Seria de povesti de mama continua cu povestea Emei despre cele doua nasteri ale sale, dintre care una cu risc crescut din cauza varicelei. Povestea ei ne arata cat de important este sa ceri pareri de la mai multi medici si ce inseamna sa-ti asumi o sarcina cu risc.
Scopul acestor povesti este de a impartasi informatii pretioase si sfaturi cu celelalte mamici din comunitatea Mami si Copilul care se pregatesc pentru o viitoare nastere sau sarcina.
Daca si voi doriti sa va spuneti povestea in cadrul acestei campanii, va rugam sa cititi acest articol.
Un articol scris de Ema D.
Ma numesc Ema Dumbrava si am 36 ani. Am doua fete de, cea mare 4 ani si 8 luni si cea mica de 6 luni.
Prima sarcina am avut-o la 30 ani. Nu a fost o sarcina programata. Am ramas insarcinata desi luam anticonceptionale. Am luat o folie intreaga peste sarcina, asteptam sa imi vina menstruatia si ea nu mai venea. Eram deja insarcinata in 5 saptamani si cateva zile.
Sarcina a decurs bine, nu am avut greturi mari sau alte probleme de genul acesta. M-am pregatit intens pentru nastere, m-am documentat si am citit tot ce imi cadea in mana despre acest subiect. Am nascut la Polizu (Maternitatea Polizu); spitalul si personalul medical a fost foarte dragut si amabil (in conditiile in care nu am acordat “atentii”). Travaliul nu a fost lung; a durat de la ora 6 seara pana la 12.45 cand am nascut. Nasterea a fost una provocata, avand deja 42 saptamani, iar copilul nu dadea semne ca ar vrea sa vina pe lume.
Momentul nasterii nu a fost unul minunat… din nefericire nu ma incadrez la mamicile care nasc usor. Cu doua ore inainte de nastere am avut contractii groaznice (nu am crezut ca durerile pot fi asa de mari). Nu am facut anestezie epidurala si nu am luat alte analgezice. Doamna doctor m-a urcat pe masa, dilatatia era ok dar… copilul s-a intors. Pur si simplu nu a vrut sa iasa!
In acele momente de agonie am vazut un doctor care s-a urcat pe mine efectiv si care a inceput sa imi faca un masaj pe burta pentru a intoarce copilul inapoi cu capul in vagin. M-au apasat pe burta de cateva ori cu putere, in timp ce eu aveam contractii una dupa alta. In sfarsit a iesit si minunea mea.
In momentul in care am vazut-o nu m-a mai durut nimic! Parca totul s-a sters. Intr-adevar nasterea este o minune. Bucuria de a tine la piept un puiut atat de mic nu se compara cu nimic.
Dupa toata adrenalina care am avut-o dupa nastere si toata euforia, au aparut durerile. De la apasarea cu putere pe burta pentru a intoarce copilul, ma durea tot trunchiul, nu ma puteam ridica din pat, ma dureau coastele, ochii ii aveam inundati in mici vase de sange care s-au spart in timpul impingerii. Doua saptamani m-am chinuit asa – nu puteam dormi, nu ma puteam ridica din pat sau sta in fund.
Am alaptat exclusiv. Laptele nu a venit imediat, am tot baut ceaiuri pentru lactatie si am luat pastile. Apoi, dupa cateva zile am avut lapte de imi tasnea cu putere, imi puneam tampoane pentru sani.
A doua nastere a fost total diferita, la 35 ani. Tot nastere provocata. Tot la 42 de saptamani. Tot fata.
Din nefericire am ramas insarcinata intr-un moment total nepotrivit. Fata cea mare a avut varicela, apoi am facut si eu varicela si chiar in acea perioada am ramas insarcinata. Primul ginecolog la care am mers m-a sfatuit sa renunt la sarcina pentru ca exista risc de complicatii pentru copil. Al doilea la care am mers mi-a spus acelasi lucru si m-a pus sa fac tot felul de analize foarte, foarte scumpe, care sa determine cat de afectat este bebelusul (analize care nu imi garantau nimic concret).
Am decis sa nu fac aceste analize de screening genetic. Am decis impreuna cu sotul meu ca ne asumam orice risc. Este copilul nostru si nu renuntam la el! Asadar, am pastrat sarcina si nu regret. Am cautat un alt medic cu care am continuat sarcina.
Sarcina a fost una groaznica, am zacut la pat 9 luni. Am avut toate simptomele unei femei gravide accentuate de 10 ori. Sarcina cu risc, greturi, varsaturi, mirosuri insuportabile, caldura, frig, ameteli puternice, tensiune mica, nimic nu ma multumea. Efectiv 9 luni am stat la pat nu am putut face nimic.
Am nascut la Maternitatea Giulesti – un spital ok, cu un personal ok; la fel ca prima oara, nu am sarit cu “atentii”.
Travaliul, urmat de ruperea membranelor si ruperea apei 4 ore. Fiind tot o nastere provocata, durerile au fost groaznice; pentru ca nu mai putem suporta durerile, nu mai puteam respira, nu mai aveam aer. Am fost urcata pe masa, desi aveam dilatatie 8 spre 9. Copilul nu se mai oxigena bine. M-au apasat pe burta de cateva ori, mi-au facut epiziotomie ca sa poata iesi copilul. Intr-un final copilul a iesit, dar in timpul “tragerii” ei prin vagin, a facut o elongatie de plex brahial la mana dreapta. Nu o putea misca si urla la atingere.
Din cauza infectiei de la inceputul sarcini si a infectiilor de pe parcursul sarcini, fata a preluat si ea o parte din infectie. Am mai stat cu ea doua saptamani in spital pentru a evita toate riscurile ulterioare. Am avut parte de o doamna doctor neonatolog foarte buna si implicata. Fata a primit cel mai bun tratament si ingrijire!
Copilul este foarte bine acum. Nu regret ca am pastrat sarcina, in conditiile in care riscul era foarte, foarte mare. Eu m-am recuperat bine dupa nastere. Lactatia mi-a venit imediat. Dupa cele doua saptamani din spital, am primit recomandare pentru recuperare la manuta, pe care inca nu o putea misca din cauza elongatiei. Am facut inca doua saptamani de recuperare, terapie voita, la Neurologie Pediatrica la Spitalul Obregia.
Recuperarea a fost completa, fiind mica si inca “cruda”. Acum suntem amandoua bine.
Desi au fost momente grele legate de ambele sarcinii, ma bucur ca am copii sanatosi. Incurajez viitoarele mamici care se confrunta cu probleme legate de sarcina sa consulte mai multe pareri si mai multi doctori. Nu toti gandesc la fel.
Sarcina si nastere usoara tuturor viitoarelor mamici! 🙂
Despre autor
