Sarea in alimentatia copiilor

sarea in alimentatia copiilor

banner-peg-perego-miababy

Sarea in alimentatia copiilor – cata sare pot consuma copiii zilnic? Ce efecte are sarea in exces pentru cei mici? Este necesar sa pun sare in mancarea bebelusului? Afla raspunsurile din articolul de mai jos.

CUPRINS:

1. Informatii generale
2. Aportul maxim de sare in functie de varsta
3. Consumul prea mare de sare – riscuri pentru copii
4. Cum putem limita cantitatea de sare din alimentatia copilului?

Informatii generale

Este bine cunoscut faptul ca un aport ridicat de sare este asociat cu hipertensiunea arteriala la populatia adulta. Exista acum dovezi care arata ca un consum mare de sare la copii influenteaza, de asemenea, tensiunea arteriala. Mai mult, exista dovezi ca obiceiurile alimentare din copilarie si adolescenta influenteaza, de asemenea, modelele de alimentatie mai tarziu in viata. Faptul ca ne place sarea si preferam alimentele sarate este o preferinta de gust in mare parte invatata.

banner-peg-perego-miababy

Consumam prea multa sare in general, la fel si cei mici

La fel ca adultii, in general copiii consuma mai multa sare decat este recomandat. Pot fi facute modificari simple in alimentatia unui copil pentru a va asigura ca nu consuma prea multa sare. Un exemplu este sa le oferim gustari sanatoase, cum ar fi fructe si iaurt, mai degraba decat chipsuri sau alte gustari intens procesate. De asemenea, trebuie sa limitam adaugarea de sare la mancarea preparata si sa citim atent etichetele nutritionale.

sarea la bebelusi

Aportul maxim de sare in functie de varsta

  • 0-6 luni – <1g/zi
  • 6-12 luni – 1g/zi
  • 1-3 ani – 2g/zi
  • 4-6 ani – 3g/zi
  • 7-10 ani – 5g/zi
  • 11 ani si mai mult – 6g/zi

Sarea la bebelusi

Sodiul, componenta principala a sarii de masa, este un nutrient esential. Toata lumea, inclusiv bebelusii, are nevoie de cantitati mici pentru ca organismul sa functioneze corect. Bebelusii cu varsta sub 6 luni isi indeplinesc necesarul zilnic de sodiu numai din laptele matern si laptele praf. Cei cu varsta cuprinsa intre 7 si 12 luni isi pot indeplini necesarul din laptele matern sau formula si din cantitatile mici de sodiu prezente in mod natural in alimentele complementare neprocesate.

Ca atare, se recomanda sa NU adaugati sare in mancarea bebelusului – primele 12 luni de viata.

Bebelusii au nevoie doar de o cantitate foarte mica de sare: mai putin de 1 g (0,4 g de sodiu) pe zi pana la 12 luni. Rinichii bebelusului nu pot face fata unui aport mai mare de sare. Inainte ca bebelusul sa implineasca 6 luni, va obtine necesarul de sodiu din laptele matern sau laptele praf. Odata ce bebelusul incepe sa consume alimente solide la 6 luni, nu trebuie sa adaugam deloc sare in mancarea gatita in casa sau in alimentele comerciale pentru copii, chiar daca avem impresia ca mancarea va avea un gust fad.

cursuri puericultura

De asemenea, sarea poate creste tensiunea arteriala, chiar si la copiii mici. In plus, prea multa sare ar putea incuraja gustul si preferinta pentru alimentele sarate de-a lungul vietii.

Mai tarziu, copiii mici au nevoie de foarte putina sare. Dupa varsta de 1 an, cantitatea maxima zilnic recomandata de sare pentru copii de 1-3 ani este de 2g pe zi (0,8g sodiu).

miababy magazin

reducerea consumului de sare

Cititi etichetele nutritionale!

Desi oamenii folosesc adesea cuvintele sare si sodiu in mod interschimbabil, ele sunt diferite. Sarea este de fapt alcatuita din clorura de sodiu (NaCl). O lingurita de sare (3 g) este egala cu aproximativ 1200 mg de sodiu. Cantitatea de sodiu este cea care apare pe eticheta nutritionala a unui aliment.

Aveti grija sa nu ii oferiti copilului alimente procesate care au un continut mare de sare. Foarte multe alimente semipreparate si procesate au un adaos mare de sare. Cititi cu atentie etichetele nutritionale. Daca va obisnuiti sa cititi etichetele alimentelor, atunci veti invata care alimente sunt cele mai bune pentru copil. Verificati valoarea corespunzatoare pentru sare la 100 g produs. Sarea este scrisa si ca sodiu pe etichetele alimentelor:

  • 2,5 g de sare este echivalentul a aproximativ 1 g de sodiu;
  • nivelurile ridicate de sare sunt mai mari de 1,5 g sare la 100 g (sau 0,6 g sodiu);
  • nivelurile scazute de sare sunt de 0,3 g de sare sau mai putin la 100 g (sau 0,1 g de sodiu).

Consumul prea mare de sare – riscuri pentru copii

S-a demonstrat ca un aport ridicat de sare creste tensiunea arteriala si acest lucru creste de trei ori riscul de boli de inima si accident vascular cerebral. Exista dovezi ca o dieta bogata in sare in copilarie poate creste tensiunea arteriala si astfel creste riscul de boli cardiovasculare la cei mici. Sunt, de asemenea, dovezi ca o reducere modesta a aportului de sare la recomandarile actuale specifice varstei va reduce tensiunea arteriala si cresterea asociata cu varsta a tensiunii arteriale mai tarziu in viata.

Rinichii bebelusului proceseaza excesul de sare, astfel incat sa o poata elimina prin urina. Cu toate acestea, deoarece rinichii lor sunt imaturi, nu sunt capabili sa faca fata cantitatilor mari de sare brusc. In plus, dupa cum am mentionat anterior, un consum mare de sare poate provoca hipertensiune arteriala, ceea ce creste riscul de boli de inima si accident vascular cerebral mai tarziu in viata.

Un aport ridicat de sare poate provoca pierderi de calciu prin urina, ceea ce poate duce la demineralizarea oaselor si poate creste semnificativ riscul de osteoporoza. Desi osteoporoza este mai frecventa in randul persoanelor in varsta, studiile au aratat ca efectul sarii asupra metabolismului calciului poate fi detectat la copii si poate continua pana la viata adulta.

Bebelusii se nasc cu o preferinta naturala pentru alimente dulci, dar si sarate. Daca le oferim in mod repetat alimente sarate, acest lucru poate intari aceasta preferinta naturala de gust, crescand riscul ca cel mic sa prefere alimentele sarate fata de cele care sunt in mod natural mai putin sarate.

prea multa sare la copii

Cum putem limita cantitatea de sare din alimentatia copilului?

Adaugam sare in mancare din obisnuinta sau pentru ca am invatat sa ne placa gustul sarat. Adaugarea unor cantitati moderate de sare in alimente pentru gust este acceptabila, dar cantitatile excesive de sare ar trebui descurajate, deoarece preferintele cand vine vorba de gust la copii se formeaza devreme.

Retineti ca cea mai mare parte a sarii din alimentatie nu provine din sarea adaugata la masa sau in timpul gatitului. Aproape 80% din aportul de sare provine din alimente procesate precum paine, gustari, alimente tip fast-food, conserve sau carne procesata.

SFATURI:

  • Folositi ierburi si condimente pentru a oferi aroma alimentele. Acestea adauga adesea proprietati nutritionale benefice alimentelo, dar ajuta si ca cel mic sa beneficieze de o gama larga de gusturi si arome diferite. Nu subestimati aroma pe care uleiurile de masline de calitate, sucul de lamai, usturoiul si ghimbirul o pot oferi alimentelor.
  • Cititi etichetele si comparati intre ele produsele pentru a incerca sa gasiti produsele cu cele mai scazute niveluri de sare.
  • Pregatiti acasa mancarea pentru copil ori de cate ori este posibil, astfel incat sa stiti exact ce va contine mancarea la final.
  • Alegeti produse cu mentiunea „fara sare adaugata” sau optiuni cu un continut cat mai mic de sare. Cand cumparati conserve, verificati continutul de sare, deoarece uneori fasolea, legumele si pestele sunt conservate in apa sarata, care poate sa nu fie potrivita pentru bebelus.
  • Folositi pui proaspat, carne de vita, miel sau porc, mai degraba decat carne procesata, cum ar fi sunca, salam, bacon si carnaciori.
  • Evitati gustarile sarate, cum ar fi chipsurile din cartofi si biscuitii sarati. Inlocuiti cu fructe proaspete, deserturi pregatite acasa fara zahar si sare etc.  Citeste si despre excesul de zahar la copii.
  • Pentru ca cei mici invata prin exemplu, incercati sa limitati consumul de sare pentru intreaga familie.

Referinte:
(1) https://www.nhs.uk/live-well/eat-well/salt-nutrition/
(2) https://www.actiononsalt.org.uk/salthealth/children/
(3) https://www.cdc.gov/vitalsigns/children-sodium/index.html
(4) https://www.pregnancybirthbaby.org.au/about-salt-in-your-childs-diet
(5) https://www.heart.org/en/healthy-living/healthy-eating/eat-smart/sodium/sodium-and-kids

Despre autor

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *