Nastere

Nasterea in apa – beneficii si contraindicatii

Nasterea in apa – iata ce implica aceasta metoda de nastere, care sunt beneficiile in ceea ce priveste nasterea si travaliul in apa, riscuri posibile asociate si cateva recomandari.

CUPRINS:

1. Ce inseamna nastere in apa?
2. Beneficii posibile
3. Riscuri posibile si contraindicatii
4. Sfaturi privind nasterea in apa

Ce inseamna nastere in apa?

Nasterea in apa inseamna ca cel putin o parte din travaliu, nastere sau ambele sa aiba loc in timp ce femeia se afla intr-o cada cu apa calda. Exista spitale si centre medicale care ofera un astfel de cadru. Se considera ca aceasta metoda de nastere poate ajuta la calmarea durerii si reduce adesea necesitatea unei anestezii. Poate fi vorba de doua variante: femeia poate alege sa stea in cada cu apa in etapa travaliului si sa iasa pentru a naste sau poate sa ramana pentru nastere tot in cada. Desi travaliul in apa poate avea unele beneficii, nasterea in apa este considerata o procedura cu anumite riscuri.

Nasterea in apa poate fi o optiune in urmatoarele cazuri:

  • atat mama, cat si fatul sunt sanatosi, fara risc de complicatii;
  • sarcina cu un singur fat;
  • sarcina la termen – cel putin saptamana 37;
  • mama nu este purtatoare sau infectata cu HIV, hepatita B sau virusul hepatic C;
  • mama nu este extrem de supraponderala;
  • apa nu s-a rupt de mai mult de 18-24 ore, iar lichidul scurs a fost limpede;
  • ritmul cardiac al bebelusului este in limitele normale.

Beneficii posibile

Statul in apa in timpul travaliului poate reduce durerea si poate fi un moment relaxant. Termenul hidroterapie este uneori folosit pentru a descrie utilizarea apei in timpul travaliului sau nasterii. Travaliul in apa in primele etape – in timp ce colul uterin se dilata si contractiile cresc in frecventa si intensitate, inainte de a impinge copilul afara – poate avea o serie de beneficii. Apa poate reduce durerea din timpul travaliului sau nevoia de anestezie, poate reduce durata travaliului, poate oferi un sentiment de control si poate reduce riscul de rupturi si leziuni perineale.

In general, travaliul in apa nu prezinta riscuri suplimentare pentru mama sau bebelus si ajuta la ameliorarea durerii. In plus, studiile sugereaza ca poate reduce anxietatea si se poate imbunatati pozitia fetala in pelvis. Imersarea in apa in prima etapa a travaliului poate ajuta la scurtarea duratei travaliului. Apa poate ajuta la ameliorarea durerilor de spate si a senzatiei de presiune, mai ales atunci cand colul este complet dilatat. Apa poate ajuta perineul sa se intinda treptat pe masura ce capul bebelusului iese, reducand riscul de leziuni si rupturi.

Travaliul in apa poate reduce, de asemenea, nevoia de epidurala sau alte metode medicamentoase de ameliorare a durerii si poate reduce necesitatea unei interventii prin cezariana. Cu toate acestea, mai sunt necesare studii complexe pentru a confirma aceste date.

Nasterea in apa nu este practicata pe scara larga de catre medici, deoarece poate pune copilul in pericol pentru o serie de probleme rare, dar periculoase si mai sunt necesare studii privind beneficiile in timpul celei de-a doua etape a nasterii active, cand copilul este impins.  

Riscuri posibile si contraindicatii

Iata cateva dintre problemele care pot sa apara in timpul nasterii in apa:

  • mama sau copilul pot dezvolta o infectie;
  • cordonul ombilical se poate rupe inainte ca bebelusul sa fie scos din apa;
  • temperatura corpului bebelusului ar putea fi prea ridicata sau prea scazuta;
  • copilul poate avea convulsii si sa nu poata respira.;
  • bebelusul ar putea inghiti sau inhala apa;
  • risc de supraincalzire pentru mama si bebelus.

Daca alegeti sa nasteti in apa, este posibil sa nu puteti beneficia de o serie de medicamente pentru ameliorarea durerii – de exemplu, unele opiacee, timp de cel putin 6 ore inainte de a intra in cada si nu se poate face adesea epidurala. De asemenea, contractiile pot incetini sau pot deveni mai slabe, mai ales daca intrati in apa prea repede. Daca apa este prea rece la nastere, bebelusul este expus riscului de hipotermie.

Atentie!

Deoarece bebelusii nu respira in uter, teoretic bebelusul nu ar trebui sa inceapa sa respire pana cand nu iese din apa si la aer. Insa, este posibil sa fie altfel uneori atunci cand vine vorba de a naste efectiv in apa. Daca bebelusul respira in timp ce este in apa, pot aparea complicatii potential grave, inclusiv inec si aspiratie de meconiu. Daca alegeti sa ramaneti in apa pana la nastere, bebelusul ar trebui sa se nasca sub apa, apoi usor, dar imediat ridicat la aer. Capul bebelusului trebuie apoi tinut deasupra apei, astfel incat sa poata incepe respiratia si sa poata fi prevenita inhalarea apei.

Este important sa retinem ca orice tip de nastere are propriile riscuri, insa nasterea in apa trebuie facuta sub monitorizare medicala atenta. Desi vorbim de cazuri rare, copiii nascuti in apa pot dezvolta o serie de infectii sau alte boli. Boala legionarilor, de exemplu, este cauzata de inhalarea (aspirarea) de picaturi de apa care contin bacterii Legionella. Este o boala severa, uneori fatala, care provoaca febra, tuse si pneumonie, printre alte probleme.

Contraindicatii

Nasterea in apa este o optiune pentru tine daca ai o sarcina cu risc scazut, iar moasa sau medicul considera ca este sigura pentru tine si copil. In general, se recomanda ca travaliul si nasterea in apa sa fie indicate doar femeilor care au intre 37 saptamani si 41 saptamani de sarcina. Aceasta metoda de nastere nu este indicata in caz de sarcina cu risc crescut, daca sunt anumite complicatii in sarcina sau copilul nu se afla pozitionat cu capul in jos. Este posibil ca nasterile in apa sa nu fie recomandate femeilor care sunt in travaliu prematur sau care au avut doua sau mai multe nasteri anterioare prin cezariana.

In plus, nasterea in apa poate sa nu fie recomandata daca tu sau bebe aveti oricare dintre urmatoarele complicatii sau simptome:

  • mama are o infectie a pielii;
  • febra;
  • sangerari vaginale excesive;
  • probleme de monitorizare a batailor inimii la fat sau nevoia de monitorizare continua;
  • sarcina multipla;
  • nastere prematura;
  • copilul a eliminat meconiul inainte sau in timpul travaliului;
  • mama are herpes activ;
  • mama are preeclampsie;
  • s-a rupt apa de peste 24 de ore;
  • travaliul a fost indus;
  • exista risc de dificultati la nastere.

Daca aveti o infectie, este posibil sa fie riscul de a transmite infectia copilului in apa. Daca aveti un risc ridicat de sangerare, imersarea in apa poate fi o problema, deoarece este dificil sa masurati cat de mult sange ati pierdut in apa.

Sfaturi privind nasterea in apa

Femeia gravida NU trebuie sa fie niciodata singura cat timp este in cada si trebuie monitorizata de catre medic. Cada trebuie umpluta numai cu apa pura de la robinet, fara aditivi ca uleiuri de baie, saruri, geluri, sapunuri etc. Apa ar trebui sa atinga nivelul sanilor si sa fie calda, dar nu fierbinte. Femeia trebuie sa consume apa pentru a evita deshidratarea. Nu puteti face o injectie pentru ameliorarea durerii sau o epidurala atunci cand va aflati in apa. Toate conditiile de utilizare a apei in timpul travaliului trebuie indeplinite in permanenta. Bebelusul trebuie adus la suprafata imediat ce se naste, iar capul trebuie sa ramana in permanenta deasupra apei. Cordonul bebelusului nu trebuie taiat sub apa.

Dupa nastere, bebelusul trebuie mentinut cald folosind contactul piele-pe-piele, uscand capul copilului. Bebelusul trebuie scos imediat din apa daca are nevoie de ajutor pentru a respira. Daca aveti nevoie de cusaturi, aceasta procedura va fi intarziata cu cel putin 1 ora dupa ce ati iesit din apa.

Dupa ce copilul este nascut, reflexul de respiratie este initiat de lumina, sunet si temperatura. Respiratia nu incepe sub apa, deoarece temperatura apei este similara cu cea din interiorul uterului. Bebelusul va respira, de obicei, dupa ce va fi adus la suprafata si va intra in contact cu aerul. Bebelusul poate gafai (respira greu) sub apa daca exista anumite probleme. Pentru a evita acest lucru, ritmul cardiac al bebelusului este monitorizat in mod regulat pentru a se asigura ca este normal. Daca nu este normal sau daca se dezvolta factori de risc in timpul travaliului (de exemplu, ritm cardiac rapid / lent), mama va fi scoasa din apa.

Temperatura apei

In timpul scufundarii in apa (prima etapa a travaliului) medicul sau moasa va regla temperatura apei in functie de confortul mamei. Cu toate acestea, este important sa nu va supraincalziti, astfel ca temperatura mamei va fi masurata in mod regulat – daca devine crescuta, femeia trebuie sa iasa din apa pentru a se reduce temperatura corpului si se va regla temperatura apei adaugand apa rece. In timpul nasterii in apa (in a doua etapa) este important ca temperatura apei sa fie similara cu temperatura corpului (37-37,5 grade Celsius), astfel incat bebelusul sa aiba o tranzitie lina de la temperatura din uter la cea din apa. Moasa va monitoriza temperatura apei la fiecare 15 minute si o va regla dupa cum este necesar.

Cand poate intra femei insarcinata in cada?

Trebuie sa asteptati pana cand vorbim de travaliu stabil, ceea ce inseamna ca aveti contractii regulate (aproximativ la fiecare 5 minute) si acestea dureaza aproximativ un minut. Uneori, daca aveti travaliu prea rapid, apa poate fi atat de relaxanta incat travaliul incetineste. Pentru femeile aflate in travaliu stabil, s-a constatat ca apa calda favorizeaza relaxarea, ceea ce poate imbunatati nivelul de oxitocina si va poate ajuta sa progresati.

Desi in general travaliul progreseaza fara probleme, nasterea poate fi imprevizibila atat pentru mama, cat si pentru bebelus. Moasa sau medicul va pot cere sa iesiti din apa daca apar anumite probleme. E foarte important sa discutati cu medicul despre siguranta nasterii in apa in cazul vostru si posibilele complicatii ce pot sa apara. E util sa urmati un curs privind pregatirea pentru nasterea in apa, pentru a fi informata.

Referinte:
(1) https://www.webmd.com/baby/water-birth
(2) https://www.healthline.com/health/pregnancy/water-birth
(3) https://evidencebasedbirth.com/waterbirth/
(4) https://www.acog.org/clinical/clinical-guidance/committee-opinion/articles/2016/11/immersion-in-water-during-labor-and-delivery
(5) https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4210671/
(6) https://www.nct.org.uk/labour-birth/different-types-birth/water-birth/how-labour-water-or-have-water-birth

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Recent Posts

Cum să-ți pregătești copilul pentru pubertate: Sfaturi esențiale

Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…

o săptămână ago

Magia Crăciunului se trăiește în familie la Băneasa Shopping City

Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…

3 săptămâni ago

Ce echipamente să alegi pentru un loc de joacă?

Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…

o lună ago

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…

2 luni ago

COMUNICAT DE PRESĂ – Mâine se deschide Baby Boom Show, singurul târg al toamnei pentru copii şi viitori părinţi

Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…

3 luni ago

Alegeri ideale pentru începerea școlii: Cutia de prânz perfectă pentru copii activi și părinți ocupați

Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…

4 luni ago