Confuzia mamelonului la bebelus: tot ce trebuie sa stii

confuzia mamelonului

banner-tommee-tippee-miababy

Confuzia mamelonului poate aparea atunci cand copilului i se ofera biberonul mult prea devreme. Iata care sunt cauzele exacte, simptomele si ce solutii exista.

CUPRINS:

1. Ce este confuzia mamelonului?
2. Care sunt semnele?
3. Cauze
4. Recomandari si solutii
5. Cum sa evitati confuzia mamelonului?

Ce este confuzia mamelonului?

Confuzia mamelonului este un termen folosit pentru a descrie acele momente in care bebelusul este reticent in ceea ce priveste alaptarea la san si pare sa prefere biberonul. Bebelusii se nasc cu reflexul de supt. Uneori, insa, cand au fost hraniti cu biberonul, pot dezvolta o preferinta pentru acesta in locul sanului. Suptul unei tetine necesita o actiune diferita a gurii si a maxilarului fata de suptul unui mamelon real.

banner-tommee-tippee-miababy

Cand bebelusul suge la san, trebuie sa deschida larg gura. Apoi, trage laptele printr-un val de contractii musculare din partea de sus a gurii pana la partea din spate a limbii. Copiii hraniti cu biberonul, pe de alta parte, deschid gura mai putin si au tendinta de a musca mamelonul, intre gingii, pentru a favoriza fluxul de lapte. Cand sug la san, controleaza fluxul de lapte prin crearea de aspiratie, folosindu-se de pauze pentru a inghiti si respira. Atunci cand folosesc un biberon mediu, bebelusii nu trebuie sa se straduiasca la fel de mult, deoarece gravitatia si mamelonul fac ca fluxul de lapte sa fie continuu pentru bebelus.

prevenirea confuziei de mamelon

Care sunt semnele?

In caz de confuzie tetina-mamelon, este posibil ca bebelusul sa aiba dificultati de atasare la san, cautand ca mamelonul sa semene mai mult cu tetina. Impinge limba in sus in timp ce suge si nu deschide gura suficient de larg. De asemenea, bebe incearca sa suga mai mult capatul mamelonului, ca la biberon (acest lucru nu este doar ineficient, dar poate duce si la sfarcuri dureroase). In plus, apare frustrarea si iritabilitatea, copilul este agitat si chiar poate sa refuze sanul.

Bebelusii cu confuzie de mamelon vor avea adesea dificultati de atasare la san, pentru ca sunt obisnuiti cu forma tetinei. Fluxul din biberon este, de asemenea, mai rapid. Copilul nu va suge astfel suficient lapte la san si lactatia poate sa scada.

Atentie!

Cand un bebelus mai mare sau un copil mic refuza brusc sa suga la san, problema este cunoscuta sub numele de greva suptului. Uneori, utilizarea excesiva a biberonului sau a suzetei poate contribui la problema, dar mai des acest lucru este din cauza disconfortului in timpul alaptarii – poate din cauza eruptiei dentare sau a unei probleme pe care bebelusul o asociaza cu alaptarea.

cursuri puericultura

Confuzia mamelonului poate cauza probleme de alaptare?

Confuzia mamelonului poate duce uneori la probleme de supt, afecteaza alaptarea si lactatia sau aportul de lapte. Probleme precum sfarcurile dureroase si refuzul sanului sunt uneori legate de confuzia mamelonului.

➤ Citeste tot ce trebuie sa stii despre ALAPTAREA LA SAN.

miababy magazin

Cauze

Din fericire, majoritatea bebelusilor nu au probleme cu trecerea de la san la biberon si invers. Insa, retineti ca alaptarea este un comportament intr-o anumita masura invatat. Confuzia mamelonului poate sa apara uneori atunci cand bebelusilor alaptati li se administreaza biberonul sau suzeta la scurt timp dupa nastere. Forma unui suzete sau a unei tetine de biberon nu este aceeasi cu forma mamelonului de la san. De asemenea, fluxul de lapte dintr-un biberon este diferit de fluxul de lapte de la san.

Cand un bebelus se obisnuieste cu biberonul, s-ar putea sa confunde si sa inceapa sa aiba dificultati la suptul la san si chiar sa refuze complet sanul. Este de inteles ca cel mic ar putea dezvolta o preferinta pentru modalitatea mai usoara si mai rapida de a suge – sau cel putin sa devina frustrat cand trece de la biberon la san si nu primeste lapte la fel de repede.

Confuzia mamelonului nu apare la toti bebelusii. Unii sugari pot folosi suzeta si biberonul si apoi sa treaca la suptul la san fara probleme, in timp ce in alte cazuri tranzitia este dificila. Riscul de confuzie tetina-mamelon este mai mare cand se introduc suzeta si/sau biberonul inainte ca alaptarea sa fie bine stabilita, inainte ca bebe sa suga bine la san. De aceea, se recomanda sa asteptati pana sa introduceti suzeta si biberonul – sa introduceti biberonul sau suzeta cand bebe are cel putin 4 saptamani si suge bine la san.

cauze pentru confuzia de mamelon

Recomandari si solutii

Ce putem face in caz de confuzie tetina-mamelon? In primul rand, continuati sa puneti copilul la san si continuati alaptarea. Poate dura ceva timp (si e nevoie de rabdare) pana ca bebelusul sa suga bine la san. Acordand o atentie deosebita pozitionarii copilului la san si atasarii la san. E important contactul piele-pe-piele in timpul alaptarii, sa se simta relaxat. Asigurati-va ca bebelusul este atasat bine la san – gura ar trebui sa fie larg deschisa. Acordati atentie semnelor de foame, astfel incat sa il puneti la san la momentul potrivit. Urmati indiciile de foame ale copilului si puneti-l la san atunci cand trebuie – nu cand nu ii este foame, dar nici cand ii este prea foame si deja este agitat.

Pentru un flux mai rapid de lapte, poate fi util sa stoarceti putin sanul cu mana inainte sa puneti bebelusul la piept. Incercati sa stoarceti manual sau sa pompati un pic de lapte inainte de alaptare, astfel incat bebelusul sa obtina lapte mai repede – si sa fie incurajat sa continue. Puteti apela la un protector pentru mamelon din silicon moale pentru a favoriza suptul. Protectoarele sau scuturile pentru mameloane sunt de diferite dimensiuni.

Daca bebelusul s-a obisnuit cu biberoanele, este posibil sa aiba nevoie de incurajari pentru a prinde mamelonul cu gura larg deschisa. Pozitionati copilul bine la san, astfel incat  sa deschida larg gura pentru a se atasa.

➤ Citeste mai multe despre stimularea lactatiei.

Atentie!

Un alt tip de confuzie a mamelonului apare atunci cand bebelusul refuza biberonul si vrea doar sa suga la san, ca in cazul in care vreti sa incepeti intarcarea. Incercati sa oferiti biberonul intr-un mod relaxat, discret si opriti-va daca bebelusul devine agitat sau stresat. Sau, incercati sa cereti altcuiva sa ii dea biberonul. Unii bebelusi nu vor accepta biberonul de la mama, dar vor accepta biberonul de la tata sau de la un alt membru al familiei.

solutii pentru confuzia de mamelon

Cum sa evitati confuzia mamelonului?

Asteptati pana cand alaptarea este bine stabilita si este parte a rutinei zilnice – de obicei, se recomanda sa asteptati cel putin 4 saptamani. Cel mai bun mod de a evita confuzia mamelonului este sa asteptati introducerea biberonului pana cand alaptarea este facuta cu succes, copilul suge bine si rutina de alaptare este stabilita.

Este posibil sa puteti introduce suzeta putin mai devreme, dar este totusi indicat sa asteptati pana cand lactatia este stabila, bebe si-a recastigat greutatea de la nastere, de obicei dupa cel putin 3-4 saptamani.

 

Referinte:
(1) https://www.llli.org/breastfeeding-info/nipple-confusion/
(2) https://www.whattoexpect.com/first-year/ask-heidi/nipple-confusion.aspx
(3) https://www.laleche.org.uk/nipple-confusion/
(4) https://www.healthline.com/health/parenting/nipple-confusion

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *