Sarcina

Profil TORCH in sarcina – ce implica aceasta analiza

Iata ce importanta are efectuarea unui profil TORCH in sarcina – ce implica aceasta testare, ce probleme pot fi identificate si cum pot influenta acestea starea fatului in sarcina.

CUPRINS:

1. Ce este profilul TORCH?
2. Ce sunt infectiile TORCH?
3. Ce inseamna rezultatele testelor?

Ce este profilul TORCH?

Profilul TORCH este un grup de analize efectuate pentru detectarea anumitor infectii la femeile insarcinate. Infectiile pot fi transmise fatului in timpul sarcinii. Detectarea precoce si tratamentul unei infectii pot preveni complicatiile la nou-nascuti. Rezultatele unui profil TORCH arata daca aveti in prezent o boala infectioasa sau daca ati avut recent una. De asemenea, pot arata daca aveti imunitate la anumite boli, cum ar fi rubeola, de la vaccinarea anterioara. Daca planuiti sa ramaneti insarcinata este indicat sa efectuati aceasta testare inainte. Daca ati ramas insarcinata si a fost o sarcina neplanificata, se recomanda testarea cat mai curand, in primele saptamani de sarcina.

TORCH este un acronim pentru infectiile acoperite in screening:

  • toxoplasmoza;
  • alte infectii (other in engleza) – HIV, virusuri hepatice, varicela, sifilis, parvovirus etc.;
  • rubeola;
  • citomegalovirus;
  • herpes simplex,

Testele evalueaza anticorpii impotriva bolilor infectioase. Anticorpii sunt proteine care recunosc si distrug substantele nocive, cum ar fi virusurile si bacteriile. Mai exact, testele evalueaza doua tipuri de anticorpi: imunoglobulina G (IgG) si imunoglobulina M (IgM). Anticorpii IgG sunt prezenti atunci cand o persoana a avut o infectie in trecut si nu mai este grav bolnava. Anticorpii IgM sunt prezenti atunci cand o persoana are o infectie acuta. Un medic poate folosi acesti anticorpi impreuna cu istoricul simptomelor unei femei pentru a evalua daca fatul a fost expus la o infectie.

Care sunt complicatiile posibile ale unei infectii TORCH la fat?

Semnele si simptomele infectiilor TORCH variaza in functie de infectia de baza specifica. Insa, infectiile TORCH pot avea in comun unele semne si simptome nespecifice. Semnele timpurii de sindrom TORCH la fat sau nou-nascut pot include febra, microcefalie, greutate mica la nastere, letargie sau somnolenta, cataracta, afectarea auzului si boli cardiace congenitale. In plus, unii nou-nascuti pot prezenta hepatosplenomegalie sau marirea ficatului si a splinei.

Nou-nascutii infectati pot sa aiba, de asemenea, pete maronii-rosiatice pe piele, icter, eruptii cutanate etc. Semnele tardive, care apar de obicei dupa varsta de 2 ani, pot include tulburari sau pierderi de vedere, dizabilitate intelectuala, surditate si convulsii.

Ce sunt infectiile TORCH?

Infectiile TORCH (sau sindromul TORCH) sunt un grup de boli infectioase care pot afecta un copil in curs de dezvoltare sau un nou-nascut. Daca dezvoltati in sarcina o infectie TORCH, o puteti transmite copilului in timpul sarcinii, in timpul nasterii sau dupa nastere.

Deoarece bebelusul nu are sistemul imunitar suficient de dezvoltat pentru a lupta impotriva bolilor, infectiile TORCH pot provoca o serie de complicatii in sarcina sau pot impiedica dezvoltarea corecta a organelor copilului. Severitatea infectiilor la copil depinde de tipul de infectie si de stadiul dezvoltarii copilului in timpul infectiei. De obicei, infectiile care apar la inceputul sarcinii au un prognostic mai slab. Este necesar un tratament medical prompt pentru a reduce riscul de complicatii.

In general, infectiile TORCH sunt responsabile pentru 2 – 3% dintre toate tulburarile congenitale sau tulburarile prezente la nastere. Aceste infectii pot provoca o varietate de complicatii, inclusiv nastere prematura, intarzierea dezvoltarii fatului (de exemplu, restrictia de crestere intrauterina), malformatii fizice si uneori pierderea sarcinii.

Toxoplasmoza

Toxoplasmoza este o boala ce apare atunci cand un parazit (T. gondii) patrunde in organism. Parazitul poate fi gasit uneori in asternutul si fecalele pisicilor, precum si in carnea insuficient gatita si ouale crude. Sugarii infectati cu toxoplasmoza in uter de obicei nu prezinta niciun simptom timp de cativa ani. Simptomele, care apar mai tarziu in viata, pot include leziuni ale creierului, afectarea vederii, surditate, convulsii, hidrocefalie etc.

Rubeola

Rubeola provoaca o eruptie cutanata. Efectele secundare ale infectiei sunt minore la copii. Cu toate acestea, daca rubeola afecteaza fatul, poate provoca malformatii congenitale grave, cum ar fi defecte cardiace, probleme de vedere, dezvoltare intarziata.

Citomegalovirus

Citomegalovirusul face parte din familia virusurilor herpetice. De obicei, nu provoaca simptome vizibile la adulti. Cu toate acestea, poate duce la pierderea auzului si dizabilitate intelectuala la un fat in curs de dezvoltare.

Herpes simplex

Virusul herpes simplex poate fi de obicei transmis de la mama la fat prin canalul de nastere in timpul nasterii naturale. De asemenea, este posibil ca bebelusul sa se infecteze in timp ce este inca in uter. Infectia poate provoca o varietate de probleme grave la sugari, inclusiv leziuni ale creierului, probleme de respiratie, convulsii. Simptomele apar de obicei in a doua saptamana de viata a copilului.

Alte boli

Cealalta categorie poate include mai multe boli infectioase diferite, cum ar fi:

  • varicela;
  • infectia cu virusul Epstein-Barr;
  • hepatita B si C;
  • HIV;
  • parvovirus uman;
  • pojar;
  • oreion;
  • sifilis.

Varicela poate provoca sindromul de varicela congenitala la bebelusi. Este putin probabil sa transmiteti varicela copilului. Chiar daca aveti varicela in timp ce sunteti insarcinata, exista totusi doar 2% risc sa o transmiteti mai departe. Cu toate acestea, bebelusii nascuti cu varicela congenitala pot avea malformatii congenitale.

Toate aceste boli se pot transmite de la mama la fat in timpul sarcinii sau al nasterii.

Ce inseamna rezultatele testelor?

Un profil TORCH nu necesita nicio pregatire speciala. Cu toate acestea, informati medicul daca suspectati ca ati fost infectata cu oricare dintre virusurile acoperite de un profil TORCH. De asemenea, ar trebui sa mentionati orice medicamente fara prescriptie medicala sau pe baza de reteta pe care le luati. Rezultatul unui test de laborator poate fi afectat de multi factori, inclusiv de metoda pe care o foloseste laboratorul pentru a efectua testul. Pentru a afla ce inseamna rezultatele, discutati cu medicul.

Rezultatele testului sau panelului TORCH arata daca aveti sau ati avut oricare dintre aceste infectii. Rezultatele sunt denumite „pozitive” sau „negative”. Un rezultat pozitiv al testului inseamna ca au fost gasiti anticorpi IgG sau IgM pentru una sau mai multe dintre infectiile incluse in screening. Asta poate insemna ca aveti, ati avut in trecut sau ati fost vaccinata anterior impotriva bolii respective. Medicul va va explica rezultatele testelor si va analiza impreuna cu voi ce inseamna fiecare.

Un rezultat negativ al testului este, in general, considerat normal, cu exceptia cazului in care este vorba despre o boala impotriva careia ar trebui sa fiti vaccinata. Asta inseamna ca nu au fost detectati anticorpi si nu exista nicio infectie actuala sau trecuta. Anticorpii IgM sunt prezenti atunci cand exista o infectie curenta sau recenta.

Retineti!

Daca un nou-nascut este testat pozitiv pentru acesti anticorpi, o infectie actuala este cauza cea mai probabila. Daca la un nou-nascut se gasesc atat anticorpi IgG, cat si IgM, se vor face teste suplimentare pentru a confirma daca are infectia activa.

Daca testul este pozitiv pentru anticorpi IgM in timpul sarcinii, se vor face mai multe teste pentru a confirma o infectie. Prezenta anticorpilor IgG la o femeie insarcinata indica de obicei o infectie sau imunitate din trecut. Daca este vorba despre o infectie activa, un al doilea test de sange este efectuat cateva saptamani mai tarziu, astfel incat nivelurile de anticorpi sa poata fi comparate. Daca nivelul creste, poate insemna ca infectia a fost recenta sau are loc in prezent. Daca este identificata o infectie in sarcina, medicul va crea un plan de tratament specific.

 

Referinte:
(1) https://labtestsonline.org.uk/tests/torch-test
(2) https://www.webmd.com/children/what-is-torch-syndrome
(3) https://rarediseases.org/rare-diseases/torch-syndrome/
(4) ttps://www.childrenshospital.org/conditions/torch

Sursa foto: Pixabay, Pexels

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Recent Posts

Magia Crăciunului se trăiește în familie la Băneasa Shopping City

Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…

4 zile ago

Ce echipamente să alegi pentru un loc de joacă?

Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…

3 săptămâni ago

Păstrarea pasiunii în cuplu după sosirea copiilor

Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…

2 luni ago

COMUNICAT DE PRESĂ – Mâine se deschide Baby Boom Show, singurul târg al toamnei pentru copii şi viitori părinţi

Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…

2 luni ago

Alegeri ideale pentru începerea școlii: Cutia de prânz perfectă pentru copii activi și părinți ocupați

Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…

3 luni ago

Gastroenterita la copii – 3 cauze comune

Gastroenterita pediatrică poate avea cauze variate; de identificarea lor corectă depinde instituirea tratamentului adecvat. Din…

5 luni ago