Articole

Primul Craciun cu bebe – cum il sarbatorim?

Va pregatiti sa sarbatoriti primul Craciun cu bebe? Iata cateva idei de noi traditii pe care le puteti incepe anul acesta cu noul membru al familiei si alte recomandari.

Primul Craciun cu bebe este magic. In mod evident, micutul nu isi va aminti nimic si nici nu va intelege conceptul de Craciun. Insa, fiind primul Craciun cu noul membru al familiei, cu siguranta este o amintire de neuitat pentru voi. In plus, poate fi o oportunitate de a porni noi traditii pe care sa le continuati la fiecare Craciun.

Acest prim Craciun impreuna va fi o experienta magica pe care familia o va pretui in anii urmatori. Sarbatorile din acest an vor fi mai putin despre cadouri si mai mult despre noile amintiri care se formeaza si se incep noi traditii. Iata cateva recomandari de traditii pe care le puteti incepe pentru a marca primul Craciun cu bebe:

🎀Pulovere de Craciun sau pijamale de sarbatori asortate

Aceasta este o traditie des intalnita in familii – sa va imbracati toti in pijamale de sarbatori – in culori specifice si cu imprimeuri de sarbatoare – reni, oameni de zapada, fulgi de nea sau Mos Craciuni, pulovere asortate, caciulite de Elf sau Mos Craciun etc. Nu uitati nici de sosetele colorate.

🎀Decoratiuni personalizate pentru brad

Puteti sa sarbatoriti primul Craciun cu bebe confectionand sau cumparand o decoratiune pentru brad, un glob sau un ornament personalizat cu numele voastre, cu amprenta mainii copilului, cu o poza cu voi sau cu mesajul „Primul meu Craciun”/„Primul Craciun impreuna”/„Primul Craciun in 3” etc. De asemenea, pentru primul an, puteti alege un ornament personalizat cu numele bebelusului si data nasterii. In anii urmatori, alegeti un ornament care sa reflecte interesele micutului sau ceva important din anul respectiv. An de an se vor aduna mai multe ornamente personalizate in propria colectie. Daca aveti si alti copii, confectionati sau cumparati si pentru ei decoratiuni personalizate, dupa aceleasi principii. In plus, le puteti confectiona impreuna, ca o activitate de Craciun. ❄️ Vezi AICI idei de decoratiuni de Craciun de creat alaturi de copii.

🎀Sedinta foto de Craciun cu bebe

Faceti o sedinta foto de Craciun sau pur si simplu imortalizati cat mai multe momente – decorarea bradului, intalnirea cu Mos Craciun, plimbarea la luminite, momentul cand desfaceti cadourile etc. Faceti o poza de familie in pijamale asortate sau in pulovere de Craciun si caciulite de Mos Craciun. Puteti repeta ulterior aceeasi poza an de an – ca o fotografie anuala de familie – sa obtineti o serie tematica de fotografii pentru a compara cresterea de la an la an a copilului. Puteti face si un album foto de Craciun, in care sa adaugati in fiecare an fotografii noi.

🎀Carte personalizata de Craciun pentru bebelus

Cartile personalizate sunt o varianta pentru a incepe o noua traditie cu bebe. Cumparati o carte personalizata de Craciun pentru bebe si in fiecare an cititi-i cartea speciala in Ajunul Craciunului. Probabil ca bebelusul nu va aprecia prea mult in primii ani. Cu toate acestea, va deveni o traditie pe care o va astepta cu nerabdare pe masura ce creste. Insa, nu trebuie sa fie neaparat o carte personalizata. Puteti alege o anumita carte de Craciun pentru copii pe care ulterior sa o recititi in fiecare an si la care sa adaugati in timp alte carticele si sa construiti propria biblioteca de Craciun. Scrieti o nota speciala pentru copil pe prima pagina a fiecarei carti.

🎀 Scrieti-i o scrisoare copilului de Craciun

Poate fi o traditie pe care sa o incepeti acum. Scrieti-i copilului o scrisoare de Craciun, in care sa mentionati evenimentele si lucrurile frumoase care s-au intamplat in anul care a trecut. Puteti atasa si o fotografie sau un alt element care sa va aduca aminte de sarbatoarea din acest an. Puneti scrisoarea in plic si intr-o cutiuta speciala, iar an de an adaugati inca o scrisoare.

🎀Capsula timpului de Craciun

Incepeti o traditie cu o capsula a timpului – si apoi sa adaugati an de an, la fiecare Craciun, noi amintiri. Pentru primul Craciun al bebelusului, puteti include amprenta mainii, o fotografie si o scrisoare catre copil.

Citeste si: Poezii de Craciun pentru copii

Recomandari utile

Insa, Craciunul cu bebe nu este doar despre luminite, decoratiuni, brad si colinde. Primele luni cu bebe nu sunt usoare si Craciunul cu un bebelus poate sa nu fie prea usor, mai ales daca sarbatorile va prind la putin timp dupa nastere, in perioada post-partum. Lauzia este o etapa in care mama are nevoie de odihna, este vulnerabila si trebuie sa se recupereze. Mentineti lucrurile cat mai simple, evitati sa va suprasolicitati. Cititi mai multe despre al patrulea trimestru sa adaptarea la viata cu bebe.

De asemenea, chiar daca ne imaginam totul perfect, cu decorul de Craciun, luminite si atmosfera de vis, poate sa nu fie asa mereu. In realitate, bebelusii reactioneaza variat la decoratiuni si luminite. In timp ce unii sunt incantati de luminite si culori, altii devin foarte usor suprastimulati. Astfel, poate fi necesar sa reduceti sau sa micsorati decorul. Decoratiunile nu sunt singurul lucru la care bebelusii reactioneaza imprevizibil. Pentru cei care planuiesc o vizita idilica a lui Mos Craciun, trebuie sa stiti ca pentru multi bebelusi Mosul poate fi cam infricosator.

Cand vine vorba despre cadouri de Craciun pentru copii, chiar nu trebuie sa va straduiti. Bebelusii nu vor fi interesati de ele de obicei. Nu trebuie sa cheltuiti mult pe cadouri pentru bebelus pentru a face Craciunul special. In plus, bebelusul este prea mic pentru a se entuziasma de cadouri – este mult mai probabil sa fie incantat de cutie si de ambalaj, mai degraba decat de articolul in sine. In schimb, concentrati-va pe traditiile pe care le putea crea in familie si amintirile cu care veti ramane. Mentineti sarbatorile cat mai linistite, cu putina lume, mai ales in cazul nou-nascutilor, pentru a evita suprastimularea.

Citeste si: Siguranta copiilor mici de Craciun

Surse foto: Pexels

 

 

 

 

 

 

 

 

Mancas Malina

Absolventa a Facultatii de Bioinginerie Medicala - Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi, si a unui masterat de Bioinginerie Clinica.

Recent Posts

Cămășile de damă – un must have pentru stilul de zi cu zi al fiecărei femei

În modă, cămășile de damă reprezintă o piesă fundamentală în definirea stilului unei femei. Aceste…

o săptămână ago

Ce sunt copiii curcubeu și ce trebuie să știi despre ei?

Copiii curcubeu sunt termenul afectuos dat nou-născuților care vin pe lume după ce familia a…

3 săptămâni ago

Cele mai mari provocari pentru parinti in primul an de viata al bebelusului

Ai venit acasa cu bebe care a dormit tot drumul, il privesti cum sta senin…

3 săptămâni ago

Descoperă cele 3 avantaje ale unei perne pentru gravide

Perioada sarcinii este un moment special în viața unei femei. Pe parcursul a 9 luni,…

o lună ago

Trucuri pentru a ține copiii departe de ecrane

Având în vedere că trăim într-o eră digitală, ecranele au devenit o parte tot mai…

o lună ago

Beneficiile vitaminei D3 pentru sănătate

Vitamina D3 (colecalciferol) are câteva beneficii pentru sănătate, cel mai important fiind acela că ajută organismul…

2 luni ago