Dureri vaginale – cauze si tratament

dureri vaginale

Afla care sunt posibilele cauze pentru dureri vaginale, ce simptome pot fi asociate, cum se stabileste diagnosticul si ce metode de tratament pot fi recomandate.

CUPRINS:

1. Informatii generale
2. Cauzele durerii vaginale
3. Diagnostic
4. Solutii pentru ameliorarea durerilor vaginale

Informatii generale

Exista multe cauze posibile pentru durere in zona vaginala. Uneori pot sa apara dureri in zona vaginala si in zona vulvei din diferite motive, inclusiv iritatii, infectii, modificari hormonale etc. Desi durerea in zona vaginala sau a vulvei nu indica de obicei o problema grava, este important sa mergeti la medic pentru un diagnostic corect.

Simptomele specifice ale durerii si disconfortului vaginal variaza, in functie de cauza de baza. In functie de starea specifica, este posibil sa aveti unul sau mai multe dintre urmatoarele simptome asociate cu durerea vaginala:

  • senzatie de arsura;
  • mancarimi in zona vaginala si a vulvei;
  • disconfort;
  • usturime;
  • tensiune sau spasme musculare;
  • sensibilitate;
  • durere in timpul actului sexual.

Daca durerea vaginala este cauzata de o infectie, puteti dezvolta scurgeri vaginale anormale.

simptome durere vaginala

Cauzele durerii vaginale

Femeile de toate varstele pot experimenta dureri vaginale. In unele cazuri, istoricul medical poate creste riscul. De exemplu, modificarile hormonale cauzate de sarcina, menopauza sau histerectomie pot cauza durerea vaginala. Daca aveti antecedente de tratament pentru cancerul de san, aveti, de asemenea, un risc mai mare.

Anumite medicamente pot creste, de asemenea, riscul de durere vaginala. De exemplu, statinele sunt medicamente care ajuta la scaderea colesterolului si pot cauza uscaciune vaginala. Acest lucru poate duce la dureri vaginale. Inaintarea in varsta este, de asemenea, un factor de risc. Menopauza provoaca modificari ale nivelurilor hormonale si subtierea tesutului vaginal. Acest lucru afecteaza lubrifierea vaginala si poate contribui la durerea vaginala.

cursuri puericultura

Mai multe probleme pot provoca dureri vaginale, dar iata care sunt cele mai frecvente:

Infectiile

Infectia este o posibila cauza a durerii vaginale. Atat infectiile fungice, cat si herpesul genital sunt afectiuni vulvare care pot provoca dureri. Herpesul este considerat o boala cu transmitere sexuala. O infectie cu herpes provoaca leziuni dureroase, care dureaza de la 3 la 14 zile. Contactul cu urina intensifica disconfortul. Infectiile fungice sunt printre cele mai frecvente cauze ale durerii vaginale. Aproximativ 75% dintre femei dezvolta o infectie vaginala fungica la un moment dat in timpul vietii. Poate provoca mancarimi, senzatie de arsura si, uneori, o scurgere vaginala cu aspect albicios si gros.

miababy magazin

Vaginoza bacteriana este, de asemenea, o infectie comuna, in special in randul persoanelor care sunt active sexual. Desi nu provoaca intotdeauna simptome, unele femei pot prezenta:

  • durere;
  • mancarimi;
  • senzatie de arsura;
  • miros neplacut;
  • disconfort in timpul actului sexual.

Alte infectii, in special chlamydia si gonoreea – ambele fiind infectii cu transmitere sexuala – pot provoca, de asemenea, durere si secretii anormale.

Infectiile tractului urinar pot cauza inclusiv dureri in zona vaginala. Cu toate acestea, acest tip de infectie nu afecteaza direct vaginul sau vulva. Tratamentul implica de obicei antibiotice.

Traumatisme fizice

Leziunile fizice la nivelul vaginului sau vulvei pot provoca dureri. Leziunile relativ minore, cum ar fi taieturile cauzate de epilat, apar frecvent. De asemenea, nasterea provoaca ruptura vaginala la majoritatea femeilor in timpul primei nasteri vaginale. Ruptura se extinde de obicei spre perineu, care este zona dintre vagin si anus – leziune perineala.

Iritatii sau alergii

Iritatiile si alergiile pot provoca durere in zona vulvara si in jurul deschiderii vaginale. Sursele potentiale de alergeni includ:

  • detergenti de rufe;
  • produse de igiena intima;
  • spermicide;
  • prezervative din latex, daca sunteti alergica la latex;
  • absorbante, tampoane si cupe menstruale.

Epilatul zonei intime poate provoca, de asemenea, iritatii si disconfort, mai ales atunci cand parul incepe sa creasca din nou. De asemenea, epilarea cu ceara a zonei inghinale poate produce dureri temporare.

Disfunctie sau afectarea planseului pelvin

Deteriorarea muschilor planseului pelvin poate provoca dureri in zona vaginala, a abdomenului inferior si a spatelui. Unii factori care pot creste riscul de probleme ale planseului pelvin includ varsta inaintata, sarcina, leziuni la nastere, epiziotomia, care este o incizie chirurgicala pentru a mari deschiderea vaginala in perineu in timpul travaliului etc.

Unele persoane cu disfunctie a planseului pelvin sufera, de asemenea, de incontinenta, in special atunci cand stranuta sau fac efort fizic. O persoana poate prezenta, de asemenea, incontinenta fecala, durere la defecare sau ambele simptome. Sindromul de congestie pelvina (similar venelor varicoase, dar in zona pelvisului) si iritatia nervului pudendal (unul dintre nervii principali din pelvis) pot provoca, de asemenea, dureri pelvine.

de ce apar durerile vaginale

Chistul glandelor Bartholin

Glandele Bartholin se gasesc pe fiecare parte a vaginului, la intrare, si ajuta la lubrifierea acestuia. Un blocaj al unei glande poate da nastere unui chist, care se poate simti ca un nodul dur sau poate arata ca un cos. Chistul glandelor Bartholin poate provoca durere, de obicei pe o parte a vaginului.

Atrofie vaginala

Atrofia vaginala inseamna subtierea, uscarea si inflamarea peretilor vaginali, din cauza scaderii productiei de estrogen, cauzand iritatii vaginale, dureri si probleme urinare. Se estimeaza ca 10 – 40% dintre femeile aflate la postmenopauza au semne de atrofie vaginala, dar doar aproximativ 25% dintre aceste femei solicita ajutor de specialitate pentru durerea vaginala.

Simptomele pot aparea singure, dar nu este neobisnuit ca femeile sa sufere de o combinatie de mai multe probleme vaginale, inclusiv:

  • dureri in timpul actului sexual;
  • uscaciunea vaginala;
  • scurgeri vaginale anormale;
  • incontinenta urinara;
  • senzatie de arsura la urinare;
  • infectii urinare recurente;
  • mancarime genitala;
  • sangerari dupa actul sexual.

Endometrioza

Endometrioza apare atunci cand mucoasa uterina se dezvolta in alte zone. Este o cauza comuna a durerii pelvine si poate duce, de asemenea, la dureri vaginale si vulvare. Nu numai ca aceasta afectiune provoaca menstruatii mai dureroase si dureri in timpul sexului, dar poate provoca si infertilitate. Alte simptome include dureri la urinare, oboseala intensa, greata, constipatie, diaree. Aceste simptome tind sa se agraveze in timpul menstruatiei.

Boala inflamatorie pelvina

Boala inflamatorie pelvina este o infectie a vaginului si a organelor reproducatoare din jur, care provoaca durere in timpul penetrarii sexuale si a menstruatiei. Tratamentul prompt este esential, deoarece poate pune in pericol fertilitatea.

Vulvodinia

Vulvodinia este un tip de durere cronica ce dureaza mai mult de 3 luni, care afecteaza vulva. In prezent, nu exista o cauza cunoscuta definitiva a acestei afectiuni. Cu toate acestea, genetica, hormonii sau leziunile nervoase pot juca un rol. Medicul poate diagnostica vulvodinia daca aveti dureri vulvare care dureaza cel putin 3 luni.Cauza care sta la baza este necunoscuta, dar afectiunea provoaca act sexual dureros si senzatii de sensibilitate, pulsatii, arsuri, usturime si mancarime.

Dezechilibru hormonal

O scadere a nivelului de estrogen poate aparea in mod natural odata cu menopauza sau poate fi declansata de probleme de sanatate reproductiva sau de proceduri medicale care afecteaza functia ovarelor sau necesita indepartarea ovarelor. Aceasta provoaca subtierea si uscarea tesuturilor vaginale, ceea ce poate duce la dureri vaginale.

miababy magazin

Unele cauze comune includ:

  • menopauza si perimenopauza;
  • medicamente precum inhibitorii de aromataza pentru tratamentul cancerului de san;
  • alaptarea;
  • modificari hormonale postpartum;
  • tulburari ale sistemului imunitar;
  • histerectomie completa;
  • indepartarea ovarelor;
  • radioterapia si chimioterapia.

Vaginism

Vaginismul este o afectiune care provoaca spasme ale deschiderii vaginale. Poate ingreuna relatiile sexuale cu penetrare. De asemenea, poate provoca durere. Femeile pot dezvolta vaginism ca raspuns la traume, dar poate aparea si in timpul menopauzei. Tratamentul poate include terapia cognitiv-comportamentala, utilizarea de dilatatoare vaginale si strategii de relaxare.

Laxitate vaginala – sindromul de relaxare vaginala

Laxitatea sau slabiciunea vaginala apare atunci cand tesuturile vaginale se intind in timpul nasterii vaginale sau isi pierd rezistenta din cauza inaintarii in varsta sau a scaderii nivelului de estrogen, in special in timpul menopauzei. Afectiunea provoaca o pierdere a lubrifierii, raspuns sexual slabit si incapacitatea de a avea un orgasm. Din fericire, exista modalitati de a aborda laxitatea vaginala. Exercitiile Kegel intaresc muschii planseului pelvin, ceea ce poate ajuta la sustinerea mai buna a vaginului si ajuta la incontinenta urinara.

Uscaciune vaginala

Uscaciunea vaginala provoaca durere, arsura si disconfort in timpul si dupa actul sexual. Uscaciunea vaginala poate provoca, de asemenea, disconfort zilnic si iritatii. Uscaciunea vaginala poate fi de obicei cauzata de un dezechilibru hormonal, mai precis, o scadere a estrogenului. Estrogenul local si alte substitutii de estrogen pot ajuta la atenuarea simptomelor.

Durerea vaginala poate proveni si dintr-o afectiune numita dispareunie. Acesta este un termen medical pentru actul sexual dureros. Poate fi cauzata de o lubrifiere insuficienta in timpul actului sexual din cauza modificarilor hormonale sau a lipsei excitatiei sexuale. De asemenea, un act sexual dur poate contribui la durerea vaginala.

Durerea vaginala poate proveni si din afectiuni psihologice, cum ar fi antecedentele de abuz sexual. In unele cazuri, este posibil ca medicul sa nu poata determina cauza durerii vaginale.

cauzele durerii vaginale

Diagnostic

Daca aveti dureri vaginale persistente sau recurente, mergeti la medic pentru diagnosticarea cauzei durerii vaginale. Se va efectua un examen fizic, pentru a verifica semnele de roseata, umflare, deteriorare sau cicatrici. In plus, se poate lua o proba din secretia vaginala pentru testare. Citeste pe larg despre controlul ginecologic.

Solutii pentru ameliorarea durerilor vaginale

Iata cateva solutii pentru a reduce disconfortul si durerea in zona vaginala:

  • evitati pantalonii sau lenjeria stramta;
  • nu mai utilizati produse care provoaca iritatii sau alergii;
  • evitati temporar actul sexual pana se reduce disconfortul;
  • baile calde de sezut pot ajuta.

Cu toate acestea, daca simptomele nu dispar, este important sa mergeti la medic. Afectiuni precum infectiile necesita tratament si nu vor disparea de la sine. Daca durerea rezulta din factori precum endometrioza, medicul va poate ajuta sa gestionati durerea si alte simptome.

Alte motive pentru a merge la medic pentru dureri vaginale includ:

  • dureri insotite de sangerare;
  • un nou partener sexual recent;
  • febra
  • postmenopauza;
  • sarcina.

Ce tratamente poate recomanda medicul?

Cauza durerii va determina optiunile de tratament. Antibioticele pot trata gonoreea, chlamydia si alte infectii bacteriene. Leziunile fizice, cum ar fi leziuni profunde sau infectate, pot necesita, de asemenea, antibiotice. Pentru infectiile fungice se vor recomanda antifungice. Este important sa retineti ca infectiile nu se trateaza cu remedii naturiste la domiciliu. Intarzierea tratamentului poate duce la agravarea infectiei si la complicatii.

Chisturile Bartholin dispar de obicei de la sine, insa compresele calde pot accelera acest proces. Daca un chist creste foarte mult, medicul il poate drena chirurgical. Daca un chist se infecteaza, poate necesita antibiotice. Terapia fizica poate ajuta in cazul problemelor cu planseul pelvin.

Medicul va poate recomanda, de asemenea, unguente topice, cum ar fi gelul de lidocaina. Acestea ajuta la amortirea zonei vaginale. Acest lucru poate ajuta la ameliorarea disconfortului sau durerii persistente in timpul actului sexual. Cremele topice cu steroizi pot ajuta la reducerea iritatiei, umflaturilor si arsurilor.

In cazuri rare, medicul va poate recomanda injectii anestezice sau blocuri nervoase pentru a ajuta la amortirea zonei. Medicii pot recomanda uneori o interventie chirurgicala pentru tratarea vulvodiniei, vestibulitei vulvare sau a cancerului de col uterin, daca acestea sunt cauzele durerii vaginale.

Sfaturi:

  • Uneori poate fi indicat sa evitati tampoanele interne, daca acestea cauzeaza iritatii.
  • Pentru a ameliora sau a preveni durerea cauzata de actul sexual, poate fi de ajutor utilizarea unui lubrifiant.
  • Luati masuri de protectie pentru a preveni infectiile cu transmitere sexuala.
  • Mergeti periodic la un control ginecologic pentru a depista la timp eventuale probleme.
  • Acordati atentie maxima igienei in zona intima.

Referinte:
(1) https://health.clevelandclinic.org/pain-down-there-5-reasons-your-vagina-hurts/
(2) https://www.advancedgynecology.com/symptom/vaginal-pain/
(3) https://www.medicalnewstoday.com/articles/326977
(4) https://www.healthline.com/health/vaginal-pain
(5) https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/vulvodynia/symptoms-causes/syc-20353423?p=1

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *