Bronhopneumonia la copii – cauze, simptome, tratament

bronhopneumonia

banner-peg-perego-miababy

Bronhopneumonia sau pneumonia lobulara apare atunci cand virusurile, bacteriile sau ciupercile provoaca inflamatii si infectii in alveolele pulmonare si in bronhii. Bronhopneumonia poate fi o afectiune grava deoarece afecteaza plamanii si bronhiile. Aceasta este o forma mai severa de pneumonie care prezinta simptome similare, dar cu o intensitate mai mare si o gama mai larga de manifestari.

Cuprins:

  1. Sistemul respirator al copiilor
  2. Pneumonia
  3. Simptomele bronhopneumoniei
  4. Cauzele bronhopneumoniei
  5. Cum se raspandeste bronhopneumonia?
  6. Diagnosticarea bronhopneumoniei
  7. Tratamentul bronhopneumoniei
  8. Preventie

Sistemul respirator al copiilor

Anatomia plamanului unui copil este foarte asemanatoare cu cea a unui adult. Plamanii sunt in numar de 2, o pereche de organe umplute cu aer si formate din tesut spongios numit parenchim pulmonar. Trei lobi  alcatuiesc plamanul drept si doi lobi formeaza plamanul stang. Plamanii sunt situati pe fiecare parte a toracelui sau pieptului si ii permit organismului sa primeasca oxigen si sa elimine dioxidul de carbon, un gaz rezidual al metabolismului.

Sistemul respirator cuprinde:

banner-peg-perego-miababy

  • gura si nas
  • faringe
  • laringe – parte a traheii care contine corzile vocale
  • trahee – face conexiunea cu plamanii
  • plamani
  • bronhii
  • bronhiole
  • alveole pulmonare
  • interstitiu pulmonar – strat subtire de celule intre alveole care contin vasele de sange si ajuta la sustinerea alveolelor
  • vase de sange – transporta sange in plamani si in corp
  • pleura pulmonara – tesut subtire care acopera plamanii
  • spatiu pleural – suprafata captusita cu un tesut numit pleura si situat intre plamani si peretele toracic
  • diafragma – un muschi in abdomen care ajuta la respiratie
  • mucusul pulmonar – substanta lipicioasa care captuseste caile respiratorii si capteaza praful si alte particule inhalate

Respiratia incepe la nivelul gurii si nasului, unde aerul este inhalat. Aerul se deplaseaza in spatele gatului, in trahee si apoi in pasajele cunoscute sub numele de bronhii pana la alveole. Atunci cand celulele utilizeaza oxigen, produc un produs rezidual numit dioxid de carbon. Dioxidul de carbon este transportat de vasele de sange inapoi in plamani. Prin expiratie, dioxidul de carbon este transportat afara din plamani.

In general, caile respiratorii pediatrice sunt mai mici, mai putin rigide si mai predispuse la obstructie. Copiii au, de asemenea, rate de respiratie mai mari decat adultii, facandu-i mai sensibili la agentii in aer.

Bronhopneumonia la copii - cauze, simptome, tratament

Pneumonia

Pneumonia este un termen general pentru infectiile plamanilor si poate fi cauzata de multe organisme diferite. Bebelusii si copiii mici pot dezvolta pneumonie de la virusul sincitial respirator, de exemplu, si bebelusii il pot lua de la streptococul de grup B, dobandit la nastere. Un copil poate dezvolta pneumonie si ca urmare a altor infectii bacteriene sau virale.

Pneumoniile pot fi in principal bacteriene sau virale. Copiii cu pneumonie bacteriana au de obicei simptome instalate brusc – febra mare, respiratie rapida si tuse. Ei nu vor sa manance si par foarte afectati. Pot avea dificultati de respiratie, un puls mai rapid si buze sau unghii vinete. Streptococcus pneumoniae este cauza obisnuita, dar alte bacterii (cum ar fi Staphylococcus aureus sau Mycoplasma pneumoniae) pot provoca si pneumonia.

cursuri puericultura

Pneumonia virala incepe, de obicei, ca o raceala, dar simptomele se agraveaza incet si constant. Copiii pot avea febra mare, cu o tuse puternica, respiratie suieratoare si grea. Slabiciunea, varsaturile sau diareea pot fi, de asemenea, simptome ale pneumoniei virale. Pneumonia virala este, de obicei, mai putin severa decat cea bacteriana,  dar poate face copiii mai sensibili la forma bacteriana a bolii. Virusurile din spatele pneumoniei includ virusul sincitial respirator, virusul parainfluenza, adenovirusul si virusul gripal.

Simptomele bronhopneumoniei

Simptomele bronhopneumoniei pot fi foarte asemanatoare cu alte tipuri de pneumonie. Aceasta afectiune incepe deseori cu simptome asemanatoare gripei, care pot deveni mai severe in cateva zile.

miababy magazin

Simptomele bronhopneumoniei la copii includ:

  • tuse
  • febra
  • puls rapid
  • nivel scazut de oxigen in sange
  • retragerea musculaturii toracice
  • iritabilitate
  • respiratie dificila si rapida
  • frisoane
  • oboseala
  • afectarea somnului
  • pierderea poftei de mancare

Copilul are nevoie de ingrijiri urgente daca:

  • este mai mic de 3 luni si are febra;
  • respira cu dificultate;
  • copilul are buzele gri sau vinete;
  • cu fiecare respiratie, pielea din jurul coastelor si gatului se strange;
  • copilul prezinta semne de deshidratare, ca plans fara lacrimi, ameteli, gura uscata, piele uscata, este iritat mai mult decat de obicei, urineaza putin sau deloc.

Cauzele bronhopneumoniei

Bronhopneumonia este cauzata de diferite tulpini de bacterii. Majoritatea cazurilor sunt dobandite intr-un cadru spitalicesc, cand sistemul imunitar este slabit din cauza altor afectiuni.

Cei mai frecventi agenti patogeni care duc la bronhopneumonie sunt:

  • Haemophilus influenzae
  • Escherichia coli
  • Staphylococcus aureus
  • Pseudomonas aeruginosa
  • Klebsiella pneumoniae
  • Speciile Proteus

Exista mai multi factori care pot creste riscul de a contracta o astfel de afectiune ca bronhopneumonia:

  • Varsta – Copiii mici sub varsta de doi ani sunt mai susceptibili la aceasta forma de pneumonie. Simptomele si complicatiile asociate pot fi mai severe.
  • Expunerea la fum de tigara poate creste riscul de bronhopneumonie, deoarece sistemul imunitar poate fi afectat din aceasta cauza. De asemenea, alimentatia deficitara poate creste riscul de a dezvolta aceasta forma de pneumonie.
  • Anumite boli pre-existente pot crea un mediu intern vulnerabil pentru boli si infectii, cum ar fi bronhopneumonia. Acestea pot include boli pulmonare cronice, boli de inima, diabet, sindromul imunodeficientei dobandite (SIDA), virusul imunodeficientei umane (HIV) sau o boala autoimuna. Avand dificultati la inghitire, o tuse cronica sau dependenta de un ventilator pentru respiratie pot, de asemenea, sa creasca riscul.

Bronhopneumonia este transmisa prin inhalare si are ca rezultat inflamatia peribronhiolara, care se poate raspandi in intregul lobul pulmonar.

Cum se raspandeste bronhopneumonia

Cum se raspandeste bronhopneumonia?

Multe cazuri de bronhopneumonie sunt cauzate de bacterii. In afara corpului, bacteriile sunt contagioase si se pot raspandi intre persoane in imediata apropiere prin stranut si tuse. O persoana devine infectata daca inspira bacteriile.

Cauzele bacteriene comune ale bronhopneumoniei includ Staphylococcus aureus, Haemophilus influenza, Pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae și anumite specii de Proteus. In spitale se raspandeste cel mai frecvent aceasta boala, deoarece organismul este deja afectat de alte probleme si sistemul imunitar este slabit. Poate fi si rezultatul rezistentei la antibiotice.

Diagnosticarea bronhopneumoniei

Medicul va efectua o examinare fizica si analiza repsiratia pentru a depista orice sunete anormale, inclusiv suieraturi. Pot fi necesare si investigatii suplimentare, cum ar fi:

  • O radiografie toracica – pentru a depista existenta bronhopneumoniei ca pete pe filmul radiologic.
  • Hemoleucograma completa – un numar mare de globule albe poate indica o infectie.
  • Analiza sputei – o examinare a unei culturi de sputa poate ajuta la identificarea tipului de organism bacterian.
  • Tomografia Computerizata poate ajuta la o examinara mai ampla a plamanilor.
  • Bronhoscopia depisteaza infectii prin prelevarea de probe de tesut din plaman.
  • Pulsoximetria masoara nivelul de oxigen din sange pentru a ajuta la diagnosticarea severitatii bronhopneumoniei.

Tratamentul bronhopneumoniei

Majoritatea cazurilor de bronhopneumonie necesita tratament medical si la domiciliu. Tratamentul depinde de varsta copilului, de extinderea si gravitatea bolii, cauza ei, toleranta copilului la medicamente, proceduri si terapii etc.

Spitalizarea este necesara pentru nivelurile scazute de oxigen in sange si pentru cei care se confrunta cu dureri in piept, scaderea tensiunii arteriale, dificultate de respiratie, respiratie rapida sau confuzie.

In cazul copiilor, sistemul imunitar poate sa nu fie complet dezvoltat sau suficient de puternic pentru a lupta impotriva infectiei. Multe cazuri la aceste varste vor fi tratate in spital cu antibiotice intravenoase, oxigenoterapie, terapie respiratorie si, mai ales, pentru mentinerea cailor aeriene deschise. De cele mai multe ori e necesara spitalizarea. Probleme de respiratie, deshidratare, febra mare si nevoia de oxigen sunt motive pentru a ramane in spital.

Antibioticele pot fi administrate daca copilul are pneumonie bacteriana. Medicamentele antiinflamatorii, cum ar fi ibuprofenul, ajuta la reducerea umflaturilor, durerii si febrei. Acest medicament este disponibil cu sau fara prescriptie medicala, dar trebuie administrat cu precautie deoarece poate cauza sangerari la nivelul stomacului sau probleme renale.

Acetaminofenul (paracetamol) scade durerea si febra. Este disponibil fara  prescriptie medicala, dar trebuie administrat cu precautie.

Ingrijirea copilului cu bronhopneumonie

  • Lasati copilul sa se odihneasca si sa doarma cat mai mult posibil. Copilul poate fi mai obosit decat de obicei. Odihna si somnul ajuta corpul sa se vindece.
  • Cel mic trebuie sa bea suficiente lichide, care ajuta organismul sa reduca mucusul si previn deshidratarea.
  • Folositi un umidificator pentru a creste umiditatea aerului in casa, ceea ce poate ajuta la imbunatatirea respiratiei si reducerea tusei.
  • Nu administrati ibuprofen copiilor sub 3 luni sau copiilor deshidratati. Nu dati niciodata aspirina copiilor. Nu administrati medicamente pentru tuse.

Preventie

  • Spalati bine mainile copilului des cu sapun si apa calda.
  • Copilul trebuie sa aiba o dieta sanatoasa cu o multitudine de alimente imbogatite cu vitamine si minerale.
  • Copilul trebuie sa fie activ, sa doarma suficient noaptea si sa nu fie expus la fum de tigara. Nu fumati si nu permiteti altora sa fumeze in jurul copilului. Acest lucru le creste riscul de a lua o infectie si poate agrava simptomele.
  • Cel mic trebuie sa evite pe cat posibil contactul cu alte persoane bolnave.

Cand copilul este bolnav, trebuie tinut departe de alti copii si adulti pentru a preveni raspandirea bolii. Asigurati-va ca cel mic este vaccinat. Vaccinurile Hib si anti-pneumococic conjugat (PVC13) va vor ajuta sa va protejati copilul impotriva pneumoniei bacteriene. Asigurati-va ca cel mic primeste un vaccin impotriva gripei. Virusul gripal poate duce la pneumonie.

Spalarea frecventa a mainilor cu apa calda si sapun este foarte importanta pentru a preveni patrunderea in organism a virusilor sau a bacteriilor atunci cand mainile vin in contact cu nasul sau gura copilului. Cand sunteti in miscare, folositi dezinfectant de mana. Nu lasati copilul sa imparta cu alte persoane vase, cesti sau paie.

miababy magazin

Vaccinarea copiilor

Imunizarea inseamna protectie. Este cel mai eficient si sigur mod de a proteja copilul de boli contagioase. Vaccinul antihaemophilus influenzae tip B (Hib) este un vaccin din programele nationale de imunizare ce se administreaza la 2, 4, 6 luni si la 1 an.

Vaccinul antipneumococic conjugat (Prevenar) se efectueaza la 2, 4, 6 luni si la 1 an sau 1 an jumatate.

Referinte:

  • (1) Pneumonia in Childhood and Impaired Lung Function in Adults: A Longitudinal Study, link: http://pediatrics.aappublications.org/content/135/4/607
  • (2) Bronchopneumonia – Causes, Symptoms, Treatment, link: http://myhealth-guide.org/bronchopneumonia-causes-symptoms-treatment/41 
  • (3) Severe Bronchopneumonia in the Young Child, link: https://europepmc.org/backend/ptpmcrender.fcgi?accid=PMC2019986&blobtype=pdf
  • (4) Bronchial Pneumonia Causes, Incubation Period and Treatment, link: http://coughingupblood.net/bronchial-pneumonia-causes-incubation-period-and-treatment/ 
  • (5) Pneumonia, link: https://www.hopkinsmedicine.org/healthlibrary/conditions/respiratory_disorders/pneumonia_85,P01321
  • (6) Bronchitis Versus Pneumonia: How to Tell Them Apart, link: https://articles.mercola.com/pneumonia/bronchitis-vs-pneumonia.aspx
  • (7) Learn About Pneumonia, link: http://www.lung.org/lung-health-and-diseases/lung-disease-lookup/pneumonia/learn-about-pneumonia.html
  • (8) Bronchopneumonia: Causes, Symptoms, Diagnosis, and Treatment, link: https://www.doctorshealthpress.com/general-health-articles/bronchopneumonia-treatment-causes-symptoms-diagnosis/
Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *