Contraceptia dupa nastere – cele mai eficiente metode contraceptive pentru mamici

contraceptia dupa nastere

Contraceptia dupa nastere – Indiferent daca te simti pregatita sau nu sa revii la viata sexuala dupa nastere, este important sa nu uiti de contraceptie. Iata care sunt metodele indicate dupa nastere.

CUPRINS:

1. La cat timp dupa nastere iti poti reincepe viata sexuala?
2. Mituri legate de contraceptia dupa nastere
3. Metode contraceptive ce pot fi utilizate dupa nastere
4. Forme de metode contraceptive
5. Metode contraceptive naturale
6. Metode contracetive definitive
7. Contraceptia si alaptarea
8. Cum alegi cea mai buna metoda pentru tine

La cat timp dupa nastere iti poti reincepe viata sexuala?

Timpul pentru revenirea fertilitatii dupa nastere este variabil la femei. Este important sa va ganditi la o metoda contraceptiva daca nu doriti sa ramaneti din nou insarcinata. Menstruatiile revin de obicei, la aproximativ 4-10 saptamani dupa nasterea bebelusului. Daca alaptati, este posibil ca menstruatiile sa inceapa mult mai tarziu.

Reluarea activitatii sexuale dupa nastere se poate face imediat ce tu si partenerul va simtiti pregatiti. Unii oameni considera ca este nevoie de mai mult timp pentru a se simti pregatiti, atat fizic, cat si emotional. Daca ati avut cusaturi, acestea sunt, de obicei, dizolvabile, astfel incat nu va fi nevoie de indepartarea lor.

Dupa nastere, corpul unei femei intra intr-o faza de vindecare atunci cand sangerarea se opreste, leziunile se vindeca si colul uterin se inchide. Actul sexual facut prea devreme, in special in primele 2 saptamani, creste riscul de hemoragie postpartum sau infectie uterina. In general, un cuplu ar trebui sa evite relatiile sexuale timp de 4-6 saptamani dupa nasterea vaginala sau prin cezariana. Cu toate acestea, discutati cu medicul inainte de a relua activitatea sexuala. Daca o femeie a avut o nastere prin cezariana, o leziune perineala sau epiziotomie, medicul va recomanda probabil ca un cuplu sa astepte pana la vizita postpartum de 6 saptamani inainte de a relua activitatea sexuala.

metodele de contraceptie

Factorii care pot influenta momentul in care un cuplu isi reia activitatea sexuala dupa nastere includ:

  • nivelul de durere;
  • oboseala;
  • stres;
  • dorinta sexuala;
  • frica de actul sexual sau de o eventuala sarcina;
  • uscaciunea vaginala;
  • depresia postnatala.

Mituri legate de contraceptia dupa nastere

Mitul 1: Nu puteti ramane insarcinata daca alaptati

O femeie poate ramane insarcinata in timp ce alapteaza, chiar daca menstruatiile nu au revenit inca. Chiar daca menstruatia nu apare, asta nu inseamna ca ovulatia nu s-a produs. Pana la 10% dintre femei vor avea ovulatie fara sa stie.

cursuri puericultura

Mitul 2: Nu puteti lua hormoni daca alaptati

Optiunile non-hormonale, cum ar fi prezervativele, sunt intotdeauna disponibile femeilor postpartum – la fel ca optiunile non-hormonale cu actiune prelungita, cum ar fi steriletul. Exista insa si mai multe optiuni hormonale care ar putea fi eficiente pentru femei postpartum, chiar daca alapteaza. Variantele numai cu progestin nu par sa afecteze alaptarea. Pastilele si injectiile numai cu progestin pot fi folosite imediat dupa nastere, chiar si in timpul alaptarii. Femeile postpartum au un risc usor mai mare de cheaguri de sange, de exemplu. Mai mult, pastilele combinate, care contin si estrogen, pot fi potrivite dupa cel putin 42 de zile dupa nastere.

Mitul 3: Nu e nevoie sa te gandesti la contraceptie imediat dupa nastere

Cel mai bine este sa va ganditi la urmatoarele metode contraceptive imediat dupa nastere sau chiar inainte de nastere. Multe femei isi pot relua activitatea sexuala dupa 4-6 saptamani de la nastere, astfel ca e o idee buna sa va ganditi din timp la metodele de contraceptie.

miababy magazin

Mitul 4: Daca iti mai doresti un copil pe viitor, optiunile de contraceptie cu actiune indelungata nu sunt o optiune

Optiunile de contraceptie reversibile cu actiune de lunga durata, ca steriletul, permit revenirea fertilitatii in scurt timp. Desi apare o perioada de ajustare, fertilitatea se va restabili.

Metode contraceptive ce pot fi utilizate dupa nastere

Cand poti incepe sa folosesti metode de contraceptie dupa sarcina? Depinde de ce metoda vreti sa utilizati. Unele, cum ar fi un sterilet, pot fi utilizate imediat. Pentru altele, cum ar fi metodele hormonale combinate, ca pilula sau plasturele, trebuie sa asteptati cel putin 3-4 saptamani inainte de a incepe din cauza riscului mai mare de cheaguri de sange imediat dupa nastere (estrogenul in aceste metode poate sa creasca acest risc putin). De asemenea, trebuie sa tineti cont si de alaptare. Daca stiti ca doriti sa alaptati, medicul va va avertiza probabil sa nu luati ceva cu estrogen, cum ar fi pilula, deoarece ar putea afecta productia de lapte matern.

Contraceptia postpartum este utilizata pentru a preveni sarcinile nedorite si la distante mici in primele 12 luni dupa nastere. Contraceptia postpartum este deosebit de importanta, deoarece sarcinile in aceasta perioada prezinta cel mai mare risc pentru mama si copil. Contraceptia nu este necesara in primele 21 de zile de la nastere, dar femeile sunt incurajate sa se gandeasca din timp la ce metode vor folosi in continuare.

Metode de contraceptie ce pot fi utilizate imediat dupa nastere

Unele metode de contraceptie pot fi utilizate imediat dupa nastere. Acestea pot include injectia Depo Provera – injectia se administreaza la fiecare 12 saptamani si este foarte eficienta, pilula numai cu progestogen sau prezervativele. Prezervativele sunt o optiune sigura si accesibila si pot fi utilizate in orice moment.

Pilula contraceptiva de urgenta poate fi folosita oricand dupa nastere si poate fi luata pana la 4 zile dupa actul sexual – desi cu cat mai devreme cu atat mai bine.

contraceptivele de bariera

Alte metode de contraceptie

Alte metode de contraceptie includ:

  • Steriletul – un sterilet de cupru sau hormonal poate fi introdus de catre un medic uneori chiar imediat dupa nastere, dar este mai frecvent sa fie introdus la 6 saptamani de la nastere.
  • Pilula contraceptiva combinata orala – momentul in care puteti incepe sa luati pilula depinde de cativa factori: daca nu alaptati puteti incepe sa luati pilula la 21 de zile de la nastere, daca alaptati partial puteti incepe sa luati pilula dupa 6 saptamani, iar daca alaptati complet puteti incepe sa luati pilula dupa 6 luni.
  • Inelul vaginal – folosirea lui depinde de alaptare.

Metode indicate la 3 saptamani dupa nastere

Daca nu alaptati si medicul a evaluat ca nu aveti factori de risc medical pentru un cheag de sange in vene, puteti incepe sa utilizati:

  • pastila combinata (mai mult de 99% eficienta daca este luata corect);
  • inel vaginal (mai mult de 99% eficient daca este utilizat corect);
  • plasturi contraceptivi (mai mult de 99% eficienti daca sunt utilizati corect).

Metode indicate dupa 4 saptamani dupa nastere

Un sterilet poate fi inserat la 4 saptamani de la nastere daca nu a fost introdus in 48 de ore de la nastere.

Metode indicate de la 6 saptamani dupa nastere

Daca alaptati sau ati dezvoltat anumite afectiuni medicale in timpul sarcinii sau nasterii, va trebui sa asteptati pana la cel putin 6 saptamani inainte de a putea utiliza:

  • pastila combinata
  • inelul vaginal
  • plasture contraceptiv

De obicei, puteti incepe sa utilizati o diafragma (92 – 96% eficiente daca e utilizata corect) in jurul a 6 saptamani dupa nastere.

Forme de metode contraceptive

contraceptie postpartum

Contraceptia dupa nastere – metode de bariera

Metodele de bariera impiedica fizic spermatozoizii sa ajunga la ovul. Nu afecteaza hormonii, nu interfera cu alaptarea si nu au efecte secundare semnificative.

Prezervativul masculin capteaza materialul seminal in timpul sexului si sunt alegerea optima pentru contraceptia dupa nastere. Prezervativele nu necesita un examen fizic sau potrivire si ofera o protectie substantiala impotriva HIV si a multor alte infectii cu transmitere sexuala (ITS). Prezervativul feminin este o punga subtire de poliuretan care este introdusa in vagin inainte de sex, pentru a preveni sarcina si pentru a proteja expunerea la ITS.

Diafragma este un dispozitiv sub forma de cupola pe care il umpleti partial cu spermicid si il introduceti in vagin inainte de actul sexual. Impiedica spermatozoizii sa treaca prin colul uterin.

Metode hormonale

Aceste metode de prevenire a sarcinilor folosesc hormoni sintetici pentru a suprima ovulatia, subtiaza mucoasa uterina, astfel incat ovulul nu se poate implanta. Se ingroasa mucusul cervical pentru a bloca sperma sa ajunga la ovul. Sunt disponibile doar pe baza de reteta si sunt extrem de eficiente pentru prevenirea sarcinii, desi nu ofera nicio protectie impotriva ITS. Trebuie sa asteptati 4 saptamani dupa nastere pentru a incepe sa utilizati metode cu estrogen, deoarece estrogenul va creste riscul de cheaguri de sange in primele saptamani postpartum.

Mini-pilula este un contraceptiv oral care contine o cantitate mica de progestin. Pastilele vin in pachete de 28 si se ia o pastila in fiecare zi, astfel incat sa primesti o doza constanta de hormon.  Mini-pilula este o alternativa buna pentru femeile care doresc sa utilizeze contraceptive orale, dar care alapteaza sau nu pot lua estrogen din alt motiv.

miababy magazin

Plasturii contraceptivi se aplica pe piele si elibereaza apoi o doza continua mica de estrogen si progestin. Injectiile contraceptive cu progestin sunt utile pentru femeile care nu doresc (sau nu pot folosi) un sterilet, nu pot lua estrogeni etc. Cu toate acestea, nu este o metoda buna pentru femeile care intentioneaza sa inceapa sa conceapa in urmatorii cativa ani, deoarece poate dura mai mult de un an de la ultima injectie pentru ca fertilitatea sa revina.

Steriletul ofera o protectie reversibila eficienta, pe termen lung, si e sigur pentru mamele care alapteaza.

Metode contraceptive naturale

Planificarea familiala naturala implica constientizarea fertilitatii. Exista o mare variatie in ceea ce priveste eficienta, deoarece depinde daca utilizatorul o face corect. Alaptarea nu garanteaza faptul ca nu veti ramane insarcinata daca nu utilizati alta metoda de contraceptie. Aceasta tehnica se bazeaza pe faptul ca alaptarea intarzie revenirea fertilitatii dupa nastere.

Metode contraceptive definitive

Sterilizarea este o metoda permanenta de contraceptie. Aceasta implica o operatie si este foarte eficienta. Sterilizarea masculina (vasectomie) opreste sperma sa ajunga de la testicule. Sterilizarea feminina impiedica ovulul sa circule prin trompele uterine. Aceste metode sunt adesea utilizate atunci cand partenerii nu mai doresc copii. Daca nasteti prin cezariana, chirurgul poate face interventia uneori in acelasi timp.

Contraceptia si alaptarea

alaptarea si contraceptia

Daca alaptati, puteti utiliza in siguranta minipiluna, prezervative, diafragma, injectia contraceptiva, sterilet sau sterilizarea definitiva. Daca trebuie sa utilizati contraceptie de urgenta, tipurile care sunt sigure de utilizat sunt:

  • pastila contraceptiva de urgenta cu levonorgestrel- acesta este unul dintre cele doua tipuri de pilule contraceptive de urgenta (uneori cunoscute sub numele de pilula de a doua zi) – celalalt tip, pilula cu acetat de ulipristal (UPA), nu este recomandat.
  • sterilet de cupru – acest lucru este foarte eficient daca este introdus in 5 zile de la relatia sexuala neprotejata si poate oferi, de asemenea, o protectie eficienta continua.

Contraceptie care nu este recomandata daca alaptati

Urmatoarele metode contraceptive nu sunt recomandate daca alaptati:

  • pilula contraceptiva combinata cu estrogen / progestativ nu este recomandata inainte de 6 saptamani, deoarece poate reduce productia de lapte de san;
  • inelul vaginal nu este recomandat din aceleasi motive ca pilula contraceptiva combinata;
  • nu este recomandata pastila contraceptiva de urgenta cu acetat de ulipristal (UPA), deoarece este excretata in laptele matern, iar efectul asupra unui sugar nu este cunoscut.

Cum alegi cea mai buna metoda pentru tine

Pentru a lua decizia cu privire la metoda contraceptiva care vi se potriveste cel mai bine dupa nastere, discutati cu medicul despre ce metode sunt disponibile, cum functioneaza si cat de bine functioneaza atunci cand sunt utilizate corespunzator. De asemenea, tine cont ca unele pot avea efecte secundare. Mai mult, informeaza-te despre eficacitatea fiecarei metode. Nicio metoda nu este eficienta 100 %, dar unele au o eficienta mai mare decat altele.

Referinte:
(1) When can I use contraception after having a baby?, link: https://www.nhs.uk/conditions/contraception/when-contraception-after-baby/
(2) Sex and contraception after birth, link: https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/sex-contraception-after-birth/
(3) Contraception after giving birth, link: https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/HealthyLiving/Contraception-after-childbirth
(4) Postpartum Birth Control, link: https://www.acog.org/Patients/FAQs/Postpartum-Birth-Control?IsMobileSet=false
(5) Postpartum contraception, link: https://www.familyplanning.org.nz/news/2016/postpartum-contraception

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *