Colesterol marit – cauze si tratament

colesterol marit

Afla care sunt cauzele pentru colesterol marit la adulti si copii, ce simptome pot fi asociate, riscurile unui nivel mare de colesterol, precum si recomandari utile.

CUPRINS:

1. Ce este colesterolul?
2. Simptome de colesterol marit
3. Cauze pentru colesterol marit
4. Riscurile unui nivel crescut de colesterol
5. Testarea nivelului de colesterol
6. Solutii pentru reducerea colesterolului
7. Colesterol marit la copii
8. Colesterol marit in sarcina

Ce este colesterolul?

Colesterolul este o substanta lipidica ce circula prin sange. O parte din colesterol este produsa in mod normal de ficat, iar restul provine din alimentele pe care le consumam. Alimentele bogate in colesterol includ carne, oua, unt, untura, branza, iaurt etc. Colesterolul nu este intotdeauna „rau”. Corpul are nevoie de o anumita cantitate de colesterol pentru a functiona corect. Il foloseste pentru a dezvolta celule si hormoni si pentru a procesa si digera grasimile. Insa, cand cantitatea de colesterol din sange devine prea mare, poate creste riscul de atac de cord sau accident vascular cerebral.

Tipuri de colesterol

Colesterolul este transportat in corp prin doua sisteme, care includ:

  • lipoproteine ​​cu densitate joasa (LDL colesterol) – transporta cea mai mare parte a colesterolului care este livrat celulelor (este numit si colesterol „rau”, deoarece atunci cand nivelul sau in sange este ridicat, poate infunda arterele);
  • lipoproteine ​​cu densitate mare (HDL colesterol) – este numit colesterol „bun”, deoarece ajuta la eliminarea excesului de colesterol din celule.

Excesul de colesterol LDL se acumuleaza in artere. Acumularea de colesterol face ca pe peretii arterelor sa se formeze zone de grasime tare numite placa. Aceste placi se pot rupe, pot bloca arterele si pot provoca un atac de cord si accident vascular cerebral. Colesterolul HDL sau colesterolul „bun” functioneaza ca un agent de curatare, transportand colesterolul LDL din artere catre ficat, unde este descompus si utilizat de organism.

simptome colesterol marit

Ce sunt trigliceridele?

Trigliceridele sunt un alt tip de grasime din sange. Cand consumam alimente, organismul transforma orice calorii de care nu are nevoie in trigliceride, care sunt apoi stocate in celulele adipoase. Nivelurile trigliceridelor cresc in mod normal dupa ce am mancat, dar atunci cand consumam mai multe calorii decat are nevoie corpul nostru, trigliceridele raman la un nivel ridicat, fara sa revina la normal. Acest lucru este valabil mai ales daca in alimentatie avem o cantitate crescuta de produse rafinate – alimente bogate in zahar adaugat, cum ar fi dulciuri, produse de patiserie si ciocolata, carbohidrati cu un continut scazut de fibre, cum ar fi painea alba, alcool si bauturi carbogazoase, care au o cantitate mare de zahar.

Simptome de colesterol marit

In cele mai multe cazuri, colesterolul marit este o problema „tacuta”. De obicei, nu provoaca niciun simptom – nu exista semne sau simptome evidente de colesterol ridicat. Daca aveti simptome, acestea sunt in general legate de consecintele bolii, mai degraba decat de problema in sine. De exemplu, colesterolul ridicat poate duce la hipertensiune arteriala. Daca tensiunea arteriala crescuta devine suficient de severa, este posibil sa apara simptome de oboseala, dificultati de respiratie, dureri de cap, probleme de vedere, batai neregulate ale inimii si dureri in piept.

cursuri puericultura

Numai in cazuri severe, colesterolul ridicat poate duce la o afectiune a pielii cunoscuta sub numele de xantom. Acestea sunt depozite adipoase care se dezvolta sub piele, in special in jurul ochilor, pleoapelor, mainilor, coatelor si genunchilor. Xantoamele sunt asociate in principal cu o forma genetica a bolii cunoscuta sub numele de hipercolesterolemie familiala.

Cauze pentru colesterol marit

Consumul crescut de alimente bogate in colesterol, grasimi saturate si grasimi trans poate creste riscul de a dezvolta colesterol ridicat. Obezitatea poate creste, de asemenea, riscul. Alti factori ce tin de stilul de viata care pot contribui la cresterea colesterolului includ sedentarismul si fumatul.

miababy magazin

In cazuri rare, colesterolul crescut este cauzat de hipercolesterolemia familiala. Aceasta tulburare genetica impiedica organismul sa elimine LDL. Alte probleme de sanatate, cum ar fi diabetul si hipotiroidismul, pot creste, de asemenea, riscul de a dezvolta colesterol marit si complicatii asociate.

Factori de risc pentru colesterolul ridicat sunt:

  • obezitatea;
  • consumul crescut de alimente bogate in grasimi saturate si trans, precum cele gasite in alimentele tip fast-food;
  • sedentarism;
  • fumatul;
  • istoric familial de colesterol marit;
  • diabet, boli de rinichi sau hipotiroidism.

factori de risc pentru colesterol marit

Riscurile unui nivel crescut de colesterol

Colesterolul ridicat este un factor de risc semnificativ pentru bolile coronariene si o cauza a atacurilor de cord. Cand exista prea mult colesterol in sange, acesta se poate lipi de alte substante precum grasimea sau calciul pentru a forma depuneri (placa) pe peretii arterelor. Aceasta se numeste ateroscleroza si poate creste riscul de boli de inima, cum ar fi boala coronariana, daca arterele devin inguste si infundate. Cand arterele devin blocate, este dificil ca sangele sa curga prin ele, astfel incat inima nu primeste suficient sange sau oxigen.

Ateroscleroza poate duce la multe complicatii care pun viata in pericol, cum ar fi:

  • accident vascular cerebral;
  • atac de cord;
  • angina sau durere in piept;
  • tensiune arteriala crescuta;
  • boala vasculara periferica;
  • boala cronica de rinichi etc.

Testarea nivelului de colesterol

Nivelul colesterolului poate fi testat printr-o analiza de sange. Analiza va include de obicei nivelul de HDL colesterol, LDL colesterol, colesterol total si trigliceride, precum si raportul colesterol total/HDL.

Valori colesterol total:

  • valori normale: < 200 mg/dl
  • valori la limita: 200 – 239 mg/dl
  • peste limita normala: > 240 mg/dl.

Valori colesterol LDL:

  • valori normale: < 100 mg/dl
  • valori la limita: 120 – 159 mg/dl
  • peste limita normala: > 160 mg/dl

Valori colesterol HDL:

  • valori normale: > 60 mg/dl
  • valori la limita: 40-50 mg/dl
  • peste limita optima: < 40-50 mg/dl

Valori trigliceride:

  • valori normale: < 149 mg/dl
  • valori la limita: 150 – 199 mg/dl
  • peste limita normala > 200 mg/dl

Valorile optime pentru colesterol la copiii sunt in general:

  • colesterol total: < 170 mg/dL
  • HDL: < 45 mg/dL
  • LDL: < 100 mg/dL
  • trigliceride: < 75 mg/dL

testare colesterol

Solutii pentru reducerea colesterolului

  • Reduceti consumul de alimente bogate in grasimi saturate, cum ar fi produse cu adaos mare de zahar, chipsuri, alimente tip fast food, alimente prajite etc.
  • Limitati consumul de alcool.
  • Renuntati la fumat – Fumatul face ca LDL (colesterolul rau) sa devina mai lipicios si reduce cantitatea de colesterol HDL (colesterol bun) din sange. De asemenea, afecteaza peretii arterelor. Acest lucru creste acumularea de placa in artere si poate creste riscul de atac de cord si accident vascular cerebral.
  • Adoptati un stil de viata activ. Exercitiile fizice pot, de asemenea, ajuta la scaderea nivelului de colesterol si la imbunatatirea sanatatii inimii.

Medicul va poate recomanda uneori medicamente pentru a reduce colesterolul, cum ar fi statinele. Cu toate acestea, statinele au efecte secundare pe care ar trebui sa le discutati cu medicul.

Colesterol marit la copii

Copiii de toate varstele pot fi expusi riscului de a dezvolta niveluri mari de colesterol. Nivelurile ridicate de LDL se pot depune pe peretii vaselor de sange, formand placa, ce poate duce la riscuri viitoare pentru sanatate, cum ar fi bolile de inima. Colesterolul crescut la copii poate fi transmis de la parinti sau poate fi cauzat de obezitate si alimentatia deficitara. Copiii care au diabet, boli ale rinichilor sau ficatului sau hipotiroidism sunt, de asemenea, expusi riscului de a dezvolta colesterol marit in copilarie.

Grasimile saturate nu ar trebui sa reprezinte mai mult de 8-10% din aportul total de grasimi al copilului. Grasimile trans ar trebui evitate pe cat posibil. In plus, se recomanda un stil de viata activ. Exercitiile fizice regulate, cel putin o ora de activitate moderata pana la intensa pe saptamana, pot ajuta la reducerea riscului copilului de a dezvolta colesterol marit sau la scaderea nivelului de colesterol ridicat existent. Daca aceste modificari nu ajuta, medicul poate lua in considerare prescrierea unui medicament pentru scaderea colesterolului. Acest tip de medicament poate fi necesar daca cel mic are diabet sau exces de greutate corporala.

colesterol crescut in sarcina

Colesterol marit in sarcina

Colesterolul marit se poate dezvolta in orice moment si poate fi frecvent in timpul sarcinii. Daca nivelul colesterolului a fost normal inainte de a ramane insarcinata, acesta poate creste in timpul sarcinii, ceea ce este normal – ajuta organismul sa sustina nevoile pe durata sarcinii. In timpul sarcinii, colesterolul este necesar pentru dezvoltarea corecta a bebelusului, pentru producerea si functionarea estrogenului si progesteronului si dezvoltarea laptelui matern sanatos.

In general, nivelul colesterolului scade usor la inceputul sarcinii, dar apoi creste. De asemenea, retineti ca dieta si exercitiile fizice, precum si anumite medicamente, pot afecta nivelul de colesterol. Insa, daca vorbim despre cresteri prea mari ale colesterolului, medicul va poate recomanda modificari ale stilului de viata. E important sa aveti un stil de viata sanatos in sarcina, pentru sanatatea voastra si a fatului.

miababy magazin

Referinte:
(1) https://www.heart.org/en/health-topics/cholesterol/about-cholesterol
(2) https://www.hsph.harvard.edu/nutritionsource/what-should-you-eat/fats-and-cholesterol/cholesterol/
(3) https://www.eatright.org/health/wellness/heart-and-cardiovascular-health/what-is-cholesterol
(4) https://www.heartfoundation.org.nz/wellbeing/managing-risk/managing-high-cholesterol

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.