♥ Citate despre mama – Daca vi se pare ca nu gasiti cuvintele potrivite pentru a exprima cat de mult va iubiti mama, iata cateva citate despre mama – citate intelepte si emotionante despre mama. De asemenea, iata si cateva lucruri interesante despre mame, din punct de vedere medical si nu numai.
Mama – cea mai iubita si indragita fiinta
„MAMA” – un cuvant care nu poate fi definit intr-o singura fraza, un cuvant care intruchipeaza toata dragostea pe care poate sa o ofere o fiinta umana. O mama nu este doar cea care naste un copil, si este o insumare de sentimente, comportamente si sacrificii care apar in timpul cresterii unui copil, indiferent daca acesta este copilul sau biologic sau nu. Desi relatia se poate schimba si adopta diferite forme odata cu trecerea timpului, legatura dintre mama si copil este una speciala. Dragostea si grija din partea mamelor noastre joaca un rol important in conturarea vietii noastre.
Mama este cea care ne iarta, ne ofera un zambet si o imbratisare cand avem cea mai mare nevoie, are grija de noi si ne poarta in gand constant. Mamele isi lasa in urma toate nevoile personale pentru ca ai lor copii sa aiba tot ce isi doresc si ce le trebuie. O mama face totul pentru copilul sau, cu dragoste neconditionata.
Lucruri interesante despre mame
- In lume exista aproximativ 2 miliarde de mamici.
- In tarile in curs de dezvoltare, complicatiile din timpul sarcinii si nasterii sunt o cauza principala a dizabilitatii si a decesului in randul femeilor. Peste 99% dintre decesele materne apar in tarile in curs de dezvoltare.
- Aproximativ 800 de femei mor zilnic din cauza unor probleme in timpul sarcinii, nasterii si perioadei postpartum in intreaga lume. Dintre cele 287.000 de decese anuale care apar in tarile in curs de dezvoltare, 56% apar in Africa Sub-Sahariana, si inca 29% in Asia de Sud.
- Cea mai tanara mama din istoria inregistrata este Lina Medina. Avea doar 5 ani si 7 luni cand a nascut un baiat prin cezariana in Peru, in 1939.
- Cea mai in varsta mama care a nascut este o femeie din orașul Guntur, statul Andhra Pradesh, care a devenit, la 74 de ani, mama de gemeni in urma fertilizarii in vitro.
- Bobbie McCaughey din Iowa a nascut in 1997, primul set de septupleti (4 baieti si 3 fete).
- Mama cu cei mai multi copii este sotia lui Feodor Vassiliev (numele sau nu este confirmat, dar se presupune ca este Valentina) din Rusia. Ea a nascut 69 de copii intre 1725 si 1765.
Stiai ca…?
- Bebelusii incep sa asculte glasul mamelor inca din burtica.
- Laptele matern confera tot felul de beneficii sistemului imunitar si poate chiar proteja impotriva unor infectii severe. Datorita anticorpilor care se transmit prin laptele mamei, bebelusii alaptati sunt mai rezistenti la infectiile sistemului respirator si ale tractului digestiv in perioada frageda a copilariei.
- Contactul piele pe piele dintre mama si fat are beneficii majore pentru sanatate, in special imediat dupa nastere si in cazul prematurilor.
- Desi pe 8 martie sarbatorim „Ziua Mamei”, in realitate aceasta zi este dedicata femeilor –„ Ziua Internationala a Femeilor”. „Ziua Mamei” se sarbatoreste in prima duminica a lunii mai, conform Decretului 468 privind promulgarea Legii pentru instituirea Zilei mamei si a Zilei tatalui, publicat in M.O. 694/15 octombrie 2009. Astfel, din 2010, in Romania se sarbatoreste la aceasta data „Ziua Mamei”.
- Deoarece unul dintre primele sunete pe care le au copiii in limbajul lor este sunetul „ma”, majoritatea limbilor din intreaga lume au acest sunet ca baza pentru cuvantul lor pentru „mama”.
- Garoafele sunt cele mai populare flori de Ziua Mamei.
Microchimerismul fetal sau amprenta pe care bebelusul o lasa in organismul mamei
Din seria citate despre mame, este unul care spune: „Ne tinem copiii in brate un timp si in inimile noastre pentru totdeauna.”, ceea ce este adevarat. In timpul sarcinii, femeile trec prin schimbari fizice. Dupa nastere, apare ceea ce se numeste microchimerism fetal. Microchimerismul este pe scurt prezenta a doua populatii de celule distincte genetic la acelasi individ. Unele celule de la fat, prezente in corpul mamei dupa nastere, se considera ca pot favoriza vindecarea in unele cazuri.
In timpul dezvoltarii fatului, celulele lui se amesteca cu ale mamei dupa ce au circulat in placenta – acest amestec este de celule imune si mezenchimale. Oamenii de stiinta cred ca celulele mezenchimale joaca un rol in regenerare. Celulele acestea se acumuleaza in anumite regiuni, cum ar fi maduva osoasa, si in cazul unor leziuni tisulare materne, pot participa la procesul de reparatie tisulara.
De asemenea, oamenii de stiinta cred ca hormonii care inunda creierul in timpul sarcinii pot duce la modificari permanente la mame, similar modului in care hormonii din adolescenta contribuie la dezvoltarea creierului adolescentului. In timpul sarcinii, mamele si copiii schimba celule prin placenta. Aceste celule pot persista in corpul mamei ani de zile.
M de la „mama”, in aproape orice limba!
Stiati ca, in majoritatea limbilor din intreaga lume, cuvantul pentru „mama” incepe de obicei cu litera M? Iata doar cateva dintre exemple:
- Albaneza: Mëmë
- Olandeza: Moeder
- Engleza: Mother
- Franceza: Mère
- Germana: Mutter
- Italiana: Madre
- Spaniola: Madre
- Poloneza: Matka
- Suedeza: Mamma
- Portugheza: Mae
Citate despre mama
Citate despre mama – Iata o serie de citate intelepte, inspirate si emotionante despre mama:
„Mamele poarta cheia sufletelor noastre in inima lor.” – Oliver Wendell Holmes
Oliver Wendell Holmes a fost scriitor si medic american in secolul al XIX-lea, membru al cercului de poeti Fireside Poets.
„Dragostea mamei nu este nici egoista, nici neegoista. Ea nu depinde de nimic.” Theodore Dreiser
Theodore Dreiser a fost scriitor american naturalist, cu un stil axat pe fraze lungi si atentie deosebita la detalii. Printre cele mai cunoscute lucrari se numara „Sora Carrie”.
„Ruga mamei apara de orice primejdie – si pe apa, si pe uscat.” Nikolai Vasilievici Gogol
Nikolai Gogol a fost dramaturg si prozator nascut in Ucraina. Printre operele sale se numara romanul istoric „Taras Bulba”, romanul „Suflete moarte” si o capodopera a dramaturgiei din Rusia – „Revizorul”.
„Nu mai exista in lumea intreaga un alt izvor atat de adanc de dragoste statornica, puternica si nepieritoare decat acela din inima mamei.” – Felicia Hemans
„Mama este banca la care ne depunem toate ranile si toate grijile.” – Thomas De Witt Talmage
„Mama poate sa-mi stearga lacrimile prin telefon” – Pam Brown
„Mama este cel mai apropiat prieten pe care il avem atunci cand incercarile grele si surprinzatoare cad asupra noastra.” – Washington Irving
„Mamele au o varsta unica. Nu exista mame tinere, mame batrane, mame frumoase sau urate. Exista doar mame.” – Alba de Cespedes
Citate despre mama – citate intelepte
„Mama este fiinta care poate lua locul oricui, dar nu poate fi inlocuita cu nimeni.” – Cardinalul Mermillod
„Mama a fost cel mai bun profesor al meu. Un profesor plin de dragoste, compasiune si lipsit de frica.” – Stevie Wonder
„In spatele povestii tale se afla intotdeauna povestea mamei tale, deoarece povestea ei este inceputul tau.” – Mitch Albom
„O mama este singura persoana din intreaga lume care poate transforma cele mai intunecate griji si temeri ale copiilor intr-o adevarata fericire.”
„Fiindca Dumnezeu a iubit atat de mult lumea, El a dat fiecarui copil o mama care sa-l calauzeaza si sa-l protejeze.”
„Cel mai incapator si mai sigur loc din lume este sufletul mamei.” – Irina Binder
„O mama rade rasul nostru, varsa lacrimile noastre, iubeste iubirea noastra, sufera teama noastra.” – Julia Summers
„Mama este un verb. Este ceva ce faci, nu doar cine esti.” – Cheryl Laceu Donovan
„Mamele sunt ingeri transferati din rai pe pamant.” – Claudiu Ovidiu Tofeni
„Adevarata mama nu este cea care-i da viata copilului, ci buna crestere.” – Sfantul Ioan Gura de Aur
„Indiferent cati ani ai, ai nevoie mereu de iubirea si acceptarea mamei tale.” – Hilary Crossman
„Primul dar pe care ni-l da o mama este viata, al doilea este dragostea, iar al treilea este intelegerea.” – Dirk Brower
„Nu exista prietenie sau dragoste mai mare ca aceea a unui parinte pentru copilul sau.” – Henry Ward Beecher