3 tipuri de produse pentru ingrijirea bebelusului

banner-waterwipes-miababy

Momentul mult asteptat se apropie. Burtica devine tot mai mare, ai intrat probabil in concediul prenatal si iti faci lista cu ce vei avea nevoie pentru viitorul membru al familiei. Pe langa minunatele hainute de nou-nascut, stii ca trebuie sa te pregatesti si cu produse de ingrijire.
Pielea bebelusului este cu mult mai subtire decat cea a unui adult, foarte sensibila, iar functia sa de protectie este in curs de dezvoltare. De aceea are nevoie de o ingrijire speciala inca din prima zi. Cu acest articol iti venim in ajutor, pentru a sti care sunt produsele esentiale de care vei avea nevoie atunci cand vei ajunge cu bebelusul acasa.

1. Produse pentru schimbarea scutecului

Bebelusul tau se poate confrunta cu iritatia de scutec, o afectiune des intalnita in primul an de viata al nou-nascutului, care nu trebuie sa te ingrijoreze. Aceasta este o eruptie cutanata si se datoreaza faptului ca scaunele sunt mai frecvente, iar pielea bebelusului mai subtire si cu un nivel mai ridicat al pH-ului.

Iti recomandam produse de la Pampers, scutece si servetele umede pentru curatarea funduletului. Scutecele sunt pe dimensiuni. Pentru un bebelus nascut la termen vei avea nevoie de scutece numarul 1. Pe parcurs ce creste si depaseste 5 kg, vei trece la scutece de marimea numarul doi. Este important ca atat scutecele, cat si servetele de curatare sa fie de calitate, pentru a preveni astfel iritatia de scutec.

Se recomanda sa ai pe langa scutece si servetele umede, o crema pentru iritatia de scutec. Aceasta protejeaza si hraneste profund pielea delicata din zona scutecului. Totodata, are rolul de a calma pielea iritata si de a reduce roseata. Intreaba farmacistul si vei primi cu siguranta un produs foarte bun.

banner-tommee-tippee-miababy

2. Produse pentru baita

Vei avea nevoie de un gel de dus si un sampon. Produsele trebuie sa fie speciale pentru pielea sensibila a bebelusului: sa aiba pH neutru, sa fie hipoalergenice (pentru a evita alergiile) si sa nu contina compusi chimici toxici. Samponul nu trebuie sa contina sapun, deoarece usuca pielea, fiind necesara o formula „fara lacrimi”.

Vei mai avea nevoie de un ulei de corp pentru masaj. Rolul masajului este acela de a-l ajuta pe cel mic sa se dezvolte armonios din punct de vedere fizic, in plus intareste legatura dintre voi doi. Pe piata exista o multitudine de produse dedicate. Pe langa ulei de corp, gasesti si lotiune sau crema. Asigura-te ca tipul de produs destinat masajului bebelusului tau este special conceput pentru cei mici, fiind testat dermatologic si clinic. Sfatuieste-te cu farmacistul pentru orice intrebare ai.

3. Produse pentru igiena nasului si a ochilor

In primele zile de viata bebelusul ia contact cu mediul exterior si invata sa se adapteze. De aceea vei observa cum bebe va stranuta si probabil va avea si secretii nazale, insa acest lucru nu trebuie sa te ingrijoreze. Este normal. Nasul nu necesita o curatare speciala. Toaleta nazala se face doar la nevoie.

Curatarea nasului este indicat sa aiba loc dupa baita, pentru a fluidiza secrețiile. Foloseste ser fiziologic. Se gaseste in farmacii sub forma de monodoze. Umezeste nasul bebelulusului cu 2-3 picaturi de ser fiziologic. Adiacent, daca este nevoie, foloseste o pompita de nas, tip para de cauciuc, pentru a scoate secretiile.
Pentru igiena oculară se utilizeaza tot serul fiziologic. Foloseste cate o compresa sterila pentru fiecare ochi in parte, dupa ce in prealabil ai umezit-o cu ser fiziologic. Sterge ochiul dinspre exterior spre nas.

Achizitioneaza produsele de ingrijire pentru bebe, acordand atentie specificatiilor de pe eticheta. Alege produse de calitate de la branduri recunoscute. Pregateste in tihna, pana la nasterea bebelusului, coltul de infasat, dulapul cu produsele principale de ingrijire recomandate in acest articol. Odihneste-te si bucura-te din plin de aceste momente speciale pe care le traiesti!

Sursă foto: Pexels.com
Despre autor

Arabolea Andrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *