Cum cultivam recunostinta la copii?

banner-tiny-love-miababy

Recunostinta se refera la aprecierea acelor lucruri si aspecte din viata pe care deseori le subestimam (sanatate, familie, casa, prietenii). Cum cultivam recunostinta la copii si ce beneficii are aceasta practica?

Cuprins:

1. Recunostinta la copii – informatii generale
2. Importanta recunostintei pentru copii
3. Cum cultivam recunostinta la copii

Recunostinta la copii – informatii generale

Ii invatam pe cei mici sa spuna “multumesc”, dar pe masura ce cresc, putem cultiva mai mult recunostinta si abilitatea lor de a nu lua de-a gata toate lucrurile care li se ofera.

Recunostinta se refera la a ne concentra pe ceea ce este pozitiv in viata noastra si a aprecia toate lucrurile pe care le avem.

banner-tiny-love-miababy

Recunostinta este un subiect destul de abstract pentru copii, de aceea punerea ei in practica zilnic sau cat mai des ii ajuta pe copii sa o inteleaga mai bine.

Cercetatorii care au studiat dezvoltarea recunostintei la copii au observat ca aceasta nu este doar despre a spune multumesc cuiva, ci este o experienta mult mai complexa, care implica dezvoltarea unor abilitati sociale si emotionale ale acestora.

O echipa de cercetatori de la Universitatea Carolinei de Nord din Chapel Hill a desfasurat un proiect (Raising Grateful Children) in care au urmarit dezvoltarea recunostintei la copii, urmarindu-i de la varsta gradinitei pana la adolescenta. Ei au ajuns la concluzia ca recunostinta este o experienta ce presupune patru parti:

  • ceea ce observam in viata noastra pentru care suntem recunoscatori;
  • ceea ce gandim despre faptul ca ni s-au oferit aceste lucruri;
  • ceea ce simtim despre faptul ca ni s-au oferit aceste lucruri;
  • ceea ce facem ca sa ne exprimam recunostinta.

recunostinta-la-copii

Importanta recunostintei pentru copii

Recunostinta se bazeaza pe capacitatea de a fi empatic. Cercetarile din psihologia pozitiva au aratat ca recunostinta este asociata cu o crestere a nivelului de fericire. Cu ajutorul recunostintei apreciem ceea ce avem, in loc sa fim in permanenta in cautarea a altceva care sa ne faca mai fericiti, mai impliniti.

cursuri puericultura

Studiile realizate pe creier au aratat ca atunci cand exprimam si primim recunostinta, sunt eliberate la nivel cerebral dopamina si serotonina. Acesti doi neurotransmitatori sunt implicati in starea noastra de bine. Daca practicam constient recunostinta in fiecare zi, caile neuronale care o sustin devin mult mai puternice, astfel ca ne va veni mult mai natural sa fim recunoscatori.

Tot mai multe studii sugereaza o asociere pozitiva intre practicarea recunostintei si starea de bine. Mai exact, s-au observat:

miababy magazin
  • trairea mai multor emotii pozitive si reducerea unor emotii toxice, precum invidia sau ranchiuna;
  • imbunatatirea dispozitiei si reducerea depresiei,
  • reducerea furiei si cresterea empatiei;
  • imbunatatirea starii de sanatate;
  • imbunatatirea capacitatii de a face fata situatiilor adverse,
  • o mai buna comunicare cu ceilalti;
  • imbunatatirea relatiilor;
  • imbunatatirea calitatii somnului;
  • cresterea nivelului de energie;
  • capacitatea de a ierta, atat pe sine, cat si pe ceilalti;
  • cresterea motivatiei si entuziasmului in munca.

Cum cultivam recunostinta la copii

Autorii studiului prezentat mai sus le propun parintilor cateva intrebari pe care sa le adreseze copiilor, astfel incat sa dezvolte toate cele patru parti ale recunostintei:

  • Pentru ceea ce observam in viata noastra pentru care suntem recunoscatori: Ce ai primit sau ai deja pentru care esti recunoscator? Ai primit lucruri care nu sunt materiale, cum ar fi sa ai pe cineva care sa se gandeasca la tine?
  • Pentru ceea ce gandim despre faptul ca ni s-au oferit aceste lucruri: De ce crezi ca ai primit acest lucru? Crezi ca ar trebui sa oferi ceva in schimb? Crezi ca l-ai primit pentru ca ai facut ceva pozitiv?
  • Pentru ceea ce simtim despre faptul ca ni s-au oferit aceste lucruri: Te face fericit faptul ca ai … sau ca ai primit …?
  • Pentru ceea ce facem ca sa ne exprimam recunostinta: Te-ai gandit la cum ai vrea sa arati ceea ce simti legat de acest cadou/lucru pe care l-ai primit?

recunostinta-activitati

Parintii sunt un model pentru copii in exprimarea recunostintei

Practicarea recunostintei poate fi un bun exercitiu si pentru parinti. Deseori urmarim sa obtinem lucruri pe care nu le avem sau avem tendinta de a da mai putina importanta lucrurilor pe care le avem si pe care le consideram firesti si parte din normalitatea noastra.

Copiii invata mult prin imitarea comportamentelor pe care le vad la parintii lor. Faptul ca multumiti oamenilor care va fac un serviciu, faptul ca vorbiti despre lucrurile pe care le apreciati din cele care vi se intampla vor modela acest comportament si la ei. Multumiti-le celorlalti sau spuneti-le pentru ce le sunteti recunoscatori. Fie direct, fie printr-un mesaj, exprimarea recunstintei ne face mai fericiti si in acelasi timp contribuie la consolidarea relatiei cu persoanele carora le multumim.

Ajutati-i pe copii sa isi inteleaga emotiile

Recunostinta are la baza si dezvoltarea emotionala a copiilor. Pe masura ce incep sa se familiarizeze cu propriile emotii, vor putea ulterior sa empatizeze cu ceilalti, sa asocieze emotiile pozitive pe care le simt cu o fapta buna pe care au facut-o.

Faceti exercitiile de recunostinta parte din rutina de seara

Inainte de culcare, vorbiti cu copiii despre lucrurile intamplate peste zi pentru care sunt recunoscatori. Chiar daca nu au avut o zi buna, exercitiul de a gasi totusi ceva pentru care sa fie bucurosi ii va ajuta sa incheie ziua intr-o nota pozitiva. Este un exercitiu util si pentru parinti, iar pentru copii va functiona ca un model.

Pentru persoanele religioase, rugaciunea de seara include de obicei si o exprimare a recunostintei pentru lucrurile bune din vietile lor.

Observati fiecare act de generozitate pe care il intalniti

Fie ca e in cartile pe care le cititi cu copiii sau in viata de zi cu zi, puneti accentul pe acele episoade in care cineva ajuta din proprie initiativa, face ceva pentru celalalt etc.

Vorbiti cu copiii despre cei mai putin norocosi

Povestiti-le copiilor despre cei care traiesc in conditii grele si care nu au aceleasi privilegii ca si ei.
Pregatiti cadouri pentru copii in cadrul campaniilor care se organizeaza de Craciun sau cu alte ocazii, povestindu-le celor mici de ce este important sa facem aceste actiuni. Sau contribuiti la a oferi mese calde celor nevoiasi. De asemenea, daca aveti un vecin singur sau in varsta, le puteti duce prajituri sau ceva cald de mancare, impreuna cu copiii.

 

O alta activitate pe care o puteti face impreuna este sa sortati jucariile impreuna cu copiii si sa decida pe care ar vrea sa le ofere altor copii. Hainele care lor le-au ramas mici si sunt in stare buna pot de asemenea sa ajunga la copiii care au nevoie de haine si incaltari.

Copacul recunostintei

O activitate pe care o puteti incerca cu copiii este sa decupati din carton un copac (trunchiul si crengile). Apoi in fiecare zi sau in functie de frecventa dorita, copiii noteaza pe o frunza decupata din hartie colorata lucrurile pentru care sunt recunoscatori. Lipiti de fiecare data frunzele in copac. O puteti transforma intr-o activitate de familie, la care sa participe toti membrii.

Scrierea de biletele sau scrisori de multumire

Incurajati-i pe copii sa isi exprime recunostinta pentru oamenii importanti din viata lor fie verbal, fie prin mesaje scrise (biletele, felicitari, scrisori).

Borcanul recunostintei

Decorati cu copiii un borcan incapator, in care sa puneti zilnic sau saptamanal cate un biletel unde notati lucrurile pentru care sunteti recunoscatori. La final de luna puteti citi impreuna in familie aceste biletele.

Desenarea recunostintei

Pentru copiii mai mici, care nu pot exprima in cuvinte pentru ce sunt recunoscatori, desenul poate fi o metoda de exprimare mult mai potrivita. Iar ca sa fie si mai pe intelesul lor, incurajati-i sa deseneze:

  • ceva care ii face fericiti;
  • pe cineva care i-a ajutat cu ceva;
  • ceva ce le place sa faca;
  • pe cineva pe care iubesc sau pe care apreciaza;
  • ceva/cineva fara de care nu ar putea trai;
  • ceva care ii face sa se simta bine/sa rada.

Referinte:

(1) The Gratitude Tree for Kids – https://positivepsychology.com/gratitude-tree-kids/
(2) 10 Tips for Raising Grateful Kids – https://childmind.org/article/10-tips-raising-grateful-kids/
(3) Giving thanks can make you happier – https://www.health.harvard.edu/healthbeat/giving-thanks-can-make-you-happier
(4) What Parents Neglect to Teach about Gratitude – https://greatergood.berkeley.edu/article/item/what_parents_neglect_to_teach_about_gratitude
(5) Help your child develop an attitude of gratitude – https://news.sanfordhealth.org/parenting/attitude-of-gratitude/

Despre autor

Oana Costin

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *