Fertilitate

Rezerva ovariana redusa – cauze si efecte

Citeste in articolul de mai jos mai multe despre rezerva ovariana redusa sau diminuata, care sunt semnele posibile, cauze si factori de risc, ce metode de diagnostic se folosesc.

CUPRINS:

1. Ce inseamna rezerva ovariana redusa?
2. Cum stiu daca am rezerva ovariana diminuata?
3. Cauze pentru rezerva ovariana redusa
4. Tratamente pentru rezerva ovariana redusa

Ce inseamna rezerva ovariana redusa?

Rezerva ovariana este un factor important implicat in fertilitatea feminina. Testarea pentru rezerva ovariana diminuata ofera avantajul unei estimari a probabilitatii de fertilitate fara tratament. Insa, retineti ca aceasta analiza ofera un rezultat aproximativ, nu exista un test precis disponibil. Rezerva ovariana redusa inseamna ca exista mai putine ovule si de calitate mai redusa in ovare decat este tipic pentru femeile de aceeasi varsta. Desi o persoana cu rezerva ovariana diminuata poate avea dificultati de a ramane insarcinata, nu este imposibil.

Exista mai multi factori care determina reducerea rezervei ovariene, ca varsta, endometrioza, interventii chirurgicale la nivelul ovarelor etc. Rezerva ovariana diminuata este, de asemenea, frecventa la multe paciente cu infertilitate fara o cauza cunoscuta. In circumstante tipice, o femeia atinge varful fertilitatii intre sfarsitul adolescentei si sfarsitul anilor 20. Fertilitatea incepe sa scada pana la varsta de 30 de ani, declinul accelerandu-se la mijlocul anilor 30. Insa, a avea rezerva ovariana diminuata nu inseamna ca este imposibil ca o femeie sa ramana insarcinata.

La aproximativ 20 saptamani de gestatie fatul de gen feminin are aproximativ 6-7 milioane de ovocite. Apoi, ne nastem cu aproximativ 1-2 milioane de ovocite, iar pana la prima menstruatie, acest numar scade cu aproximativ 75%, pana la 300.000-500.000. De-a lungul anilor de reproducere, pierdem progresiv ovule in fiecare luna. In jurul varstei de 37 ani o femeie are aproximativ 25.000 ovocite, pana la punctul in care mai raman aproximativ 1.000 de ovule in apropierea menopauzei.

Cum stiu daca am rezerva ovariana diminuata?

O femeie cu rezerva ovariana diminuata poate sa nu aiba niciun simptom pana in momentul in care incearca sa ramana insarcinata. Rezerva ovariana diminuata nu prezinta simptome specifice, iar in cele mai multe cazuri poate fi diagnosticata doar prin examene medicale si controale fizice. Daca femeia prezinta alte simptome, acestea pot include o scurtare a ciclului menstrual, de exemplu de la 28 la 25 de zile. Unele femei cu rezerva ovariana redusa pot prezenta:

  • dificultati in a ramane insarcinate;
  • flux menstrual abundent;
  • modificari generale ale ciclurilor menstruale, cum ar fi o menstruatie tarzie sau absenta;
  • cicluri menstruale mai scurte decat de obicei (de obicei mai putin de 28 de zile);
  • avort spontan.

Metode de diagnosticare

Majoritatea femeilor afla ca au rezerva ovariana diminuata doar in urma testelor de diagnosticare. Acestea includ ecografie transvaginala pentru a verifica numarul de foliculi antrali, care se coreleaza cu rezerva ovariana. De asemenea, se vor efectua teste hormonale, inclusiv:

  • hormonul foliculostimulant (FSH) – este un indicator al fertilitatii si al raspunsului la stimularea ovulatiei;
  • estradiol – este o forma de estrogen care este, de asemenea, un indicator al fertilitatii si al raspunsului la stimularea ovulatiei;
  • hormon anti-Müllerian (AMH) – indica potentialul de fertilitate si numarul de ovocite.

Exista foarte putini indicatori sau simptome ale rezervei ovariene diminuate. Daca ati avut probleme in a ramane insarcinata – fara succes dupa un an de incercare daca aveti sub 35 de ani sau fara succes dupa 6 luni daca aveti peste 35 de ani – vi se poate recomanda adesea testarea pentru a evalua rezerva.

Hormonul foliculostimulant (FSH) este hormonul care semnaleaza in mod normal ovarele sa elibereze un ovul matur (ovulatie) in timpul ciclului menstrual. In timp ce femeile au un nivel ridicat de FSH in timpul ovulatiei, nivelul hormonilor scade in mod natural in restul lunii. Nivelurile crescute in mod constant de secretie de FSH pot indica rezerva ovariana redusa sau alte probleme. Hormonul anti-Müllerian este produs de celulele din jurul fiecarui ovul. Nivelurile acestui hormon pot oferi de fapt o estimare a numarului de ovocite din ovare.

Cauze pentru rezerva ovariana redusa

Este posibil sa nu existe o cauza evidenta pentru reducerea rezervei ovariene. Cu toate acestea, afectiunea poate avea legaturi cu genetica sau cu tratamentele medicale. Unul dintre principalele motive pentru rezerva ovariana scazuta este inaintarea in varsta. Insa, in timp ce varsta este principalul factor care determina numarul de ovocite, exista o varietate de factori care pot contribui la o rezerva ovariana diminuata, inclusiv:

  • fumatul;
  • consumul crescut de alcool;
  • endometrioza;
  • afectiune a trompelor uterine;
  • chirurgie ovariana anterioara, cum ar fi indepartarea tesutului cicatricial sau a chisturilor;
  • endometrioame sau leziuni chistice cauzate de endometrioza;
  • anomalii genetice si congenitale, ca sindromul X fragil;
  • infectii pelvine;
  • unele tulburari autoimune;
  • tratamente medicale agresive, cum ar fi radioterapia sau chimioterapia pentru cancer;
  • istoric familial de menopauza precoce.

Uneori, nu exista o explicatie clara pentru o rezerva anormal de scazuta. Unele date sugereaza ca infectiile cu transmitere sexuala netratate care se raspandesc la organele de reproducere pot contribui la o rezerva ovariana diminuata. Cu toate acestea, multe cazuri de rezerva ovariana diminuata sunt idiopatice, ceea ce inseamna ca nu prezinta nicio cauza aparenta.

De asemenea, trebuie mentionat faptul ca punctia foliculara – unul dintre pasii din tehnicile de reproducere asistata precum FIV – nu provoaca o rezerva ovariana scazuta deoarece doar cateva ovule sunt extrase in timpul acestui proces.

Rezerva ovariana redusa si fertilitatea

Rezerva ovariana redusa nu inseamna automat ca o femeie nu poate ramane insarcinata – doar ca poate fi mai dificil sau sansele pot fi mai reduse. Femeilor cu rezerva ovariana diminuata le poate fi mai dificil sa ramane gravide pentru ca au mai putine ovule si de calitate mai scazuta. Cu toate acestea, o sarcina reusita necesita doar un singur ovul viabil, asa ca nu este imposibil.

Varsta si numarul si calitatea ovulelor nu sunt singurii factori care influenteaza fertilitatea femeilor. Alti factori care influenteaza fertilitatea includ:

  • greutatea corporala;
  • stilul de viata, cum ar fi consumul de alcool, fumatul etc.;
  • sarcina anterioara;
  • activitatea sexuala;
  • utilizarea anumitor medicamente;
  • afectiuni medicale, cum ar fi probleme cu tiroida, deficit de vitamina D, sindromul ovarului polichistic sau endometrioza;
  • anomalii hormonale, cum ar fi niveluri ridicate de prolactina sau rezistenta la insulina;
  • probleme ovulatorii;
  • blocaj tubar;
  • anomalii uterine etc.

Dupa varsta de 35 de ani, rezerva incepe sa scada in mod natural mai rapid. In plus, calitatea ovulelor incepe sa scada, din ce in ce mai multe dintre ovocite devenind anormale din punct de vedere genetic.

Tratamente pentru rezerva ovariana redusa

Desi nu exista nicio modalitate de a vindeca sau de a inversa rezerva ovariana diminuata, o persoana cu aceasta afectiune are optiuni pentru a-si creste sansele de a obtine o sarcina. In prezent, nu exista un tratament de fertilitate cunoscut pentru un numar scazut de ovocite. Nu exista o modalitate cunoscuta de a face organismul sa creeze ovule noi. Cu toate acestea, exista numeroase optiuni pentru a concepe chiar si cu o rezerva ovariana diminuata.

Vitaminele si suplimentele pot fi benefice in sustinerea fertilitatii si a sarcinii. Este important sa incepeti sa luati vitamine prenatale cu 1-3 luni inainte de a concepe, pentru a ajuta la pregatirea organismului pentru sarcina. Acidul folic este un supliment important care ajuta la minimizarea riscului de defecte ale tubului neural. Acidul docosahexaenoic (DHEA) ajuta la sustinerea dezvoltarii fatului. Cercetarile au aratat, de asemenea, ca vitamina D poate avea beneficii atat pentru fertilitate, cat si pentru sarcina. In plus, coenzima Q10 este un antioxidant care poate ajuta la cresterea calitatii ovocitelor. Retineti ca suplimentele de orice fel se administreaza doar la indicatiile medicului.

Nu exista o modalitate cunoscuta de a incetini ovarele de la imbatranire sau de la pierderea functiei normale. Cu toate acestea, medicul poate folosi tratamente comune in caz de rezerva ovariana scazuta pentru a ajuta la procesul de conceptie. Cand vine vorba despre tehnicile de reproducere asistata, variantele includ:

  • tratamente pentru a stimula cresterea ovulelor, prelevarea acelor ovule din ovare si congelarea lor;
  • stimularea superovulatiei – folosirea de medicamente, cum ar fi pastile sau hormoni injectabili, pentru a induce cresterea mai multor ovocite, care sunt apoi prelevate fie pentru congelare pentru a fi folosite ulterior, fie pentru FIV;
  • FIV cu ovule de la donator.

Referinte:
(1) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4915288/
(2) https://www.webmd.com/infertility-and-reproduction/what-is-diminishing-ovarian-reserve
(3) https://fertility.womenandinfants.org/services/women/diminished-ovarian-reserve
(4) https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/23975-diminished-ovarian-reserve

Surse foto: Pexels

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Recent Posts

Cum să-ți pregătești copilul pentru pubertate: Sfaturi esențiale

Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…

o săptămână ago

Magia Crăciunului se trăiește în familie la Băneasa Shopping City

Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…

3 săptămâni ago

Ce echipamente să alegi pentru un loc de joacă?

Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…

o lună ago

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…

3 luni ago

COMUNICAT DE PRESĂ – Mâine se deschide Baby Boom Show, singurul târg al toamnei pentru copii şi viitori părinţi

Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…

3 luni ago

Alegeri ideale pentru începerea școlii: Cutia de prânz perfectă pentru copii activi și părinți ocupați

Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…

4 luni ago