5 activitati despre emotii pentru copii

banner-peg-perego-miababy

Activitati despre emotii – inca de la varste mici, copiii simt intreaga paleta de emotii, insa nu au inca abilitatea de a le gestiona. Prin jocuri si activitati, cei mici se pot familiariza cu emotiile, le pot intelege mai bine si pot invata sa le gestioneze mai usor.

Cuprins:

1. Jocuri de rol cu punerea in scena a emotiilor
2. Carti despre emotii
3. Jocuri educative pe tema emotiilor
4. Activitati despre emotii care presupun desenarea acestora
5. Filme si animatii pe tema emotiilor

Nu e usor sa ii familiarizam pe copii cu emotiile, pentru ca acestea sunt abstracte. Si nici nu e usor sa le explici cum se simte sa fii trist, dezamagit, furios. Insa educatia despre emotii este extrem de importanta in dezvoltarea celor mici. Ideal ar fi sa le vorbim cat mai devreme despre emotii, pentru ca ei le simt de la varste foarte mici si ii influenteaza in tot ceea ce fac.

Dezvoltarea inteligentei emotionale la copii are numeroase mize pentru viata lor, atat in copilarie, dar si mai tarziu, ca adulti: isi pot recunoaste si intelege mai usor emotiile, pot sa se linisteasca (auto-regleze), relationeaza mai bine cu ceilalti, comunica mai bine si dezvolta relatii mai calitative, sunt mai empatici, coopereaza mai bine cu ceilalti.

banner-tiny-love-miababy

Importanta dezvoltarii inteligentei emotionale

Copiii care isi cunosc si isi inteleg emotiile sunt de obicei mai cooperanti, vor pune in cuvinte ceea ce simt in loc sa foloseasca violenta pentru a se exprima si pe termen lung, au capacitatea de a rezolva posibile conflicte mult mai pasnic. Inteligenta emotionala ii ajuta pe copii, iar apoi pe viitorii adulti:

  • sa se inteleaga pe ei insisi si pe ceilalti;
  • sa comunice mai bine;
  • sa gestioneze mai usor emotiile neplacute cu care se confrunta si sa gaseasca mecanisme sanatoase de a le face fata;
  • sa fie mai motivati in conditii de stres;
  • sa dezvolte si sa mentina relatii sociale.

Informatii pe larg despre inteligenta emotionala si dezvoltarea acesteia in copilarie – in acest articol.

Pe langa modelul propriu pe care parintii il ofera copiilor despre gestionarea emotiilor, familiarizarea copiilor cu emotiile si deprinderea unor modalitati sanatoase de a le gestiona poate fi facuta si printr-o serie de jocuri si activitati. Iata cateva idei de activitati despre emotii:

Jocuri de rol cu punerea in scena a emotiilor

Jocurile de rol in care sa folositi jucarii de plus, papusi sau orice alte jucarii ale copilului pot fi folosite pentru a crea scene similare cu cele traite de copil, in care s-a confruntat cu emotii puternice. Prin dialogul si interactiunea lor, parintii pot modela gestionarea intr-un mod sanatos a emotiilor, oferindu-le astfel celor mici prin joc un exemplu de autoreglare a emotiilor. Scenele create cu ajutorul jucariilor pot fi atat despre situatii traite direct, cat si despre situatii la care au asistat sau despre care ati citit intr-o carte.

cursuri puericultura

Carti despre emotii

Prin intermediul cartilor pe care le cititi sau a situatiilor de zi cu zi prin care treceti impreuna, numiti emotiile si vorbiti despre cauzele lor. Exista numeroase carti pe tematica emotiilor, dar chiar si cartile care nu abordeaza direct acest subiect pot fi un prilej de a vorbi despre emotii. Faceti pauze si intrebati-i pe copii ce cred ei ca simt personajele, ajutati-i acolo unde nu le identifica si dati exemple din viata voastra despre acele emotii.

Cateva exemple de carti pentru copii despre emotii:

miababy magazin
  • Ai umplut găletușa azi?
  • Prima mea carte despre sentimente si emotii
  • Mini biblioteca emoțiilor mele
  • Marea carte despre emotii
  • Eu si sentimentele mele
  • seria Emotiile lui Noni (Sunt fericit!, Sunt timid!, Sunt plin de enrgie!, Sunt furios!, Imi este frica!)
  • seria Emotiile tale (Ma simt trist, Sunt timid, Mi-e frica)

Jocuri educative pe tema emotiilor

Pe tema emotiilor exista o diversitate de jocuri, pe care le puteti juca alaturi de copii sau de intreaga familie. Acestea cuprind fie cartonase cu expresii faciale ce exprima emotii, exemple de activitati pentru intelegerea emotiilor, fise de colorat cu emotii, jocuri de carti sau de tip boardgames cu emotii etc.

Cateva exemple de jocuri cu emotii:

  • Cutia mea cu emotii
  • Provocarea emotiilor
  • 100 de activitati pentru intelegerea emotiilor copilului tau
  • Emotiile fluturasului (carti de joc)
  • Cutiuta cu emotii jucause
  • Jocul emotiilor – Cum ma simt azi?

Activitati despre emotii care presupun desenarea acestora

Familiarizarea copiilor cu emotiilor poate fi facuta si prin intermediul desenelor. De exemplu, desenati impreuna o fata furioasa, trista, bucuroasa, suparata, care sa ii infatiseze pe ei in momentele in care sunt cuprinsi de aceste emotii.

Pictati pe pietre sau pe baloane fete care exprima tot felul de emotii.

Pentru copiii mai mari, in legatura cu furia pe care o resimt, puteti apela la desenarea unui termometru al furiei sau la icebergul furiei.

  • Desenati un termometru, cu gradatii de la 1 la 10; apoi rugati copilul sa isi imagineze ca acesta ii masoara nivelul furiei lui. Pentru fiecare gradatie, notati pe foaie ce si cum simte (ca emotii si senzatii in corp).
  • Desenati un iceberg pe o foaie. Pe partea de sub apa, scrieti care sunt cauzele care ii fac pe copii sa se infurie. Pentru a identifica cat mai multi factori, rugati-i sa se observe timp de cateva zile si sa vada care sunt emotiile, evenimentele, factorii stresanti care ii infurie. Odata identificate, discutati despre cum pot fi rezolvate sau ameliorate aceste cauze.

Emotii desenate pe baloane
O idee pentru a-i familiariza pe cei mici cu emotiile este sa umpleti cateva baloane cu plastilina, innodati-le la capat si apoi sa desenati pe ele fete care exprima emotii. Datorita umpluturii de plastilina, baloanele sunt usor modelabile de catre cei mici.

Filme si animatii pe tema emotiilor

Filmele si animatiile pe care copiii le vad pot fi punctul de plecare al unor discutii despre emotii si importanta acestora, dar si a modului de a le gestiona sanatos. Un film animat care ilustreaza emotiile este “Inside Out“. Acesta prezinta cinci emotii principale care traiesc in mintea unei fetite de 11 ani.
Si desenele animate sau filmele care nu sunt strict pe tema emotiilor pot fi folosite pentru a discuta cu copiii despre ceea ce simt personajele. Incurajati-i sa recunoasca emotiile dupa expresiile fetei si limbajul corporal.

Alte activitati despre emotii pe care le puteti face cu copiii :

  • Uitati-va cu cei mici in oglinda si ilustrati cat mai multe emotii, pe care ei sa le inteleaga, sa le imite cu propriul chip si eventual sa faceti jocuri prin care sa recunoasca ce emotii aratati.
  • Acceptati-le emotiile si validati-le, chiar si pe cele pe care avem tendinta sa le consideram negative. De multe ori, parintii si-ar dori ca cei mici sa experimenteze doar emotiile placute, sa fie fericiti tot timpul. Este insa sanatos sa experimentam toate emotiile; iar cand parintii accepta ca micutii pot fi si furiosi, si suparati, si anxiosi, copiii invata ca e normal sa se simta si asa.
  • Intrebati-i in fiecare zi pe copii cum se simt. Pe cei mici ii puteti ajuta sa identifice emotiile dandu-le sa aleaga dintre cartonasele cu emotii cu care va jucati sau pe care le-ati desenat impreuna. De asemenea, vorbiti despre factorii care le influenteaza emotiile.
  • Priviti emotiile celor mici ca pe niste ocazii de conectare si invatare. Daca, de exemplu, copilul are o frica de dentist, vorbiti cu el despre ce simte, linistiti-l si pregatiti-l inainte de vizita, povestindu-i cum se va desfasura.

Fiti exemple pentru cei mici pentru modul de a va gestiona emotiile.

  • De exemplu, daca la masa copilul arunca mancarea pe jos, in locul unui ton ridicat cu care ii spuneti sa se opreasca, puteti incerca pe un ton calm, dar ferm, sa ii spuneti ca va supara cand arunca cu mancare. Emotiile neplacute nu trebuie reprimate, ci acceptate si gestionate.
  • Cand sunt inca mici, numiti emotiile lor si descrieti cum se simt emotiile in corp (de exemplu “Pari furios. Esti rosu la fata si corpul tau e incordat”). Pe masura ce cresc, incurajati-i sa identifice si ei emotiile si manifestarile corporale care le insotesc.
  • Impartasiti cu cei mici propriile emotii. In situatii diverse, spuneti-le cum va simtiti si incurajati-i si pe ei sa isi exprime verbal emotiile.
  • Ascultati cu atentie si empatie modul in care copiii isi exprima emotiile si asigurati-i ca intelegeti prin ceea ce trec. Dati-le exemple similare din experienta voastra, ca ei sa observe ca sunt intelesi si ca nu sunt singurii care traiesc acele emotii negative.
Despre autor

Oana Costin

Oana Costin a absolvit Facultatea de Psihologie din Iasi si a urmat apoi un master in domeniul Psihologiei organizationale. In prezent este psihoterapeut in supervizare in Psihoterapie cognitiv-comportamentala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *