Timiditatea la copii este foarte comuna, mai ales in primii ani de viata. Cum se manifesta, ce factori contribuie la timiditate si cand poate deveni un motiv de ingrijorare?
Cuprins:
(1) Cauze pentru timiditatea la copii
(2) Cum se manifesta timiditatea la copii
(3) Posibile complicatii
(4) Strategii pentru parinti
(5) Cand sa te adresezi unui specialist
Majoritatea copiilor prezinta timiditate din cand in cand, in special in situatii nefamiliare sau cand intalnesc persoane necunoscute.
Unii copii sunt mai timizi decat altii, dar este important sa intelegem ca cei mici sunt diferiti si ca nu e nimic in neregula cu a fi timid.
Timiditatea are si o valoare culturala, in sensul ca in unele culturi a fi timid este valorizat (cum este in cazul asiaticilor, de exemplu), in timp ce in alte societati se apreciaza mai mult un comportament extrovertit.
Cauze pentru timiditatea la copii
Nu exista o singura cauza a timiditatii, de obicei exista un cumul de factori care contribuie la dezvoltarea si intretinerea ei. De obicei la baza stau factorii genetici, la care se adauga factorii de mediu.
Factori genetici
Timiditatea este o trasatura de personalitate, normala, care a aparut in cursul evolutiei umane ca o adaptare la situatiile sociale. In majoritatea cazurilor, timiditatea este mostenita genetic. Aspectele innascute ale personalitatii, respectiv cele care tin de temperament, au un rol partial sau predispozant la aparitia timiditatii.
Desi temperamentul e relativ stabil, factorii de mediu si experientele modeleaza trasaturile innascute. Astfel, copiii care se nasc cu o predispozitie spre timiditate pot deveni mai tarziu adulti timizi sau dimpotriva, timiditatea poate sa dispara odata ce persoanele ajung la maturitate. In cazul din urma, personalitatea lor se poate dezvolta astfel incat sa gestioneze bine situatiile sociale sau sa isi depaseasca fricile.
Factori de mediu
Situatiile si factorii de mediu care pot accentua o eventuala timiditate pot fi:
- relatia cu parintii si stilul de parenting – sunt mai predispusi la timiditate copiii care nu au dezvoltat un atasament sigur de parintii lor sau ai caror parinti sunt hiperprotectivi si le transmit implicit ideea ca lumea e un loc nesigur, de care trebuie sa se teama;
- timiditatea ca un comportament invatat – copiii imita comportamentele si reactiile pe care le vad la parintii lor, inclusiv cele care tin de timiditate;
- absenta interactiunilor sociale – cu cat copiii sunt mai izolati in primii ani de viata, cu atat poate creste riscul sa nu reuseasca sa interactioneze cu usurinta cu ceilalti;
- critica frecventa la care e supus copilul – timiditatea poate fi accentuata si de ironiile sau critica puternice venite din partea persoanelor importante (parinti, frati, rude apropiate).
Pe langa acesti factori, poate aparea si un cerc vicios care ii impiedica pe copiii timizi sa interactioneze cu ceilalti si le aprofundeaza timiditatea. Pentru ca nu se simt in largul lor in conditii sociale, copiii timizi evita interactiunile cu cei de varsta lor, ratand astfel ocazia de a vorbi sau a se juca cu ei. Astfel, ei au mai putine oportunitati sa-si exerseze abilitatile sociale. Neavand aceste abilitati, disconfortul lor poate creste si ii poate determina sa evite situatiile ce presupun interactiuni sociale.
Cum se manifesta timiditatea la copii
Un copil timid este de obicei anxios sau se simte inhibat in situatii noi sau in interactiunile cu ceilalti. Alte caracteristici specifice pentru timiditatea la copii sunt:
- au dificultati in a initia conversatii sau interactiuni cu ceilalti;
- desi ar vrea sa fie sociabili, evita sa abordeze alti copii, fie pentru ca le e teama, fie pentru ca nu stiu cum sa o faca;
- prefera mai degraba sa observe de pe margine decat sa se implice intr-o activitate cu mai multi participanti;
- sunt mai precauti si au nevoie de timp si/sau de sprijinul adultilor in situatii nefamiliare;
- apreciaza mult rutinele, pentru ca le ofera siguranta si sentimentul de control asupra lumii lor, de aceea sunt mai rezistenti la schimbarea acestora decat alti copii;
- sunt foarte buni observatori, care invata mult din ceea ce vad;
- au tendinta sa gandeasca bine o situatie inainte de a actiona;
- pe masura ce cresc, pot dezvolta anxietate legata de inadaptare sau de modul in care sunt priviti de ceilalti.
Timiditatea la copii pe etape de varsta
Cateva comportamente specifice copiilor cu timiditate in functie de varsta:
Bebelusii:
- sunt mai sensibili emotional;
- nu le place sa fie tinuti in brate de oricine;
- prefera sa fie imbratisati, sa primeasca afectiune doar de la persoanele foarte apropiate, in care au incredere;
- sunt mai usor de intimidat;
- plang usor in situatii sociale.
Copiii mici (1-3 ani):
- prefera sa stea deoparte si sa-i urmareasca pe ceilalti copii, pana se simt in largul lor si participa si ei;
- se pot adapta mai greu schimbarilor (de exemplu, intrarea in colectivitate);
- au nevoie de timp sa se obisnuiasca cu noi locuri si persoane (de exemplu, casa unui prieten unde nu au mai fost, un loc nou de joaca);
- evita sa vorbeasca cu persoane pe care nu le cunosc;
- prefera sa se joace cu parintii sau sa aiba un parinte in preajma atunci cand se joaca cu alti copii;
- in situatii cu multi stimuli fizici si sociali (locuri de joaca, aniversari) se pot simpli coplesiti, drept urmare pot plange, protesta, cere acasa.
Copiii prescolari (3-6 ani):
- prefera sa se joace cu 1-2 prieteni apropiati mai degraba decat intr-un grup mai mare;
- pot refuza sa raspunda atunci cand persoane necunoscute le vorbesc;
- in situatii nefamiliare se pot ascunde in spatele parintilor.
Copiii scolari:
- pot evita sa raspunda la ore;
- prefera sa stea deoparte si sa ii priveasca pe ceilalti jucandu-se;
- evita activitati noi;
- au dificultati in a-si face noi prieteni.
Posibile complicatii
O timiditate accentuata, manifestata permanent, poate afecta dezvoltarea psihica si sociala a copilului in diferite moduri:
- reducerea ocaziilor in care isi poate exersa abilitatile sociale;
- mai putini prieteni;
- cresterea nivelului de anxietate;
- accentuarea sentimentului de singuratate, a lipsei de importanta a propriei persoane;
- scaderea stimei de sine;
- confruntarea cu simptome fizice jenante ale timiditatii, precum inrosirea fetei, tremurul, balbaiala, care pot accentua comportamentul de evitare a situatiilor in care se manifesta timiditatea.
Strategii pentru parinti
Atitudinea si comportamentul parintilor fata de timiditatea copiilor au un rol foarte important pentru evolutia timiditatii. Scopul parintilor nu ar trebui sa fie sa schimbe temperamentul copiilor, ci mai degraba sa ii invete cum sa fie mai increzatori in ei si cum sa interactioneze mai usor cu ceilalti. Nu in ultimul rand, cei mici au nevoie sa fie intelesi si respectati pentru ceea ce sunt.
Ce pot face parintii:
- Incurajati copiii timizi, fiti empatici si intelegatori cu ei. Dimpotriva, o atitudine si un comportament opuse, cum ar fi critica sau ironia, nu fac decat sa adanceasca problema.
- Povestiti cu cei mici despre episoade din copilaria sau adolescenta voastra in care ati fost timizi si cum ati reusit sa depasiti timiditatea. Puneti in practica impreuna aceste strategii.
- Oferiti exemple de comportamente degajate in situatiile care pun copilului timid cele mai mari dificultati.
- In situatii sociale (in parc, la locuri de joaca), ramaneti alaturi de copil, in timp ce il incurajati sa se joace si sa exploreze. Pe masura ce devine mai familiarizat cu locul si copiii/adultii, puteti sa va indepartati putin de el (pe o banca) si sa reveniti cand are nevoie.
- Pregatiti-i dinainte pentru ocaziile in care vor intalni persoane noi sau vor merge in locuri noi, povestindu-le din timp ce veti face acolo, cu cine etc. Stiind dinainte la ce sa se astepte, anxietatea copiilor va fi mai mica decat daca vor fi pusi in fata faptului implinit.
- Incurajati comportamentele curajoase ale copiilor. Laudati-i de fiecare data cand ies din zona de confort in situatiile sociale.
- Obisnuiti-i de mici cu vizite din partea rudelor si prietenilor acasa. In acest mod vor invata sa dezvolte abilitati sociale intr-un mediu sigur, familiar.
- Expuneti-i frecvent la situatii noi pentru ei, pregatindu-i inainte si fiind alaturi de ei.
Ce ar trebui sa evite sa faca parintii:
- Evitati sa ii priviti pe cei mici ca pe niste copii timizi, ci mai degraba recunoasteti si valorizati emotiile, atuurile si interesele lor.
- Evitati sa folositi etichete (de exemplu sa ii numiti “timizi”) si nu lasati nici pe ceilalti sa o faca. De cele mai multe ori etichetele functioneaza dupa principiul autoimplinirii profetiilor (efectul Pygmalion): copiii, dar si adultii tind sa se comporte dupa cum sunt etichetati.
- Nu protejati excesiv copiii de persoanele si de situatiile noi.
- Evitati comparatiile copilului timid cu frati, prieteni, cunoscuti extrovertiti.
- Nu consolati excesiv copilul cu predispozitie spre timiditate, pentru ca mesajul implicit pentru el ar fi ca situatia respectiva este intr-adevar infricosatoare. De asemenea, o atentie in exces pe care i-o oferiti in situatii in care el e timid ar putea sa ii incurajeze timiditatea.
Carti despre timiditatea la copii
Cartile pentru copii care abordeaza tema timiditatii sunt o resursa pe care o puteti utiliza. Citind impreuna, puteti discuta despre timiditatea lui si despre ce poate face pentru a gestiona situatiile noi, a-si face prieteni, a lua initiativa etc.
Iata cateva titluri de carti pentru copii in limba romana:
- “Sam cel prea timid” – Beth Bracken
- “Sunt timid” – K. B. Mole
- “Emotiile lui Noni – sunt timid” – A. Chien, C. Chine
- “Ce sa faci…cand esti foarte timid” – Claire A.B. Freeland, Jaqueline B. Toner
- “Doi ursuleti panda timizi” – J. Jarman, S. Varley
Cand sa te adresezi unui specialist
In cazuri severe de timiditate, este important sa va adresati unui specialist, respectiv un psiholog/psihoterapeut cu experienta in lucrul cu copii.
Timiditatea poate deveni o problema serioasa, atunci cand aspecte importante din viata copilului sunt afectate:
- copilul se simte singur, insa are dificultati in a-si face prieteni;
- timiditatea il impiedica sa puna intrebari sau sa raspunda la ore;
- refuza sa mearga la scoala;
- prezinta simptome de anxietate ridicata atunci cand e in situatii sociale (la scoala, la petreceri etc).
Resurse:
(1) Children and shyness – https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/HealthyLiving/shyness-and-children
(2) Shyness: babies and children – https://raisingchildren.net.au/toddlers/behaviour/common-concerns/shyness
(3) Children with Shy or Slow to Warm Up Temperaments – https://www.zerotothree.org/resources/198-children-with-shy-or-slow-to-warm-up-temperaments
(4) Parenting Shy Children: Temperament Is Not Destiny – https://www.brighthorizons.com/family-resources/shy-children-temperment-is-not-destiny
(5) Tips to Parent Your Shy Child – https://www.webmd.com/parenting/features/parent-shy-child#2
(6) Helping Your Shy Child – https://www.psychologytoday.com/us/blog/growing-friendships/201606/helping-your-shy-child
Despre autor
