Dismaturitatea (copilul dismatur) – cauze si complicatii

dismaturitatea

banner-peg-perego-miababy

Dismaturitatea – iata care este semnificatia acestui termen, ce inseamna bebelus dismatur, care sunt cauzele si factorii de risc, precum si ce metode de tratament exista.

CUPRINS:

1. Ce este dismaturitatea?
2. Cauze si factori de risc
3. Cum este diagnosticata greutatea mica la nastere?
4. Dismaturitatea – impact asupra sanatatii bebelusului
5. Solutii si tratament

Ce este dismaturitatea?

Dismaturitatea inseamna ca bebelusul are greutate la nastere mai mica fata de greutatea normala in functie de varsta gestationala (small for gestational age). Greutatea este mai mica cu 2 deviatii standard si este data de intarzierea cresterii fetale, de obicei. Un copil dismatur mai este numit si intarziat in cresterea intrauterina, small for festational age sau copil malnutrit intrauterin.

banner-peg-perego-miababy

Un copil este considerat dismatur daca la nastere are greutatea mai mica de 2.500 g si care nu e in concordanta cu varsta gestationala. Indiferent daca bebelusul s-a nascut prematur sau la termen, acesta poate fi clasificat ca avand greutate mica la nastere.

bebelusul dismatur

Tipuri de dismaturitate

Greutatea redusa la nastere este un termen folosit pentru a descrie bebelusii care se nasc cu o greutate mai mica de 2.500 g. Bebelusii cu greutate mica la nastere arata mult mai mici decat alti copii cu greutate normala la nastere. Capul unui copil cu greutate redusa la nastere poate parea a fi mai mare decat restul corpului si pare adesea foarte slab, cu putina grasime corporala.

Un bebelus cu greutate mica la nastere se va incadra in una dintre urmatoarele 3 categorii:

  • greutate redusa la nastere – un bebelus care cantareste mai putin de 2500 g;
  • greutate foarte mica la nastere – un copil care cantareste mai putin de 1500 g;
  • greutate extrem de redusa la nastere – un copil care cantareste mai putin de 1000 g.

Cauze si factori de risc

Bebelusii se nasc cu greutate mica la nastere din doua motive principale: s-au nascut prea devreme – prematuri, sau s-au nascut la timp, dar nu au crescut suficient in timpul sarcinii (numita restrictie de crestere intrauterina). Greutatea redusa la nastere este cel mai adesea cauzata de nasterea prematura – inainte de saptamana 37 de sarcina. Un bebelus prematur dispune de mai putin timp in uterul mamei pentru a creste si a lua in greutate. O mare parte din greutatea unui bebelus este castigata in ultimele saptamani de sarcina.

cursuri puericultura

O alta cauza a greutatii reduse la nastere este o problema numita restrictie de crestere intrauterina. Aceasta apare atunci cand un copil nu se dezvolta bine in timpul sarcinii. Poate fi data de probleme cu placenta, sanatatea mamei sau a copilului. Cateva cauze specifice ale greutatii scazute la nastere includ astfel prematuritatea, preeclampsia sau alte probleme legate de sarcina, sarcina multipla (gemeni sau mai multi bebelusi), nutritia precara a mamei in timpul sarcinii, infectii ale mamei sau bebelusului inainte de nastere, inclusiv cu toxoplasmoza, varicela si rubeola.

Factori de risc

Pe langa nasterea prematura si restrictia de crestere intrauterina, exista si alti factori care pot afecta sarcina si pot creste riscul de copil cu greutate mica la nastere. Acesti factori includ:

miababy magazin
  • infectie in timpul sarcinii;
  • crestere in greutate prea mica in timpul sarcinii;
  • sarcina anterioara cu un copil cu greutate mica la nastere;
  • fumatul;
  • consum de alcool;
  • varsta mamei mai mica de 17 ani sau mai mare de 35 ani.

Cum este diagnosticata greutatea mica la nastere?

Unul dintre principalele motive pentru controalele prenatale regulate este sa va asigurati ca bebelusul creste bine. In timpul sarcinii, dimensiunea bebelusului este estimata in diferite moduri. Cresterea constanta in greutate este o modalitate de a examina cresterea bebelusului. Un alt mod este inaltimea fundului uterin. Pentru a verifica acest lucru, medicul masoara de la varful osului pubian pana la varful uterului. Inaltimea este masurata in cm si este cam la fel ca numarul de saptamani de sarcina dupa saptamana 20. De exemplu, la 24 de saptamani de gestatie, inaltimea fundului de uter ar trebui sa fie aproape de 24 cm. Daca inaltimea fundului de uter este mai mica decat se astepta, poate insemna ca bebelusul nu creste bine.

Se pot face si ecografii fetale pentru a examina cresterea si dezvoltarea bebelusului. Se pot face masuratori ale capului, abdomenului si femurului bebelusului. Aceste masuratori sunt utilizate pentru a estima greutatea sa. De asemenea, bebelusii sunt cantariti in primele cateva ore dupa nastere. Greutatea este comparata cu numarul de saptamani de sarcina (varsta gestationala). Daca bebelusul cantareste mai putin de 2.500 g, inseamna ca are o greutate redusa la nastere. Greutatea unui bebelus este intotdeauna monitorizata atent dupa ce s-a nascut pentru a se asigura ca este sanatos si creste corespunzator. Insa, greutatea nu este singurul lucru important. Conteaza si cat de bine se hraneste si numarul de scutece umede si scaune pe zi.

cauze dismaturitate

Dismaturitatea – impact asupra sanatatii bebelusului

In general, greutatea mica la nastere nu duce la complicatii pe termen lung. Insa, uneori, este posibil ca bebelusii cu greutate redusa la nastere sa fie internati in unitatea de terapie intensiva neonatala. Cei mici pot avea uneori anumite probleme, si anume:

  • probleme de respiratie sau probeme cardiovasculare;
  • niveluri scazute de oxigen la nastere;
  • probleme gastrointestinale;
  • probleme cu controlul temperaturii corporale;
  • dificultati la hranire si ingrasare;
  • sindromul mortii subite a sugarului (SIDS) etc.

Daca nu exista alte complicatii, bebelusii cu greutate mica la nastere de obicei ajung la greutatea normala in functie de varsta. Uneori, bebelusii nascuti prematur pot avea complicatii asociate prematuritatii, care includ probleme cu functia creierului, inimii, plamanilor, intestinelor etc. In general, cu cat greutatea la nastere este mai mica, cu atat este mai mare riscul de complicatii.

La inceput, bebelusul poate avea nevoie de ajutor medical pentru diferite probleme. De exemplu, odata cu dismaturitatea pot aparea probleme de respiratie, daca bebelusul a respirat o parte din fecale in timpul travaliului. Aceasta se numeste aspiratie de meconiu. In cazul in care bebelusul devine afectat in timpul travaliului, primul scaun, o substanta neagra si densa numita meconiu, poate ajunge la fat. Daca bebelusul respira adanc din lipsa de oxigen, meconiul ii poate intra in plamani. O alta problema poate fi data de glicemie scazuta (hipoglicemie) pentru ca nu s-a construit rezervele de zaharuri. Poate sa fie afectat si de policitemie – prea multe globule rosii, probleme cu reglarea temperaturii corpului din cauza lipsei de tesut adipos etc.

Daca bebelusul are alte complicatii, cum ar fi plamanii subdezvoltati sau probleme intestinale, va trebui probabil sa ramana in spital pana cand complicatiile vor fi abordate prin asistenta medicala. Copilul poate primi ingrijire in unitatea de terapie intensiva neonatala, unde se va apela si la incubatoare si tehnici de hranire speciale.

solutii si tratamente greutate mica la nastere

Solutii si tratament

De cele mai multe ori, copiii incep sa ia in greutate dupa nastere si ajunge la dimensiunea normala in functie de varsta. Bebelusii se nasc programati pentru a se ingrasa, asa ca cel mic ar trebui sa ajunga in scurt timp la greutatea optima dupa ce incepe sa se hraneasca. Alaptarea este cea mai buna sursa de hrana pentru bebelusi. Primul lapte este o substanta concentrata, plina de proteine, numita colostru, care stimuleaza sistemul imunitar al bebelusului si ii satisface pofta de mancare. Daca laptele matern al mamei nu este disponibil, poate fi utilizat laptele de la donator. Formula trebuie considerata ca o ultima solutie pentru nutritia unui dismatur.

Tratamentul va depinde de simptome, varsta si starea generala de sanatate a copilului. De asemenea, va depinde de cat de grava este starea. Tratamentul pentru greutatea mica la nastere include adesea ingrijirea in unitatea de terapie intensiva neonatala, folosirea unui incubator si tehnici de hranire speciale.

Se poate preveni greutatea redusa la nastere?

De multe ori nu se poate face nimic pentru a impiedica un copil sa se nasca cu greutate mica la nastere. Datorita progreselor imense in ingrijirea copiilor bolnavi si prematuri, rata de supravietuire a prematurilor si a dismaturilor a crescut, in ciuda faptului ca s-au nascut devreme si s-au nascut foarte mici. Cu toate acestea, prevenirea nasterilor premature este una dintre cele mai bune modalitati de a preveni greutatea mica la nastere sau dismaturitatea.

Ingrijirea prenatala este un factor cheie in prevenirea nasterilor premature si a bebelusilor cu greutate mica. La controalele prenatale, sanatatea mamei si a fatului vor fi atent examinate. Pentru ca alimentatia mamei in sarcina si greutatea in sarcina sunt legate de cresterea in greutate a fatului si de greutatea la nastere, este esential sa aveti o dieta sanatoasa si sa castigati numarul adecvat de kilograme in timpul sarcinii. De asemenea, evitati fumatul si alcoolul.

Referinte:
(1) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5710991/
(2) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5531572/
(3) https://www.healthline.com/health/infant-low-birth-weight
(4) https://www.verywellfamily.com/what-is-a-low-birth-weight-baby-2748477
(5) https://www.pregnancybirthbaby.org.au/having-a-small-baby
(6) https://www.babycentre.co.uk/a1033196/low-birth-weight-in-babies

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *