Cum inveti copilul sa doarma singur – pe masura ce copilul creste si nu se mai trezeste noaptea pentru a fi hranit sau schimbat, el este pregatit sa doarma singur. Nu este o etapa usoara, dar poti incerca urmatoarele 10 cele mai bune sfaturi ca sa-l obisnuiesti treptat pe micut cu patutul si camera lui.
Cuprins:
- Pregateste copilul pentru schimbare
- Creeaza un mediu placut in camera
- Nu ceda in fata rugamintilor
- Ajuta-l sa invinga frica de intuneric
Pregateste copilul pentru schimbare
Este normal ca prichindelul tau sa fie nelinistit atunci cand se trezeste singur in camera lui. Pentru ca aceasta etapa sa se desfasoare in mod bland, fara prea multe lacrimi si tantrum-uri, copilul are nevoie de pregatire.
1. Explica-i, pe intelesul lui, ca a crescut, ca nu mai este un bebelus si, la fel ca ceilalti membri ai familiei, are nevoie de patutul si camera lui.
2. Pentru inceput, convinge-l sa doarma in camera lui la pranz, iar dupa o perioada incearca sa-l lasi si noaptea. Citeste-i o poveste si stai cu el pana adoarme. Ofera-i asigurari ca esti in camera de alaturi si ca vei veni la el imediat ce va avea nevoie.
3. Daca micutul isi exprima refuzul categoric de a dormi singur, nu il forta. Fii alaturi de el, asculta-l, reia explicatiile cu rabdare, tine-l in brate si ramai in contact vizual cu el. Ramai langa el cu rabdare si iubire. Nu incerca sa grabesti lucrurile si sa apelezi la pedepse. Orice obligatie va fi perceputa ca pe o constrangere si va actiona contrar asteptarilor tale. Convinge-l cu tact si blandete.
Creeaza un mediu placut in camera
4. Este important ca micutul sa se simta confortabil in camera lui. De aceea, este nevoie sa-i creezi un mediu placut si sigur. Chiar daca are doar cativa anisori, tine seama de preferintele lui in alegerea culorilor si a personajelor care decoreaza camera. Copilul se va simti mult mai atasat de camera lui daca regaseste acolo eroii din desenele animale sau povestile preferate. De asemenea, ii poti lasa un coltisor de perete in care sa deseneze ce doreste.
5. Pe langa personajele preferate si cartile pe care i le citesti inainte de culcare, nu uitati ca si muzica il ajuta foarte mult sa se calmeze. Inainte de somn este bine sa-l obisnuiesti cu ascultarea unei melodii linistitoare.
Nu ceda in fata rugamintilor
6. Cu siguranta, ii vei vorbi copilului pe un ton cald, dar cheia succesului este sa ramai ferma pe pozitie. Este important sa nu cedezi in fata crizelor de plans si uneori de furie. Daca vei ceda, micutul va proceda in felul acesta de fiecare data. Ramai cu el pana adoarme, lasa-i jucaria preferata langa el si convinge-l ca esti in apropiere.
7. Nu folosi somnul ca modalitate de pedeapsa, pentru a evita dezvoltarea unor sentimente negative asociate cu timpul de culcare. Atunci cand micutul e agitat, nu-l ameninta niciodata ca il trimiti in camera lui la somn. Timpul de dormit trebuie sa fie un lucru pe care copilul il asociaza cu un moment placut si relaxant.
8. Pastreaza o rutina de culcare, care sa includa masaj, baie, lectura, muzica. Aceste momente de rasfat sunt ideale pentru a ajuta copilul sa doarma singur.
Ajuta-l sa invinga frica de intuneric
9. Frica de intuneric este unul dintre motivele pentru care multi copii nu vor sa doarma singuri. Pentru a-l ajuta pe prichindelul tau sa-si invinga aceasta teama, poti apela la cateva trucuri: lasa usa dormitorului intredeschisa, lasa o lampa de veghe aprinsa in timpul noptii, asigura-te ca nu exista sunete sau lumini puternice care sa perturbe somnul micutului.
10. Daca se teme de „monstri care se ascund in dulap sau sub pat”, apeleaza la jocuri care pot functiona foarte bine. Pune apa intr-o sticluta cu pulverizator si foloseste „spray-ul antimonstru” inainte de culcare. Lasa-i langa el o mica „lanterna antimonstru”, cu care sa se joace pentru a face lumina in locurile intunecate din camera. Asigura-l ca il supraveghezi in permanenta si nimic rau nu i se poate intampla in timpul somnului.