menopauza. Iata care sunt cauzele si ce solutii exista.

CUPRINS:

1. Ce inseamna uscaciune vaginala?
2. Simptome
3. Cauze si factori de risc
4. Diagnostic si tratament

Ce inseamna uscaciune vaginala?

Vaginul are capacitatea de a se lubrifia in mod natural, datorita glandelor de la nivelul colului uterin. Umiditatea vaginala este usor acida si acest lucru ajuta la prevenirea infectiilor. In timpul excitarii sexuale, glandele Bartholin (doua glande situale la nivelul vaginului) produc umiditate suplimentara pentru a sustine actul sexual. Citeste si despre chistul glandelor Bartholin.

Uscaciunea vaginala este mai frecventa la femei in timpul si dupa menopauza din cauza scaderii nivelului de estrogen. Estrogenul mentine mucoasa vaginului lubrifiata, umeda si elastica. Cand scad nivelurile de estrogen, vaginul devine mai putin lubrifiat, rezultand uscaciunea. Cu toate acestea, uscaciunea vaginala afecteaza si femeile mai tinere, nu doar la menopauza.

Alte cauze ale uscaciunii vaginale asociate modificarilor hormonale includ alaptarea, administrarea de pilule contraceptive sau antidepresive, efectuarea unei histerectomii sau anumite tratamente pentru cancer, cum ar fi chimioterapia. Uscaciunea vaginala poate fi cauzata si de anumite produse parfumate aplicate in zona vaginului, dusuri vaginale sau anumite probleme de sanatate.

simptomele uscaciunii vaginale

Simptome

Simptomele de uscaciune vaginala includ:

Uscaciunea vaginala poate fi inconfortabila si poate afecta viata de zi cu zi si viata sexuala daca nu este tratata corespunzator. Poate cauza dureri in timpul sexului, disconfort si implicit reducerea dorintei sexuale si a excitarii. In multe cazuri, uscaciunea vaginala nu provoaca doar durere in timpul sexului, ci disconfort persistent – inclusiv cand stai in picioare, cand faci miscare, cand urinezi sau cand stai pe scaun. Uscaciunea vaginala poate afecta viata de zi cu zi, indiferent daca femeile sunt active sexual sau nu. Acest lucru poate afecta calitatii vietii. Un alt simptom este schimbarea aspectului vaginului si vulvei.

cursuri puericultura

Se pot modifica si scurgerile vaginale, care pot fi mai apoase, decolorate si usor mirositoare si pot fi insotite de iritatii si senzatie de arsura. Multe dintre aceste simptome pot fi, de asemenea, cauzate de alte afectiuni, cum ar fi infectii cu transmitere sexuala, infectii ale tractului urinar si inflamatii. De obicei, infectiile provoaca nevoia frecventa de a urina, scurgeri vaginale cu miros neplacut, pe langa simptomele care se suprapun cu cele ale uscaciunii vaginale.

Cauze si factori de risc

Uscaciunea vaginala rezulta de obicei dintr-o scadere a nivelului de estrogen. Nivelurile de estrogen incep sa scada odata cu apropierea menopauzei. Ovarele produc estrogen, iar estrogenul controleaza dezvoltarea caracteristicilor corpului feminin, cum ar fi sanii si forma corpului. De asemenea, joaca un rol cheie in ciclul menstrual si in sarcina. Estrogenul hidrateaza si mentine sanatatea tesuturilor care captusesc vaginul. Pe masura ce nivelurile de estrogen scad, captuseala devine mai subtire, mai uscata si mai putin elastica. Aceste modificari sunt cunoscute sub numele de atrofie vaginala.

miababy magazin

Nivelurile de estrogen pot scadea din diferite motive, inclusiv:

  • menopauza, perimenopauza;
  • indepartarea chirurgicala a ovarelor (care poate declansa menopauza);
  • nasterea si alaptarea;
  • tratamente pentru cancer, inclusiv chimioterapie si radioterapie;
  • medicamente anti-estrogen pentru tratarea cancerului de san sau a endometriozei;
  • pilule contraceptive.

cauzele uscaciunii vaginale

Alti factori de risc pentru uscacinea vaginala includ:

  • efecte secundare ale medicamentelor pentru alergii si raceala, antihistaminice, antidepresive si medicamente pentru astm;
  • sindromul Sjogren, o tulburare autoimuna care poate provoca inflamatia glandelor salivare si lacrimale si a peretilor vaginului;
  • dusul vaginal;
  • o alergie la produsele de igiena intima foarte parfumate, detergenti, balsamuri sau hartie igienica;
  • stresul si anxietatea, care pot afecta libidoul si lubrifierea vaginala;
  • utilizarea tampoanelor cu rate de absorbtie mai mari decat este nevoie;
  • preludiu insuficient sau lipsa excitarii etc.

Care sunt efectele uscaciunii vaginale?

Uscaciunea vaginala poate provoca disconfort in regiunea vaginala. Poate provoca, de asemenea:

  • senzatie de arsura;
  • scaderea libidoului;
  • dureri in timpul actului sexual;
  • sangerari usoare in urma actului sexual;
  • infectii ale tractului urinar – persistente sau recurente;
  • mancarimi vaginale.

Diagnostic si tratament

Niciun test nu poate diagnostica atrofia vaginala si uscaciunea vaginala. Medicul va stabili diagnosticul pe baza simptomelor. Se va face si un examen ginecologic si uneori se pot face analize de laborator. Medicul poate efectua un examen pelvin pentru a verifica modificarile peretelui vaginal si semne de infectie inainte de a recomanda tratamentul.

In primul rand, se pot recomanda lubrifianti pe baza de apa pentru actul sexual. Lubrifiantii pe baza de ulei pot irita si duce la ruperea prezervativului. Pot fi aplicati pe zona vaginala pentru a reduce uscaciunea si disconfortul. Alegeti un lubrifiant special destinat utilizarii vaginale. Pot fi utile si creme hidratante vaginale, ce se aplica la fiecare cateva zile pentru a sustine hidratarea naturala a vaginului pentru un confort continuu.

De asemenea, modificarile simple ale stilului de viata pot reduce uscaciunea vaginala:

  • se recomanda in general relatii sexuale in mod regulat, inclusiv preludiu si excitare adecvata, pentru a stimula productia de umiditate;
  • evitati produsele de dus si igiena intima care contin parfumuri si coloranti;
  • spalati zona vaginala doar cu apa calda;
  • purtati lenjerie intima din bumbac pentru a lasa pielea sa respire;
  • evitati lenjeria intima incomoda, din materiale sintetice;
  • evitati dusurile vaginale.

tratament pentru uscaciunea vaginala

Medicamente cu prescriptie medicala

Daca suferiti de uscaciune vaginala cronica legata de perimenopauza sau menopauza, medicul va poate prescrie un medicament topic cu estrogeni. Estrogenii vaginali ofera cea mai eficienta ameliorare a uscaciunii vaginale dintre toate optiunile de tratament, dar nu sunt potriviti pentru toata lumea. Terapia topica pe baza de estrogen include un medicament sub forma de crema sau unguent ce se poate aplica direct in zona vaginala pentru ameliorarea simptomelor. Exemple de terapii topice cu estrogen includ:

  • inel vaginal – se introduce un inel flexibil in vagin, unde elibereaza continuu cantitati mici de estrogen in tesuturi – trebuie inlocuit la fiecare 3 luni;
  • crema vaginala – include un aplicator si poate fi un tratament eficient si bine tolerat pentru atrofia si uscaciunea vaginala;
  • tablete vaginale etc.

O alta optiune e data de medicamentele non-estrogenice. Desi nu sunt recomandate sau utilizate pentru a trata in sine uscaciunea vaginala, exista medicamente care pot fi utilizate pentru ameliorarea unora dintre simptomele asociate cu aceasta afectiune. Aceste medicamente nu sunt la fel de frecvent utilizate ca medicamentele care contin estrogen si, desi pot fi considerate o optiune pentru femeile care nu pot lua estrogen din cauza istoricului de cancer, pot produce efecte secundare.

Exemple includ ospemifen – utilizat pentru tratarea actului sexual dureros la femeile aflate in menopauza sau postmenopauza, se leaga de receptorii de estrogen, scazand sensibilitatea tesutului vaginal care apare in timpul si dupa menopauza. Un alt medicament este dehidroepiandrosteron – un hormon steroid care poate fi utilizat pe cale orala pentru tratamentul simptomelor menopauzei sau ca insertie vaginala pentru tratamentul subtierii tesutului vaginal.

 

Referinte:
(1) https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/21027-vaginal-dryness
(2) https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menopause/expert-answers/vaginal-dryness/faq-20115086
(3) https://www.nhs.uk/conditions/vaginal-dryness/
(4) https://www.webmd.com/women/guide/vaginal-dryness-causes-moisturizing-treatments
(5) https://www.healthline.com/health/vaginal-dryness
(6) https://www.health.harvard.edu/womens-health/dont-ignore-vaginal-dryness-and-pain

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *