Hormonul foliculostimulant (FSH) – ce rol are si cand se testeaza?

hormonul foliculostimulant FSH

Afla din articolul de mai jos ce este hormonul foliculostimulant, ce rol are in organism, cand se recomanda aceasta analiza si ce inseamna rezultatele.

CUPRINS:

1. Ce este hormonul foliculostimulant?
2. Indicatiile testarii
3. FSHRezultate normale
4. Ce inseamna rezultatele anormale?

Ce este hormonul foliculostimulant?

Hormonul foliculostimulant (FSH), numit si hormon de stimulare foliculara, este produs de glanda pituitara (hipofiza) din creier. Este un hormon important pentru functionarea normala a sistemului reproducator la barbati si femei. Hormonul foliculostimulant este unul dintre hormonii esentiali pentru dezvoltarea pubertara si pentru functia ovarelor la femei si a testiculelor la barbati.

FSH – rol la femei

La femei, FSH ajuta la controlul ciclului menstrual si producerea de ovule de catre ovare. Nivelul de FSH variaza pe parcursul ciclului menstrual al unei femei si este la nivelul maxim chiar inainte de ovulatie.

In timpul unui ciclu menstrual normal, nivelul de FSH creste in prima jumatate a ciclului pentru a stimula cresterea foliculilor. Aceasta este functia principala a FSH, de unde si numele de „hormon foliculostimulant”. Odata ce foliculul se maturizeaza si elibereaza ovulul in timpul ovulatiei, foliculul rupt formeaza o structura numita corpul galben (corpus luteum), a carei functie principala este producerea de progesteron. Cresterea progesteronului inhiba eliberarea de FSH in a doua jumatate a ciclului menstrual. Pe masura ce corpul galben se descompune treptat, nivelul de progesteron scade, nivelul de FSH creste si urmatorul ciclu menstrual incepe din nou.

FSH stimuleaza, de asemenea, productia de estradiol de catre foliculii din ovare. Nivelurile ridicate de estradiol inhiba productia de FSH. Pe masura ce o femeie inainteaza in varsta si se apropie de menopauza, capacitatea ovarelor de a produce estradiol scade si, in consecinta, nivelul FSH va creste pentru a stimula ovarele sa lucreze mai mult la producerea de estradiol. Nivelul ridicat de FSH este, prin urmare, adesea primul semn ca menopauza se apropie si apare inainte de scaderea nivelului de estradiol. Dupa menopauza, nivelul de FSH scade treptat pe masura ce femeile inainteaza in varsta.

FSH – rol la barbati

La barbati, FSH ajuta la controlul productiei de spermatozoizi, iar cantitatea de FSH la barbati ramane in mod normal stabila dupa pubertate. Actioneaza asupra celulelor Sertoli de la nivelul testiculelor pentru a stimula productia de spermatozoizi (spermatogeneza).

cursuri puericultura

valori normale FSH

Indicatiile testarii

De ce este importanta testarea nivelului de FSH? Un test FSH este un simplu test de sange. Femeilor li se poate recomanda sa faca acest test intr-un anumit moment al ciclului menstrual, de obicei in primele doua zile. Este important sa se verifice nivelurile de FSH atunci cand o femeie are dificultati in a ramane insarcinata, daca are menstruatii neregulate sau se confrunta cu simptome precum bufeuri, transpiratii nocturne, dificultati de somn, toate sugerand o posibila menopauza.

Un test FSH poate fi recomandat si la barbati daca partenera intampina dificultati in a ramane insarcinata sau daca barbatul are probleme cum ar fi numar scazut de spermatozoizi, masa musculara scazuta sau scaderea apetitului sexual.

miababy magazin

Atat la barbati, cat si la femei, un test FSH poate fi indicat impreuna cu o serie de alte teste hormonale, cum ar fi hormonul luteinizant (LH), hormonul de stimulare tiroidiana (TSH), prolactina si hormonul de crestere pentru a examina functia glandei pituitare, in special partea anterioara a acesteia care secreta hormoni.

Pe scurt, analiza FSH din sange poate fi folosita cu urmatoarele indicatii:

FEMEI:

  • determinarea starilor de perimenopauza si menopauza – mai ales menopauza precoce;
  • evaluarea anumitor probleme menstruale – evaluarea ciclurilor menstruale neregulate;
  • identificarea problemelor de fertilitate;
  • investigatiile tulburarilor hipofizare suspectate.

Citeste si: Infertilitatea – cauze si solutii

BARBATI:

  • identificarea problemelor de fertilitate;
  • identificarea cauzelor pentru dorinta sexuala redusa;
  • evaluarea unui numar scazut de spermatozoizi;
  • evaluarea hipogonadismului sau insuficientei gonadale;
  • evaluarea disfunctiei testiculare.

Atat barbatii, cat si femeile pot avea nevoie de testare daca au simptome ale unei tulburari hipofizare. Acestea includ unele dintre simptomele enumerate mai sus, precum si:

  • oboseala;
  • slabiciune;
  • pierdere in greutate.

COPII:

  • identificarea unor probleme ca pubertate timpurie sau intarziata;
  • identificarea unor tulburari hipofizare.

Pubertatea este considerata precoce daca incepe inainte de varsta 9 ani la fete si inainte de 10 ani la baieti. Pubertatea este considerata intarziata daca nu a inceput pana la varsta de 13 ani la fete si pana la 14 ani la baieti.

Vezi mai multe despre: Pubertatea – ce trebuie sa stie parintii

indicatiile testarii FSH

FSH – Rezultate normale

Nivelurile normale de FSH vor varia in functie de varsta si gen. De asemenea, pot varia de la un laborator la altul. Unele laboratoare folosesc masuratori diferite sau testeaza probe diferite. Discutati cu medicul despre semnificatia rezultatului specific al testului.

Rezultate normale FSH femei

  • inainte de pubertate – 0 – 4,0 mUI/mL;
  • in timpul pubertatii – 0,3 – 10,0 mUI/ml;
  • femei care au menstruatie – faza foliculara – 3,5-12,5 mUI/ml;
  • femei care au menstruatie – faza ovulatorie – 4,7-21,5 mUI/ml;
  • femei care au menstruatie – faza luteala – 1,7-7,7 mUI/ml;
  • dupa menopauza – 25,8 – 134,8 mUI/ml.

De asemenea, medicul va analiza rezultatele in functie de varsta, sanatate si alti factori. O valoare care nu este in intervalul normal poate fi totusi normala pentru o pacienta. Multe conditii pot modifica nivelurile de FSH. Medicul va discuta cu dumneavoastra orice rezultate anormale semnificative in legatura cu simptomele prezenta si starea de sanatate.

Rezultate normale FSH barbati

  • inainte de pubertate – 0 – 5,0 mUI/mL;
  • in timpul pubertatii – 0,3 – 10,0 mUI/ml;
  • adulti – 1,5 – 12,4 mUI/ml.

Ce inseamna rezultatele anormale?

FSH crescut la femei

FSH crescut la femei

Nivelurile ridicate de FSH la femei pot indica:

  • perimenopauza si menopauza – inclusiv menopauza prematura;
  • pierderea functiei ovariane inainte de varsta de 40 de ani (insuficienta ovariana prematura);
  • rezerva ovariana scazuta;
  • tratament cu terapie hormonala;
  • probleme ale glandei pituitare.

La femei, nivelul hormonului foliculostimulant incepe sa creasca in mod natural la femei inainte de menopauza, reflectand o reducere a functiei ovarelor si scaderea productiei de estrogen si inhibina.

Testul FSH poate fi utilizat impreuna cu alte teste care analizeaza nivelurile de hormon luteinizant, estradiol si progesteron pentru a determina rezerva ovariana a femeii. Termenul „rezerva ovariana” se refera la potentialul de fertilitate al unei femei legat de varsta. Un nivel ridicat de FSH inseamna ca sansele de a ramane insarcinata pot fi mai mici decat cele asteptate pentru varsta pacientei. Acest lucru nu inseamna ca nu aveti sanse de a ramane insarcinata, dar este posibil sa aveti mai multe dificultati si sa aveti nevoie de tratament pentru infertilitate.

Nivelurile crescute de FSH cauzeaza rareori simptome specifice. La femei, nivelurile crescute pot fi un semn al menopauzei, care poate provoca simptome, inclusiv:

O afectiune rara numita sindromul de hiperstimulare ovariana poate provoca niveluri ridicate de FSH la femei. Cele mai multe cazuri sunt rezultatul tratamentelor de fertilitate. Simptomele includ ovare marite si acumularea de lichid in abdomen, ceea ce duce la dureri pelvine.

FSH scazut la femei

Nivelurile scazute de FSH la femei pot fi date de:

  • subponderalitate sau pierdere rapida recenta in greutate;
  • lipsa ovulatiei;
  • probleme cu glanda pituitara sau hipotalamusul, care nu produc cantitati normale ale unor hormoni;
  • sindromul ovarului polichistic;
  • probleme de fertilitate;
  • sarcina;
  • stres prelungit.

La femei, lipsa hormonului foliculostimulant duce la o dezvoltare incompleta la pubertate si la o functionare deficitara a ovarelor (insuficienta ovariana). In aceasta situatie foliculii ovarieni nu cresc corespunzator si nu elibereaza un ovul, ducand astfel la infertilitate.

miababy magazin

FSH crescut la barbati

FSH crescut la barbati

Nivelurile ridicate de FSH la barbati pot insemna ca testiculele nu functioneaza corect din posibile cauze precum:

  • inaintarea in varsta (menopauza masculina);
  • numar scazut de spermatozoizi;
  • leziuni ale testiculelor cauzate de abuzul de alcool, chimioterapie sau radiatii;
  • probleme genetice, cum ar fi sindromul Klinefelter – o afectiune rara la barbati cauzata de un cromozom X suplimentar care poate afecta dezvoltarea masculina;
  • tratament cu hormoni;
  • anumite probleme la nivelul glandei pituitare.

FSH scazut la barbati

Nivelurile scazute de FSH la barbati pot insemna ca glanda pituitara sau hipotalamusul nu produc o serie de cantitati normale ale unora sau tuturor hormonilor. Nivelurile scazute de FSH pot insemna probleme cu productia de spermatozoizi. De asemenea, pot fi legate de subponderalitate sau stres cronic.

FSH – valori anormale copii

Nivelurile ridicate de FSH la copii pot insemna ca pubertatea este pe cale sa inceapa.

Referinte:

(1) https://myhealth.alberta.ca/Health/Pages/conditions.aspx?hwid=hw7924
(2) ttps://www.healthline.com/health/fsh
(3) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK535442/
(4) https://www.yourhormones.info/hormones/follicle-stimulating-hormone/
(5) https://www.urmc.rochester.edu/encyclopedia/content.aspx?contenttypeid=167&contentid=follicle_stimulating_hormone

Surse foto: Pixabay, Pexels

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *