Listerioza – infectia cu Listeria monocytogenes: cauzele infectiei, simptome, tratament si metode de prevenire

Listerioza

Listerioza este cauzata de Listeria, o bacterie care poate duce la aparitia unor afectiuni grave, mai ales in cazul femeilor insarcinate. Iata care sunt cauzele infectiei si metodele de prevenire, in randurile de mai jos.

Listeria monocytogenes este o bacterie foarte raspandita in natura si care traieste in sol, in apa si in tractul intestinal al animalelor. Infectia provocata de aceasta bacterie se numeste listerioza si este rar intalnita la oameni, care se pot imbolnavi in principal pe cale digestiva, ingerand alimente contaminate cu Listeria.

Femeile insarcinate, bebelusii, persoanele peste 65 de ani si cele care au sistemul imunitar compromis sunt mai predispuse la infectie, iar simptomele pe care le experimenteaza sunt mai grave. In continuare, vei afla care sunt cauzele, tratamentele si metodele de prevenire in cazul listeriozei.

 Cuprins:

  1. Simptomele infectiei cu Listeria
  2. Cauze care duc la apariția listeriozei
  3. Depistare si investigatii
  4. Tratament
  5. Metode de prevenire

Simptomele infectiei cu Listeria

Listerioza poate avea o varietate de simptome, in functie de persoana si de partea corpului afectata. Primele semne incep sa apara de la trei pana la 70 de zile de la ingerarea alimentului contaminat si, daca nu este un caz grav, printre acestea se numara: diareea, febra si durerile musculare. Simptomele listeriozei invazive sunt diferite la femeile insarcinate si bebelusi:

  • Femei insarcinate: febra, oboseala, durere muscularai; infectarea cu aceasta boala in timpul sarcinii poate duce la avort spontan, nastere prematura si chiar nasterea unui copil mort;
  • Bebelusi: pierderea apetitului, letargie, ingalbenirea pielii si a ochilor, voma, iritatie, probleme respiratorii;
  • Persoane fara alte probleme de sanatate: febra, durere de cap si de muschi, gat intepenit, confuzie, pierderea echilibrului si convulsii;
  • Persoane peste 65 de ani sau cu sistemul imunitar slabit: infectii in sange sau creier (meningita, encefalita), dar si in alte parti ale corpului, precum oase, incheieturi si piept.

Cele mai expuse categorii de persoane

Majoritatea oamenilor care nu au probleme de sanatate ajung rar sa sufere de listerioza, dar anumite categorii de persoane sunt mai sensibile la aceasta bacterie:

  • Femeile insarcinate;
  • Bebelusii;
  • Persoanele peste 65 de ani;
  • Persoanele cu sistemul imunitar slabit, care au cancer, diabet, boli de ficat si rinichi, alcoolism, HIV.

Riscurile infectiei cu Listeria in sacina: cum poate fi afectat fatul

Femeile insarcinate sunt mai sensibile si au sanse de 20 de ori mari de a contracta infectia, comparat cu alti adulti sanatosi. Odata ce viitoarea mamica a consumat un aliment infectat cu listeria, viata bebelusului este in pericol deoarece bacteria poate traversa placenta si astfel, sa ajunga la fat.

Daca viitoarea mamica se imbolnaveste de listerioza, sarcina este pusa in pericol astfel:

cursuri puericultura
  • Pierderea sarcinii prin avort spontan;
  • Nastere prematura;
  • Infectarea bebelusului cu bacteria listeria;
  • Moartea nou-nascutului ( nasterea unui copil mort sau moartea la nastere).

Femeile gravide trebuie sa aiba grija mereu ce alimente consuma, sa aleaga doar produse pasteurizate, a caror provenienta o cunosc. In cazul in care ai identificat un simptom, este important sa mergi imediat la medic, tratamentul timpuriu poate preveni infectarea fatului.

listerioza cauze

Cauze care duc la aparitia listeriozei

Bacteria poate fi transmisa si de la mama la fat, in timpul sarcinii sau direct la nastere. Printre cele mai frecvente surse de contaminare cu Listeria sunt:

miababy magazin
  • Legume si carne negatite, proaspete sau congelate;
  • Lactatele nepasteurizate;
  • Mezelurile, pateurile, carnea gatita (hot dog, fructe de mare) contaminate dupa ce au fost preparate;
  • Anumite tipuri de branza moala: feta, brie, camembert.

Depistare si investigatii

Deoarece listerioza are simptome comune cu alte infectii virale sau bacteriene, doctorul iti va cere sa faci anumite analize pentru a stabili diagnosticul corect. Acestea includ: teste de sange, coprocultura si chiar o punctie spinala.

Daca ai consumat un aliment suspectat de a fi contaminat cu Listeria si prezinti oricare dintre simptomele de mai sus, este important sa te prezinti imediat la medic. In special daca esti insarcinata, este important sa iti faci toate analizele de sarcina, pentru ca diagnosticul precoce si tratamentul pot scadea riscul de avort spontan sau nastere prematura.

Tratament

Tratamentul va fi decis de medicul care diagnosticheaza boala, dar, pentru ca boala are o rata mare de mortalitate, sunt folosite cu precadere antibioticele. Poate fi folosita ampicilina, gentamicina sau o combinatie de alte medicamente.

Este important sa retii ca, deoarece listerioza este o infectie cu o bacterie, te poti imbolnavi de mai multe ori. Nu capeti rezistenta pentru ca ai suferit o data si poti fi afectata de aceasta boala ori de cate ori mananci un aliment infectat cu Listeria.

Metode de prevenire

Pentru a nu risca sa fii infectata cu bacteria Listeria, trebuie sa acorzi o mare grija alimentelor pe care le consumi, in special in timpul sarcinii, dar si igienei personale si curateniei din bucatarie. Stii cu siguranta cat este de important sa te speli pe maini, dar trebuie sa ai in vedere si urmatoarele sfaturi:

  • Spala ustensilele folosite in bucatarie cu apa fierbinte si detergent de fiecare data cand ai terminat de gatit;
  • Daca ai transat carne cruda pe un tocator, este recomandat sa il speli inainte sa il folosesti pentru a toca legume sau alte alimente pe el;
  • Spala toate legumele sub jet de apa fierbinte si foloseste o perie pentru a le curata cat mai bine;
  • Felurile de mancare care contin carne si oua trebuie gatite pana ajung la temperatura de 71 de grade Celsius in centru; poti folosi un termometru de alimente pentru a verifica;
  • Temperatura din frigider nu trebuie sa depaseasca 4 grade Celsius, iar cea din congelator trebuie setata intre -18 si -25 de grade Celsius.

In plus, trebuie sa citesti cu atentie etichetele alimentelor si sa eviti ambalajele deteriorate. Iata cateva recomandari:

  • Cumpara doar lapte si produse lactate (branza, iaurt etc.) pasteurizate;
  • Nu manca muguri si lastari cruzi; acestia sunt crescuti in medii calde si umede, perfecte pentru dezvoltarea bacteriilor; gateste lastarii complet pentru a elimina toate bacteriile;
  • Consuma pepenele imediat ce l-ai taiat si pastreaza feliile la frigider pentru cel mult sapte zile; in plus, daca ai lasat pepenele taiat la temperatura camerei mai mult de patru ore, va trebui sa il arunci, pentru ca este posibil sa fie deja contaminat;
  • Mezelurile care au ambalajul deschis nu trebuie sa fie pastrate mai mult de trei pana la cinci zile in frigider.

Daca ai mancat un aliment de provenienta necunoscuta si prezinti oricare dintre simptomele infectiei cu Listeria – diaree, greata, febra, durere de cap si muschi -, nu ezita sa mergi la medic. Diagnosticarea rapida si tratamentul corect pot preveni aparitia complicatiilor.

Sursa foto: Shutterstock

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *