Sciatica in sarcina – sfaturi pentru prevenirea si ameliorarea durerilor nervului sciatic

sciatica in sarcina

Sciatica in sarcina este destul de comuna, fiind o durere ce porneste din partea inferioara a spatelui, se duce spre fesa si in jos pe picior. Iata de ce apare si ce solutii exista.

CUPRINS:

1. Ce este sciatica?
2. Simptomele de sciatica la gravide
3. Cauzele aparitiei sciaticii in sarcina si factorii de risc
4. Preventirea durerilor de sciatica la gravide
5. Exercitii simple pentru ameliorarea durerilor sciatice
6. Tratarea durerilor nervului sciatic in sarcina

Ce este sciatica?

Sciatica este o durere ce iradiaza, care pleaca din partea inferioara a spatelui sau a fesei in jos pe picior. Multe femei insarcinate se confrunta cu aceasta durere, iar frecventa sa creste pe masura ce sarcina progreseaza, fiind mai des intalnita in trimestrul al treilea de sarcina.

Nervul sciatic este cel mai mare nerv din corp. Conecteaza maduva spinarii la muschii piciorului. Cand nervul sciatic este lezat, acesta poate provoca dureri la nivelul spatelui inferior, picioarelor, pelvisului si calcaiului. Sciatica poate fi declansata de o leziune, vreme rece, postura deficitara, hernii, sarcina etc.

Simptomele de sciatica la gravide

Simptomul principal al sciaticii este durerea la nivelul spatelui, feselor si picioarelor. Poate porni din partea inferioara a spatelui si poate iradia in jos in picioare. Alte simptome pe care medicii le asociaza cu sciatica includ:

  • dureri de picioare;
  • control slab al vezicii urinare;
  • amorteala, furnicaturi sau intepaturi in picioare;
  • slabiciunea spatelui sau picioarelor;
  • senzatie de arsura in picioare etc.

Durerea creste pe masura ce sarcina avanseaza

In timpul sarcinii, hormonul relaxina creste, ceea ce ajuta la pregatirea pelvisului pentru nastere prin relaxarea ligamentelor. Pe masura ce ligamentele slabesc si centrul de gravitatie al corpului se schimba, nervul sciatic se poate misca, ceea ce duce la o senzatie de durere ce se extinde spre fese si picioare.

cauzele sciaticii

Cauzele aparitiei sciaticii in sarcina si factorii de risc

Durerea din sciatica generala este de obicei cauzata de probleme ale coloanei lombare, cum ar fi un disc herniat. Poate fi, de asemenea, cauzata de modificari osoase, cum ar fi ingustarea coloanei vertebrale sau stenoza, osteoartrita sau boala degenerativa a discului sau o alta afectiune care afecteaza coloana vertebrala numita spondilolisteza. Aceste situatii pot pune presiune asupra nervului sciatic, provocand simptome.

cursuri puericultura

Ce provoaca sciatica in sarcina? Schimbarea nivelului de hormoni, impreuna cu mecanica – mai exact cresterea in greutate, schimbarea centrului de greutate, muschii intinsi ai spatelui – pot contribui la dezvoltarea sciaticii in timpul sarcinii. Sciatica in timpul sarcinii apare din cauza cantitatilor crescute de relaxina din organismul gravidei, care face ca ligamentele sa se modifice in pregatirea nasterii. Aceasta slabire este normala, dar se modifica si centrul de greutate. Abdomenul in crestere duce la modificarea posturii, aparitia unor curburi anormale la spate, ceea ce poate provoca inflamarea sau prinderea nervului sciatic. Durerea este deseori agravata de statul pe scaun, statul in picioare, ridicatul din pat etc.

Sciatica din cauza unei hernii de disc in timpul sarcinii nu este comuna. Simptomele sciaticii pot fi, de asemenea, cauzate de tensiunea musculara si articulatiile instabile. Greutatea bebelusului poate adauga, de asemenea, probleme la nivelul articulatiei, deoarece pune presiune suplimentara asupra pelvisului si articulatiilor soldului. Ocazional, pozitia copilului poate pune presiune asupra nervului sciatic.

miababy magazin

Factorii de risc pentru sciatica in timpul sarcinii

Factorii de risc pentru sciatica in sarcina includ oricare dintre urmatoarele:

  • istoric de traumatisme pelvine;
  • dureri cronice de spate in zona lombara;
  • dureri lombare la sarcinile anterioare.

Preventirea durerilor de sciatica la gravide

Cum poate fi prevenita durerea de sciatica in sarcina? Desi sciatica poate aparea in orice moment, este foarte probabil sa apara in al doilea sau al treilea trimestru al sarcinii, pe masura ce mama castiga mai multa greutate, iar copilul se schimba pentru a ajunge in pozitia pentru nastere. Din fericire, o mare parte din durerea legata de sciatica poate fi evitata urmand unele sfaturi:

  • Evitati ridicarea greutatilor mari.
  • Evitati sa cresteti mult si rapid in greutate pe durata sarcinii.
  • Incercati exercii fizice pentru gravide – gimnastica prenatala, stretching in sarcina, yoga pentru gravide. Exercitiile fizice ajuta la intarirea muschilor spatelui, la scaderea rigiditatii musculare si a spasmelor si la mentinerea articulatiilor in pozitie buna.
  • Evitati sa stati in picioare un timp indelungat si schimbati pozitiile des cand stati jos. Evitati indoirile, arcuirea si rasucirea picioarelor.
  • Apelati la incaltaminte de sustinere cu talpa joasa pentru sprijin abdominal.
  • Dormiti pe o parte, cu o perna in brate si intre genunchi.
  • Masajul usor al spatelui poate preveni durerile.

Exercitii simple pentru ameliorarea durerilor sciatice

exercitii sciatica

O serie de exercitii fizice utile in sarcina pentru durerile sciatice sunt:

  • Stai pe spate intinsa cu genunchii usor indoiti, inspira regulat si ridica prin miscari usoare si lente pelvisul, apoi revino cu bazinul jos.
  • Tot din pozitia culcat pe spate, cu picioarele intinse, ridica pe rand cand un genunchi spre burtica, atat cat poti, fara a ridica umerii sau capul. Repeta apoi pentru celalalt picior.
  • Stai in picioare, cu spatele lipit de un perete. Indoaie genunchii, la un unghi de 90 grade, cu picioarele usor departate pentru burtica. Ramai in pozitia asta cateva secunde initial, apoi poti creste timpul. Vei simti cum coloana se intinde.
  • Rasucirile usoare de trunchi – inainte, inapoi si laterale – pot ajuta la relaxarea si intinderea coloanei. Le poti face stand in picioare sau pe un scaun.
  • Stai pe un scaun si ridica piciorul stang pentru a aseza piciorul pe genunchiul opus. Inclina-te incet pana cand simti o intindere in partea inferioara a spatelui si a feselor. Mentine aceasta intindere timp de 30 de secunde, apoi treci la piciorul drept.

Tratarea durerilor nervului sciatic in sarcina

Vestea buna este ca sciatica are tendinta de a raspunde la remedii la domiciliu. De obicei, sciatica dispare de la sine, desi poate dura ceva timp dupa nasterea copilului pentru a se reduce pe deplin. Daca aveti dureri sciatice in timpul sarcinii, puteti incerca diferite remedii pentru a calma durerea, cum ar fi:

  • Dormiti pe partea corpului care nu este afectata, chiar daca este partea dreapta (adesea stanga este recomandata pentru femeile insarcinate din cauza fluxului sangvin crescut).
  • Folositi o perna (una obisnuita sau o perna special conceputa pentru durerile de spate in sarcina) pentru mai mult confort in timpul somnului. Asezati perna intre picioare si sub burta pentru a alinia mai bine pelvisul si pentru a reduce presiunea asupra nervului sciatic. Pentru un confort suplimentar noaptea, folositi o saltea ferma cu sprijin pentru spate.
  • Luati in considerare un masaj prenatal sau incercati acupunctura pentru a ajuta la ameliorarea durerii. Consultati medicul obstetrician inainte de a efectua oricare dintre acestea, pentru a va asigura ca nu sunt contraindicate.
  • Puteti apela la dusuri calde (dar nu fierbinti).
  • Inotul poate ajuta la ameliorarea unor dureri datorita proprietatilor de incalzire ale apei, care pot reduce presiunea asupra nervului sciatic.
  • Gestionati in mod corespunzator cresterea in greutate si incercati sa cresteti in greutate treptat, pentru a reduce orice presiune brusca asupra nervilor si oaselor.
  • Folositi o compresa calda pe locul unde simtiti durerea.
  • Exercitiile Kegel va pot ajuta sa va consolidati muschii de baza si sa reduceti inflamatia.

Desi exista multe remedii pentru sciatica, fiecare sarcina este unica pentru fiecare mama. Unele metode pentru ameliorarea durerii sciatice in timpul sarcinii vor functiona mai bine pentru tine decat altele. Dupa ce ai aflat ce metode functioneaza cel mai bine pentru tine, le poti incorpora in programul tau zilnic pentru a te asigura ca te simti cat mai bine pe durata sarcinii.

Cum va afecta sciatica nasterea si alaptarea?

Pozitiile pe care le puteti folosi in timpul travaliului pot fi limitate de sciatica. Ca in orice problema la spate, aveti grija la postura. Cand alaptati, asezati-va pe un scaun cu spatele drept. Ridicati copilul la san cu o perna si tineti picioarele ferme pe podea. Cand ridicati copilul, tineti spatele drept, indoiti genunchii si evitati miscarile de rasucire.

Sciatica dispare dupa sarcina?

Daca durerea din sciatica este cauzata de uterul care pune presiune asupra nervului sciatic, atunci durerea ar trebui sa dispara dupa sarcina. Unele femei au sciatica in timp ce sunt insarcinate, dar sarcina nu este cauza durerii. Daca ati suferit o leziune in timpul sarcinii sau o leziune inainte de sarcina, atunci durerea legata de sciatica poate sa apara din cand in cand si dupa sarcina.

Referinte:
(1) Sciatica During Pregnancy, link: https://www.everydayhealth.com/sciatica/pregnancy/
(2) Sciatica in pregnancy, link: https://www.babycenter.com.au/a546397/sciatica-in-pregnancy
(3) Sciatica During Pregnancy, link: https://www.whattoexpect.com/pregnancy/sciatica/
(4) An Overview of Sciatica During Pregnancy, link: https://www.verywellfamily.com/sciatica-during-pregnancy-4580546

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *