Din cauza pandemiei de COVID-19, multi elevi participa la lectii online, de acasa – doar lectii online sau doar in anumite zile. Solutiile temporare concepute pentru educatia la distanta variaza de la platforme de colaborare online ca Google Classroom, pana la platforme de interactiune in timp real ca Zoom, platforme ca Skype si Whatsapp sau diferite alte resurse si aplicatii pentru scoala virtuala. In timp ce parintii se adapteaza la acest nou scenariu, este important sa ajutam copiii sa se concentreze asupra lectiilor si sa se organizeze eficient.
- Citeste mai multe si despre scoala in pandemie – recomandari pentru parinti.
Pe langa faptul ca multi dintre parinti trebuie sa lucreze de acasa, acum trebuie acordata o atentie mai mare decat de obicei si lectiilor. Cand vine vorba de scoala virtuala, nu exista solutii perfecte si modele care sa functioneze pentru fiecare familie. Important este sa mentineti un echilibru si sa ajutati copilul sa aiba rutina si un program, dar cu o anumita flexibilitate.
Iata 10 sfaturi pentru parinti:
1. Reduceti sursele de distragere
Multi copii au tendinta de a petrece prea mult timp pe telefon sau tableta, jocuri video sau la TV – lucru care le-ar putea afecta activitatea la scoala. In cazul invatamantului online, acest comportament ar putea fi chiar mai frecvent. Retelele sociale si navigarea pe Internet pot afecteaza performanta elevilor, asa cum arata mai multe studii. De asemenea, timpul prelungit petrecut in fata ecranelor creste riscul de obezitate infantila si depresie la copii. Se recomanda sa limitati utilizarea dispozitivelor pana la terminarea lectiilor si a temelor. De asemenea, mediul inconjurator poate fi o mare sursa de distragere. Diferite jucarii, jocuri sau alte persoane pot afecta concentrarea copilului. De aceea, trebuie sa creati un spatiu de lucru linistit, organizat, confortabil.
2. Creati in casa un spatiu pentru scoala online
Copiii isi vor indeplini cel mai bine sarcinile si temele intr-un spatiu linistit, confortabil si dedicat invatarii. Retineti ca cei mici vor fi in acest spatiu timp de multe ore in fiecare zi, iar parintii ar trebui sa fie atenti la orice probleme ortopedice care pot aparea legate de confort si postura. Alegeti un loc dedicat activitatilor axate pe scoala. Asigurati-va ca este linistit, fara distrageri si ca cel mic are o conexiune buna la internet. Asigurati-va ca un adult monitorizeaza activitatea online.
3. Stabiliti un program clar pentru copil
E bine sa ii aduceti pe copii la acelasi program pe care il aveau cand mergeau la scoala. Asta inseamna aceeasi ora de trezire, rutina de dimineata, program de lectii, de pranz etc. Retineti ca cei mici pot ramane de obicei concentrati pentru perioade scurte de timp. Fiecare copil este unic si este important sa aflati ce functioneaza cel mai bine pentru copilul vostru.
Cei mici sunt obisnuiti sa aiba o rutina atunci cand vine vorba de scoala. Chiar daca poate parea ca scoala virtuala ofera mai multa flexibilitate, e important ca cei mici sa aiba un program si o structura bine stabilita. Stabiliti ore de trezire si de mers la culcare, ora pentru mic dejun, pranz, cina si gustari, timp de odihna, relaxare sau timp de joaca, timp pentru scoala si teme etc. Odata stabilita o rutina scolara, asigurati-va ca cel mic stie ce trebuie sa faca si cand. O modalitate de a face acest lucru este sa scrieti programul pe o foaie si sa o lipiti undeva la vedere, usor de vazut de catre copil.
4. Oferiti si flexibilitate
E important si sa permiteti flexibilitate in program. Creati o rutina de invatare. O rutina le ofera copiilor un sentiment de normalitate. Insa, nu trebuie sa exagerati cu programe prea stricte. Creati doar o schita generala pe care credeti ca o puteti mentine in majoritatea zilelor, care lasa insa si spatiu pentru flexibilitate si timp mort. Poate fi necesar sa ajustati programul copilului. Tineti cont de personalitatea copilului, de modul in care „functioneaza” cel mai bine si ajustati programul in functie de asta. Tineti cont de faptul ca pot aparea activitati sau situatii neasteptate.
5. Pauze de miscare
Asigurati-va ca cei mici fac pauze pentru a face cateva miscari de intindere sau sa isi relaxeze ochii. Dupa fiecare lectie, copilul trebuie sa se ridice de pe scaun, la fel cum sunt pauzele de la scoala. Copilul trebuie incurajat zilnic sa faca miscare si pauze frecvente in care sa se ridice de pe scaun. In aceasta etapa dificila este important si ca cei mici sa se joace afara cu alti copii, pentru ca au nevoie de joaca, miscare si socializare – sigur ca respectand masurile de siguranta pentru protectia lor si a celorlalti.
6. Ajutati copiii sa mentina legatura cu ceilalti colegi
Scoala este mult mai mult decat un loc de invatat. Acesta serveste ca un loc in care cei mici pot socializa si isi pot perfectiona abilitatile de relationare. Legaturile sociale pe care copiii le au intre ele au un efect pozitiv asupra invataturii. De exemplu, dupa vacanta, de cele mai multe ori, copiiilor nu le este dor de scoala in sine si de lectii, ci de profesori, de colegi si de experientele de la scoala. Incurajati copiii sa interactioneze online cu ceilalti colegi. Ajutati copiii sa ramana conectati. Ajutati-i sa mentina contactul cu prietenii prin intermediul retelelor sociale si a altor tehnologii online. Insa, monitorizati modul in care copilul utilizeaza retelele sociale.
7. Mentineti legatura cu cadrele didactice
Mentineti legatura cu profesorii pentru a fi la curent cu schimbarile care apar in ceea ce priveste lectiile si situatia scolara a copilului. Lipsa comunicarii cu parintele poate fi o provocare pentru un profesor, in special in mediul de invatare online. Nu ezitati sa luati legatura cu profesorii, invatatorii sau educatorii copilului pentru sfaturi. De asemenea, contactati profesorii sau scoala copilului pentru a rezolva problemele care pot aparea legate de tehnologie, conexiune, sarcini si multe altele. Comunicati cu profesorii in mod regulat prin telefon, platformele online si mediile virtuale de invatare.
8. Monitorizati activitatea scolara a copilului
In acest nou mediu de invatare, e bine sa monitorizati nivelul de interes si implicare al copilului in adaptarea la noul program si la lectiile online. Observati copilul pentru a vedea daca e atent si urmareste lectiile, verificati daca isi ia notite, puneti intrebari la finalul lectiei. Sigur ca trebuie sa ii oferiti si libertate, insa e o schimbare si cel mai probabil are nevoie de sustinere in acest sens. Stabiliti un spatiu dedicat invatarii cu toate consumabilele si echipamentele de care are nevoie copilul. Asigurati-va ca functioneaza bine conexiunea la Internet si poate face fata cerintelor suplimentare. Asigurati-va ca cel mic stie sa se conecteze si verificati cum se face prezenta la lectie. Exersati conectarea la orice platforme virtuale de invatare ca cel mic sa invete sa se conecteze. Invatati-l cum sa ajunga pe platforme, sa isi invete sau sa iti noteze datele de acces si parolele etc.
Dimineata, intrebati copilul ce lectii/materii are azi, daca are vreo evaluare, cum isi va petrece ziua, cum il puteti ajuta etc. La sfarsitul zilei, intrebati-l ce lectii a avut astazi, cum s-a descurcat, ce a invatat nou, cat de greu i s-a parut etc. Aceste scurte conversatii fundamentale conteaza.
9. Sustineti nevoile comportamentale si social-emotionale ale copilului
Cand rutina tipica a copiilor este intrerupta, este normal ca ei sa experimenteze stres sau anxietate. Asigurati-va ca proiectati o atitudine pozitiva in fata copiilor. Aceasta este o oportunitate excelenta de a modela modul in care familia se confrunta cu situatii dificile si depaseste diferite provocari. Incercati sa va gestionati frustrarile si anxietatile si incurajati copilul, oferindu-i sprijin si intelegere. E important sa ramaneti calmi, pentru ca cei mici va urmeaza exemplu. Daca se simt ingrijorati sau anxiosi, puteti incuraja activitati simple de calmare, cum ar fi exercitii de respiratie. E important sa discutati cu ei despre preocuparile, temerile si intrebarile lor. Copiii si adolescentii nu vorbesc intotdeauna cu usurinta despre preocuparile lor, asa ca au nevoie de rabdare.
10. Oferiti feedback pozitiv
Copiii au nevoie de feedback, la fel ca adultii. Desi pot primi in continuare feedback de la profesori chiar si la distanta, puteti sustine acest lucru oferind si voi feedback la finalul zilei sau pentru diferite proiecte sau teme, pentru mentinerea motivatiei. Unii copii pot beneficia de un sistem de recompensa ca motivatie. Copilul poate astfel castiga o recompensa pe baza comportamentului sau a cantitatii de munca depuse. Invatati copilul sa aiba asteptari clare cu privire la modul in care isi va castiga recompensa. Incercati sa nu recompensati cu mancare, bani sau obiecte scumpe.
Referinte:
(1) https://education.jhu.edu/2020/04/8tipsforfocus/
(2) https://openphysed.org/wp-content/uploads/2020/03/ParentsTipsOnlineLearningBrainD.pdf
(3) https://www.healthline.com/health/parenting/tips-from-educators-for-parents-navigating-virtual-school
(4) https://www.familyeducation.com/halloween/8-alternatives-to-trick-or-treating-during-the-covid-19-pandemic