Injectii contraceptive – tot ce trebuie sa stii

injectii contraceptive

Injectii contraceptive  – sunt o metoda eficienta de prevenire a unei sarcini nedorite. Iata cum actioneaza, ce eficienta au, ce avantaje si dezavantaje.

CUPRINS:
1. Ce sunt injectiile contraceptive?
2. Cum functioneaza injectiile contraceptive?
3. Pret injectii contraceptive
4. Avantaje si eficienta
5. Dezavantaje si riscuri (efecte secundare)
6. Contraindicatii

Ce sunt injectiile contraceptive?

Injectiile contraceptive sunt o forma de prevenire a sarcinilor nedorite, iar efectele acestei metode persista pana la 14-16 saptamani. Principalele tipuri de injectii contraceptive cunoscute sunt Depo-Provera ( pe baza de medroxyprogesteron), care prezinta eficienta 13 saptamani, Sayana Press, care prezinta eficienta tot 13 saptamani, si Noristerat (pe baza de norethisteron), care este eficienta 8 saptamani. Noristerat este utilizat, de obicei, doar pentru perioade scurte de timp – de exemplu, daca partenerul urmeaza sa sufere o vasectomie.

Aceste injectii contraceptive sunt administrate, de obicei, intr-un muschi fesier, desi uneori pot fi administrate intr-un muschi in brat. Sayana Press se administreaza sub piele (subcutanat), in abdomen sau coapsa si poate fi injectat singur. Aceste injectii contin un hormon progesteron, numit medroxiprogesteron acetat pentru Depo-Provera, ingroasa mucusul din cervix si opreste sperma sa ajunga in contact cu ovulul.

Hormonii progestageni sunt foarte asemanatori cu hormonul propriu al unei femei numit progesteron. Injectia contraceptiva este denumita uneori LARC. Aceasta inseamna contraceptia reversibila care actioneaza pe termen lung.

Injectiile contraceptive sunt indicate pentru femei care:

  • nu pot folosi anticonceptionale pilule sau plasturi din cauza efectelor secundare;
  • vor o metoda contraceptiva eficienta si care sa nu interfere cu activitatea sexuala;
  • uita frecvent sa ia pilula contraceptiva;
  • au peste 35 de ani si sunt fumatoare etc.

Cum se administreaza?

In general, prima injectie se face in zilele 1-5 ale unei perioade menstruale normale, in primele 5 zile dupa un avort, sau la 6 saptamanai dupa nastere.

Poate dura pana la un an pentru ca fertilitatea sa revina la normal dupa intreruperea injectiilor. Injectia nu protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala (ITS). Se administreaza in fese sau in brat, iar in urmatoarele 12 saptamani hormonul se elibereaza lent in sange. Daca se face injectia la un alt moment al ciclului, poate dura pana la 7 zile pentru a incepe sa prezinte eficienta.

Pentru a avea o protectie continua impotriva sarcinii, trebuie refacuta injectia la fiecare trei luni. Aceasta metoda injectabila de control al sarcinii functioneaza prin ingrosarea mucusului cervical si oprirea ovulatiei.

injectii contraceptive mod de actiune

Cum functioneaza injectiile contraceptive?

Progesteronul este injectat intr-un muschi sau sub piele si apoi este eliberat treptat in sange. Functioneaza in principal prin oprirea eliberarii ovulului din ovar (ovulatie). De asemenea, ingroasa mucusul cervical care opreste sperma sa treaca prin uter pentru a fertiliza un ovul. Pe langa aceste efecte, subtiaza captuseala uterului care reduce sansele ca un ovul care a fost poate deja fertilizat sa se implanteze in uter.

Medroxiprogesteron acetat (DMPA) este un tip de hormon sintetic care actioneaza pe termen lung (numit progestin) ce imita actiunea hormonului natural progesteron. Cand se administreaza sub forma de injectie (ceea ce inseamna ca hormonul este eliberat lent in cateva luni), acesta ofera contraceptie sigura timp de 3 luni. Daca e nevoie de contraceptie continua, injectia trebuie repetata la fiecare 3 luni.

Daca se face injectia in primele 5 zile ale ciclului, se va oferi imediat protectie impotriva unei sarcini. Daca, in schimb, injectia se face in orice alta zi a ciclului, nu vei fi protejata impotriva sarcinii timp de pana la 7 zile. Injectia contraceptiva ofera protectie timp de 8 sau 12 saptamani, si nu exista nicio modalitate de a inversa efectele injectiei dupa administrarea acesteia.

Nu mai vreau sa folosesc injectia si vreau sa raman gravida – ce sa fac?

Daca vrei sa opresti injectia contraceptiva, tot ce trebuie sa faci este sa nu mai beneficiezi de urmatoarea injectie. Odata injectata, solutia se va elibera in sange si actiunea ei nu poate fi oprita. Poate dura o perioada pana cand menstruatiile si fertilitatea revin la normal dupa oprirea injectiilor. Cu toate acestea, este posibil sa ramai gravida inainte de prima menstruatie dupa oprirea injectiei.

Pret injectii contraceptive

Preturile pentru aceste injectii contraceptive pornesc in general de la 100 lei, in functie de doza, de marca, la care se mai poate adauga si costul pentru injectarea propriu-zisa.

Avantaje si eficienta

Care sunt avantajele acestor injectii contraceptive?

  • Nu trebuie sa iti amintesti sa iei pilula contraceptiva zi de zi, ci injectarea trebuie facuta la aproximativ 3 luni.
  • Nu interfera cu relatiile rexuale.
  • Este compatibila cu alaptarea.
  • Poate fi eficienta in reducerea sindromului premenstrual, a durerii menstruale etc.
  • Nu interfera cu alte medicamente in general.
  • Este o metoda convenabila – o singura injectie de 4 ori pe an.
  • Este eficienta imediat daca se administreaza in primele 5 zile ale perioadei menstruale.
  • Poate fi administrata femeilor de peste 35 ani, fumatoare.
  • Unele date sugereaza ca poate reduce riscul de cancer endometrial.
  • Aceste injectii contraceptive asigura contraceptia continua timp de 3 luni. Odata ce injectia a fost administrata, nu trebuie facut nimic altceva.
  • Injectiile contraceptive sunt relativ acceptabile la pret.
  • Acest tip de contraceptie este sigur de utilizat daca alaptati.
  • Starea de voma sau diareea nu afecteaza contraceptia.
  • Exista un risc mai scazut de a avea o sarcina ectopica sau chisturi ovariene in timpul injectarii.
  • Injectia nu contine estrogen, ceea ce inseamna ca nu creste riscul formarii cheagurilor de sange sau a accidentelor vasculare cerebrale.

metode contraceptive hormonale injectare

Cat de eficienta este injectia?

Injectia are eficienta de 99%. Asta inseamna ca, daca 1000 de persoane au utilizat corect injectia timp de un an, doar 3 persoane ar ramane gravide. Daca utilizati injectia incorect (de exemplu, nu va administrati doza urmatoare la timp), creste riscul de a ramane gravida.

Este o forma de contraceptie foarte eficienta – multe dintre sarcinile neplanificate care apar in cazul folosirii acestor injectii contraceptive sunt cauzate de faptul ca s-a intarziat administrarea injectiei.

Cat dureaza efectul injectiei contraceptive?

Depo-Provera este cel mai comun tip utilizat si va va proteja timp de pana la 12-14 saptamani. Noristerat este o injectie alternativa contraceptiva si este eficienta timp de pana la 8 saptamani. Dupa aceasta, va trebui sa faceti o alta injectie pentru a ramane protejata.

Ce se intampla daca ratezi o injectare sau opresti administrarea injectiilor?

Trebuie sa faci injectia la fiecare 12 saptamani daca vrei sa previi sarcina. Se permit pana la 2 saptamani intarziere, dar daca astepti mai mult de atat, este mai bine sa utilizati prezervative pana cand injectia este facuta si incepe sa actioneze iar. La incetarea injectarilor poate dura cateva luni pentru ca menstruatiile sa revina la normal si de multe ori dureaza mai mult timp pentru a ramane gravida.

Dezavantaje si riscuri (efecte secundare)

Iata care sunt principalele dezavantaje ale injectiei contraceptive:

  • Injectia nu poate fi eliminata rapid din corp dupa administrare.
  • Orice efecte secundare pot dura mai mult de 2-3 luni, pana cand progestogenul va fi eliminat din corp. Odata ce este in corp, nu puteti opri efectele secundare pe care le-ati putea avea. Va trebui sa asteptati pana la cele 12-14 saptamani pentru ca hormonul sa se elimine din organism.
  • Nu protejeaza impotriva infectiilor cu transmitere sexuala sau HIV.
  • Poate duce la cresterea in greutate, modificari ale dispozitiei si dureri de cap.
  • Deoarece injectia este de lunga durata, este posibil sa dureze ceva timp dupa ultima injectie pentru ca din nou sa va redobanditi fertilitatea. Acest timp variaza de la femeie la femeie. Unele femei nu pot ovula timp de 6-8 luni dupa ultima injectie. Rar, poate dura mai mult de un an inainte de redobandirea fertilitatii. Aceasta intarziere nu este legata de durata de utilizare a acestei metode de contraceptie.
  • Perioadele menstruale se vor schimba. In primele cateva luni, unele femei prezinta sangerari neregulate care pot fi mai severe si mai lungi decat in mod obisnuit. Cu toate acestea, este neobisnuit ca menstruatiile dificile sa persiste. Dupa primele cateva luni, este mai frecvent ca menstruatiile sa devina mai usoare decat de obicei, desi pot fi neregulate.

Efecte adverse

  • Menstruatii si sangerari neregulate – Revenirea la fertilitatea completa (capacitatea de a ramane gravida) poate fi amanata dupa oprirea injectiei. In medie, dureaza 9 luni de la ultima injectie pentru revenirea ciclului menstrual normal.
  • In afara de modificarile aduse menstruatiile, efectele secundare sunt mai putin frecvente. Un posibil efect secundar este cresterea in greutate. Aceasta pare a fi o problema speciala pentru femeile tinere (sub 18 ani) care sunt deja supraponderale atunci cand incep injectarile. Unele femei afirma, de asemenea, retentia de fluide, agravarea acneei, dureri de cap si disconfort la nivelul sanilor.
  • Folosirea contraceptiei injectabile timp de multi ani poate duce la o subtiere a oaselor. Prin urmare, este recomandat sa faceti analize medicale periodic pentru a preveni astfel de probleme. Injectarea poate duce la pierderea densitatii minerale osoase si asta inseamna ca oasele pot deveni mai slabe si mai subtiri, cu cat utilizati mai mult aceste injectii contraceptive. Impactul poate fi mai mare cu cat sunteti mai tanara.
  • Foarte rar, injectarea poate provoca dureri sau umflaturi la locul unde s-a administrat injectia.

prevenirea unei sarcini nedorite contraceptie

Cum afecteaza menstruatiile?

Injectia contraceptiva va modifica perioadele menstruale. Cel mai adesea, menstruatiile se vor opri complet. Unele femei vor avea menstruatii neregulate sau sangerari intre menstruatii. De asemenea, uneori menstruatiile vor dura mai mult sau vor fi mai severe.

Protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala?

Contraceptivele si injectiile contraceptive nu ofera protectie impotriva infectiilor cu transmitere sexuala (ITS). Pentru a preveni o astfel de boala este important sa utilizati o alta metoda contraceptiva ca prezervativul.

Contraindicatii

In general, injectiile contraceptive sunt contraindicate in urmatoarele cazuri:

  • tulburari de sangerare sau administrarea de medicamente anticoagulante;
  • sangerare anormala nediagnosticata;
  • istoric de cancer;
  • afectiuni medicale grave;
  • sarcina – daca femeia este deja gravida;
  • femei care vor sa ramane insarcinate in urmatoarele 12 luni;
  • risc mare de osteoporoza etc.

Cred ca sunt insarcinata – ce ar trebui sa fac in legatura cu injectia?

Injectiile contraceptive sunt foarte eficiente. Daca ai primit injectia la timp, este foarte putin probabil sa fii insarcinata. Daca totusi crezi ca ai putea fi gravida, trebuie sa faci un test de sarcina sau sa discuti cu medicul cat mai curand posibil. Utilizarea injectiei contraceptive nu afecteaza un test de sarcina. Daca ramai gravida in timp ce utilizezi injectia, nu exista dovezi ca aceasta va afecta sanatatea copilului.

Referinte:
(1) Your guide to contraceptive injections, link: https://www.cravenroad-medicalpractice.co.uk/content/uploads/sites/50/2017/04/contraceptive-injections-your-guide.pdf
(2) Contraceptive injections, link: https://sexwise.fpa.org.uk/contraception/contraceptive-injections
(3) Contraceptive injection, link: https://www.fpv.org.au/for-you/contraception/long-acting-reversible-contraception-larc/contraceptive-injection-depo
(4) The contraceptive injection, link: https://www.fpnsw.org.au/sites/default/files/assets/CONTRACEPTIVE%20INJECTION.pdf
(5) 3month cotraceptive injection aproved, link: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/12318115
(6) Contraceptive injections, link: https://spunout.ie/health/article/injections

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *