Rolul naşilor de botez şi îndatoririle acestora în cadrul creştinării copilului

Rolul nasilor de botez si indatoririle acestora in cadrul crestinarii copilului

În cultura noastră, botezul unui copil reprezintă primul cel mai important eveniment spiritual din viaţa micuţului.

În cultura noastră, botezul unui copil reprezintă primul cel mai important eveniment spiritual din viaţa micuţului. Copilul, naşii aleşi şi proaspeţii părinţi devin eroii principali ai acestui eveniment spiritual atât de important. În context actual, bozetul unui copil implică două etape, prima şi cea mai importantă, săvârşirea tainei botezului, urmată de a doua, cea a petrecerii de botez, prilej cu ocazia căruia familia, rudele şi prietenii împărtăşesc bucuria şi importanţa momentului, prin distracţie şi bună dispoziţie.

Taina Botezului

Sfânta taină a botezului reprezintă renaşterea la viaţa cea adevărată în Christos. Renaşterea se face din Apă şi din Duh Sfânt, ştergându-se urmele păcatului strămoşesc. Taina botezului se săvârşeşte prin întreita scufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, şi este săvârşită de către preot în biserică. Bebeluşul îşi primeşte numele şi devine creştin, parte a bisericii lui Christos. Aceasta este esenţa botezului, pe marginea căreia societăţile tuturor timpurilor au adăugat permanent obiceiuri, ritualuri şi reguli nescrise, toate din dorinţa de a se asigura că viaţa copilului abia creştinat va fi plină de protecţie divină, sănătate, iubire, noroc şi belşug. Taina botezului se poate săvârşi oricând, începând cu a opta zi de viaţă. Cu toate acestea, botezul este săvârşit după ce micuţul împlineşte şase săptămâni, ţinându-se cont de faptul că primele 40 de zile de la naştere sunt delicate atât pentru el, cât şi pentru tânăra mamă.

Tradiţii şi obiceiuri de botez

Taina sfântă a botezului şi ritualurile bisericeşti se împletesc armonios cu dorinţa naşilor şi a părinţilor de a atrage binele şi sănătatea înspre copilul botezat. Naşii vor pregăti pentru marele eveniment un trusou botez personalizat, în care sunt conţinute toate elemente necesare pe parcursul săvârşirii creştinării copilului, însă abordate într-o manieră personalizată, cu rolul de a puncta exact importanţa momentului. Astfel, spiritualitatea, vechiul, noul şi modernul îşi dau mâna sub forma obiceiurilor de botez care vor puncta momentele importante din cadrul slujbei de creştinare, precum şi pe cele din cadrul petrecerii organizate în cinstea evenimentului important din viaţa micuţului. Primul obicei de care se ţine cont în cultura noastră, este cel conform căruia naşii care i-au cununat pe părinţi în biserică, sunt cei care vor boteza şi copilul. Naşii devin părinţii spirituali ai copilului, contribuind la buna creştere şi dezvoltare spirituală, oferindu-i sfaturi şi ajutor pe parcursul vieţii, păstrând echilibrul familiei.

Trusoul de botez

Pentru săvârşirea tainei botezului este esenţial ca naşii să pregătească pentru micuţ trusoul de botez. Acesta conţine şase elemente esenţiale care nu vor lipsi de pe parcursul slujbei. Pentru cel mic va fi nevoie de pânza de mir, în care naşa va primi de la preot copilul creştinat, un prosop mare necesar ştergerii, o faşă cu o lungime de minim un metru şi jumătate, plus o sticluţă în care se pune uleiul care va deveni mir pe parcursul slujbei, prin coborârea Sfântului Duh. Pentru preot, va fi nevoie de un săpun şi un prosop mic, necesare în momentul în care acesta se va spăla pe mâini înainte de a începe slujba de botez. Aceste şase elemente se găsesc în componenţa oricărui trusou botez ieftin, fiind esenţiale pe durata desfăşurării slujbei de creştinare, cărora li se adaugă lumânarea de botez, un rând de hăinuţe şi cruciuliţele, dovada creştinării copilului.

Trusoul personalizat

De cele mai multe ori, naşii îşi doresc să puncteze importanţa evenimentului, alegând să procure pentru micuţ variate mult îmbunătăţite de trusouri, în care sunt incluse mai multe accesorii. Astfel, un trusou botez personalizat mai poate conţine lumânarea de botez, cutia pentru depozitarea şuviţelor de păr tăiate de către preot de pe capul micuţului, o păturică, rândul de hăinuţe, mărturiile de botez sau cruciuliţele, precum şi decoraţiunile pentru cristelniţă. Toate pot fi aduse la biserică într-o cutie încăpătoare şi foarte frumoasă, un accesoriu practic, dar şi rafinat. Varianta de trusou botez personalizat este adoptată din ce în ce mai des, deoarece oferă unicitate momentului. Pe toate elementele componente ale trusoului pot fi inscripţionate prin diferite tehnici numele copilaşului, data botezului sau câteva rânduri pline de căldură şi urări minunate din partea naşilor. Un trusou pentru botez poate fi personalizat cu anumite imagini semnificative, cu eroi de desene animate, flori brodate sau simboluri spirituale. Un trusou botez personalizat va da o notă originală întregului eveniment şi se va dovedi a deveni în timp o amintire importantă, plină de semnificaţii şi emoţii. Cutia de botez personalizată, va conţine toate elementele care au fost folosite le botez, copilul şi părinţii privind cu drag, peste ani, aceste amintiri unice.

Despre autor

Mamisicopilul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *