Cistita – cauze si tratament

cistita

Cistita reprezinta inflamatia vezicii urinare, fiind legata cel mai des de o infectie. Iata care sunt semnele si simptomele asociate, factorii de risc si ce implica tratamentul.

CUPRINS:

1. Ce este cistita?
2. Semne si simptome
3. Cauzele cistitei
4. Diagnostic si tratament
5. Prevenirea cistitei

Ce este cistita?

Cistita este inflamatia vezicii urinare, cauzata de obicei de o infectie. Este cel mai frecvent tip de infectie a tractului urinar, in special la femei. Apare atunci cand bacteriile se deplaseaza in uretra, infecteaza urina si inflameaza mucoasa vezicii urinare.

Semne si simptome

Cistita este un tip comun de infectie a tractului urinar. Cazurile usoare se vor reduce adesea de la sine in cateva zile. Cu toate acestea, unii pacienti prezinta episoade de cistita foarte des si pot necesita tratament regulat sau pe termen lung. Exista, de asemenea, riscul ca cistita sa duca la o infectie renala mai grava in unele cazuri. Este important sa solicitati sfatul medicului daca simptomele nu se amelioreaza.

Principalele simptome ale cistitei includ:

  • dureri, senzatie de arsura si usturimi la urinare;
  • urinari mai dese decat de obicei;
  • urina inchisa la culoare, tulbure si cu miros puternic;
  • urme de sange in urina;
  • dureri pelvine;
  • stare generala de rau;
  • febra.

Insa, uneori cistita nu produce niciun simptom. Cistita poate fi usoara pana la severa. Simptomele posibile la copiii mici includ febra, slabiciune, iritabilitate, apetit redus si varsaturi.

simptome de cistita

Cistita la copii

Poate fi dificil de spus daca un copil are cistita. Acest lucru este din cauza faptului ca simptomele pot fi vagi si copiii mici nu pot comunica modul in care se simt. Simptomele posibile ale cistitei la copiii mici pot include:

cursuri puericultura
  • febra;
  • slabiciune si oboseala;
  • iritabilitate;
  • apetit redus;
  • varsaturi.

Copiii cu cistita pot avea uneori si simptome intalnite de obicei la adulti. Acestea includ durerea la urinare, urinari mai dese decat in ​​mod normal si dureri pelvine.

Cistita in timpul sarcinii

In sarcina, riscul de infectii urinare creste. Acest lucru poate duce si la risc mai mare de cistita in timpul sarcinii. Odata diagnosticata, cel mai eficient mod de a trata o infectie urinara in timpul sarcinii este cu antibiotice. Despre infectiile urinare in sarcina poti citi mai multe aici.

miababy magazin

cauzele cistitei

Cauzele cistitei

Adesea, cistita are la baza o infectie bactariana – infectie a tractului urinar. Bacteria implicata este de obicei E. coli. Cistita poate fi cauzata si de:

  • infectii cu transmitere sexuala;
  • radioterapie;
  • unele medicamente;
  • folosirea unui cateter urinar.

Femeile se pot confrunta cu cistita mai des decat barbatii, deoarece anusul este mai aproape de uretra, iar uretra este mult mai scurta, ceea ce inseamna ca bacteriile pot ajunge mai usor in vezica. Unele persoane au o afectiune numita cistita interstitiala, in care vezica urinara este inflamata constant, dar nu exista o infectie detectabila.

Daca vezica nu este golita complet, se creeaza un mediu propice pentru multiplicarea bacteriilor. Acest lucru este destul de frecvent la femeile insarcinate sau la barbatii cu prostata marita. Femeile active sexual prezinta un risc mai mare ca bacteriile sa patrunda prin uretra, motiv pentru care era folosita in trecut notiunea de „boala lunii de miere” – se refera la infectiile urinare ce apar dupa contact sexual. Penetrarea profunda si indelungata favorizeaza patrunderea de bacterii prin uretra, iar factorii de risc sunt igiena incorecta legata de actul sexual.

Cistita acuta este un caz de cistita care apare brusc. Cistita interstitiala este un caz cronic ce afecteaza mai multe straturi de tesut al vezicii urinare. Atat cistita acuta, cat si cea interstitiala au o serie de cauze posibile.

Cistita bacteriana

Cistita bacteriana apare atunci cand bacteriile patrund in uretra sau vezica urinara si provoaca o infectie. Daca infectia se raspandeste la rinichi, poate deveni o problema grava de sanatate.

Cistita indusa de medicamente

Anumite medicamente pot determina inflamarea vezicii urinare. Medicamentele circula in corp si, in cele din urma, sunt eliminate prin sistemul urinar. Unele medicamente pot irita vezica urinara atunci cand sunt eliminate. De exemplu, medicamentele pentru chimioterapie ciclofosfamida si ifosfamida pot provoca cistita.

Cistita legata de radiatii

Radioterapia este utilizata pentru a disturge celulele canceroase si pentru a micsora tumorile, dar poate afecta si celulele si tesuturile sanatoase. Tratamentul cu radiatii in zona pelvina poate determina inflamarea vezicii urinare.

Cistita de corp strain

Utilizarea continua a unui cateter, un tub utilizat pentru a facilita eliberarea de urina din vezica, poate creste riscul de infectie bacteriana si poate deteriora tesuturile din tractul urinar. Atat bacteriile, cat si tesuturile deteriorate pot provoca inflamatii.

Cistita chimica

Anumite produse de igiena pot irita vezica. Produsele care pot provoca cistita includ spermicide, utilizarea unei diafragme cu spermicid, spray-uri de igiena intima etc.

Cistita asociata cu alte afectiuni

Uneori, cistita apare ca un simptom al altor afectiuni medicale, cum ar fi diabet, pietre la rinichi, prostata marita etc.

complicatii cistita

Diagnostic si tratament

Diagnosticul incepe cu un istoric medical complet, o examinare fizica si un test de urina – si cu urocultura cu antibiograma dupa caz. Uneori se vor face analize si pentru infectii cu transmitere sexuala. Pacientii care se confrunta cu cistita in mod regulat pot avea nevoie de teste suplimentare. Aceasta ar putea include o ecografii, o radiografie sau o cistoscopie a vezicii urinare.

Medicul va va prescrie cel mai probabil antibiotice, odihna si hidratare optima. Simptomele ar trebui sa dispara dupa cateva zile, dar trebuie sa luati toate antibioticele pentru a va asigura ca infectia a disparut complet. Episoadele frecvente sau severe de cistita necesita o evaluare amanuntita, deoarece o tulburare de baza, cum ar fi pietre la rinichi sau o infectie la rinichi, ar putea fi factorul declansator.

Cistita netratata – complicatii

Cand sunt tratate prompt si corect, infectiile vezicii urinare duc rar la complicatii. Dar, lasate netratate, se pot agrava. Complicatiile pot include:

  • Infectie la rinichi – O infectie a vezicii urinare netratata poate duce la infectie renala, numita si pielonefrita. Infectiile renale va pot deteriora permanent rinichii.
  • Sange in urina – In cazul cistitei, este posibil sa aveti celule sangvine in urina, care pot fi vazute doar la microscop (hematurie microscopica) si care, de obicei, necesita tratament. Sangele din urina pe care il puteti vedea (hematurie bruta) este rar in cazul cistitei bacteriene tipice, dar acest semn este mai frecvent in cazul cistitei chimioterapice sau induse de radiatii.

tratament cistita

Prevenirea cistitei

Sucul de afine sau comprimatele care contin proantocianidina sunt adesea recomandate pentru a ajuta la reducerea riscului de infectii recurente ale vezicii urinare pentru unele femei. Afinele contin o substanta care poate impiedica bacteriile E. coli sa se lipeasca de celulele captuselii tractului urinar. Insa, cercetarile in acest domeniu sunt limitate. Unele studii mai mici au demonstrat un beneficiu usor, dar studii mai mari nu au gasit niciun beneficiu semnificativ.

Iata cateva recomandari pentru reducerea riscului de aparitie a cistitei:

miababy magazin
  • Bea multe lichide, in special apa.
  • Urineaza frecvent si evita sa amani mersul la toaleta – pentru ca poate favoriza dezvoltarea bacteriilor.
  • Ai grija la igiena – dupa utilizarea toaletei sterge din fata in spate pentru a preveni raspandirea bacteriilor din regiunea anala in vagin si uretra.
  • Evita produsele de igiena intima cu alcool, parfum si coloranti – foloseste produse de curatare testate dermatologic, ce nu produc iritatii.
  • Goleste vezica urinara cat mai curand posibil dupa actul sexual. De asemenea, e importanta spalarea organelor genitale inainte de actul sexual – pentru ambii parteneri.
  • Poarta lenjerie intima din bumbac si evita imbracamintea foarte stransa pe corp.

Referinte:
(1) https://www.webmd.com/urinary-incontinence-oab/what-is-cystitis
(2) https://www.healthline.com/health/cystitis#prevention
(3) https://www.healthdirect.gov.au/cystitis
(4) https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/conditionsandtreatments/cystitis

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *