Metode contraceptive – ghid complet contraceptie

metode contraceptive prezervativ

Pentru a preveni o sarcina se recomanda folosirea unor metode contraceptive. Iata cum actioneaza, ce beneficii au, cat de eficiente sunt si de cate tipuri pot fi.

CUPRINS:

1. Importanta si rolul contraceptiei
2. Eficienta metodelor contraceptive
3. Alegerea contraceptiei potrivite
4. Tipuri de metode contraceptive

Importanta si rolul contraceptiei

Contraceptia are ca scop prevenirea unei sarcini nedorite. O femeie poate ramane insarcinata daca sperma unui barbat ajunge la unul dintre ovulele ei si are loc fertilizarea. Contraceptia incearca sa opreasca acest lucru prin mentinerea ovulului separat de sperma, oprirea productiei de ovule sau previne ca ovulul fertilizat sa se ataseze in mucoasa uterina. Contraceptia le permite oamenilor sa aiba cati copii vor, atunci cand vor.  De asemenea, contraceptia confera in general protectie si impotriva infectiilor cu transmitere sexuala (ITS).

Printre beneficiile contraceptiei se numara si:

  • reducerea riscurilor legate de o eventuala sarcina – uneori, femeile nu sunt capabile din punt de vedere medical sa sustina o sarcina;
  • reducerea riscurilor de sarcina la adolescente;
  • asigurarea unei sarcini sanatoase si copii sanatosi – prin sarcina la momentul potrivit, cand copilul nascut va putea beneficia de cele mai bune ingrijiri;
  • reducerea avorturilor.

Stiati ca… 26 septembrie este Ziua Mondiala a Contraceptiei? Scopul este cresterea gradului de constientizare privind importanta contraceptiei, informare privind optiunile de contraceptie pentru a preveni sarcinile nedorite si importanta programelor de planificare familiala si sanatate reproductiva.

tipuri de contraceptie

Cum actioneaza metodele de contraceptie?

Iata cum actioneaza diferitele metode contraceptive:

  • opresc eliberarea ovulelor (pilule contraceptive orale, injectii contraceptive, inel vaginal);
  • opresc patrunderea spermatozoizilor in lichidul de ejaculare masculin (vasectomie);
  • opresc intalnirea dintre ovul si sperma prin metoda de bariera (prezervativ);
  • duc la ingrosarea mucusului la nivelul colului uterin pentru a opri trecerea spermei;
  • blocheaza tuburile dintre ovare si uter (sterilizare feminina);
  • afecteaza ovulele si sperma;
  • fac mucoasa uterina prea subtire pentru ca ovulul fertilizat sa se implanteze.

Contraceptia poate varia de la o metoda permanenta, o metoda cu actiune lunga (3, 5 sau 10 ani), o metoda cu actiune medie (4-12 saptamani) pana la o metoda cu actiune scurta (administrare zilnica). Pot fi sub diferite forme de utilizare – pastile, injectii, dispozitive intrauterine, inele vaginale, prezervative care acopera penisul sau interiorul peretilor vaginali.

Eficienta metodelor contraceptive

Exista numeroase metode contraceptive sigure si eficiente disponibile si este important sa gasiti metoda cea mai potrivita pentru voi. E bine sa cunoasteti fiecare metoda pentru a lua decizia cea mai buna.

cursuri puericultura

Nu exista nicio metoda care sa fie eficienta la 100%, in afara de abstinenta sexuala. Eficienta diferitelor metode poate fi masurata prin „utilizare perfecta” acolo unde regulile metodei sunt respectate atent si (daca este cazul) metoda este utilizata la fiecare act sexual. E important sa folositi CORECT fiecare metoda contraceptiva. De exemplu, sa luati pilulele contraceptive la momentul nepotrivit, sa folositi prezervativul in mod corespunzator, sa cunoasteti elementele cu care poate interactiona o metoda contraceptiva etc.

Cele mai multe forme de contraceptie au eficienta de peste 99% daca sunt utilizate corect. Prezervativul pentru barbati este eficient in proportie de 98% daca este utilizat corect si consecvent. Este singurul tip de contraceptie care protejeaza atat impotriva bolilor cu transmitere sexuala, cat si a sarcinii.

miababy magazin

eficienta contraceptivelor

 

Alegerea contraceptiei potrivite

Cand alegi metoda contraceptiva potrivita pentru tine, este important sa ai informatii corecte si sa discuti deschis despre optiuni cu orice partener. De asemenea, este important sa va ganditi la cat de bine functioneaza fiecare metoda, posibilele efecte secundare, cat de usor este de utilizat si cat costa.

Metoda pe care o alegeti va depinde de o serie de factori, cum ar fi starea generala de sanatate, stilul de viata si relatiile pe care le aveti, riscul de a avea o infectie cu transmitere sexuala (ITS) si cat de important este pentru tine sa nu ramani gravida. Unele metode necesita mai mult efort decat altele. Va trebui sa va ganditi la ce optiune vi se potriveste cel mai bine. De exemplu, daca alegeti contraceptia orala, va trebui sa va amintiti sa luati o pastila in fiecare zi. Este important sa cantariti avantajele si dezavantajele si sa va ganditi la modul in care fiecare metoda satisface nevoile voastre actuale si viitoare.

Utilizarea contraceptiei ajuta femeile si cuplurile sa decida liber si responsabil daca vor copii, cand si cati. Atunci cand sunt utilizate corect, contraceptivele hormonale sunt o metoda eficienta de prevenire a sarcinilor nedorite. Alegerea contraceptiei ar trebui adaptata: ceea ce este potrivit pentru o femeie ar putea sa nu fie cea mai buna alegere pentru alta. Medicii pot ajuta o femeie sa aleaga cea mai buna metoda contraceptiva, tinand cont de caracteristicile psihologice si fizice ale femeii, de stilul ei de viata si de prezenta oricaror factori de risc.

Tipuri de metode contraceptive

Iata care sunt principalele metode contraceptive:

Prezervativul

contraceptive de bariera

Prezervativul este singura forma de contraceptie care protejeaza impotriva majoritatii infectiilor cu transmitere sexuala si in acelasi timp previne sarcina. Aceasta metoda de contraceptie poate fi utilizata la cerere, nu contine hormoni si este usor de folosit. Prezervativele pot fi masculine, dar si feminine.

Prezervativele masculine sunt rulate pe un penis erect si actioneaza ca o bariera fizica, impiedicand trecerea fluidelor sexuale in timpul sexului. Prezervativul feminin este plasat in vagin chiar inainte de sex. Pe baza utilizarii tipice, prezervativul feminin nu este la fel de eficient ca prezervativul masculin din latex si poate fi nevoie de putina practica pentru a te obisnui cu utilizarea lui.

Prezervativul este cea mai buna protectie impotriva infectiilor cu transmitere sexuala. Poate fi folosit la cerere si nu contine hormoni. Dezavantajul este ca se poate rupe sau se poate desprinde in timpul sexului daca nu este utilizat corespunzator. De asemenea, unele persoane sunt alergice la prezervativele din latex.

Prezervativele sunt singura forma de contraceptie care protejeaza si impotriva infectiilor cu transmitere sexuala.

Dispozitiv intrauterin  – sterilet

Acest dispozitiv mic, in forma de T, fabricat din plastic sau cupru. Este fixat in uterul unei femei de catre medic. Este o metoda contraceptiva cu actiune indelungata si reversibila, care poate ramane in acel loc timp de 3- 10 ani, in functie de tip. Unele contin hormoni care sunt eliberati treptat pentru a preveni sarcina. Poate fi, de asemenea, o contraceptie de urgenta eficienta daca este introdusa de medic in termen de 5 zile de la relatiile sexuale neprotejate.

Steriletul este eficient in proportie de 99%. Dezavantajele includ risc de sangerari neregulate in primele 6 luni de utilizare. E nevoie sa fie introdus si indepartat de catre medic si NU protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala.

Implantul contraceptiv cutanat

Un dispotiziv mic si flexibil, ca o tija, este plasat sub piele in bratul unei femei, eliberand o forma de hormon progesteron. Hormonul opreste ovarul sa elibereze ovul si va ingrosa mucusul cervical, ingreunand patrunderea spermei in uter. Implantul necesita o mica procedura folosind anestezic local si trebuie inlocuit dupa 3 ani.

Implantul este foarte eficient, nu intrerupe actul sexual si este o optiune contraceptiva reversibila de lunga durata. Dezavantajele includ faptul ca trebuie introdus si indepartat de catre medic, uneori pot aparea sangerari menstruale neregulate si nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

Injectia contraceptiva

Injectia contraceptiva contine o versiune sintetica de progesteron. Se administreaza intramuscular la femei si in urmatoarele 12 saptamani hormonul este eliberat incet in sange. Efectul dureaza pana la 3 luni. Este foarte eficient, permite spontaneitate sexuala si nu intrerupe sexul. Dezavantajul este ca poate duce la sangerari neregulate, necesita readministrare la cateva luni si nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.

Plasturele contraceptiv

Este un plasture ce se fixeaza pe piele si elibereaza estrogen si progesteron, pentru a opri eliberarea unui ovul din ovare. De asemenea, duce la ingrosarea mucusului cervical, pentru a impedica sperma sa ajunga la ovul. Trebuie schimbat la 3 saptamani, iar in saptamana a patra nu se mai pune un plasture nou si apare menstruatia.

Pilula contraceptiva orala

contraceptie hormonala

Exista cateva tipuri diferite de pilule anticonceptionale din care puteti alege. Pilula combinata contine estrogen si progesteron si mini pilula contine un singur hormon, progesteron. Pilula poate avea multe beneficii, cu toate acestea, trebuie sa va amintiti sa o luati la timp. Este foarte eficienta atunci cand este utilizat corect. De asemenea, permite spontaneitate sexuala si nu intrerupe sexul. Unele pastile pot chiar reduce menstruatiile intense si dureroase.

Printre dezavantaje se numara faptul ca daca ai uitat sa iei pilula anticonceptionala, se reduce eficienta. De asemenea, poate fi folosita doar de catre femei si nu este potrivita pentru femeile care nu pot lua contraceptie pe baza de estrogen. In plus, pilula nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala. Pilula este disponibila pe baza recomandarilor de la un medic.

miababy magazin

Inelul contraceptiv

Este vorba de un inel flexibil din plastic care elibereaza in mod constant hormoni. Dispozitivul este plasat in vagin de catre femeie. Ramane in loc timp de 3 saptamani, apoi il indepartati, faceti o saptamana pauza si apoi introduceti un inel nou. Inelul elibereaza hormonii estrogen si progestogen. Acestia sunt aceiasi hormoni utilizati in pilula contraceptiva orala combinata, dar la o doza mai mica. Un inel vaginal are o grosime de aproximativ 4 mm si un diametru de 5,5 cm.

Printre avantaje se numara faptul ca inelul poate fi introdus si scos de catre femeie, are putine efecte secundare, permite controlul menstruatiilor si permite ca fertilitatea sa revina rapid atunci cand inelul este indepartat. Dezavantajele includ faptul ca nu este potrivit pentru femeile care nu pot lua contraceptie ce contin estrogen. De asemenea, trebuie sa va amintiti sa-l inlocuiti la momentul potrivit si nu protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala.

Spermicidele

Spermicidele au drept scop distrugerea spermatozoizilor patrunsi in vagin. Anticonceptionalele chimice se prezinta sub forma de ovule, tablete, creme sau solutii in a caror compozitie intra diversi acizi. Aceste preparate modifica mediul obisnuit al vaginului, distrug spermatozoizii, care nu pot supravietui decat in mediu alcalin. Ovulele sau tabletele trebuie introduse in capatul vaginului cu aproximativ o jumatate ora inainte de actul sexual si se lasa sa actioneze 10-12 ore dupa raportul sexual. Folosirea indelungata a acestor substante chimice poate sa produca iritatia vaginului.

Diafragma

O diafragma este o cupola mica din silicon moale, plasata in interiorul vaginului pentru a opri patrunderea spermei in uter. Formeaza o bariera fizica intre sperma si ovul, ca un prezervativ. Diafragma trebuie sa ramana pe loc cel putin 6 ore dupa actul sexual. Dupa 6 – dar nu mai mult de 24 de ore dupa sex – trebuie scoasa si curatata. Se poate utiliza aceeasi diafragma de mai multe ori si poate dura pana la 2 ani daca e ingrijita corespunzator. Dezavantajele sunt faptul ca utilizarea poate necesita practica si necesita urmarirea orelor de la inserare. Actioneaza destul de bine daca este utilizata corect, dar nu la fel de bine ca pilula, un implant contraceptiv sau un sterilet.

Metode contraceptive permanente

Sterilizarea este procesul de eliminare completa a capacitatii organismului de a se reproduce, prin interventii chirurgicale deschise sau minim invazive. Este o metoda permanenta de contraceptie, potrivita pentru persoanele care sunt sigure ca nu vor niciodata copii sau nu vor mai multi copii. Sterilizarea este disponibila atat pentru femei, cat si pentru barbati si se efectueaza in spital cu anestezie generala sau locala.

Vasectomia sau „sterilizarea masculina” este o metoda simpla si fiabila de contraceptie. Este de obicei considerata permanenta si, prin urmare, este o decizie importanta care ar trebui discutata in prealabil cu medicul. O vasectomie de obicei se face sub anestezic local. La fel ca o vasectomie, sterilizarea feminina sau ligatura trompelor uterine este o decizie importanta care ar trebui discutata pe deplin cu medicul.

contraceptia naturala

Metode contraceptive naturale

Planificarea familiala naturala este atunci cand semnele naturale, cum ar fi lichidul cervical sau temperatura corpului, sunt folosite pentru a identifica cand o femeie este sau nu fertila in timpul fiecarui ciclu menstrual. Acest lucru poate fi folosit pentru a evita sau pentru a planifica o sarcina. Planificarea familiala naturala este estimata a fi eficienta in proportie de 75 – 99,6% – deci este posibil sa ramaneti gravida daca utilizati aceasta abordare.

Contraceptia naturala sau traditionala poate include:

  • tehnica temperaturii bazale – temperatura bazala se modifica inainte de ovulatie – scade cu 1-2 zile inainte de ovulatie, apoi creste usor 1-2 zile dupa;
  • monitorizarea mucusului cervical – mucusul cervical isi modifica textura, cantitatea si aspectul in functie de ciclul menstrual – la ovulatie si inainte creste cantitate si va fi subtire si limpede;
  • metoda calendarului – se inregistreaza zilele ultimelor cicluri menstruale timp de cateva luni si pe baza lor se estimeaza urmatoarea menstruatie si urmatoarea ovulatie, precum si zilele fertile.

Metoda Ogino-Knaus (abstinenta periodica, metoda ritmica sau metoda calendarului)

Studiind ciclurile menstruale normale ale unui numar mare de femei, Ogino si Knaus au dedus ca nu in toata perioada dintre menstruatii o femeie poate ramine gravida, ci numai intr-o perioada destul de scurta, in medie de 8 zile. Restul zilelor sunt improprii fecundatiei, din urmatoarele motive:

  • ovulatia se face in mod normal intre a 12-a si a 16-a zi a ciclului;
  • ovulul are o viata foarte scurta dar spermatozoizii pot trai in caile genitale feminine 3 zile.

Pentru un ciclu de 28 de zile, calculul este usor de facut. De exemplu, prima zi de menstruatie fiind la 2 ianuarie, menstruatia viitoare va fi la 30 ianuarie. Scazand de la 30 ianuarie 12 zile, ajungem la 18 ianuarie, ultima zi a perioadei de 8 zile fertile. Deci, contactele sexuale intre 19 si 30 ianuarie si intre 5 si 9 ianuarie nu sunt cu risc mare de sarcina. Perioada de fertilitate mare este intre 10 si 18 ianuarie. Pentru siguranta maxima este bine sa se prelungeasca abstinenta din aceasta perioada cu inca 1-2 zile inainte si dupa.

Fiind un procedeu natural, fiziologic, nu se produce nicio tulburare in organismul femeii sau barbatului, nici din punct de vedere fizic, nici psihic. Actul sexual se desfasoara perfect normal. Aceasta metoda este insa riscanta in cazul ciclurilor neregulate si pot aparea sarcini nedorite.

Metoda temperaturii bazale

O metoda buna pentru a determina perioada ovulatiei este notarea temperaturii bazale. Daca pana la declansarea ovulatiei, deci in prima parte a ciclului, temperatura masurata dimineata este sub 37 grade, a doua zi dupa o ovulatie temperatura va creste putin peste 37 (datorita secretiei de progesteron).

Femeia va nota dimineata, imediat ce se trezeste, temperatura, incepand dupa menstruatie, pana la menstruatia viitoare. Ziua in care temperatura de dimineata se ridica peste 37 grade si se mentine si in zilele urmatoare pe aceeasi linie este ziua care marcheaza perioada de dupa ovhlatie. Contactul sexual este interzis cu 3-4 zile inainte si 3-4 zile dupa aceasta crestere de temperatura. Retineti ca aceasta metoda nu este foarte eficienta si exista risc crescut de aparitie a unei sarcini nedorite.

Se mai pot folosi teste de ovulatie si diferite aplicatii de monitorizare a perioadelor fertile. Retineti ca astfel de metode NU sunt foarte sigure si eficiente.

forme de metode contraceptive

Contraceptie de urgenta (pilula de a doua zi)

Contraceptia de urgenta poate fi utilizata pentru a preveni sarcina dupa actul sexual neprotejat sau cand contraceptia a esuat – de exemplu, prezervativul s-a rupt in timpul sexului.

Aceasta pastila contine doze de hormoni feminini. Orice femeie poate lua pilula contraceptiva de urgenta, chiar si cele care nu pot lua alte pastile contraceptive orale. Poate fi cumparata fara prescriptie medicala de la farmacie. Efectele secundare frecvente ale contraceptiei de urgenta includ greata, varsaturi, iar urmatoarea menstruatie poate fi precoce sau poate intarzia. Contraceptia de urgenta nu protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala.
Este cel mai bine sa fie luata in primele 24 de ore dupa relatiile sexuale neprotejate.

Aceste pastile contin levonorgestrel sau acetat de ulipristal. Trebuie folosite doar ca metoda de contraceptie de urgenta, nu ca metoda principala de contraceptie pe termen lung. Se administreaza in cel mult 3 zile de la actul sexual neprotejat, desi se considera ca poate fi eficienta pana la 5 zile dupa contactul sexual. Retineti ca este mai eficienta daca este administrata cat mai devreme. Aceste pastile opresc sau intarzie eliberarea unui ovul si impiedica sperma sa fertilizeze ovulul. Odata ce ovulul a fost fertilizat, pilula de a doua zi nu mai este eficienta si nu duce la avort.

Indiferent de metoda contraceptiva folosita, aceasta trebuie sa fie aleasa dupa o informare corecta. Contraceptia ajuta la evitarea unei sarcini nedorite.

Referinte:
(1) https://www.nhs.uk/conditions/contraception/
(2) https://www.cdc.gov/reproductivehealth/contraception/index.htm
(3) https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/family-planning-contraception
(4) https://www.familyplanning.org.nz/advice/contraception/contraception-methods
(5) https://www.plannedparenthood.org/learn/birth-control
(6) https://www.healthline.com/health/birth-control/methods
(7) https://www.nichd.nih.gov/health/topics/contraception/conditioninfo/types
(8) https://www.webmd.com/sex/birth-control/best-effective-birth-control

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

2 Comments on “Metode contraceptive – ghid complet contraceptie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *