Ce implicatii are folosirea suzetei? | Intrebari frecvente

ce implicatii are folosirea suzetei

banner-waterwipes-miababy

Afla ce implicatii are folosirea suzetei direct de la doamna doctor Valeria Herdea, medic primar de medicina de familie cu profil pediatrie si instructor formator. Urmareste materialul video de mai jos pentru a afla raspunsurile la intrebarea ta, sau citeste transcrierea interviului in randurile de mai jos.

Ai nevoie de mai multe raspunsuri la intrebari frecvente despre sarcina, nastere, sau cresterea copiilor? Gaseste raspunsurile in sectiunea de Intrebari Frecvente.

Ce implicatii are folosirea suzetei?

–  transcriere video interviu cu Dr. Valeria Herdea –

Dr. Valeria Herdea:

banner-waterwipes-miababy

Cred ca suzeta este mai degraba prietena parintilor decat prietena copilului. Este unul dintre cele mai controversate obiecte care exista in ”recuzita” copilului. In primul rand suzeta provine din diverse materiale. In al doilea rand, nu intotdeauna se poate asigura curatenia ei. Copilul prinde suzeta in gurita – sa retinem ca o suzeta mai si cade.

In momentul in care ea cade de-o parte sau de alta, nu intotdeauna cearsaful pe care cade este cel mai curat, dar asta este varianta fericita. Varianta mai putin fericita este atunci cand scoatem tetina pentru ca suntem in metrou sau in autobuz sau in alte parti si o punem pe scaun. Varianta nefericita este cand punem mana murdara si scoatem tetina, si varianta absolut nefericita este cand ne gandim sa o curatam si folosim tot felul de metode absolut neprobabile.

Cred ca este una dintre achizitiile, stiu eu, ale vremurilor actuale care n-a fost gandita foarte bine. In general noi le recomandam parintilor sa foloseasca tetina doar daca au cedat nervos. Stiu ca nu este academic si ca nu suna foarte elegant, dar in general este bine sa avem informatia foarte corecta. O tetina se adapteaza varstei.

Orificiul tetinei se adapteaza varstei. Sa nu uitam ca este esential materialul din care este facut. Este esential sa avem la indemana mijloace de curatare corecta. Este esential sa retinem ca trebuie sa manevram tetina cu mainile curate. Atat de curate, incat sa fie spalate atunci. Ne spalam de cel putin trei ori daca vrem sa manevram o tetina. Cand scoatem tetina din cutie, ne spalam in primul rand noi pe maini, scoatem tetina, o dezinfectam, o clatim, o dam copilului. A scapat-o, ne spalam din nou. Fiecare din aceste gesturi sunt gesturi ritualice.

cursuri puericultura

Avem nevoie permanent de curatenie pentru ca altfel introducem microbii in cultura pura in gura copilului – asta este un aspect. Deci vorbesc de aspectul de riscul infectios. Doi: exista un risc de deformare al arcadelor dentare. In general copiii, statistic copiii care folosesc tetina, au o mai mare predispozitie de a avea vicii de implantare dentara ulterioara.

Practic, dintii se aliniaza de multe ori defectuos in functie de forma tetinei si durata de folosire a tetinei, astfel incat acesti copii ajung la vicii de implantare dentara, si nu in ultimul rand la distrofie dentara. Distrofia dentara inseamna distrugerea smaltului dentar, si care poate surveni atunci cand un copil foloseste tetina un timp indelungat, cand doarme cu ea.

miababy magazin

Una este sa oferi tetina copilului pentru linistire cinci minute inainte de adormire sau cand are o perioada de colici sau e mai suparat pe viata, si alta este sa-l lasi sa toncane toata ziua cat poate. Este o metoda de a facilita insingurarea acelui copil. Este o metoda de a face acel copil sa lalalizeze mai tarziu, sa interactioneze verbal cu ambientul, sa socializeze mai greu.

Este de asemenea o metoda care, practic, impiedica pe acel copil sa-si exprime frustrarea atunci cand are nevoie sa si-o exprime. Nu poate sa spuna ca si noi „ma doare”, sau „am o nevoie”. Dumneavoastra il luati si-i puneti tetina si i-ati impiedicat orice posibilitate de a comunica cu dumneavoastra. Sigur ca atunci cand oboseala te darama, cand acel copil urla de cel putin doua-trei ore, cad toate regulile, si-atunci parintele spune ”dom’le i-am dat tetina ca n-am mai suportat”. Macar este o expresie cinstita.

Dar atentie! – exista plusuri si minusuri. Da, tetina poate fi oferita daca este de calitate foarte buna, dezinfectata, curata, adaptata copilului, starii lui de sanatate, fortei lui de a folosi acea tetina si cel mult cinci minute!

Nu oferiti tetina de proasta calitate, nu oferiti tetina permanent, nu faceti din tetina un fetis si nu lasati la copilul de trei ani tetina. Pentru ca este ingrozitor sa vezi un copil de trei ani care in loc sa vorbeasca sta cu tetina pe post de mufa. Nu se poate. Este revoltator sa vezi cat de comozi suntem in relatia cu propriul nostru copil si cat de putin dorim sa interactionam cu copilul nostru. Imi pare rau ca spun asta, dar realmente tetina este un artefact care nu ar trebui folosit absolut deloc la copil.

Cu riscul de a deveni persona non grata, au nevoie de tetina doar cei care sunt alimentati artificial – nu artificial, ci cu formula. Am folosit intentionat termenul artificial pentru ca inseamna sa-l izolezi intr-o lume artificiala.

Dumneavoastra aveti nevoie sa interactionati cu copilul, copilul are nevoie sa lalalizeze, sa exprime prin voce – de asta are voce – sa exprime asteptarile lui, cererile lui, nevoile lui. Daca dumneavoastra ii luati aceasta modalitate de interactiune, practic il aduceti in situatia in care va avea inhibitii, pe nedrept. Si e pacat sa le pastreze si sa nu le exprime.

Despre autor

Dr. Valeria Herdea

Doctor Valeria Herdea - medic primar de medicina de familie cu profil pediatrie si instructor formator.

2 Comments on “Ce implicatii are folosirea suzetei? | Intrebari frecvente”

  1. Buna ziua băiețelul meu are7luni folosește suzeta in timpul zilei Kat și în timpul nopții când doarme as dori să-mi spuneți cum as putea sa îl dezvăț de aceasta? Am incercat sa ii dau mai rar dar plânge după ea!

  2. Cum as putea sa il învăț sa ia suzeta ca nu vrea si plânge cum as putea sa il liniștesc…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *