5 Pasi pe care ii pot face parintii pentru a proteja imunitatea copilului

imunitatea copilului

banner-peg-perego-miababy

Cum putem sustine si proteja imunitatea copilului? Iata cateva sfaturi si recomandari pentru a proteja copiii de infectii si boli, actionand asupra sistemului imunitar.

Cum actioneaza sistemul imunitar?

Sistemul imunitar este un mecanism de aparare a organismului impotriva elementelor infectioase si a altor invadatori straini. De cele mai multe ori, sistemul imunitar actioneaza eficient, insa alteori apar anumite probleme si copilul devine predispus la raceli frecvente si alte afectiuni. Cand agentii straini patrund in organism, celulele T si B prezente in fluxul de sange care produc anticorpi si enzime lupta impotriva acestor agenti, eliminandu-i. Cu toate acestea, actiunea frecventa a acestor agenti straini asupra corpului slabeste aceste celule T si celule B si, prin urmare, sistemul imunitar. Factori precum poluarea, lipsa unei diete adecvate si expunerea frecventa la anumiti germeni joaca un rol si afecteaza capacitatea organismului de a combate infectiile – cu alte cuvinte, slabesc sistemul imunitar. ➤ Citeste mai multe despre imunitatea scazuta.

Imunitatea copiilor pe etape

Anticorpii sunt transferati de la mama la bebelus prin placenta in timpul celui de-al treilea trimestru (ultimele 3 luni de sarcina). Acest lucru ii ofera copilului o anumita protectie atunci cand se naste. Tipul si cantitatea de anticorpi transmisi bebelusului depind de imunitatea mamei. In timpul nasterii naturale, bacteriile din vaginul mamei sunt transmise copilului. Acest lucru ajuta la formarea coloniei de bacterii din intestin care contribuie la imunitate. Dupa nastere, mai multi anticorpi sunt transferati bebelusului prin colostru si laptele matern. Ulterior, bebelusii produc proprii anticorpi de fiecare data cand sunt expusi la anumiti agenti, dar este nevoie de timp pentru ca aceasta imunitate sa se dezvolte pe deplin.

Cum putem sustine imunitatea copilului?

Iata 5 pasi prin care parintii pot sustine imunitatea copilului:

1. Alimentatia si imunitatea

Pentru a mentine un sistem imunitar sanatos si puternic, alimentele naturale, sanatoase si variate sunt cheia. Limitati consumul de alimente ultra-procesate si alimente bogate in zahar. Oferiti o varietate de legume si fructe proaspete, carne si peste, cereale integrale, leguminoase, oua, lactate – tineti cont de eventuale alergii sau intolerante alimentare. De asemenea, este important sa ii oferiti copilului apa in loc de sucuri de fructe. Retineti ca alimentele trebuie oferite in functie de varsta – si implicit etapa de diversificare, in cazul bebelusilor. Retineti ca alimentele nu trebuie oferite doar pentru a satisface foamea. Alimentatia este esentiala pentru crestere si dezvoltare armonioasa si pentru mentinerea sanatatii – inclusiv pentru a sustine sanatatea sistemului imunitar.

Alaptarea si imunitatea

Laptele matern contine multe elemente care sustin sistemul imunitar al bebelusului. Acestea includ proteine, grasimi, zaharuri, anticorpi si probiotice. Alaptarea este standardul de aur in nutritia sugarilor si este modalitatea principala de a sustine sistemul imunitar al bebelusului. Unul dintre motivele pentru care laptele mamei este unic poate fi reprezentat de oligozaharidele din lapte uman, prebiotice speciale care sunt abundente in laptele matern. Oligozaharidele hranesc bacteriile bune din intestinul bebelusului – importante in mentinerea sistemului imunitar.

2. Somn odihnitor

Lipsa somnului poate afecta sistemul imunitar al copilului. Somnul joaca un rol foarte important in dezvoltarea sanatoasa a copilului. De asemenea, este foarte important in construirea unui sistem imunitar puternic. In functie de varsta, copiii au nevoie de 10 – 14 ore de somn. Pentru a creste calitatea somnului copilului, este important ca acesta sa doarma intr-o camera intunecata. Asta datorita faptului ca hormonul somnului, melatonina, este secretat in conditii de intuneric. De asemenea, copiii au nevoie de o rutina sanatoasa si placuta inainte de culcare, care sa favorizeze un somn mai odihnitor.

3. Stresul si imunitatea copilului

Tindem sa credem ca stresul afecteaza doar adultii. Insa, stim acum ca si cei mici pot fi adesea stresati. Corpul copilului are acelasi raspuns la stres precum corpul unui adult – acest lucru inseamna ca hormonii de stres in cantitati crescute pot reduce raspunsul imun. Incurajati copilul sa isi exprime trairile si temerile. Incurajati joaca si activiatile de reducere a stresului, invatati-i sa raspunda la stres in moduri sanatoase, sa isi inteleaga greselile si sa isi controleze comportamentul. De asemenea, apelati la tehnici de relaxare, ca yoga si meditatia. Daca stresul se transforma in stari frecvente de anxietate, e important sa solicitati sprijinul unui psiholog pentru copii.

4.Activitatea fizica sustine sistemul imunitar

Exercitiile fizice sunt utile pentru un sistem imunitar puternic. Exercitiile fizice regulate trebuie incurajate nu numai pentru a mentine sistemul imunitar, ci si pentru o buna sanatate generala. Se recomanda ca cei mici sa faca cel putin 30 de minute de miscare in fiecare zi – inclusiv joaca in aer liber, timp petrecut in natura, activitati distractive etc. Exercitiile fizice pot, de asemenea, sa diversifice microbiomul intestinal, important in sustinerea imunitatii.

5. Lasati copilul sa se murdareasca

Incurajati copilul sa se joace afara si sa exploreze natura si mediul inconjurator, ceea ce il poate ajuta sa obtina o doza benefica de bacterii sanatoase. Nu trebuie sa exagerati in ceea ce priveste curatenia, dar trebuie sa va asigurati intotdeauna ca cel mic se spala pe maini dupa ce a mers la baie, inainte de a manca, atunci cand vine in locuinta de afara. „Ipoteza igienei” sugereaza ca un „mediu excesiv de curat” si lipsa expunerii la germeni predispune un copil la un risc mai mare de aparitie a unor probleme alergice precum febra fanului si astmul bronsic. Cand copilul este protejat excesiv de murdarie, sistemul imunitar nu are ocazia de a se „antrena” impotriva lor. De asemenea, contactul cu animale de companie sau animale de ferma poate avea beneficii suplimentare asupra imunitatii. Joaca impreuna cu un animal de companie, de exemplu, are beneficii pentru imunitatea generala.

Retineti!

Foarte importanta este si imunizarea copiilor prin vaccinare. Vaccinurile ne protejeaza de boli grave si e important sa va asigurati ca respectati schema de vaccinare pentru copii, in functie de varsta. De asemenea, medicii pot recomanda adesea suplimente pentru sustinerea imunitatii. Exemple includ probiotice, ulei din ficat de cod, vitamina C, zinc. Referinte: (1) https://health.clevelandclinic.org/how-to-boost-your-kids-immunity-heading-into-the-new-school-year/ (2) https://www.choc.org/health-topics/kids-immune-system/ (3) https://www.webmd.com/parenting/features/immune-system (4) https://www.who.int/vaccine_safety/initiative/communication/network/kbi/en/ (5) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3256323/ (6) https://www.apa.org/research/action/immune
Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *