Vertij la copii – cauze, simptome, tratament

vertij la copii

Iata care pot fi principalele cauze pentru vertij la copii, cum se manifesta, ce metode de diagnostic se folosesc si ce implica tratamentele.

CUPRINS:

1. Ce este vertijul?
2. Semne si simptome de vertij la copii
3. Care sunt cauzele?
4. Metode de diagnostic
5. Tratament

Ce este vertijul?

Vertijul este o afectiune care produce ameteli si senzatia de miscare atunci cand stai de fapt. Poate afecta atat copiii, cat si adultii. Apare atunci cand exista o problema care afecteaza echilibrul. De obicei, vertijul este un efect secundar al unei alte afectiuni minore, cum ar fi congestia sinusurilor de la o raceala. Cu toate acestea, vertijul ar putea indica o problema mai grava, asa ca este important sa mergeti cu cel mic la medic daca se confrunta frecvent cu ameteli si probleme de echilibru.

Copiii pot experimenta vertij din mai multe motive, afectandu-le echilibrul si miscarea. Nu este un diagnostic in sine, ci mai degraba este cauzat de alte afectiuni. Orice schimbare sau perturbare a unuia sau mai multor sisteme implicate in mentinerea echilibrului nostru dinamic si static poate duce la simptome care ne afecteaza pozitia/postura si miscarea naturala. Instabilitatea posturala sau vertijul este o afectiune care poate aparea frecvent in copilarie si adolescenta. Majoritatea cauzelor sunt benigne si tratabile.

Crizele de vertij nu sunt neobisnuite in copilarie si multe se rezolva de la sine. Contactati medicul daca cel mic pare confuz, daca are vertij cronic sau de lunga durata, insotit de tiuit in urechi, dureri de cap sau varsaturi.

de ce apare vertijul

Semne si simptome de vertij la copii

Simptomele vertijului pot varia de la copil la copil si depind de cauza si severitatea vertijului. Simptomele vertijului si semnele care apar odata cu acesta includ:

  • ameteala – ca o senzatie post-carusel, perceptia ca totul se invarte in jur, ca se inclina si nu se poate tolera miscarea;
  • durere de cap si migrena;
  • paloare;
  • tulburari vizuale;
  • tiuit in urechi, ureche infundata, durere de urechi sau probleme de auz;
  • greata;
  • stangacie sau probleme de echilibru;
  • nistagmus sau miscari rapide ale ochilor.

Unele ameteli pot fi declansate de o schimbare a pozitiei capului – acest vertij dureaza de obicei doar cateva secunde sau minute. De asemenea, copiii mici pot experimenta frica deoarece nu stiu si nu inteleg ce li se intampla.

cursuri puericultura

Care sunt cauzele?

Cauza exacta a vertijului nu este intotdeauna cunoscuta. Insa, daca cel mic are o problema cu urechea interna, creierul poate primi semnale gresite. Acest lucru poate duce la vertij. Multe cauze posibile ale vertijului includ:

  • factori ce cauzeaza congestie (cum ar fi raceala, alergiile sau infectia sinusurilor) – acest lucru duce la o rezerva de lichid in trompa lui Eustachio, care leaga urechea de sinusuri;
  • otita medie sau infectia urechii medii, otita seroasa cand in spatele timpanului se acumuleaza un lichid gros, dar nu este prezenta nicio infectie – simtul echilibrului este temporar perturbat de lichidul care pune presiune pe urechea interna;
  • infectii ale urechii interne, inclusiv labirintita si nevrita vestibulara;
  • migrenele – cand vasele de sange din creier se dilata si produc durere de cap pulsatila;
  • vertij paroxistic benign – implica o serie de crize bruste de ameteala si adesea miscari rapide ale ochilor;
  • tensiune arteriala scazuta;
  • administrarea anumitor medicamente;
  • emotii precum stresul si anxietatea;
  • tulburari psihice care pot provoca vertij psihogen.

tratament vertij la copii

Migrena vestibulara este una dintre cele mai frecvente cauze ale vertijului la copii. Nevrita vestibulara este o infectie, de obicei virala, a unuia dintre cei doi nervi vestibulari din urechea interna. Acesti nervi transmit informatii de pozitie catre creier, iar inflamatia poate afecta simtul echilibrului. Nevrita vestibulara poate fi cauzata de alte infectii precum gripa, varicela, rujeola, mononucleoza, rubeola si zona zoster. Labirintita este, de asemenea, o infectie care este de obicei virala, uneori bacteriana si care afecteaza nervii vestibulari si cohleari. Are acelasi efect de producere a vertijului si afecteaza si auzul.

miababy magazin

Vertijul pozitional benign apare atunci cand cristalele de carbonat de calciu se deplaseaza dintr-o parte a urechii in canalele semicirculare, tuburi umplute cu lichid in interiorul urechii, care ajuta la reglarea echilibrului. Acest lucru trimite catre creier mesaje confuze despre pozitia corpului, provocand vertij si alte simptome.

In rare cazuri, vertijul poate fi cauzat de:

  • tulburari autoimune ca scleroza multipla, diabetul tip 1 sau artrita juvenila;
  • disfunctii vizuale;
  • boala Meniere;
  • leziuni la nivelul capului si gatului;
  • convulsii.

Metode de diagnostic

Vertijul trebuie diferentiat de alte forme de ameteala si poate fi necesara o evaluare amanuntita a tuturor cauzelor posibile. Un specialist ORL va efectua o examinare completa si va analiza simptomele si istoricul medical al copilului. Se va testa auzul si se vor face o serie de teste functionale vestibulare. De asemenea, pot fi recomandate o serie de proceduri imagistice, ca RMN sau CT.

Modalitatile de tratament utilizate in mod obisnuit includ utilizarea medicamentelor eliberate pe baza de reteta, terapie fizica si ingrijire. Coloana vertebrala protejeaza maduva spinarii care ofera semnale catre creier si apoi de la creier catre corp. Cand primele vertebre sunt nealiniate, rezulta o presiune asupra maduvei spinarii chiar sub gat. Aceasta presiune poate afecta uneori transmiterea semnalelor de la trunchiul cerebral, rezultand simptome de vertij.

semne de vertij pediatric

Tratament

Tratamentul specific depinde de cauza vertijului copilului. In multe cazuri, vertijul poate fi ameliorat chiar si in cazul in care cauza de baza persista.

Tratamentele pot include:

  • medicamente – inclusiv antibiotice, decongestionante sau antihistaminice pentru lichidul din ureche;
  • medicamente pentru rau de miscare;
  • anticonvulsive sau medicamente antidepresive pentru vertijul asociat migrenei;
  • modificari comportamentale si schimbari ale stilului de viata, inclusiv evitarea pozitiilor sau activitatilor care pot provoca vertij sau expun copilul la un pericol de accidente daca are o criza de vertij;
  • tehnici de terapie fizica, inclusiv manevra Epley sau Semon.

Daca o problema a urechii este o cauza, medicul poate recomanda medicamente fara prescriptie medicala, cum ar fi antihistaminice sau medicamente pentru rau de miscare. De asemenea, se pot prescrie antibiotice. Adesea, vertijul va disparea de la sine fara tratament.

Vertijul poate afecta capacitatea copilului de a-si mentine echilibrul si este adesea asociat cu alte simptome, cum ar fi greata si durerea de cap. Daca vertijul nu dispare sau este suficient de sever, ceea ce ingreuneaza functionarea copilului, este important sa mergeti cu el la medic. Odata identificata cauza, exista multe tratamente si medicamente eficiente care va pot ajuta.

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *