Diabetul gestational: simptome, factori de risc si tratament

diabetul gestational

Diabetul gestational, cunoscut si ca diabetul gravidelor, apare in ultimele luni ale sarcinii, tratarea sa nefiind complicata. Daca nu este descoperit la timp, insa, pot aparea complicatii atat pe durata sarcinii, cat si la nastere.

Afla din acest articol care sunt cele mai predispuse femei la diabet gestational, care sunt primele simptome si cum afecteaza sanatatea bebelusului si nasterea.

Cuprins:

Ce este diabetul gestational?

Diabetul gestational este un tip specific de diabet, care dispare de la sine dupa nastere.

Desi nu sunt cunoscute cauzele exacte ale dezvoltarii lui, medicii au observat ca exista o legatura stransa intre hormonii necesari hranirii placentei si reglarea insulinei din sangele mamei. Femeile care sufera de diabet gestational pot avea nevoie de pana la trei ori mai multa insulina decat femeile sanatoase.

Cand apare diabetul gestational?

Diabetul gestational apare, de cele mai multe ori, in ultimele trei luni ale sarcinii si dispare in maxim 6-8 saptamani dupa nastere. Potrivit unui raport al Centers for Disease Control and Prevention, diabetul gestational apare la circa 9% din femeile insarcinate.

Din totalul de femei afectate, studiile au aratat ca cele mai predispuse la diabetul gestational sunt femeile cu radacini asiatice, indiene, indigeni australieni, sau locuitori ai insulelor din Pacific.

Este bine de stiut ca femeile care sufera de diabet gestational sunt mult mai predispuse la diabet de tip 2, motiv pentru care doctorii recomanda un control medical de specialitate la fiecare 12 luni dupa nastere.

cursuri puericultura

Cum actioneaza diabetul gestational?

Diabetul gestational functioneaza ca alte tipuri de diabet. Celulele din organism nu mai proceseaza corect glucoza din sange. Pentru a regla nivelul de glucoza, organismul trebuie sa produca mai multa insulina.

Care sunt simptomele diabetului gestational?

In general, simptomele diabetului gestational sunt aproape insesizabile, el fiind detectat mai ales in urma unor analize de sange, la ginecolog. Totusi, daca nivelul zaharului din sange este prea ridicat, te poti confrunta cu simptome precum:

miababy magazin
  • Sete imperioasa
  • O nevoie urgenta de urinare chiar fara sa suferi de infectie urinara
  • Uscaciunea gurii
  • Oboseala cronica
  • Ameteala
  • Voma
  • Vedere incetosata

Cum acestea sunt si simptomele unei sarcini (normale), semnalele de alarma ar trebui sa apara mai ales daca simptomele de mai sus se accentueaza in ultimele luni de sarcina.

Care sunt cauzele si factorii de risc in diabetul gestational

Care sunt cauzele si factorii de risc in diabetul gestational?

Cauzele exacte ale diabetului gestational nu sunt foarte clare, insa doctorii sunt de acord ca exista o legatura stransa intre placenta, care leaga fetusul de sistemul circulator al mamei si variatiile diversilor hormoni din organism. Modificarea productiei hormonilor din organismul mamei afecteaza intregul sistem si contribuie inclusiv la cresterea nivelului zaharului din sange.

Cu toate acestea, cand vine vorba de factorii de risc, lucrurile devin mult mai clare. Mai jos poti vedea o lista cu principalii factori de risc in dezvoltarea diabetului gestational:

  • Varsta mamei – femeile cu varsta peste 35 de ani sunt mai predispuse la diabet gestational
  • Mostenirea genetica – daca un membru apropiat (parinte sau frate) are diabet, creste riscul pentru mama. De asemenea, daca ai avut diabet gestational la o sarcina anterioara exista mari sanse sa ai si acum
  • Daca ai avut complicatii de sarcina anterior sau daca ai nascut un copil de cel putin 4 kg
  • Nasterea prematura a primului copil
  • Greutate excesiva – excesul de kilograme poate duce la diabet gestational. In aceste conditii, indicele de masa corporal (IMC) trece de 3.
  • Esti fumatoare – riscul de diabet gestational se dubleaza in acest caz
  • Suferi de sindromul ovarului polichistic
  • Exista o anomalie a genei TCF7L2

In cazuri foarte rare pacientele de inaltime mica au fost mai predispuse la diabet gestational.

Este bine de stiut ca 40-60% dintre femeile care sufera de diabet gestational nu prezinta niciun factor de risc, motiv pentru care daca suferi de unul sau mai multe dintre simptomele prezentate mai sus, vorbeste cu doctorul ginecolog pentru a planifica un test de sange.

In ce consta diagnosticarea diabetului gestational?

Diagnosticul de diabet gestational este stabilit cu ajutorul testului de toleranta orala la glucoza. Astfel, afectiunea este verificata incepand cu saptamana 24 de sarcina. Mai intai, se administreaza o solutie pe baza de glucoza si se va testa mai apoi nivelul glicemiei dupa o ora (acesta trebuie sa fie intre 130 si 140).

Ulterior, se administreaza o solutie formata majoritar din glucoza si se ia glicemia o data pe ora timp de trei ore. Este suficienta existenta a doua valori crescute pentru a se stabili diagnosticul.

Daca ai o predispozitie la diabet gestational, testul de toleranta va incepe in jurul saptamanilor 8-12.

In ce consta tratamentul diabetului gestational?

In cazurile cele mai grave, tratamentul consta in injectii cu insulina. In jur de 20% dintre paciente au nevoie de insulina. In afara injectiilor, medicul iti va recomanda, pentru a tine in frau nivelul zaharului din sange, activitate fizica moderata si o dieta sanatoasa.

Doctorii nu recomanda pierderea in greutate, pentru ca acest lucru ii poate dauna dezvoltarii copilului. Pe de alta parte, sunt recomandate fructele si legumele, semintele, cerealele integrale, carnea de peste. Este bine sa eviti prajelile, semipreparatele, produsele fast food.

Miscarea este, de asemenea, importanta. Activitatea fizica contribuie la scaderea nivelului zaharului din sange prin transformarea glucozei in energie. In plus, sportul contribuie la reducerea durerilor de spate, a balonarii, a constipatiei si a problemelor cu somnul. Un minim de 30 minute pe zi este recomandarea medicilor. Intreaba doctorul inainte sa te aventurezi la activitati fizice care implica mai mult decat cateva plimbari pe zi. Plimbarile cu bicicleta, yoga pentru gravide si inotul sunt printre cele mai recoamandate activitati.

Testarea glicemiei de pana la 4-5 ori pe zi (dimineata, inainte de micul dejun si dupa mese) este esentiala ca sa te asiguri ca valorile sunt cuprinse intre anumite limite considerate sigure pentru sanatatea celui mic.

In ce priveste medicatia orala, studiile inca sunt la inceput, mai ales ca trebuie luat in considerare si efectul pe care medicamentele il vor avea asupra fatului.

De exemplu, consumul de metformina in combinatie cu administrarea de insulina a aratat rezultate mai bune si mai sigure pentru cel mic, decat administrarea de gliburid. Alte studii au aratat rezultate bune pe termen scurt, insa efectele pe termen lung sunt inca necunoscute.

Cum poate fi prevenit diabetul gestational?

Desi nu exista modalitati certe ca sa previi diabetul gestational, adoptarea unui stil de viata sanatos (alimentatie, miscare, somn) si mentinerea unei greutati constante si pierderea excesului de kilograme inainte de sarcina contribuie semnificativ la scaderea riscului de a suferi de acesta boala.

miababy magazin

Cum diabetul gestational poate conduce in timp la aparitia diabetului de tip 2, alimentatia sanatoasa (bogata in vitamine, minerale, si fibre si saraca in zahar si grasimi), miscarea si moderatia in toate, previne nu doar aparitia acestui tip de diabet ci si eventualele diabeturi gestationale asociate urmatoarei sarcini.

Cum influenteaza diabetul gestational dezvoltarea copilului

Cum influenteaza diabetul gestational dezvoltarea copilului?

Detectat din timp si tratat adecvat, diabetul gestational nu pune probleme mamei sau bebelusului. Daca nu este diagnosticat, insa, pot aparea complicatii atat la dezvoltarea fatului, cat si la nastere, iar problemele pot persista pana cand copilul devine adult.

De asemenea, nivelul crescut de glucoza care ajunge la placenta si deci la fat va duce nu doar la cresterea sanatoasa a copilului, ci la un exces de grasime, iar la nastere poate sa ajunga peste greutatea normala (mai mult de 4,1kg).

Excesul de greutate la bebelusi poate insemna o serie de probleme, de la afectiuni ale umerilor in timpul nasterii, la hipoglicemie si probleme respiratorii. In timp, copiii nascuti din mame cu diabet gestational netratat risca sa devina obezi sau sa sufere la randul lor de o forma de diabet, diabetul de tip 2.

Mai jos sunt principalele probleme care pot aparea din cauza unui diabet gestational netratat:

  • Copilul va avea dimensiuni mai mari – motiv pentru care nasterea va fi mai dificila. De asemenea, va fi nevoie de nastere indusa sau de cezariana
  • Polihidroamnioza – o cantitate prea mare de lichid amniotic in jurul copilului – duce la o nastere prematura sau la complicatii la nastere
  • Nastere prematura – mama va naste inainte de saptamana 37, copilul fiind mai slab dezvoltat si o sa necesite intubare
  • Pre-eclampsia – cresterea tensiunii arteriale pe durata sarcinii care poate conduce la complicatii la nastere
  • Copilul are pielea sau ochii galbeni dupa nastere – va necesita tratament specializat
  • Probleme respiratorii – copiii nascuti cu astfel de probleme vor respira artificial pana cand plamanii lor ajung sa se dezvolte complet
  • Hipoglicemie – glicemia prea mica (semnalata prin plans slab, stare continua de oboseala, piele cu tente albastrui, si probleme de hranire) apare imediat dupa nastere, cand productia de insulina este crescuta. Mai multe episoade hipoglicemice duc la aparitia convulsiilor. Pentru returnarea glicemiei la valori normale, copilul trebuie hranit cu lapte matern sau, in cazuri extreme, ii va fi administrat intravenos o solutie cu glucoza
  • In cazuri rare, pierderi de sarcina.

Diabetul gestational creeaza probleme doar daca ramane netratat. Asadar, daca prezinti unul dintre factorii de risc sau ai unul din simptome fara a fi suferit de alta boala, prezinta-te de urgenta la doctor. Detectat din timp acest tip de diabet va ramane doar o amintire neplacuta.

Diabetul gestational

Mai multe despre diabetul gestational: https://mamisicopilul.ro/diabetul-gestational/

👉 Nu uitati sa va abonati la newsletterul Mami si Copilul! La abonare veti primi 3 carti digitale gratuite: https://mamisicopilul.ro/newsletter

Posted by Mami si Copilul on Wednesday, August 22, 2018

Sursa foto: Shutterstock

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *