Instinctul matern – este natural sau se invata? Iata care este definitia instinctului matern, daca este mit sau realitate, precum si informatii despre legatura parinte-copil si stilurile de atasament.
CUPRINS:
1. Ce este instinctul matern?
2. Relatia parinte – copil
3. Stiluri de atasament
Ce este instinctul matern?
Nu exista o definitie unica a instinctului matern. Pentru unii, reprezinta dorinta femeilor de a deveni mame, in timp ce pentru altii, se refera la un set de cunostinte innascute privind ceea ce este bine si rau in cresterea copilului.
Pe masura ce va pregatiti pentru nasterea unui copil, este posibil sa auziti de la prieteni si familie (bine intentionati) ca, atunci cand se va naste bebe, veti „sti” ce trebuie sa faceti. De asemenea, in ciuda convingerilor profunde ca femeile sunt atrase in mod natural de ideea de a avea copii, nu exista date concludente. Nu exista dovezi stiintifice care sa sustina ca exista un instinct natural care le ofera femeilor in mod automat dorinta de a avea copii. Se considera adesea (in mod eronat) ca instinctul matern este ceva ce poseda toate femeile si ca femeile trebuie sa aiba un fel de dorinta naturala de a avea copii si cumva sa stie cum sa aiba grija de ei, indiferent de nevoi, dorinte sau experienta. Aceasta idee este nerealista si nu face decat sa duca la anxietate si stres inutil.
❇️ Citeste si 10 obiceiuri pentru a fi o mama echilibrata
Instinctul matern – mit sau realitate?
Cuvantul „instinct” se refera la ceva innascut – sau natural – care implica un raspuns comportamental fix in contextul anumitor stimuli. Astfel, conceptul de instinct matern implica faptul ca exista o cunoastere innascuta si un set de comportamente pe care le poseda fiecare femeie. Insa, in realitate, ideea de instinct matern poate fi destul de exagerata.
Ceea ce gandim cu privire la instinctul matern provine mai degraba din cultura noastra decat din natura noastra. Copiii (in special fetele) sunt invatati de la o varsta frageda ca unul dintre cele mai importante lucruri pe care le pot face cand vor creste este sa devina parinti. In plus, o simpla cautare dupa „jucarii fetite” arata ca domeniul fetelor include mai des responsabilitatile de crestere/ingrijire copii.
In realitate, o mama sau orice persoana care creste un copil invata din experiente, dupa instructiuni, modele si observand ceea ce functioneaza si nu pentru fiecare copil. Exista controverse si privind legatura materna si faptul ca dupa nastere apar instantaneu sentimente de dragoste materna. Studiile sugereaza, insa, ca aceste sentimente de afectiune se dezvolta la cateva zile dupa nastere sau chiar mai greu. Aceste credinte gresite pot afecta starea mentala a mamei, ducand la ganduri si sentimente de esec, crezand ca nu are instinct matern. In realitate, are nevoie doar de sprijin si timp pentru dezvoltarea legaturii cu bebelusul.
Totul tine de apropiere, conexiune si experiente
Apropierea si conexiunea cu un copil se construieste pe baza unor experiente si trairi, nu instinctiv – si nu se limiteaza la mame. Intuitia unei mame si simtul innascut cu privire la nevoile bebelusului pot fi atribuite experientelor, temperamentului si stilului de atasament. Multe aspecte ale ingrijirii unui copil sunt invatate prin observare sau experiente. Alaptarea, schimbatul scutecelor si hranirea nu sunt neaparat abilitati biologice innascute. Pe masura ce parintii se conecteaza cu copiii lor, dezvolta abilitati parentale prin practica si experienta. Desi o parte din acest proces poate fi „inconstienta”, nu inseamna neaparat ca este vorba de instinct.
Nu doar mamele au capacitatea de a raspunde rapid si eficient la nevoile copilului, ci si taticii. Totul tine de experiente si invatare. Conform studiilor, timpul petrecut de un parinte (mama sau tatal) cu bebelusul este direct corelat cu posibilitatea de a-i identifica nevoile.
Modificarile hormonale si instinctul matern
Cand devii parinte, biologic sau nu, chimia creierului se modifica. Inclusiv taticii si parintii adoptivi experimenteaza, de asemenea, niveluri crescute de oxitocina, serotonina si dopamina in timpul tranzitiei catre viata de parinte. Nivelurile postpartum ale acestor substante chimice, cum ar fi oxitocina („hormonul fericirii”), au un impact asupra legaturii dintre parinte si copil. Corpul femeii trece prin multe schimbari hormonale in timpul sarcinii si o astfel de modificare hormonala afecteaza comportamentul, perceptiile si emotiile. Aceste modificari hormonale incurajeaza atasamentul.
Creierul unei femei se schimba in timpul sarcinii, formand noi cai neuronale pentru a ajuta la pregatirea pentru ingrijirea unui copil. Insa, asta nu inseamna ca alaptarea, schimbatul scutecelor si chiar legatura cu bebelusul vin in mod natural pentru fiecare mama.
Mitul instinctului matern poate afecta femeile – indiferent ca au copii sau nu
Femeilor care aleg sa aiba copii li se spune ca este cel mai important lucru pe care il fac. Apar presiuni privind ingrijirea lor, timpul petrecut cu ei, neglijarea altor aspecte – ca relatii sociale sau cariera. Ideea ca femeile ar trebui sa-si doreasca sa aiba copii si sa stie din instinct cum sa aiba grija de ei creeaza multa presiune, atat din partea celor din jur, cat si presiune autoimpusa. De asemenea, poate sa scada capacitatea unui tata sau a unei alte persoane de a se conecta cu copilul. Aceste asteptari pun presiune pe mame, ceea ce poate contribui la depresia postpartum.
De cealalta parte, femeile care aleg sa nu aiba copii sau intarzie acest proces pot avea, de asemenea, de suferit din cauza acestor conceptii. Dorinta de a deveni mama nu este intotdeauna innascuta si multe femei nu experimenteaza o dorinta materna sau dorinta de a avea copii.
🔸 Citeste si Citate despre mama | Cele mai frumoase citate despre mama care te vor impresiona
Relatia parinte – copil
Legatura parinte-copil le ofera copiilor un sentiment de siguranta si sustine stima de sine. De asemenea, legatura ii ajuta pe parinti sa se simta conectati cu cel mai nou membru al familiei.
Desi legatura poate fi imediata uneori, alteori dureaza mai mult pana sa apara. Nu trebuie sa va simtiti vinovati si retineti ca procesul uneori necesita timp. Legatura poate sa se formeze mai greu, mai ales daca ati nascut prin cezariana, daca bebe e prematur si trebuie sa stea mai mult in unitatea de terapie intensiva sau daca ati adoptat copilul. Unele mame dezvolta depresie postpartum, ceea ce afecteaza conexiunea mama-bebe. Alti factori care pot afecta formarea legaturii pot include o copilarie in care parintilor le-a lipsit un model parental pozitiv, istoric de depresie sau boli mentale, istoric de avort sau pierderea unui copil, lipsa suportului social, stresul, probleme in relatia dintre parinti etc.
Stiluri de atasament
Stilurile de atasament se caracterizeaza prin diferite moduri de interactiune si comportament in relatii. In timpul copilariei timpurii, aceste stiluri de atasament sunt centrate pe modul in care copiii si parintii interactioneaza. Ce este teoria atasamentului? Psihologul John Bowlby a descris notiunea de atasament ca o conexiune psihologica de lunga durata intre fiintele umane. De asemenea, sugereaza ca experientele din copilarie influenteaza dezvoltarea noastra ca adulti si comportamentul nostru. In timp, ne dezvoltam un stil de atasament bazat pe ceea ce am invatat in copilarie. Astfel, atasamentul defineste capacitatea noastra de a lega relatii cu alte persoane, de a mentine un echilibru emotional, de a face fata emotiilor, de a ne simti in siguranta etc.
Atasamentul sigur
Atasamentul sigur se dezvolta din capacitatea ingrijitorului de a-si gestiona stresul, de a raspunde la semnalele si nevoile bebelusului si de a-l calma. Chiar din primele zile de viata, bebelusul preia indicii emotionale – tonul vocii, gesturile si emotiile – si transmite semnale prin plans, gangurit, expresii faciale, si ulterior prin zambete, sunete etc. Atasamentul sigur se dezvolta prin acest proces de comunicare nonverbala intre ingrijitor si copil. Copiii cu atasament sigur cauta atentia parintilor, au mai multa empatie de obicei, dezvolta relatii sigure si de incredere ulterior la varsta adulta, isi pot exprima sentimentele cu usurinta.
Atasamentul nesigur
O legatura de atasament nesigura – una care nu satisface nevoia unui copil de siguranta si intelegere – poate influenta dezvoltarea copilului. Atasamentul dezorganizat se caracterizeaza prin nevoia intensa de a ne simti doriti si acceptati, cautand siguranta. Copiii cu stil de atasament ambivalent tind sa fie extrem de suspiciosi fata de straini. La varsta adulta sunt reticenti cand vine vorba de ceilalti, ceea ce poate afecta relatiile. Copiii cu stil de atasament evitant tind sa evite parintii si ingrijitorii. Aceasta evitare devine adesea pronuntata in special dupa o perioada de absenta. Este posibil ca acesti copii sa nu respinga atentia unui parinte, dar nici nu cauta confort sau contact. Ca adulti pot avea probleme cu intimitatea, investesc putine emotii in relatii, se simt nedoriti si incapabili sa isi impartaseasca gandurile sau sentimentele altora.
✔️ Citeste si Poezii despre mama | Cele mai frumoase versuri despre mame
Referinte:
(1) https://psycnet.apa.org/record/2005-13860-005
(2) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6041785/
(3) https://www.sciencedaily.com/releases/2019/07/190725151017.htm
(4) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4157077/
(5) https://www.helpguide.org/articles/parenting-family/building-a-secure-attachment-bond-with-your-baby.htm
(6) http://labs.psychology.illinois.edu/~rcfraley/attachment.htm
(7) https://www.healthline.com/health/parenting/maternal-instinct
Despre autor
