Articole

Meningita la copii – simptome si tratament

Meningita este o infectie a meningelui, cauzata fie de un virus, fie de bacterii. Aflati mai multe despre meningita in randurile care urmeaza.

CUPRINS:

  1. Ce este meningita la copii?
  2. Tipuri
  3. Simptome
  4. Cauze
  5. Tratament
  6. Riscuri si complicatii
  7. Preventie
  8. Meningita in sarcina
  9. Meningita la nou-nascut

Ce este meningita la copii?

Meningita este o infectie a meningelui (membranele protectoare care inconjoara creierul si maduva spinarii). Aceasta este de obicei cauzata fie de un virus (aseptica), fie de bacterii care circula in sange dintr-o infectie intr-o alta parte a corpului. Meningita care afecteaza copiii de pana la 2 sau 3 luni se numeste meningita neonatala. Indiferent daca este virala sau bacteriana, poate fi foarte grava, iar orice intarziere a tratamentului ar putea pune copilul in pericol de surditate, dizabilitate intelectuala si moarte.

Tipuri de meningita

Poate fi de mai multe tipuri in functie de cauza:

  • Meningita bacteriana – Meningita bacteriana este foarte grava si trebuie tratata ca o urgenta medicala. Daca infectia bacteriana este lasata netratata, aceasta poate cauza leziuni cerebrale severe si poate infecta sangele (septicemia). Meningita bacteriana este cea mai frecventa la copiii cu varsta sub 5 ani si in special la copiii sub varsta de un an. De asemenea, este frecvent intalnita in randul adolescentilor cu varste cuprinse intre 15 si 19 ani. Este de obicei cauzata de bacterii, cum ar fi bacteriile meningococice, bacteriile pneumococice sau Haemophilus influenzae tip b (Hib).
  • Meningita virala – Meningita virala este cea mai frecventa si mai putin grava forma de meningita. Este cea mai frecventa la copii si este mai raspandita in timpul lunilor de vara. Virusurile care pot provoca meningita virale includ oreion, enterovirus sau herpes simplex. Este in general o forma usoara, care se reduce in timp scurt, rareori ducand la complicatii.
  • Meningita cauzata de paraziti (parazitara) sau ciuperci (fungica) – Atat parazitii, cat si ciupercile pot provoca meningita, dar aceste tipuri de infectii nu sunt comune. Persoanele cu sistemul imunitar slabit pot prezenta un risc crescut de aparitie a acestor boli.
  • Meningita non-infectioasa – Meningita non-infectioasa nu este o infectie. In schimb, este un tip de meningita cauzata de alte afectiuni sau tratamente medicale. Acestea includ lupusul, traumatisme cerebrale, interventii neurochirurgicale, anumite forme de cancer, anumite medicamente etc.

Simptome

Aceasta boala este greu de diagnosticat, deoarece simptomele pot fi usor de confundat cu multe alte boli din copilarie. Semnele precoce ale meningitei pot include dureri de picioare, maini si picioare reci, paloarea pielii, piele vinetie in jurul buzelor.

Alte semne mai specifice ale meningitei, mai ales a formelor mai grave, includ:

  • o eruptie cutanata care nu dispare;
  • febra;
  • varsaturi si stare de rau;
  • oboseala, iritabilitate, stare de confuzie;
  • migrene, dureri articulare si musculare;
  • respiratie mai intensa;
  • rigiditate in zona gatului;
  • sensibilitate la lumina;
  • lipsa poftei de mancare si lipsa dorintei de a bea lichide.

Unul dintre semnele tarzii ale meningitei bacteriene sunt eruptiile cutanate. Bacteriile provenite de la o infectie meningococica se reproduc in sange si tintesc celulele in jurul capilarelor. Deteriorarea acestor celule duce la deteriorarea capilara si scurgeri usoare de sange. Aceasta se manifesta ca o eruptie roz deschisa, rosie sau purpurie.

Cauze

Meningita este de obicei cauzata de o infectie bacteriana sau virala care invadeaza lichidul cerebral spinal (CSF). Fluidul spinal cerebral (CSF) este lichidul din regiunile creierului care protejeaza si amortizeaza creierul si maduva spinarii. Poate fi cauzata si de o ciuperca sau un parazit.

La nou-nascuti si copii mici, bacteriile care pot cauza meningita includ:

  • streptococ grup B;
  • Escherichia coli (sau coli);
  • Listeria monocytogenes.

La copii si copii mai mari, bacteriile includ:

  • Streptococcus pneumoniae;
  • Neisseria meningitides (meningita meningococica);
  • Haemophilus influenzae tip b sau Influenzae.

Alte bacterii care pot provoca meningita includ sifilisul sau tuberculoza.

Virusurile care pot cauza meningita (meningita virala) includ:

  • poliovirusuri
  • enterovirusuri (cum ar fi coxsackievirusurile si ecovirusurile)
  • oreion (paramyxovirus)
  • virusul herpes simplex (HSV)

Alte microorganisme care pot provoca aceasta boala includ Borrelia burgdorferi (boala Lyme) sau ciuperci cum ar fi Candida, Aspergillus sau Neoformans Cryptococcus.

Organismele care provoaca meningita, in mod obisnuit, colonizeaza tractul respirator al unei persoane si pot fi transmise prin contact cu alte persoane, cu obiecte contaminate, dar si prin secretii respiratorii (tuse, stranut). Infectia apare, de obicei, in tractul respirator si apoi calatoreste in sange, unde poate ajunge la creier si maduva spinarii.

Factorii de risc pentru meningita includ lipsa vaccinarii, varsta sub 5 ani, afectarea imunitatii si sarcina.

Tratament

Tratamentul specific pentru meningita depinde de:

  • varsta copilului
  • starea generala de sanatate
  • istoricul medical
  • gravitatea bolii
  • tipul bolii
  • toleranta copilului la anumite medicamente etc.

Tratamentul pentru meningita bacteriana implica, de obicei, antibiotice administrate intravenos. In plus fata de antibiotice, dexametazona poate fi, de asemenea, administrata copiilor cu varsta de peste 6 saptamani care au meningita bacteriana acuta. Dexametazona ajuta la scaderea raspunsului inflamator cauzat de afectarea bacteriilor, avand ca rezultat reducerea febrei si o reducere a pierderii auzului cauzata de infectie.

Tratamentul pentru meningita virala este, de obicei, unul care vizeaza ameliorarea simptomelor. Cu exceptia virusului herpes simplex, nu exista medicamente specifice pentru a trata elementele care provoaca meningita virala. Pentru meningita fungica, se pot administra medicamente anti-fungice intravenos.

Tratament cu antibiotice pentru meningita

Antibioticele sunt indicate in caz de meningita bacteriana. In caz de meningita se recomanda adesea antibiotice intravenos, in functie de bacteriile care provoaca boala. Antibioticele includ amoxicilina si cefotamina, de obicei cate 50 mg/kg la 12 ore (copii de 0-7 zile), la 8 ore (copii de 8-28 zile) sau la 6 ore pentru copiii mai mari.

Vaccinare

Mai multe vaccinuri sunt disponibile in prezent pentru a preveni unele dintre organismele bacteriene care pot provoca meningita. Acestea includ in special vaccinul antipneumococic conjugat si vaccinul hexavalent. Acesta din urma, sau Vaccinul DTaP / IPV / Hib / Hep B este o forma de vaccinare combinata oferita la 2, 4 si 11 luni pentru a proteja impotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei si a hemofilului influenzae tip b (Hib). Hib este unul dintre tipurile de bacterii care pot provoca aceasta boala. Vaccinul antimeningococic este un alt tip de vaccin, ce poate fi polizaharidic si conjugat si se administreaza intre 11-18 ani sau mai devreme in caz de expunere la patogeni.

Alte tratamente

Alte tratamente pot include medicamente analgezice, medicamente pentru febra persistenta si monitorizarea atenta a copilului.

E necesara odihna, cresterea aportului de lichide si uneori oxigen suplimentar sau ventilatie mecanica daca copilul are dificultati de respiratie.

Riscuri si complicatii

Pot exista complicatii grave daca meningita nu este tratata sau daca tratamentul este intarziat. Aceste complicatii pot include:

  • convulsii
  • leziuni ale creierului
  • afectarea auzului
  • afectarea vederii
  • probleme de memorie
  • artrita
  • migrene
  • hidrocefalie sau acumularea de fluid in jurul creierului
  • miocardita sau inflamatia inimii
  • insuficienta renala
  • deces

Aceasta boala poate produce bacterii in sange. Aceste bacterii se inmultesc si unii elibereaza toxine care pot provoca leziuni ale vaselor sangvine si scurgeri de sange in piele si organe. O forma grava a acestei infectii de sange poate pune in pericol viata. Gangrena poate deteriora pielea si tesutul.

Meningita pneumococica este o forma rara, dar serioasa si care pune viata in pericol. Simptomele acestei forme grave de meningita includ frisoane, febra mare, varsaturi, dureri in piept, tuse, confuzie si dezorientare.

Femeile gravide au un risc crescut de listerioza, care este o infectie cauzata de bacteria Listeria. Infectia se poate raspandi la copilul nenascut. 

Preventie

Mentinerea unui stil de viata sanatos, mai ales daca aveti un risc crescut, este importanta, si include:

  • odihna
  • renuntarea la fumat
  • evitarea contactului cu persoane bolnave

Antibioticele pot fi administrate tuturor celor care ar fi putut fi afectati in eventualitatea unui focar. Din acest motiv, tratamentul poate incepe chiar inainte de aparitia simptomelor. Vaccinarile pot, de asemenea, proteja impotriva anumitor tipuri de meningita. Vaccinurile care pot preveni aceasta boala includ Haemophilus influenzae tip B (Hib), vaccinul pneumococic conjugat si vaccinul meningococic.

Alte recomandari pentru a proteja organismul de meningita:

  • Spalati-va frecvent pe maini pentru a preveni raspandirea germenilor. Invatati copiii sa se spele corect si de fiecare data cand e nevoie pe maini.
  • Nu impartiti cu alte persoane obicte personale.
  • Adoptati un stil de viata sanatos si activ.
  • Consumati o multitudine de alimente sanatoase si proaspete.
  • Evitati contactul cu persoane bolnave.

Meningita in sarcina

Meningita bacteriana in timpul sarcinii este o boala rara, dar cu riscuri majore pentru mama si copil. In functie de cauza meningitei, exista diferite masuri pe care o viitoare mamica le poate lua pentru a evita dezvoltarea acesteia. Femeile gravide sunt deosebit de susceptibile la a dezvolta meningita dintr-o infectie cu Listeria.

Sfaturi pentru a preveni o infectie cu Listeria, numita si listerioza si a meningitei in sarcina:

  • Evitati carnurile crude sau procesate, sau gatite insuficient.
  • Evitati branzeturile moi, daca nu stiti sigur ca au fost preparate cu lapte pasteurizat.
  • Evitati fructele de mare si produsele alimentare afumate.
  • Evitati lactatele nepasteurizate.
  • Acordati atentie maxima normelor de igiena in prepararea si depozitarea alimentelor.
  • Spalati-va cat mai des pe maini.

Tratamentul meningitei in sarcina presupune in special hidratarea eficienta si odihna. De cele mai multe ori sunt necesare, in caz de meningita bacteriana, antibiotice administrate intravenos si medicamente cu cortizon. In caz de meningita virala se administreaza antivirale, si antifungice in caz de meningita fungica.

Meningita la nou-nascut

Nou-nascutii prezinta un risc mult mai mare de a dezvolta meningita deoarece sistemul lor imunitar este mai slab si mai susceptibil la virusuri si boli. Deoarece bacteriile care cauzeaza meningita pot fi transferate de la mama la copil, ingrijirea prenatala si screening-ul pentru boala sunt extrem de importante. Meningita neonatala este adesea provocata de streptococul din grupul B si este asociata cu prematuritatea, varsta gestationala si varsta postnatala.

Este deosebit de important ca medicii sa testeze mama intre saptamana 35-37 ale sarcinii, deoarece atunci se poate sti cu siguranta daca mama are streptococul de grup B, care este transmis copilului doar prin nasterea naturala. Alte modalitati de expunere includ intrarea in contact cu o persoana care are virusul.

La nou-nascuti, multe dintre simptome pot fi dificil de determinat, cum ar fi dureri de cap si greata. Tratamentul consta in general din antibiotice. Daca meningita nu este tratata imediat, bacteria poate afecta creierul, provocand daune cerebrale si moartea. In cazul leziunilor cerebrale, copilul poate dezvolta paralizie cerebrala.

Meningita virala este frecventa la sugari. Se dezvolta ca rezultat al racelii, ranilor, gripelor si diareii. Virusii care cauzeaza aceste afectiuni comune cauzeaza si meningita virala.

Referinte:

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Recent Posts

Cum să-ți pregătești copilul pentru pubertate: Sfaturi esențiale

Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…

o săptămână ago

Magia Crăciunului se trăiește în familie la Băneasa Shopping City

Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…

3 săptămâni ago

Ce echipamente să alegi pentru un loc de joacă?

Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…

o lună ago

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…

2 luni ago

COMUNICAT DE PRESĂ – Mâine se deschide Baby Boom Show, singurul târg al toamnei pentru copii şi viitori părinţi

Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…

3 luni ago

Alegeri ideale pentru începerea școlii: Cutia de prânz perfectă pentru copii activi și părinți ocupați

Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…

4 luni ago