10 Metode ca sa faci fata provocarilor unui copil capricios

copil capricios

banner-peg-perego-miababy

Copil capricios – refuza tot ce i se propune, nu vrea sa se imbrace, sa se spele, sa manance, dar vrea cu orice pret sa i se indeplineasca toate dorintele. Iata de ce apar astfel de comportamente si ce poti face pentru a gestiona capriciile copilului.

Cuprins:

  1. Copil capricios, intre normalitate si ingrijorare
  2. Cauze ale comportamentului capricios
  3. Sfaturi pentru relationarea cu un copil capricios

Copil capricios, intre normalitate si ingrijorare

Orice copil, chiar si cel mai linistit, este uneori capricios, in anumite etape de dezvoltare. Capriciile copilului sunt acele manifestari pe care majoritatea parintilor le considera deranjante: face mofturi la masa, se joaca ore intregi pe telefon, isi arunca lucrurile pe jos, tipa in magazin pana primeste jucaria dorita, este agresiv cu cei din jur, nu vrea sa mearga la culcare… Aceste comportamente sunt adesea insotite de crize de furie (tantrum), urlete si lacrimi.

Desi pare greu de acceptat, capriciile sunt normale. In spatele toanelor se ascund nevoile pe care copilul nu le poate exprima prin cuvinte, iar, din pacate, parintele nu le intelege. Un copil capricios nu este nici prea rasfatat, nici prost crescut. Capriciile reprezinta moduri in care copilul isi exprima emotiile, plictiseala, supararea, frustrarea. „Capriciile si neascultarea copilului reprezinta explozia unui conflict vital intre dezvoltarea sa si dragostea fata de parinti”, spunea Maria Montessori.

De obicei, copilul incepe sa devina mofturos si necooperant in jurul varstei de 2 ani. Daca te intrebi unde sau cand ai gresit, din moment ce micutul s-a transformat intr-un mic nazdravan ce l-a luat pe „Nu” in brate, iata o veste buna. Nu ai gresit nicaieri! Orice copil trece printr-o perioada in care incearca sa-si manifeste independenta si personalitatea. Este o perioada in care isi constientizeaza propria persoana si vrea sa se desprinda, cel putin verbal, de parinti. Asadar, este bine sa intelegi ca este o perioada fireasca si de modul in care reactionezi in aceasta etapa depinde dezvoltarea lui ulterioara. Dar pentru a sti cum sa reactionezi, este nevoie sa intelegi cauzele aflate la originea unui comportament capricios al copilului.

banner-peg-perego-miababy

capricii la copil

Cauze ale comportamentului capricios

Cele mai frecvente toane ale copilului se manifesta in momente cheie, cum ar fi ora de masa, ora de culcare, mersul la gradinita sau la plimbare. Tocmai de aceea, in astfel de situatii, parintii sunt tensionati si ingrijorati deoarece copilul nu mananca suficient, nu se odihneste, nu se poarta frumos in societate etc. Insa adultii, din pacate, pierd din vedere aspecte ce tin de dezvoltarea copilului. Pur si simplu, copilul nu poate sa-si adapteze dorintele la realitate. De exemplu, daca micutul nu doresta sa manance supa, ci un alt fel de mancare pe care nu il ai in momentul acela, apare refuzul categoric. Capriciile de genul acesta exprima confruntarea copilului cu realitatea.

Una dintre cele mai mari greseli pe care le pot face parintii in aceasta perioada este sa ii faca pe plac copilului. Permisivitatea exagerata („ii fac mancarea preferata doar ca sa nu planga sau doar ca sa nu se enerveze”) va accentua comportamentul capricios. Copilul testeaza limite pentru a se defini ca individ. Iar parintii au datoria de a stabili limite, de a fi prezenti si intelegatori, de a explica si comunica in orice situatie. Regulile sunt absolut necesare in viata copilului. Lipsa regulilor poate influenta negativ intrarea copilului in colectivitate. Ar putea fi mai greu acceptat de colegi, va avea tendinta de a deveni arogant si egocentric, impulsiv, agresiv. Asadar, o alta cauza importanta a capriciilor este absenta regulilor venite din partea parintilor.

In extrema cealalta se afla autoritatea excesiva a parintelui. Atunci cand fixarea limitelor este rigida si copilului i se spune „nu” cu agresivitate verbala sau fizica, acesta opune rezistenta prin accentuarea comportamentului capricios. Negatia violenta conduce la crize de furie, agresivitate, stres, iar in timp copilul ar putea deveni timid, anxios, dezorientat, frustrat.

Si, totusi, cum procedam in cazul unui copil capricios?

cursuri puericultura

comportament capricios

Sfaturi pentru relationarea cu un copil capricios

  1. Explicati, explicati, explicati

Stabiliti reguli simple si, foarte important, reguli care sa fie intelese de copil. Explicati-i intotdeauna cu blandete de ce este nevoie sa respecte o regula, de ce i se spune „nu”, de ce sa faca anumite lucruri.

  1. Permiteti exprimarea emotiilor

Daca micutul bate din picioare sau se tavaleste, lasati-l sa-si exprime furia. Securizati mediul in care se afla, astfel incat sa nu-si faca rau, si dati-i voie sa se manifeste. Copilul este suparat si are dreptul sa fie. Nu ii nega emotia prin cuvinte de genul „nu mai face asta!”, „opreste-te din plans!”, „ce rusine sa te porti asa!”. Mai bine spune-i „inteleg ca esti furios, dar asta este situatia, nu sunt de acord cu tine”. Pana la urma se va linisti si puteti discuta despre depasirea momentului respectiv.

miababy magazin
  1. Fara bataie

Indiferent ca este vorba despre un copil mai mic sau mai mare, cu tipete si bataie nu veti rezolva nimic, ci dimpotriva, faceti rau. Oricat ar fi de provocator sa acceptati incapatanarea si toanele copilului, incercati sa va pastrati calmul si rabdarea. Retineti ca niciun copil nu este rau. Nu din rautate apar comportamentele dificile ale copilului, ci din neintelegere, frustrare, violenta venite din partea parintilor.

  1. Fara amenintari

Cand repeta actele de neascultare, nu il amenintati continuu („nu mai ai voie la televizor, nu mai iesi la joaca, nu mai mergem la prietenul tau…”), fara sa puneti in aplicare atentionarile. Daca va observa acest comportament, copilul nu va face decat sa imite faptul ca nu va tineti promisiunea.

  1. Stabiliti „regulile jocului” de la inceput

Atunci cand mergeti undeva (la cumparaturi, la o petrecere), stabiliti de la bun inceput ce este permis si ce nu este permis, ora intoarcerii acasa. Explicati-i cum este potrivit sa se poarte sau ca vizita va inceta imediat ce copilul initiaza un conflict cu altcineva sau vorbeste urat. Daca lucrurile chiar se intampla asa, puneti in aplicare avertismentul si va intoarceti acasa.

capriciile la masa

  1. Nu cedati

Ramaneti calmi si binevoitori, nu cedati la primele lacrimi, urlete sau tavaliri. De asemenea, nu cedati atunci cand intervin bunicii ori alte persoane pentru a-i lua apararea. Hotararea si respectarea cuvantului dat sunt modele pentru copil, pe termen lung, chiar daca pe moment pare o situatie dramatica.

  1. Apreciati comportamentele pozitive

Nu uitati sa recompensati reusitele copilului cu vorbe de incurajare, folosind cat mai putin cadouri sau recompense dulci.

  1. Dati-i voie sa gaseasca solutii

Nu incercati sa-l aparati de toate problemele aparute in viata de zi cu zi. Fiti alaturi de el, dar nu faceti totul in locul lui. Adaptat varstei lui, lasati-l sa depaseasca anumite situatii prin propriile forte. Obisnuiti-l sa se joace singur. Astfel se creeaza independenta copilului si incredere in sine.

  1. Fiti un bun exemplu

Atunci cand impuneti o regula sau ii cereti ceva copilului, mai intai analizati-va propriul comportament. Cum sa manance copilul spanac daca parintii au pe masa doar cartofi prajiti! Cum sa nu stea ore intregi in fata telefonului cand parintii doar asta cand stau langa copil! Copilul se identifica intai cu parintii si apoi ii imita.

  1. Fiti obiectivi

Cand va confruntati cu un refuz categoric din partea copilului, analizati in mod obiectiv situatia. Este masa servita intr-un mediu linistit? Ora este potrivita? Mancarea este corect preparata? Micutul se simte bine? In privinta somnului, este important sa ii observati obiceiurile. Nu incercati sa-i impuneti un program nepotrivit. Copilul va va transmite mereu semnale despre nevoile lui. Important este sa fiti atenti la aceste mesaje. Cu dragoste, rabdare si blandete veti reusi sa depasiti perioada capriciilor.

Referinte:

https:/decouvrir-montessori.com/caprices-besoins-caches

https://www.magicmaman.com/10-moyens-de-gerer-les-caprices-de-votre-enfant.asp

 

Despre autor

Steluta Indrei

Licentiata in Jurnalism, are o experienta profesionala de peste 15 ani in presa de sanatate. A scris la Jurnalul National, din 2003 pana in 2011, perioada in care a contribuit la realizarea Jurnalului de Sanatate, primul supliment de sanatate al unui cotidian central.

1 Comments on “10 Metode ca sa faci fata provocarilor unui copil capricios”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *