Branza calcica de casa – pentru bebelusi | Reteta si recomandari

branzica calcica

banner-tommee-tippee-miababy

Branza calcica este usor de preparat si contribuie la necesarul de calciu al copilului. Iata ce beneficii are, din ce se poate obtine si reteta branza calcica.

CUPRINS:

1. Ce este branza calcica si de ce este recomandata bebelusilor
2. Reteta de branza calcica de casa
3. Cum faci branza calcica din lapte de capra?
4. Cum faci branza calcica din lapte praf?
5. Branza calcica poate cauza constipatie?

Ce este branza calcica si de ce este recomandata bebelusilor

Branza calcica reprezinta o alternativa sanatoasa la branza clasica de vaci in alimentatia celor mici. Poate fi introdusa ca parte a planului de diversificare de la varsta de 7 luni. Este o branza obtinuta cu adaos de calciu lactic si are un gust usor mai dulce si o textura mai moale. Are o concentratie crescuta de calciu, esential pentru sanatatea copilului. Este un tip de branzica pentru cei mici care se prepara acasa.

banner-tommee-tippee-miababy

Se poate prepara si din lapte praf, iaurt sau lapte proaspat, impreuna cu tablete de calciu. De asemenea, se poate prepara si cu suc de lamaie – acesta are capacitatea de a „taia” laptele, ducand la coagulare. Tabletele de calciu lactic contin lactat de calciu pentahidrat si excipienti. De obicei, vin in concentratii de 500 mg.

reteta branzica calcica

Calciul si sanatatea oaselor

Calciul este necesar pentru cresterea si dezvoltarea oaselor si a dintilor puternici in copilarie. Oasele noastre depoziteaza cea mai mare parte a calciului din corp. 99% din calciul din corp se gaseste in oase. Daca nu avem un aport optim de calciu in copilarie – lipsa de calciu, este posibil sa creasca riscul de probleme ale oaselor si fracturi ulterior.

Oasele noastre pot fi vazute ca o „banca de calciu”. Daca nu se depune calciu, acesta va fi extras din oase pentru a fi utilizat in alte zone ale corpului. Daca acest lucru continua sa se intample, in timp oasele pot deveni slabe si fragile, ceea ce poate duce la osteoporoza. Cantitatea de calciu absorbita de oasele noastre depinde de cantitatea de calciu pe care o consumam si de aportul de vitamina D. Vitamina D este esentiala pentru absorbtia calciului si este obtinuta in principal de la lumina soarelui. De asemenea, poate fi gasita in cantitati mici in alimente precum pestele si galbenusurile de ou.

Necesarul de calciu

Cantitatea de calciu necesara in fiecare zi (din alimente) depinde de varsta copilului:

  • 1 – 3 ani: 500mg
  • 4 – 8 ani: 700mg
  • 9-11 ani: 1000mg
  • 12-18 ani: 1300mg.

Alimente bogate in calciu

Iata cele mai importante surse alimentare de calciu:

  • Lapte: 270mg in 250mL sau 1 cana lapte integral
  • Lapte de soia, fortificat cu calciu: 300mg in 250mL sau 1 cana
  • Branza Cheddar si alte branzeturi tari: 320mg in 40g
  • Iaurt: 240-340 mg in 200 g de iaurt.

Reteta de branza calcica de casa

Pentru branzica de casa se poate folosi lapte proaspat (de vaca sau de capra), lapte praf – formula de lapte sau iaurt.

Reteta:

  • 500 ml lapte (lapte de vaca, lapte de capra sau lapte formula);
  • 4 tablete de calciu lactic.

Se pune laptele la fiert, la foc mic. Cand laptele incepe sa fiarba, se adauga cate o tableta de calciu lactic. Laptele incepe sa se coaguleze in acel moment. Se fierbe laptele pana cand branzica se aduna deasupra, in bulgarasi. Dupa fierbere, se strecoara intr-un tifon sau o sita si se lasa la scurs. Se preseaza usor cu o lingura pentru a se scurge zerul mai usor. Se poate adauga si lamaie pentru a favoriza coagularea sau daca nu se doreste folosirea de tablete de calciu – branzica calcica cu lamaie. Branza calcica se poate prepara si din amestec de lapte si iaurt – branza calcica cu iaurt.

Recomandari in ceea ce priveste branza calcica

  • Tabletele de calciu pot sa fie pisate inainte de a fi adaugate in lapte, dar nu e neaparat nevoie, pentru ca ele se dizolva repede.
  • In cazul lapelui formula se formeaza bulgarasi mult mai mici de branzica si e putin mai greu de scurs zerul – e nevoie de o sita mult mai deasa sau de tifon pus in mai multe straturi.
  • Din 500 ml lapte se vor obtine aproximativ 4 linguri de branza – 60 g branzica.
  • Laptele trebuie sa fie mai gras, cu o concentratie mai mare de grasime – aproximativ 3,5% grasime.
  • Procesul de preparare (fierbere) dureaza maximum 10 minute – in general 5-7 minute. Durata de scurgere a zerului este de aproximativ jumatate de ora.
  • Se recomanda sa se prepare cantitati mici – cat pentru 1-2 mese.
  • Poate fi consumata la mesele principale sau la gustari. Se poate asocia cu alte produse lactate, legume, fructe, oua sau cereale.

branzica calcica de casa

Cum faci branza calcica din lapte de capra?

Laptele de capra este benefic pentru cei mici, iar compozitia sa este asemanatoare cu a laptelui de vaca. De asemenea, are un nivel redus de lactoza, nivel crescut de calciu si are o concentratie mai mare de acizi grasi. In plus, creste biodisponibilitatea fierului in organism si este mai usor de digerat decat laptele de vaca. Cercetarile sugereaza ca laptele de capra are proprietati probiotice si antiinfectioase care pot conferi protectie celor mici impotriva infectiilor gastrointestinale. Oligozaharidele din laptele de capra pot sustine sanatatea digestiva.

In general, se recomanda inceperea administrarii de lapte de capra dupa varsta de 1 an. Trebuie administrat la indicatiile medicului pediatru, pentru a preveni anumite probleme de sanatate.

Pentru a prepara branza calcica din lapte de capra se foloseste aceeasi reteta ca pentru branza calcica din lapte de vaca. Daca nu se doreste folosirea de tablete de calciu, se pot adauga cateva picaturi de zeama de lamaie pentru ca laptele sa se coaguleze.

branzica calcica din lapte de capra

Cum faci branza calcica din lapte praf?

Branza calcica poate fi preparata si cu formula de lapte praf. Branza obtinuta din lapte praf se coaguleaza in bulgarasi mai mici si e mai greu de strecurat. Asta pentru ca din lapte, cazeina este cea care se coaguleaza, care in laptele praf este scazuta. Se poate, insa, prepara si din lapte praf dupa reteta clasica.

Branza calcica poate cauza constipatie?

Branza calcica trebuie administrata la recomandarile si dupa ce s-a discutat cu medicul pediatru. Trebuie exclusa orice alergie sau intoleranta la lactoza. De asemenea, folosirea de tablete de calciu lactic se face doar la indicatiile medicului, pentru a preveni aportul prea mare de calciu – hipercalcemie. Aceasta poate duce la disconfort gastric, oboseala persistenta, afectarea poftei de mancare etc.

In general, un consum mare de lactate poate duce la constipatie. Insa, vorbim de cauze asociate, adica si lipsa miscarii sau consum insuficient de lichide. De asemenea, lactoza poate cauza disconfort gastric, inclusiv balonare si constipatie, daca vorbim de o sensibilitate. Adaugati treptat branzica in dieta copilului si acordati atentie deosebita oricaror simptome prezente.

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

1 Comments on “Branza calcica de casa – pentru bebelusi | Reteta si recomandari”

  1. Am înțeles ca laptele de capra se recomanda a fi introdus după vârsta de 1 an. Dar brânza calcica, obținută din acest lapte, se poate administra odată cu începerea diversificării (6,7 luni)?
    Multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *