Cum sa iti inveti copilul sa faca la olita – 5 metode Montessori pe care sa le folosesti

metode montessori pentru a invata copilul sa faca la olita

banner-peg-perego-miababy

Renuntarea la scutece si facutul la olita reprezinta o etapa importanta pentru fiecare copil, dar si pentru parinti. Iata cateva metode Montessori prin care invatam copilul sa faca la olita.

CUPRINS:

1. Antrenamentul la olita – cand invatam copilul sa faca la olita?
2. Ce implica filosofia Montessori?
3. Cum invatam copilul sa faca la olita dupa principii si metode Montessori
4. 5 Metode Montessori pentru a invata copilul sa foloseasca olita sau toaleta

Antrenamentul la olita – cand invatam copilul sa faca la olita?

Antrenamentul la olita este procesul prin care copilul este invatat sa recunoasca semnele ca are nevoie la toaleta si sa foloseasca olita sau toaleta in mod corect. Insa, pentru a folosi in mod corect olita sau toaleta, cel mic trebuie sa fie suficient de dezvoltat din punct de vedere fizic, cognitiv etc. Pana la varsta de aproximativ 18 luni copilul nu isi poate controla musculatura vezicii si a rectului. Exista intre 12-18 luni un anumit nivel de control, dar foarte mic. Sigur ca daca cel mic este pus pe olita va urina, insa nu poate controla actul de a urina sau de a defeca. Este normal ca pana la varsta de aproximativ 3 ani cei mici sa nu detina inca un control complet asupra vezicii. Insa, nu trebuie sa amanati si sa incepeti antrenamentul la olita cand cel mic are control deplin asupra vezicii.

banner-peg-perego-miababy

Antrenamentul la olita trebuie inceput de obicei cand copilul este suficient de dezvoltat si este pregatit pentru a renunta la scutece. Nu exista insa o varsta ideala, pentru ca fiecare copil este unic si se dezvolta in ritmul sau. Momentul renuntarii la scutece si initierii antrenamentului la olita depinde de:

  • dezvoltarea copilului;
  • personalitatea lui;
  • alegerile parintilor;
  • disponibilitatea scutecelor;
  • abordarea si atitudinea parintilor cu privire la acest lucru.

Unii parinti, mai ales in anumite zone ale lumii, aleg sa invete copilul cu olita de la cateva saptamani de la nastere. Copilul este practic pozitionat deasupra olitei cand parintii identifica semnele ca urmeaza sa urineze sau sa aiba un scaun, chiar daca el nu are inca niciun control asupra vezicii si rectului. Acesta este numit antrenament timpuriu la olita sau „comunicarea eliminarii” – intre 0-12 luni. Desi nu are control asupra vezicii, se considera ca in acest mod se acomodeaza cu olita. De asemenea, in alte cazuri copiii poarta adesea scutece pana la 3 sau 4 ani.

→ Despre facutul la olita poti citi mai multe aici.

cand renunta copilul la scutece

Semne ca cel mic este pregatit sa renunte la scutece

Conform anumitor metode de renuntare la scutece, inclusiv principii Montesorii, pentru a putea folosi olita si toaleta copilul trebuie sa fie suficient de dezvoltat fizic in primul rand. De asemenea, trebuie sa inteleaga o serie de instructiuni de baza privind olita. Iata cateva semne ca este pregatit sa renunte la scutece:

cursuri puericultura
  • poate merge si poate sta in fundulet;
  • poate sa spuna cand are nevoie la olita sau la toaleta;
  • isi poate controla muschii folositi pentru a urina sau defeca.

Pe langa aceste semne, altele pot fi faptul ca cel mic cere sa i se schimbe scutecul, pare a fi deranjat uneori de scutecul murdar sau umed, are scaune regulate, poate urma anumite instructiuni simple, isi poate mentine scutecul uscat cel putin 2 ore ziua si ramane uscat de obicei noaptea sau in timpul somnului de zi.

Ce implica filosofia Montessori?

Metoda Montessori este un model educational bazat pe o serie de activitati de invatare directa, prin explorare, in special prin joaca. Conform principiilor Montessori, exista 4 etape de dezvoltare la copii, prima fiind in intervalul 0-6 ani. Aceasta etapa este caracterizata de interes mai mare pentru dezvoltarea limbajului, explorare senzoriala, anumite schimbari fizice si „mintea absorbanta” . Se considera ca mintea celor mici este ca un burete si absoarbe toate informatiile. Citeste mai multe despre Metoda Montessori – ghid util pentru parinti.

miababy magazin

Montessori se axeaza pe o serie de activitati ce au rolul de a sustine dezvoltarea cognitiva, emotionala, sociala, fizica a copilului. Teoriile Montessori includ faptul ca cei mici se dezvolta prin activitati deliberate si experiente, primii 6 ani sunt cei mai importanti pentru invatare, cei mici pot sa „absoarba” in aceasta etapa foarte multe informatii din mediul inconjurator si ca trebuie respectati pentru ceea ce sunt, adica diferiti de alti copii si de adulti.

Activitatile Montessori se axeaza pe alegeri, controlul erorilor (adica cei mici invata sa isi descopere si sa isi repare singuri propriile greseli), pe invatarea prin joaca si practica, dezvoltarea independentei. Copilul este lasat sa progreseze in propriul ritm, sa isi dezvolte astfel imaginatia, creativitatea, spiritul de observatie, autodisciplina. De asemenea, este incurajata explorarea senzoriala.

Iti recomandam si: Top 10 activitati Montessori pentru dezvoltarea armonioasa a copilului tau

metode montessori

Cum invatam copilul sa faca la olita dupa principii si metode Montessori

Primul sfat din abordarea Montessori pentru facutul la olita este sa intelegeti ca acesta este un proces natural si gradual. Este important ca cel mic sa aiba o anumita disponibilitate pentru a folosi olita. Conform principiilor Montessori, copilul este invatat sa foloseasca olita printr-un proces natural – cand doreste sa faca acest lucru si este pregatit fizic si cognitiv. Practic, cel mic nu este invatat sau antrenat sa foloseasca olita. In schimb, este sprijinit sa o faca atunci cand este pregatit. Nu este folosita notiunea de antrenament la olita, ci se axeaza mai mult pe notiuni precum constientizare si invatare.

Recomandari

Facutul la olita dupa principii si metode Montessori este vazut ca orice alt proces de invatare – introdus la momentul potrivit, in modul potrivit si intr-un cadru pregatit. Asfel, inainte de a invata copilul sa foloseasca olita, pot fi utile urmatoarele recomandari:

  • Copilul sa fie incurajat sa foloseasca scutece textile sau lenjerie absorbanta – chilotei de antrenament, incat sa stie cum se simte cand este ud.
  • Discutati deschis cu cel mic despre functiile naturale ale corpului in timp ce ii schimbati scutecul. Vorbiti despre beneficiile folosirii olitei.
  • Puteti merge impreuna sa alegeti o olita, sa faca cel mic alegerea. »»» Vezi AICI o gama variata de olite si reductoare pentru toaleta.
  • Puteti apela la diferite carticele despre facutul la olita.
  • Schimbati scutecul copilului in baie – pentru a face asocieri cu olita si toaleta.
  • Schimbati scutecul cand copilul sta in picioare, astfel incat sa poata participa la procesul de indepartare a hainelor.

De asemenea, retineti ca invatarea folosirii toaletei si a olitei este un proces, nu un eveniment, ca se va intampla treptat si este nevoie de rabdare.

cum obisnuim copilul sa faca la toaleta

5 Metode Montessori pentru a invata copilul sa foloseasca olita sau toaleta

1. Constientizarea corpului si limbajul potrivit

Este important sa ajutam copilul sa constientizeze senzatia de scutec ud. De asemenea, din perspectiva Montessori, este important sa evitati utilizarea oricarui limbaj negativ (sau grimase) cand schimbati scutecele. Evitati termeni precum „murdar”, „urat mirositor” – deoarece acest lucru poate avea un impact asupra felului in care copilul se simte cu privire la functiile sale corporale si la olita/toaleta. Cand schimbati scutecele, incercati o abordare colaborativa. Explicati-i copilului ce faceti, solicitati-l sa stea in picioare, sa isi dea singur pantalonii jos sau sa aduca un scutec nou. Poate fi util sa folositi scutece textile absorbante, incat copilul sa simta senzatia de ud – cele de unica folosinta absorb prea bine umezeaza si copilul nu poate constientiza senzatia de ud. De asemenea, schimbati scutecul in baie, copilul stand in picioare, pentru a-l ajuta sa inceapa sa conecteze functiile corpului cu toaleta.

2. Familiarizarea cu olita

In abordarea Montessori, este important sa familiarizam copilul cu olita si toaleta. Cel mic trebuie sa invete sa isi dea singur pantalonii jos si sa ii ridice, precum si sa se aseze pe olita, chiar si pentru cateva secunde, nu neaparat pentru a urina. Ideea este sa se obisnuiasca treptat cu ideea de a folosi olita sau toaleta si se devina mai confortabil de fiecare data. Insa, incercati sa nu puneti nicio presiune asupra copilului, ci sa il lasati sa exploreze singur. Daca se foloseste toaleta cu reductor, o problema frecventa poate fi frica de toaleta. Ajutati copilul sa se simta mai confortabil, asigurandu-l ca nu va cadea in timp ce sta pe toaleta, folosind un reductor pentru vasul de toaleta. De asemenea, daca foloseste toaleta, puneti la dispozitie un inaltator pe care copilul sa isi tina picioarele cand sta pe toaleta.

3. Rutina statului pe olita

Odata ce copilul a inceput sa manifeste interes, faceti din statul pe olita o rutina. Asistati numai daca este necesar. Pe masura ce interesul si capacitatea copilului de a folosi olita sau toaleta cresc, stabiliti o rutina in care se stea un anumit timp pe olita. Insa, nu trebuie sa fie ceva fortat. De exemplu, puteti stabili sa stea pe olita dupa ce ii schimbati scutecul, cand se trezeste sau dupa masa.

facutul la olita

4. Fara pedepse, recompense sau laude excesive

Abordarea Montessori nu foloseste pedepse, in primul rand. Nu certati copilul daca face pe el sau inca nu foloseste olita. De asemenea, nu se recomanda recompense sau laude exagerate. Prea multe laude pot pune multa presiune asupra copilului, pentru a repeta acea performanta, ceea ce poate duce la anxietate si o aversiune fata de utilizarea olitei. In schimb, faceti observatii pozitive, dar nu exagerati cu laudele si evitati recompensele. Abordarea Montessori vede folosirea olitei ca pe un lucru normal – nu ceva ce merita recompense si laude exagerate. Mentineti lucrurile cat mai simple si normale si nu acordati o atentie exagerata.

5. Sustinerea independentei copilului

Filosofia Montessori mai spune si sa ii oferim copilului cat mai multa independenta. Puneti un scaunel inaltator in baie, ca cel mic sa ajunga la chiuveta. De asemenea, daca cel mic face pe el, implicati copilul in procesul de curatare. Ajutati copilul sa puna hainele murdare in cos si incurajati-l sa se imbrace apoi cat mai independent posibil. Implicarea copilului in acest proces ii permite sa preia responsabilitatea procesului.

→ Citeste si: 10 activitati Montessori pentru bebelusi

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

1 Comments on “Cum sa iti inveti copilul sa faca la olita – 5 metode Montessori pe care sa le folosesti”

  1. Buna ziua, fetița mea în vârstă de 4 ani, deși face pipi la wc de foarte mult timp, nu reușește să nu facă pipi, noaptea in pat. Eu o trezesc din doua in doua ore și o duc in brate la wc, dar câteodată tot mai face pipi in pat și nu se trezește, nu o deranjează. Ce alta metoda mă puteți sfătui, căci simt că cedez de oboseala și dureri de spate? Mulțumesc anticipat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *