Clasa pregatitoare (clasa 0) – ghid util pentru parinti

clasa pregatitoare clasa 0

banner-peg-perego-miababy

Clasa pregatitoare sau clasa 0 – are rolul de a face tranzitia de la gradinita la clasele I-IV. Iata care sunt etapele de inscriere, ce acte sunt necesare si ce include programa.

CUPRINS:

1. Ce este clasa pregatitoare (clasa 0)?
2. Argumente pro si contra
3. Care este varsta necesara pentru clasa pregatitoare?
4. Ce este testul psiho-somatic?
5. Etape de inscriere
6. Acte necesare pentru inscrierea in clasa pregatitoare
7. Programa clasa pregatitoare

Ce este clasa pregatitoare (clasa 0)?

Clasa 0 sau clasa pregatitoare este prima etapa din invatamantul primar si are rolul de a facilita integrarea copiilor la scoala. Este un an extra de invatamant special care face tranzitia de la gradinita la scoala.

banner-peg-perego-miababy

Scoala este diferita de gradinita, si astfel clasa 0 are rolul de a pregati copilul pentru aceasta etapa.

In 2019, de exemplu, in clasa pregatitoare vor fi inscrisi acei copii ce implinesc 6 ani pana la 31 august 2019. Inscrierea este urmata de o testare psihosomatica, pentru a se vedea daca cel mic are capacitatea si aptitudinile necesare pentru scoala. In lunile de primavara scolile organizeaza Ziua Portilor Deschise pentru ca parintii si copiii sa viziteze scolile si sa cunoasca invatatoarele ce vor prelua clasele 0 in respectivul an scolar.

clasa 0 materii studiate

Argumente pro si contra

Lasam copilul sa mai copilareasca pana la 7 ani sau il dam mai devreme la scoala? Este o intrebare ce starneste pareri si raspunsuri variate, in functie de fiecare parinte in parte. Iata care sunt in general argumentele pro si contra in ceea ce priveste clasa pregatitoare:

Argumente pro

  • favorizeaza adaptarea copilului la clasa I;
  • copilul se poate acomoda cu ceea ce inseamna scoala;
  • copilul se acomodeaza cu invatatoarea;
  • invata ce inseamna un program;
  • favorizeaza responsabilizarea;
  • incurajeaza socializarea.

Argumentre contra

  • faptul ca invatatorii trebuie sa le predea copiilor si nu educatorii, avand in vedere varsta copiilor;
  • varsta prea mica a copiilor (6 ani);
  • prea putine locuri in scoli – inscrierile pentru clasa 0 se fac in limita numarului de locuri disponibile;
  • faptul ca scolile nu dispun de materiale necesare pentru elevii de clasa pregatitoare;
  • informare insuficienta cu privire la clasa pregatitoare;
  • responsabilizare prea mare pentru copii;
  • lipsa programului prelungit fata de gradinita, unde puteau dormi, puteau manca si stateau mai mult.

Care este varsta necesara pentru clasa pregatitoare?

In clasa pregatitoare se pot inscrie acei copii care implinesc 6 ani (pana la finalul lunii august anul curent) sau cei care implinesc 6 ani in perioada septembrie – finalul anului, daca au dezvoltarea psihosomatica necesara. Copiii pot intra in clasa 0 si daca au 5 ani si cateva luni sau 6 ani si 10 luni. Nu exista varsta potrivita, pentru ca fiecare copil are ritmul propriu de dezvoltare si de achizite a anumitor abilitati.

cursuri puericultura

Daca un copil nu a parcurs clasa 0, acesta poate fi insris in clasa I daca implineste 7 ani pana la 31 august.

Depinde foarte mult de dezvoltarea copilului si de capacitatea lui de a intelege anumite concepte. De exemplu, in sistemul Montessori copilul este incurajat sa intre in colectivitatea scolara cand este pregatit pentru acest pas, fara presiune.

miababy magazin

Ce este testul psiho-somatic?

Testul psihosomatic este efectuat de catre Centrele Judetene de resurse si asistenta educationala sau Centrul Municipiului Bucuresti de Resurse si Asistenta Educationala (CJRAE/ CMBRAE). Parintii trebuie sa depuna inainte o cerere la institutie sau la gradinita. Evaluarea are loc in cadrul gradinitei de stat daca e cazul, iar parintii trebuie sa insoteasca copilul. Pentru copiii din gradinite private, evaluarea se face la sediul CJRAE/CMBRAE. Parintii trebuie sa aiba la ei certificatul de nastere al copilului in copie si original, precum si documentul medical ce arata ca cel mic e apt pentru scoala.

test psihosomatic clasa pregatitoare

Evaluarea dureaza maximum 10-20 minute si are la baza un chestionar standard pentru evaluarea copilului.

Testul analizeaza capacitatile sociale, afective, emotionale, cognitiv comportamentale, verbale si motorii ale copilului. Chestionarul are 20 intrebari, iar daca cel mic raspunde la 15, inseamna ca a trecut testul. Sistemul analizeaza capacitatea de adaptarea a copilului la mediul scolar, dar nu prezice capacitatile viitoare sau performanta scolara.

Criterii de eligibilitate pentru clasa pregatitoare

Pentru ca un copil sa fie declarat apt pentru a fi inscris in clasa pregatitoare, acesta trebuie sa fie capabil de urmatoarele actiuni:

  • sa se imbrace singur;
  • sa foloseasca singur toaleta, sa stie sa se spele pe maini;
  • sa poate manca singur si sa se poata abtine de la a manca pana la pauza;
  • sa isi poata controla impulsurile de a vorbi, de a se ridica, de a se misca, de a bea/manca etc.;
  • sa se orienteze bine in cladirea scolii;
  • sa stea singur, fara mama sau tata in orele de curs;
  • sa socializeze cu ceilalti colegi;
  • sa poata folosi obiectele persoanale si rechizitele;
  • sa aiba capacitatea de mentinerea a atentiei in orele de curs;
  • sa aiba dezvoltate abilitatile intelectuale si motorii notate in fisa de evaluare.

Etape de inscriere

Prima etapa este afisarea circumscriptiilor scolare pentru fiecare unitate de invatamant pe site-ul scolii sau al inspectoratelor si afisarea programului de testare psihosomatica, precum si a criteriilor de departajare. Al doilea pas e completarea cererii tip de inscriere a copiilor in clasa 0, cerere care trebuie validata de unitatea de invatamant. Urmeaza Ziua portilor deschise, in care parintii si copiii pot vizita scoala pentru a se acomoda cu unitatea de invatamant si invatatorul. In aceasta perioada se realizeaza si evaluarea psihosomatica in urma solicitarii scrise a parintilor. Rezultatele sunt trimite la centrele judetene.

Urmeaza repartizarea la scolile de circumscriptie in functie de solicitarile parintilor si ulterior admiterea/respingerea copilului pentru scolile care nu sunt de circumscriptie, in functie de anumite criterii de departajare si de numarul de locuri.

La final are loc afisarea pe site-ul scolilor si al inspectoratelor scolare a elevilor admisi si inmatriculati, precum si numarul locurilor libere, daca este cazul. Pentru locurile ramase disponibile se pot depune iar cereri cu 3 optiuni suplimentare pentru a doua etapa de inscriere.

clasa 0

Criterii de departajare

Aceste criterii permit inscrierea copilului in alte scoli decat cele de circumscriptie, in limita locurilor disponibile:

  • copii cu certificat de handicap;
  • copii orfani de ambii parinti;
  • copii orfani de un singur parinte;
  • copii ce au frati inscrisi la acea scoala.

Pe langa acestea, exista si o serie de criterii de departajare specifice scolilor si aprobate de Inspectorate, care pot include distanta locuintei fata de scoala, locul de munca al parintilor etc.

Circumscriptiile scolare

Parintii pot inscrie copilul la scoala de circumscriptie sau la o alta scoala, in limita locurilor disponibile si a criteriilor de departajare. Inscrierile se fac la scoala dorita iar cererile se pot completa si online.

Acte necesare pentru inscrierea in clasa pregatitoare

Ce trebuie sa contina un dosar inscriere clasa pregatitoare? Pentru inscrierea copiilor in clasa pregatitoare sunt necesare urmatoarele acte:

  • cerere-tip (ce poate fi gasita la scoala sau poate fi completata si online sau puteti descarca model cerere inscriere in clasa pregatitoare, dar e necesara validarea la scoala ulterior);
  • act de identitate parinte/tutore legal (copie si original) – in caz de divort, parintele trebuie sa prezinta si hotararea judecatoreasca definitiva care arata ca are autoritate parinteasca si unde s-a stabilit domiciliul copilului;
  • certificat de nastere copil (copie si original);
  • document ce atesta dezvoltarea psihosomatica a copilului (daca este cazul);
  • alte acte ce atesta anumite criterii generale si specifice, daca este cazul.

Programa clasa pregatitoare

Activitatile de la clasa 0 ajuta copulul sa isi dezvolte capacitatea de comunicare si primele contacte cu literele si cifrele.  Favorizeaza intelegerea si cunoasterea mediului inconjurator si se axeaza pe jocuri distractive, desen, muzica etc.

curriculum clasa pregatitoare

Disciplinele studiate la clasa pregatitoare sunt:

  • comunicare in limba romana – poezii, ghicitori, mesaje scurte, povestiri, confectionare de felicitari sau biletele, fiind axate pe dezvoltarea limbajului etc.;
  • dezvoltare persoanala – dezvoltarea de aptitudini de viata, invatarea unui stil de viata sanatos, interesul pentru educatie, cariera, hobby, activitati, pasiuni etc.;
  • limba moderna;
  • religie – informatii despre ce inseamna religie, despre biserici, manastiri, inclusiv vizite;
  • matematica si explorarea mediului inconjurator – numere, calcule, geometrie, logica, adunari, scaderi, ordonare etc.;
  • educatia pentru societate – sustine integrarea in colectivitate, normele de conduita si regulile de politete;
  • tehnologie de informare si comunicare – lucrul si jocul pe calculator, aplicatii si soft-uri, componentele unor sisteme informatice etc.;
  • educatie fizica si sport – miscare si importanta unui stil de viata activ;
  • muzica si miscare  – cantece si exprimare libera prin muzica etc.;
  • lucru manual si arte vizuale – exprimarea sentimentelor si a trairilor prin diverse tipuri de arta, crearea de anumite obiecte specifice lucrului manual etc.

Numarul total de ore intr-o saptamana este de 19 ore si maximum 20.

Sfaturi

  • Discutati cu cel mic deschis despre inceperea scolii si despre ce va insemna acest nou an scolar.
  • Aratati-va entuziasmul pentru a-i insufla si lui acest lucru, sa vada totul ca pe o experienta noua, placuta si cu interes.
  • Cand vorbiti despre scoala folositi doar cuvinte pozitive, apreciative.
  • Implicati-va impreuna in activitatile care pregatesc pentru scoala – discutati despre posibilul orar, despre ce i-ar placea la pachetel etc.
  • Incurajati independenta copilului.
  • Ajutati-l sa aiba un program si o rutina sanatoasa zilnica, inclusiv rutina corecta de somn.
  • Incurajati copilul sa participe la cat mai multe activitati sociale, sa lege noi prietenii si sa deprinda ceea ce inseamna bune maniere.
  • Cititi in fiecare seara cu cel mic pentru a-i insufla placerea pentru lectura si pentru a-l ajuta sa isi doreasca apoi sa invete sa citeasca mai bine si mai repede.

 

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

6 Comments on “Clasa pregatitoare (clasa 0) – ghid util pentru parinti”

  1. Buna ziua, stiti cumva cum aflam daca am fost admisi la testul psihosomatic avand acum varsta de 5 ani si o luna? Testul l-a dat si a luat 100 de puncte dar raspunsul cica vine de la Inspectorat.

  2. Doamna ..ce rau v a facut copilul.d voastra de vreti sa l.dati de 5 ani si o luna la scoala..chiar dacă el.acum.a raspuns celor 100 de intrebari …nu va dati seama ca in timp.va obosi.si d8ferenta de varsta își.va spune cuvantul ? De ce va grăbiți. Stimați părinți să i trimiteți pe copii atât de mici la scoala??

  3. Buna ziua!Noi avem învatator (nu invatatoare din pacate)la clasa 0 si nu suntem multumiti nici un parinte cum se ocupa de copii.Anul acesta ar tb sa iasă la pensie dar,se aude ca îi vor duce pana la fin.clasei a 4a.Este foarte,foarte corupt si noua nu ne place.Oare avem vreo sansa să-l schimbam?Nu stim unde sa ne adresam si cui.😞Ne poate ajuta cineva?Multumesc!

  4. De ce naiba tot ziceti ‘clasa 0’? NU exista asa ceva. Este fosta grupa pregatitoare, devenita clasa pregatitoare si de care s-a ales oricum praful. Nu stiu cine a spus prima data ‘clasa 0’ dar este oribil. Nici nu stiti ce efecte are asupra copilului aceasta denumire, mai ales ca in viata obisnuita, zero are o conotatie negativa. Cum Doamne iarta-ma tot ce e negativ prinde asa repede. (Ca si utilizarea inculta a cuvantului ‘curriculum’ al carui plural a fost transformat in singular de catre noi, ‘ginta latina’)

  5. Orice efort, si cu atat mai mult cel intelectual, in folosul altora este de apreciat.
    Ma asteptam si la un model de testare, al copilului.

  6. Încă ,băiatul meu nu se îmbracă și incalta singur și nu cred că este pregătit pentru grupa 0.
    In Ianuarie a împlinit 6 ani.
    Vă rog să -mi răspundeți ,in cazul lui ,să băiatului ce masuri se ia ? Repetă Grupa mare la grădiniță?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *