Hemoroizi in sarcina – preventie si tratament

Hemoroizi in sarcina – preventie si tratament

Hemoroizii sunt o afectiune rectala comuna care afecteaza femeile insarcinate din intreaga lume si reprezinta o problema medicala majora. Afla mai multe despre hemoroizi in sarcina din randurile de mai jos.

CUPRINS:

  1. Ce sunt hemoroizii si de ce apar frecvent in timpul sarcinii?
  2. Simptome ale hemoroizilor in sarcina
  3. Tratamentul hemoroizilor in sarcina
  4. Prevenirea hemoroizilor in sarcina
  5. Complicatii
  6. Intrebari frecvente

Ce sunt hemoroizii si de ce apar frecvent in timpul sarcinii?

Hemoroizii sunt o afectiune rectala comuna care afecteaza femeile insarcinate din intreaga lume si reprezinta o problema medicala majora. Hemoroizii sunt, mai exact, vase de sange umflate in zona rectala. Gradul de umflare poate varia de la dimensiunea unui bob de mazare la dimensiunea unui bob de strugure. Aceste vase umflate pot fie sa iasa din rect, fie sa se dezvolte in interior. Venele umflate aflate in apropiere de deschiderea anala sunt numite hemoroizi externi, in timp ce acelea care apar mai sus in canalul anal sunt cunoscute sub numele de hemoroizi interni. Ele pot cauza mancarime, disconfort si chiar durere, mai ales la defecare.

Constipatia este principala cauza a hemoroizilor. Dificultatea la defecare pune presiune suplimentara asupra rectului si zonei perineale. Presiunea uterului asupra rectului este, de asemenea, o cauza majora a hemoroizilor. In acelasi timp, progesteronul din sarcina relaxeaza venele, ducand la umflarea lor.

Uneori, hemoroizii apar in timpul sarcinii, iar alteori se acutizeaza cei deja prezenti. De asemenea, uneori apar dupa nastere.

simptome Hemoroizi in sarcina

Simptome ale hemoroizilor in sarcina

Hemoroizii variaza in functie de marime, dar, in general, apar ca vene umflate in zona rectului, fie de marimea unui bob de mazare, fie mai mari, ca de marimea unui bob de strugure sau cat o maslina. Cand aceste vene umflate ies in exterior, se simt ca o masa moale de tesut.

Hemoroizii in timpul sarcinii au aceleasi simptome ca hemoroizii dezvoltati inainte si dupa sarcina. Uneori pot cauza mancarime, alteori disconfort si durere, si chiar pot duce la sangerare rectala.

Sunt doua tipuri de hemoroizi:

  • Hemoroizii externi se gasesc la exteriorul anusului si adesea nu necesita tratament medical decat daca se dezvolta un cheag. Pot cauza mancarime sau durere si uneori pot sangera.
  • Hemoroizii interni sunt localizati in interiorul canalului anal. De obicei, nu sunt durerosi, desi pot provoca mancarimi si sangerari. Acestia se clasifica in functie de severitate:
  1. Gradul I – sangereaza uneori, dar nu ies din anus;
  2. Gradul II – ies din anus in timpul defecarii si revin la loc, putand sangera usor;
  3. Gradul III – ies din anus si nu revin la loc cu asistenta medicala;
  4. Gradul IV – ies din anus, nu pot fi readusi la loc cu asistenta medicala si contin cheaguri de sange.

Tratamentul hemoroizilor in sarcina

Singurele tratamente pentru hemoroizi in timpul sarcinii sunt tratamentele topice. Acestea includ comprese cu gheata si unguente. Mai multe tratamente interne, cum ar fi supozitoarele, trebuie utilizate numai la indicatiile medicului. Compresele cu gheata pot fi aplicate direct pe hemoroizi in timpul sarcinii pentru a reduce umflarea.

Baile calde Sitz reduc, de asemenea, durerea asociata cu hemoroizii in timpul sarcinii. Desi majoritatea femeilor insarcinate prezinta o imbunatatire sau o reducere completa a simptomelor prin masurile de preventie, unele femei vor avea nevoie de medicamente.

Tratament medicamentos

Cremele si unguentele, cum ar fi Hemorzon, PrestoGel, Procto Glyvenol, Preparation H,  Proctosan, Anusol, asigura un strat de protectie la nivelul tesutului si ajuta la reducerea umflaturii, cel putin temporar. Pentru cazuri mai severe, se pot folosi unguente cu steroizi (care ajuta la calmarea inflamatiei) sau agenti de amortire (care sunt deosebit de utili in cazul hemoroizilor durerosi). Datorita dozelor mici si a absorbtiei limitate, acestea pot fi utilizate de catre femeile gravide. Se pot folosi si supozitoare pentru hemoroizi sau comprese, cum ar fi compresele Multi-Gyn pentru hemoroizi.

De asemenea, se pot recomanda laxative usoare (mai ales siropuri sau laxative naturale) pentru reducerea constipatiei. Probioticele sunt bacterii benefice care sustin sanatatea digestiva si care pot, de asemenea, sa fie utile in reducerea hemoroizilor.

Tratament naturist pentru hemoroizi

Iata cateva remedii pentru hemoroizi in timpul sarcinii:

  • Aplicati ulei de nuca de cocos pe hemoroizi. Are proprietati antibacteriene si antifungice care pot ajuta la reducerea mancarimii, pot reduce durerea si inflamatia si chiar pot facilita vindecarea lor.
  • Compresele reci pot reduce durerea si pot calma zona inflamata.
  • Aloe vera poate reduce inflamatia. Cel mai bine este sa utilizati aloe vera proaspata din frunzele unei plante.
  • Gel de arnica – Gelul de arnica poate reduce inflamatia.
  • Ulei de migdale dulci – Uleiul de migdale dulci poate reduce hemoroizii, fiind necesara aplicarea si masarea direct pe zona inflamata, de 2-3 ori pe zi. Trebuie evitat uleiul de migdale amare.
  • Bai de sezut (bai sitz) – In general, se recomanda pentru calmarea durerii, mai ales dupa o defecare. Baile sitz presupun folosirea unui dispozitv special ce se plaseaza deasupra colacului de WC, in care se pune apa calda pentru a plasa regiunea anala timp de 15 minute, de cateva ori pe zi, de obicei dupa defecare.
  • Ulei de arbore de ceai – acesta are proprietatile antiseptice si antiinflamatorii care pot reduce umflarea si mancarimea cauzate de hemoroizi.
  • Folosirea de hartie igienica alba, simpla, moale si neparfumata/necolorata. De asemenea, se poate ca hartia sa fie umezita sau sa se foloseasca si servetele umede fara alcool sau parfum.

Hemoroizi in sarcina tratament

Prevenirea hemoroizilor in sarcina

Desi nu exista metode care sa previna garantat hemoroizii, exista o serie de recomandari pentru reducerea riscului:

  • Evitati constipatia – cresteti consumul de alimente bogata in fibre, cum ar fi fasole, fructe, cereale integrale si legume cu frunze verzi. Consumul de apa este, de asemenea, util pentru a evita constipatia.
  • Adoptati un stil de viata activ zilnic.
  • Nu amanati mersul la toaleta, deoarece acest lucru poate pune presiune in zona rectala.
  • Exercitiile Kegel pot imbunatati circulatia sangvina in zona rectala. De asemenea, aceste exercitii au capacitatea de a tonifia muschii din zona anala.
  • Evitati statul prelungit pe scaun. Faceti o pauza pentur o plimbare scurta la fiecare 1-2 ore de stat asezat. Acest lucru reduce presiunea la nivelul venelor, imbunatateste circulatia si revenirea sangelui de la extremitati catre restul corpului.
  • Nu stati pe toaleta mai mult decat este necesar deoarece acest lucru pune presiune inutila asupra zonei rectale.

Complicatii

Hemoroizii externi cel mai adesea responsabili de mancarimi, arsuri sau sangerari si pot fi durerosi si umflati. Sunt cea mai frecventa cauza de sangerare in timpul defecarii. O scurgere usoara de sange pe hartia igienica, fara durere, imediat dupa defecare, poate fi un semn de hemoroizi interni.

Sangele se va afla doar pe suprafata scaunului, nu si in scaun.

Printre complicatiile legate de hemoroizi, astfel, se numara:

  • sangerare in timpul defecarii;
  • anemie;
  • dureri la defecare;
  • probleme cu igiena, deoarece zona anala devine dificil de curatat dupa defecare, iar igiena deficitara poate predispune la infectii;
  • mancarimi in zona anala;
  • gangrena, in cazul in care alimentarea cu sange a unui hemoroid intern este intrerupta. 

Intrebari frecvente:

Se poate folosi Hemorzon in sarcina?

Un tratament pentru hemoroizii in sarcina poate fi Hemorzon, un medicament antihemoroidal antiinflamator, antibacterian si anestezic local, sub forma sau unguent (Hermorzon unguent) sau supozitoare (Hemorzon supozitoare). Contine hidrocortizon acetat, tetraciclina si lidocaina.

Nu exista studii care sa arate ca acest tratament nu este sigur in sarcina, dar nici studii care sa ii demonstreze siguranta la femeile gravide. Cu toate acestea, corticosteroizii au fost utilizati in timpul sarcinii la oameni fara a se evidentia riscuri si mai ales risc teratogen (risc de malformatii). Hemorzon trebuie administrat in timpul sarcinii numai cand beneficiul depaseste riscul. Produsul poate fi folosit in sarcina la indicatiile medicului. Adresati-va medicului daca apar reactii adverse ca eruptii cutanate, mancarime, probleme respiratorii, umflare etc. 

Crema de galbenele in sarcina – este recomandata?

Galbenelele au proprietati antiinflamatorii, antibacteriene si antivirale. De asemenea, contine elemente cu rol antioxidant ce previn afectarea tesuturilor. Cremele de galbenele sunt des utilizate pentru afectiuni inflamatorii ale pielii, fisuri anale, ulceratii, vene varicoase si hemoroizi.

Unguentele cu galbenele sunt sigure in sarcina, desi unele persoane pot fi alergice la compusii din planta. Produsul poate fi combinat cu vitamina E uleioasa. Nu sunt indicate in sarcina pilulele pe baza de galbenele, care pot cauza contractii uterine.

Hemoroizi in ultimul trimestru de sarcina – ce e de facut?

Hemoroizii sunt intensificati spre finalul sarcinii de nivelul de progesteron ce duce la umflarea venelor, de presiunea suplimentara la nivelul rectului din cauza faptului ca gravida sta mai mult in sezut si uterul se dezvolta tot mai mult, iar constipatia agraveaza problema.

Evitati constipatia, incercati sa faceti miscare pe cat posibil, incercati sa ridicati picioarele mai sus de nivelul corpului cand stati jos, pentru a reduce presiunea in vene. Puteti folosi unguente topice pentru a reduce inflamatia si durerea sau comprese cu rol analgezic si antiinflamator.

Sunt periculosi hemoroizii in sarcina?

Hemoroizii nu sunt asociati cu riscul de cancer de colon, desi unele simptome se aseamana. Posibilele complicatii ale hemoroizilor in sarcina includ sangerarile anale, riscul de infectie, fistula anala (un canal care se dezvolta intre interiorul anusului si suprafata pielii anusului), desi in cazuri rare. In timpul sarcinii, rareori hemoroizii produc alte complicatii.

Pot folosi Procto Glyvenol pentru hemoroizi in sarcina?

Procto Glyvenol supozitoare sau Procto Glyvenol crema sunt medicamente pe baza de tribenozida si lidocaina pentru hemoroizi. Reduc simptomele bolii hemoroidale, ca durere, prurit, tensiune, inflamatie. Acest medicament se poate folosi in sarcina, dar doar din luna a 4-a de sarcina, numai la indicatiile medicului si fara a depasi doza indicata (unguentul de 2 ori pe zi, iar supozitoarele o data pe zi).

Pot folosi PrestoGel in sarcina?

PrestoGel este un produs antihemoroidal si pentru fisuri anale, pe baza de apa, extract de aloe, trietanoalmina, extract de geranium, toate fiind ingrediente active naturale, ce sustin regenerarea si reduc inflamatia. Acest produs poate fi folosit fara niciun fel de probleme in timpul sarcinii pentru ca ingredientele sunt naturale si nu afecteaza sarcina sau fatul.

Poti naste natural daca ai hemoroizi?

In general, femeile cu hemoroizi pot naste natural, dar uneori nasterea naturala poate agrava boala hemoroidala. Hemoroizii nu afecteaza sanatatea copilului sau nasterea. Pot, insa, sa apara sangerari anala dupa nastere. De multe ori se realizeaza o epiziotomie pentru a reduce riscul de leziuni perineale in timpul nasterii si pentru a mai reduce din efortul depus de mama in etapa de expulzie. In cazul in care medicul considera ca boala hemoroidala este grava si poate sa se agraveze mai mult in timpul nasterii naturale, poate indica uneori operatia cezariana, dar in cazuri rare. De cele mai multe ori, hemoroizii nu sunt in sine o contraindicatie pentru nasterea naturala.

In cat timp se vindeca hemoroizii in sarcina?

In multe cazuri, hemoroizii aparuti in sarcina se vor reduce si chiar uneori dispar complet dupa nastere, in cateva zile sau cateva saptamani, cu tratamentul adecvat. Uneori, insa, hemoroizii persista dupa nastere si se reduc in cel putin 6 luni. Dupa nastere, zona anala trebuie curatata atent si frecvent, si se poate interveni cu unguente sigure. Trebuie redus cat mai mult riscul de constipatie prin hidratare optima, activitate fizica usoara (evitarea sedentarismului pe cat posibil) si consumul de fibre.

Dupa nastere se poate interveni uneori prin tehnici minim invazive pentru tratarea hemoroizilor, din aproximativ a doua saptamana de dupa nastere. 

Sangerari anale in sarcina – cum se trateaza?

Sangerarile anale in sarcina sunt adesea cauzate de hemoroizi, dar uneori si de fisuri anale. Constipatia sta, de obicei, la baza acestor probleme si a sangerarilor. Metodele de preventie includ consumul crescut de fibre, hidratarea optima, sportul si activitatea fizica regulata. Daca problema persista, trebuie utilizate creme, unguente, supozitoare si anumite laxative pentru a ameliora simptomele si pentru a reduce inflamatia si durerea.

Referinte:

Te-ar putea interesa si:

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *