Endometrita puerperala este o infectie care poate sa apara la scurt timp dupa nastere. Iata care sunt semnele si simptomele asociate, cauze si factori de risc, precum si tratamentul recomandat.
CUPRINS:
1. Ce este endometrita puerperala?
2. Simptome si semne
3. Cauze si factori de risc
4. Diagnostic
5. Metode de tratament
Ce este endometrita puerperala?
Endometrita puerperala este o infectie localizata, aparuta dupa nastere – in perioada de lauzie. Infectia apare la nivelul endometrului si este mai frecventa dupa cezariana dupa travaliu prelungit – cezariana neplanificata.
Infectia este cauzata de obicei de bacterii care urca din tractul genital inferior sau gastro-intestinal. Simptomele sunt sensibilitate uterina, dureri abdominale sau pelvine, febra, stare de rau si, uneori, scurgeri anormale. De obicei, majoritatea cazurilor de endometrita postpartum sunt diagnosticate in decurs de 10 zile de la nastere. Cu toate acestea, unele cazuri pot sa cauzeze simptome abia pe la 6 saptamani.
Simptome si semne
De obicei, primele simptome ale endometritei puerperale sunt durerea abdominala in zona inferioara si sensibilitate uterina, urmata de febra – cel mai frecvent in primele 24- 72 de ore postpartum. Alte simptome ca frisoane, cefalee, stare de rau sunt frecvente. Uneori, singurul simptom este febra de grad scazut.
Paloarea, tahicardia si leucocitoza apar de obicei, iar uterul este moale, marit si sensibil. Pot fi scurgeri usoare sau abundente si urat mirositoare, cu sau fara sange. Este normal sa aveti sangerari vaginale usoare dupa nastere, pana la 6 saptamani dupa, dar de obicei acestea se reduc treptat. In endometrita postpartum, poate deveni brusc mai severa sau pot exista cheaguri de sange cand inainte nu erau. Daca observati oricare dintre aceste semne, mai ales daca sunt asociate cu febra, este posibil sa aveti endometrita postpartum si e important sa anuntati medicul.
Cauze si factori de risc
Infectia este cauzata de bacterii care ajung de obicei din tractul genital inferior. Bacteriile de orice fel pot provoca endometrita puerperala. Cu toate acestea, cei mai comuni factori implicati sunt streptococii de grup B si stafilococul. Endometrita apare in general dupa o cezariana neplanificata – dar poate sa apara si dupa o ceariana planificata sau dupa o nastere naturala.
Endometrita puerperala este o infectie bacteriana, deci este cauzata de infiltrarea bacteriilor in mucoasa interioara a uterului. Bacteria migreaza de obicei in endometru in timpul procesului de travaliu si de nastere si se dezvolta o infectie completa in urmatoarele zile sau saptamani. Infectiile se dezvolta de obicei destul de curand dupa nastere. Majoritatea cazurilor sunt diagnosticate in primele 10 zile dupa nastere. Cu toate acestea, endometrita postpartum poate uneori sa cauzeze simptome abia pe la 6 saptamani dupa nastere.
Factori de risc
Factorii de risc includ:
- travaliu prelungit si nastere intarziata – ruperea apei (ruperea membranelor) cu mult timp inainte de nasterea bebelusului;
- nastere prin cezariana;
- hemoragie postpartum;
- vaginoza bacteriana;
- lichidul din jurul bebelusului (lichid amniotic) este contaminat cu meconiu;
- dificultati de eliminare a placentei;
- numeroase examinari pelvine in timpul travaliului;
- infectii genitale, ca istoric de boli inflamatorii pelvine, infectie cu streptococ de grup B etc.;
- nastere in conditii de igiena precara.
Eliminarea placentei si endometrita
Placenta este eliminata in doua moduri. Primul mod este sa asteptati ca placenta sa se separe de uter. Al doilea este cand medicul face indepartarea manuala a placentei. Aceasta metoda creste probabilitatea de endometrita postpartum. De ce? Pentru ca se pot sparge vasele de sange si apare un mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor preexistente in cavitatea endometriala.
Diagnostic
De obicei, diagnosticul este facut pe baza simptomelor si semnelor tipice dupa nastere. Se va examina abdomenul si se va face o examinare vaginala. Se pot face teste de sange, de urina sau analiza secretiilor. Se fac de obicei teste pentru a exclude alte cauze. Diagnosticul in termen de 24 de ore de la nastere se bazeaza pe constatari clinice de durere, sensibilitate si febra > 38 ° C dupa nastere. Dupa primele 24 de ore, se presupune prezenta endometritei puerperale daca nu se observa alta cauza la pacientele cu febra ≥ 38 ° C in 2 zile succesive. Alte cauze ale febrei si ale simptomelor abdominale includ infectii ale tractului urinar, infectii ale plagilor, tromboflebita septica pelvina si infectie perineala.
Care sunt riscurile si complicatiile endometritei puerperale?
Atata timp cat endometrita postpartum este diagnosticata rapid, de obicei poate fi tratata eficient fara implicatii pe termen lung. Cu toate acestea, atunci cand infectia nu este diagnosticata imediat, se poate raspandi foarte repede in corp. Daca endometrita postpartum ramane nediagnosticata si netratata, cel mai rau scenariu este ca ar putea evolua in septicemie. Sepsisul este o infectie in sange care poate fi adesea fatala.
Metode de tratament
Tratamentul endometritei puerperale este un regim cu antibiotice cu spectru larg administrate intravenos pana cand femeile sunt afebrile timp de 48 de ore. Optiunea de prima linie este clindamicina plus gentamicina – se poate adauga si ampicilina la fiecare 6 ore daca se suspecteaza o infectie enterococica sau daca nu apare nicio imbunatatire dupa 48 de ore. Nu este necesara continuarea tratamentului cu antibiotice orale.
Atentie!
De obicei, nu exista efecte de durata daca endometrita este depistata si tratata rapid. Daca infectia este lasata netratata prea mult timp, aceasta se poate transforma in sepsis, o infectie care se raspandeste in fluxul sangvin si poate pune viata in pericol. Se poate raspandi, de asemenea, la o plaga de cezariana sau in zona abdomenului. Complicatiile sunt rare atunci cand endometrita este tratata cu antibiotice.
Majoritatea femeilor cu endometrita postpartum se recupereaza rapid cu antibiotice. De obicei, in termen de 2-3 zile de la administrarea antibioticelor, veti incepe sa va simtiti mult mai bine. Complicatiile sunt rare.
Poate fi prevenita endometrita postpartum?
O operatie cezariana va expune riscului de endometrita postpartum. Prin urmare, inainte de operatie, uneori femeilor li se ofera antibiotice pentru a le proteja. Acestea sunt administrate intravenos inainte de inceperea operatiei. Administrarea lor face ca riscul de infectie sa scada. Antibioticele profilactice administrate in decurs de 60 de minute inainte de operatie pot reduce riscul de endometrita cu pana la 75%.
Referinte:
(1) https://www.uptodate.com/contents/postpartum-endometritis
(2) https://patient.info/pregnancy/postpartum-endometritis-leaflet
(3) https://www.webmd.com/parenting/what-is-postpartum-endometritis
(4) https://emedicine.medscape.com/article/254169-overview
(5) https://www.cochrane.org/CD001067/PREG_antibiotic-regimens-postpartum-endometritis