Bebelusi

Varsaturile la copii

Afla totul despre varsaturile la copii, care sunt cele mai frecvente cauze, cum pot fi tratate si la ce alte simptome trebuie sa fie atenti parintii.

CUPRINS:

1. Informatii generale
2. Cauzele varsaturilor
3. Ingrijirea copilului cu varsaturi

Informatii generale

Unii copii au o predispozitie pentru simptomele asociate cu varsaturi (stare de voma) chiar si in cazul bolilor usoare. Acestea nu prezinta un pericol daca apar numai la inceputul bolii si se limiteaza doar la unul sau doua episoade cu varsatori. Varsaturile care se repeta pot sa fie semnalul unei boli mai grave si pot duce la deshidratare. De aceea, numai medicul pediatru poate aprecia semnificatia varsaturilor si poate sa prescrie tratamentul necesar.

Este normal ca bebelusii si copiii sa vomite ocazional. In cele mai multe cazuri, starea de voma nu dureaza mult si nu indica o problema grava. Cea mai frecventa cauza pentru varsaturi la copii si bebelusi este gastroenterita. Aceasta este o infectie de obicei cauzata de un virus sau o bacterie, care provoaca, de asemenea, diaree.

Varsaturile sunt cel mai adesea un simptom al unei afectiuni de baza. In timpul unui episod de varsaturi, copilul va expulza continutul stomacului pe gura.Varsaturile difera de regurgitarile la bebelus. Regurgitarea nu cauzeaza disconfort, spre deosebire de varsaturi – acestea din urma implica si contractii musculare puternice in abdomen si diafragma. Varsaturile difera si de refluxul gastric.

Varsaturi vs Regurgitari

Regurgitare inseamna revenirea continutului gastric in esofag sau in gura – copilul practic elimina mici cantitati de lapte dupa hraniri, impreuna cu eructatia. Spre deosebire de regurgitari, varsaturile sunt mai puternice si sunt si mai incomode – includ si greata si reflexul de voma. Regurgitarea este normala la sugari, pentru ca volumul esofagului este mai mic. Alti factori implicati sunt mesele in special lichide si statul prelungit in pozitie intinsa.

Varsaturile – simptome asociate

Copiii care vomita adesea au dureri de stomac, diaree si mai ales greata. Deshidratarea este unul dintre riscurile grave legate de varsaturi, in special la copiii mici. Astfel, pe langa varsaturi, alte semne si simptome care pot sa apara includ:

  • dureri de burta si crampe;
  • tuse;
  • dureri de cap;
  • greata si ameteli;
  • febra;
  • diaree;
  • eruptii cutanate etc.

Semne de deshidratare

Aceste simptome depind de cauza varsaturilor. Varsaturile pot duce la deshidratare. Semnele de deshidratare includ:

  • copilul nu a urinat de 6 ore sau sunt mai putine scutece umede la bebelus;
  • copilul este mai putin activ decat in ​​mod normal sau are somnul modificat;
  • urina este de culoare galben inchis si cu miros puternic;
  • copilul are gura uscata si lipicioasa;
  • nu are lacrimi cand plange etc.

Alte semne ulterioare de deshidratare pot fi afundarea fontanelei, lipsa de energie sau febra.

ATENTIE! Este foarte important sa contactati urgent medicul daca cel mic are semne de deshidratare, daca are varsaturi verzui sau cu sange, varsaturi cu aspect de zat de cafea, daca are dureri severe de burta (la bebelusi semnele pot fi agitatia si plansul intens) si daca varsaturile persista mai mult de 6 ore.

Cauzele varsaturilor

In general, varsaturile sunt date de gastroenterita. Trebuie supravegheat copilul sa nu se deshidrateze. De asemenea, gastroenterita este contagioasa, asadar copilul trebuie retras din colectivitate cel putin 24 ore de la aparitia simptomelor. Aceasta poate provoca varsaturi si febra in primele 24-48 de ore. Gastroenterita e data de obicei de virusuri, cum ar fi rotavirusul, dar poate fi data si de bacterii sau alti paraziti. Simptomele includ si diaree, febra si dureri de burta.

Alte cauze ale varsaturilor includ:

  • rau de miscare;
  • intolerante si alergii alimentare – alergia la lapte, la oua, peste, fructe de mare, arahide, susan, nuci, soia, grau – simptomele de alergie includ si umflarea buzelor sau a limbii, urticarie etc. si vor aparea de obicei la scurt timp dupa consumul alimentului declansator;
  • supraalimentatie sau consumul de alimente si lichide prea rapid;
  • toxiinfectie alimentara – bacteriile alimentare, cum ar fi salmonella sau E. coli, pot provoca simptome gastrointestinale, inclusiv varsaturi;
  • infecti urinare sau de urechi – pot da si stari de greata;
  • enterocolita;
  • raceli;
  • tuse excesiva;
  • reflux gastric;
  • stres – unele episoade intense de stres pot duce la greata si voma.

Uneori, chiar si o criza prelungita de plans sau tuse poate cauza reflexul de voma.

Cuaze mai grave pentru varsaturi

Cauzele mai grave ale varsaturilor la copii includ:

  • meningita – voma cu febra si gat amortit;
  • pneumonie;
  • apendicita – apendicita este o urgenta medicala! (pe langa varsaturi, simptomele apendicitei includ si dureri de burta – de obicei in jurul buricului si mai ales in partea dreapta jos, lipsa poftei de mancare, diaree si burta umflata);
  • sindromul Reye;
  • ocluzie intestinala;
  • o leziune la nivelul capului;
  • stenoza pilorica congenitala (o afectiune grava din nastere) – voma in jet.

Atentie!

Trebuie sunat medicul in cazul in care varsaturile sunt grave, persista sau sunt insotite si de alte simptome/semne, precum cele mentionate mai jos, deoarece acestea pot indica alte cauze mai grave decat simpla enterocolita:

  • varsaturi puternice, repetate, la copiii de sub 2 luni;
  • varsaturi care revin dupa reinceperea alimentarii cu hrana normala;
  • varsaturi dupa un traumatism cranian;
  • varsaturi insotite de febra;
  • varsaturi verzi sau galben-verzui;
  • varsaturi care contin sange – sunt maronii;
  • varsaturi insotite de dureri severe de stomac;
  • letargie;
  • roseata, durere si/sau umflaturi la nivelul scrotului, la baieti.

Varsaturile se reduc de obicei de la sine, fara tratament special. Cat timp starea copilului se imbunatateste, nu indica o problema grava. Insa, varsaturile pot fi uneori un simptom al altor boli, care ar putea avea nevoie de tratament. Contactati medicul daca cel mic are febra, varsaturile persista sau sunt atat de severe ca cel mic nu poate retine nimic in stomac sau are semne de deshidratare. De asemenea, contactati urgent medicul daca are varsaturi verzui sau varsaturi cu sange, dureri abdominale severe, dureri de cap, gat rigid, eruptii cutanate sau este foarte somnoros si letargic. 

Teste necesare pentru a gasi cauza

Diagnosticul incepe cu un examen fizic si un istoric medical. Medicul va pune intrebari cu privire la momentul in care au inceput varsaturile, cat de frecvente sunt si daca sunt insotite de alte simptome, cum ar fi febra, diaree sau semne ale unei reactii alergice. Medicul va cauta, de asemenea, semne de deshidratare. Pe baza acestor informatii, se pot recomanda si analize sau proceduri medicale. Acestea includ teste de sange, teste de urina, analiza scaunului, radiografii, ecografii, endoscopii, CT sau RMN.

Ingrijirea copilului cu varsaturi

In majoritatea cazurilor, in caz de varsaturi, puteti trata copilul in siguranta acasa. Cel mai important lucru este sa va asigurati ca cel mic bea suficiente lichide pentru a preveni deshidratarea. Sugarii trebuie sa primeasca doar lapte matern sau formula de lapte praf, dupa caz. Uneori pot fi necesare solutii de rehidratare orala.

Prevenirea deshidratarii

Copiii care vomita trebuie incurajati sa bea lichide cu inghitituri mici – apa. In cazul bebelusilor, continuati sa alaptati usor copilul pentru a preveni deshidratarea. Evitati sucurile de fructe si bauturile carbogazoase. De asemenea, evitati sa fortati copilul sa bea multe lichide – oferiti cantitati mici la un moment dat si incurajati copilul sa bea cu inghitituri mici. Daca vomita des, dati cate o lingurita de apa doar. Mariti treptat cantitatea pe masura ce se mai reduce din starea de voma. Se recomanda sa ii oferiti copilului lichide dupa ce nu a mai vomitat de cel putin 30 minute – acest lucru ii permite stomacului sa se odihneasca.

Atunci cand lichidele se pierd prin varsaturi sau diaree, este important sa le inlocuiti cat mai curand posibil. Medicul poate recomanda uneori solutii de rehidratare orala. Acestea au echilibrul adecvat de lichide si minerale pentru a le inlocui pe cele pierdute prin varsaturi si pentru a mentine hidratarea. Cel mai bine este sa solicitati sfatul medicului pentru a alege cea mai buna solutie de rehidratare pentru copii.

Alimentatia in varsaturi

Daca nu mai vomita dupa 3-4 ore, copilului mai mare de 1 an i se poate oferi zeama de compot rece si nu prea dulce sau putina zeama de lamaie sau de portocala diluata in apa rece. NU ii oferiti copiilor zeama de lamaie imediat dupa varsaturi, deoarece contrar unei pareri larg raspandite ca aceasta „reduce senzatia de greata” de fapt predispune la repetarea varsaturilor. In ceea ce priveste alimentele solide, este important sa ii oferiti alimente usor de digerat, cum ar fi banana, cartof fiert sau copt, dovleac fiert sau copt, paine prajita sau orez gatit. Oferiti-i mancare, dar nu il fortati. Este normal sa-si piarda pofta de mancare cand are stare de voma si cateva zile sa manance mai putin. E important sa se odihneasca.

Pentru a evita varsaturile noaptea, evitati sa ii dati seara alimente si bauturi care pot declansa reflux. Daca varsaturile par sa fie asociate cu anumite alimente, discutati cu medicul pediatru pentru a vedea daca acestea sunt alimente pe care copilul ar trebui sa le evite. Evitati alimentele bogate in zahar si alimentele prajite si grase. Dupa ce trec aproximativ 24 de ore fara varsaturi, reveniti incet la dieta obisnuita a copilului. Insa, nu oferiti cantitati mari si nici alimente grele, grase, cu continut mare de zahar. In cazul copiilor mai mari (si la recomandarile medicului), puteti oferi si ceai de menta sau ceai de ghimbir.

Medicamentele care opresc varsaturile NU sunt recomandate copiilor in general, deoarece pot avea efecte secundare grave.

Atentie!

Solicitati sfatul medicului urgent daca starea de voma si varsaturile apar la sugari mai mici de 2 luni. De asemenea, contactati medicul daca bebelusul are semne de deshidratare: buze uscate, urinari reduse (uda mai putine scutece pe zi), este agitat sau letargic, are fontanela afundata etc. In cazul copiilor mici, contactati de asemenea medicul daca cel mic nu a urinat de 6 ore, daca are gura uscata, pielea uscata, este letargic, are stari de dezorientare, ochi afundati in orbite etc. Contactati medicul si daca cel mic are varsaturi persistente, varsaturi verzui sau cu sange, varsaturi dupa o leziune la nivelul capului, varsaturi cu febra etc.

Referinte:
(1) https://kidshealth.org/en/parents/vomit.html
(2) https://raisingchildren.net.au/guides/a-z-health-reference/vomiting
(3) https://www.mayoclinic.org/symptom-checker/nausea-or-vomiting-in-children-child/related-factors/itt-20009075
(4) https://www.babycenter.com/health/conditions/vomiting-in-toddlers-and-children_11395
(5) https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/children-and-vomiting

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

View Comments

  • Baietelul meu de 5 ani are febra,a vărsat un lichid galben și are scaun moale

  • Are 7 ani și are durere de burtica și varsă sa trezit de dimineață cu simptomele ce să-i dau?multumesc

  • Buna ziua, fetita mea de 7 ani, a vomitat azi de 3 ori in cateva ore,iar acum mananca biscuiti,paine prajita si ceai de menta.ce as putea sa ii dau ma refer la medicamente ,si ce supa sa ii fac??Multumesc.
    p.s tinand cont ca stam in casa doar noi .

  • Buna ziua.Am o fetita mea de 1 an si 9luni,de cateva zile ne confruntăm cu varsaturi,in special,in timpul nopții, de 2ori pe noapte. Menționez că mancarea gatita nu o accepta sub nicio formă .Mirosul este îngrozitor (ca cel de voma dupa bautura).ceaiul nu il accepta,ii dau fortat cu seringa ,cate5 ml,odata la jum de ora.Apa bea.Ce as putea face pentru a stopa episoadele de voma?Ce saruri i.as putea administra împotriva deshidratari?
    Mulțumesc!

Recent Posts

Cum să-ți pregătești copilul pentru pubertate: Sfaturi esențiale

Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…

o săptămână ago

Magia Crăciunului se trăiește în familie la Băneasa Shopping City

Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…

3 săptămâni ago

Ce echipamente să alegi pentru un loc de joacă?

Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…

o lună ago

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…

3 luni ago

COMUNICAT DE PRESĂ – Mâine se deschide Baby Boom Show, singurul târg al toamnei pentru copii şi viitori părinţi

Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…

3 luni ago

Alegeri ideale pentru începerea școlii: Cutia de prânz perfectă pentru copii activi și părinți ocupați

Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…

4 luni ago