Mononucleoza infectioasa

Mononucleoza infectioasa, numita si „boala sarutului” sau febra glandulara este o boala cauzata de o infectie virala. Afla totul despre mononucleoza infectioasa in randurile de mai jos. 

CUPRINS:

1. Ce este mononucleoza infectioasa? – informatii generale
2. Cum se transmite mononucleoza infectioasa?
3. Care sunt cauzele aparitiei?
4. Cum se manifesta mononucleoza infectioasa?
5. Diagnosticare
6. Complicatii
7. Metode de tratament
8. Profilaxie

Ce este mononucleoza infectioasa? – Informatii generale

Mononucleoza infectioasa este o boala cauzata de o infectie virala. Este cel mai adesea cauzata de virusul Epstein-Barr, dar in unele cazuri, este cauzata si de alte virusuri. Este denumita si febra glandulara sau „boala sarutului”.

Virusul este raspandit inclusiv prin saliva, motiv pentru care mononucleoza este numita adesea si „boala sarutului”.

Dupa ce o persoana este afectata de mononucleoza, rareori dezvolta boala si a doua oara, dezvoltand imunitate pentru tot restul vietii la aceasta.

Cele mai multe cazuri de mononucleoza sunt usoare si se reduc cu tratament minim. Infectia nu este, de obicei, grava si dispare de la sine  in decurs de 1-2 luni.

Virusul Epstein Barr este un virus ce infecteaza cel putin 90% din populatia din intreaga lume. De cele mai multe ori ramane in stare inactiva si nu produce simptome sau complicatii. Exista mai multe boli legate de acest virus, inclusiv anumite forme de cancer si boli autoimune, precum si complicatii ale imunodeficientei primare la persoanele cu anumite mutatii genetice.

Cum se transmite mononucleoza infectioasa?

Mononucleoza este o infectie virala care produce simptome cum ar fi oboseala, umflarea ganglionilor limfatici si o durere severa a gatului. Poate dura 4-5 saptamani de la prima infectare pana ca simptome cum ar fi oboseala, durerile in gat si durerile musculare sa apara, fiind perioada de incubatie. Odata ce simptomele apar, acestea pot dura 2-4 saptamani. Virusul poate fi transmis mai departe altor persoane timp de pana la 3 luni dupa ce simptomele dispar – perioada de contagiozitate.

Virusul Epstein Barr se raspandeste de la o persoana la alta prin saliva si alte fluide corporale. Acesta este motivul pentru care mononucleoza este deseori numita „boala sarutului”. Infectia se poate transmite si prin contactul cu obiecte personale contaminate, ustensile, tacamuri, alimente sau bauturi, periute de dinti etc. De asemenea, se transmite prin tuse sau stranut, contact sexual, prin sange si urina, in urma unui transplant de organe, dupa transfuzii de sange etc.

Grupe de risc

Odata ce virusul patrunde in organism, ramane acolo pentru totdeauna si se poate reactiva ocazional la un moment dat. Virusul reactivat se poate raspandi la altii prin saliva, astfel incat o persoana poate dezvolta mononucleoza luand virusul de la o persoana care nu prezinta simptome. Deoarece infectia initiala cu virusul Epstein Barr apare cel mai adesea la copiii mici si tinde sa nu prezinte simptome, majoritatea cazurilor de diagnostic cu mononucleoza infectioasa apar la adolescenti si adulti tineri. Cel mai des, acest virus afecteaza:

• tinerii cu varste intre 15 si 30 de ani;
• personal medical;
• persoanele care urmeaza tratamente cu medicamente ce suprima sistemul imunitar;
• persoanele care intra in contact cu persoane afectate de mononucleoza sau cu obiecte contaminate.

Care sunt cauzele aparitiei?

Virusul Epstein Barr este principalul virus implicat in aparitia mononucleozei, fiind membru al familiei virusurilor herpetice. Virusul patrunde in glandele salivare si este raspandit prin contact direct, cum ar fi sarut (saliva), dar si stranut si tuse, alte fluide corporale, sange, urina, contact cu obiecte contaminate.

Virusul poate persista in gatul unei persoane infectate pentru o lunga perioada de timp. Poate provoaca o infectie in gat, care are ca rezultat simptome ca dureri in gat si umflarea ganglionilor limfatici in zona gatului. Virusul se extinde apoi la celulele albe din sange si duce la inflamarea ganglionilor limfatici din alte regiuni din organism.

La adolescenti si adulti, infectia produce simptome vizibile in 35 – 50% dintre cazuri. La copii, virusul nu cauzeaza, in mod obisnuit, simptome.

Cum se manifesta mononucleoza infectioasa?

Mononucleoza are un debut lent. Dupa ce virusul ajunge in corp, perioada de incubatie este de 4-6 saptamani pana incep sa apara simptome. Mononucleoza are, in general, o faza de simptome instalate brusc, urmata de o etapa de oboseala postvirala.

Dupa incubatie, boala initiala dureaza, de obicei, timp de 2 -4 saptamani. Oboseala dureaza adesea cateva saptamani si, mai rar, poate dura chiar 6 luni sau mai mult.

Simptomele includ:

• oboseala extrema;
• febra;
• dureri in gat – rosu in gat, cu pete albe sau puroi pe amigdale;
• durere de cap si dureri musculare;
• umflarea ganglionilor limfatici in zona gatului si la axile;
• marirea dimensiunii ficatului si a splinei;
• eczeme

Splina marita si un ficat marit sunt simptome mai putin frecvente. Severitatea simptomelor variaza foarte mult de la o persoana la alta – uneori, simptomele sunt usoare si persoana nici nu sesizeaza ca exista o problema, iar alteori acestea sunt severe si necesita chiar spitalizare. Uneori, pacientul poate prezenta icter (ingalbenirea pielii) din cauza ruperii celulelor rosii din sange sau a problemelor hepatice. Pot aparea si complicatii foarte rare, cum ar fi encefalita (inflamatia creierului).

Diagnosticare

Examinare fizica

Initial se va efectua un examen fizic, mai ales la nivelul gatului si ganglionilor limfatici. Se va face un diagnostic diferential pentru a vedea daca nu vorbim de o alta infectie, cu alt virus sau streptococ. Daca nu vorbim de un streptococ si daca simptomele persista timp de 7-10 zile, sunt necesare teste suplimentare.

Medicul va adresa si o serie de intrebari pentru a se identifica un eventual contact cu o persoana infectata. Se va tine cont si de simptomele prezente, inclusiv febra (se masoara temperatura corpului), dureri, ganglioni limfatici umflati (se examineaza gatul si se palpeaza ganglionii) etc. Se poate examina regiunea abdominala pentru a identifica o eventuala splina marita.

Teste specifice

Poate fi indicat un test care sa depisteze un eventual streptococ ce poate da simptomele. De asemenea, se va efectua o hemoleucograma completa si analiza leucocitelor pentru a depista o eventuala infectie. Mononucleoza se caracterizeaza prin prezenta celulelor albe atipice in sange.

Testul monospot (heterofil)

Unul dintre modurile cele mai fiabile de a diagnostica mononucleoza este testul monospot (sau testul heterofil). Testele monospot detecteaza proteinele din sange numite anticorpi heterofilici care sunt produsi de sistemul imunitar ca raspuns la o infectie cu virusul Epstein-Barr, cea mai frecventa cauza a mononucleozei.

Rezultatele acestui test sunt mai clare atunci cand se efectueaza la 2-4 saptamani dupa aparitia simptomelor mononucleozei. In acel moment, exista suficiente cantitati de anticorpi heterofilici pentru a declansa un raspuns pozitiv. Testul ajuta la confirmarea diagnosticului bolii. Un rezultat pozitiv al testului inseamna ca anticorpii virusului Epstein-Barr au fost detectati in sange si ca cel mai probabil persoana este infectata cu acest virus.

Testul EBV

Acest test de sange vizeaza anticorpii EBV specifici. Poate detecta mononucleoza mai devreme  daca aveti simptome, dar dureaza mai mult pentru a primi rezultatele. Se recomanda adesea daca o persoana este simptomatica si obtine rezultate negative la testul monospot. Testul poate fi recomandat si daca o persoana nu are simptome, dar e posibil sa fi fost expusa la virus sau susceptibila la o infectie primara de acest tip.

Profilul serologic pentru EBV include:

• anticorpi VCA IgM
• anticorpi VCA IgG
• antigenul precoce-difuz EA-D
• antigenul nuclear Epstein Barr EBNA

Anticorpii sunt proteine pe care sistemul imunitar le elibereaza ca raspuns la o substanta nociva numita antigen. In mod specific, testul EBV este utilizat pentru detectarea anticorpilor la antigenele EBV. Testul poate detecta atat o infectie actuala, cat si o infectie din trecut. Testul EBV este un test de sange. Un rezultat negativ inseamna ca nu au fost prezenti anticorpi EBV in proba de sange (persoana nu a fost infectata niciodata si nu are mononucleoza). Un rezultat pozitiv inseamna ca au fost detectati anticorpi EBV, adica in prezent aveti virusul sau ati fost infectat in trecut (se poate stabili de catre medic diferenta dintre o infectie activa si una din trecut).

Complicatii

Desi majoritatea persoanelor care sufera de mononucleoaza au o recuperare completa de la sine, uneori, exista posibilitatea de a dezvolta unele complicatii mai putin frecvente. Complicatiile pot sa apara din cauza evolutiei bolii sau din cauza virusului care provoaca boala. Virusul Epstein-Barr (EBV) este cel mai frecvent agent cauzator in cazurile de mononucleoza. Cele mai frecvente complicatii ale mononucleozei includ marirea si ruptura splinei si problemele hepatice. Printre complicatiile mai putin frecvente sunt anemia, eruptiile cutanate, problemele la nivelul sistemului nervos si inflamatia inimii.

Ruptura de splina

In rare cazuri, mononucleoza poate duce la marirea splinei si chiar ruptura acesteia. De aceea, in cazul unui diagnostic de mononucleoza se recomanda evitarea activitatii fizice intense timp de 4-6 saptamani minimum, evitarea ridicarii obiectelor grele sau sporturile de contact, pentru a evita ruptura splinei. Ruptura splinei este o urgenta medicala ce poate pune viata in pericol. Splina este o glanda de dimensiuni mari care ajuta la filtrarea sangelui.

Ruptura este, de obicei, dureroasa, dar uneori cauzeaza hipotensiune fara durere. Complicatiile care implica splina sunt, de obicei, insotite de o durere brusca si severa in zona localizata. Acestea pot fi, de asemenea, caracterizate prin lesin, vedere incetosata, confuzie. Interventia chirurgicala de urgenta poate fi necesara pentru tratarea splinei marite sau rupte.

Probleme hepatice

Persoanele cu mononucleoza se pot confrunta uneori cu anumite complicatii, cum ar fi hepatite sau icter (ingalbenirea pielii si a ochilor). Complicatiile hepatice includ si niveluri crescute ale aminotransferazelor (de aproximativ 2 – 3 ori mai mult). Daca apar icterul sau cresteri enzimatice mai severe, trebuie investigate alte cauze ale hepatitei.

Alte complicatii

Alte complicatii ale mononucleozei includ:

• inflamatii la nivelul inimii;
• complicatii la nivelul sistemului nervos, ca meningita, encefalita, convulsii, neuropatia periferica, mielita, paralizii craniene, psihoze sau sindromul Guillain-Barré;
• umflarea amigdalelor si afectarea respiratiei;
• complicatii hematologice, ca granulocitopenia, anemia (o scadere a numarului celulelor rosii din sange), trombocitopenia (o scadere a trombocitelor din sange, ducand la probleme de coagulare);
• sindromul Reye etc.

Metode de tratament

Nu exista un tratament specific pentru mononucleoza infectioasa. Cu toate acestea, medicul va poate prescrie un medicament cu corticosteroizi pentru a reduce inflamatia amigdalelor.

Ca si raceala obisnuita, mononucleoza este o infectie virala care nu se trateaza cu antibiotice. Antibioticele NU sunt eficiente impotriva mononucleozei. Mononucleoza este cauzata de un virus, iar antibioticele nu actioneaza impotriva virusurilor. Daca aveti o infectie bacteriana (cum ar fi streptococ) pe langa mononucleoza, medicul va poate da un antibiotic pentru a trata aceasta infectie.

Atentie! NU dati aspirina copiilor. Aspirina a fost asociata cu o boala rara la copii, numita sindromul Reye.

De obicei, se intervine printr-o serie de masuri pentru ameliorarea simptomelor:

• gargara cu apa cu sare (sau bicarbonat de sodiu) pentru a reduce puroiul din amigdale si pentru a ameliora durerea de gat;
• aplicarea de comprese umede calde pe zona gatului pentru a ajuta la reducerea sensibilitatii;
• medicamente pentru febra, dureri de gat, dureri musculare, dureri de cap, ca Ibuprofen sau Naproxen (evitati acetaminofenul din cauza posibilelor inflamatii hepatice, uneori asociate cu mononucleoza);
• limitati activitatea fizica efectuata, evitati activitatile fizice intense, sporturile, alergatul, ridicarea obiectelor grele;
• dormiti suficient pentru a preveni extenuarea;
• consumati mese frecvente si in cantitati reduse, mai ales daca apetitul este scazut si durerile de gat sunt intense;
• beti multe lichide pentru a evita deshidratarea, evitand cofeina si alcoolul.

Nu exista vaccin pentru a proteja impotriva infectiei cu EBV. Singurul mod de a va proteja este prin evitarea contactului cu persoane infectate.

Profilaxie

Nu exista un mod sigur si eficient de prevenire a mononucleozei. Din fericire, majoritatea cazurilor sunt usoare. Desi prevenirea completa a mononucleozei este un lucru dificil de realizat, exista anumite indicatii pe care este bine sa le aveti in vedere pentru a scadea riscul de a contracta aceasta afectiune. Deoarece transmiterea primara a virusului Epstein-Barr se face prin intermediul fluidelor corporale, una dintre cele mai eficiente tehnici preventive pentru aceasta boala este limitarea contactului direct cu persoanele afectate de mononucleoza sau persoanele care au contractat aceasta afectiune la un moment dat in viata lor.

Iata cateva sugestii de a preveni infectia daca intrati in contact cu o persoana afectata:

• spalati-va atent pe maini cu apa si sapun cat mai des;
• evitati contactul cu persoane care ar putea avea boala;
• evitati contactul cu alimente, bauturi, ustensile, obiecte care ar putea fi contaminate;
• evitati contactul cu saliva unei persoane care ar putea avea mononucleoza;
• evitati sa sarutati persoanele cu mononucleoza si evitati contactul fizic si intim cu acestea;
• nu impartiti periutele de dinti cu alte persoane;
• adoptati un stil alimentar sanatos;
• adoptati un stil de viata activ si limitati nivelul de stres.

Daca ati fost deja afectat de mononucleoza, puteti preveni raspandirea mononucleozei urmand aceste recomandari:

• evitati contactul cu alte persoane;
• evitati donarea de sange in termen de minimum 6 luni de la debutul acestei afectiuni;
• acoperiti-va gura cand tusiti sau stranutati;
• nu impartiti obiecte personale, alimente, paie, bauturi, vesela cu alte persoane;
• spalati-va cat mai des pe maini;
• ramaneti acasa si odihniti-va pana simptomele se reduc;
• evitati contactul sexual si intim cu alte persoane – chiar daca mononucleoza este transmisa in mod obisnuit prin saliva, exista si un risc ca aceasta sa poata fi transmisa prin alte fluide corporale;
• aveti grija la igiena personala.

Daca este posibil ca un copil din familie sa fie afectat de mononucleoza sau a fost expus virusului, puteti preveni ca alti copii sa contracteze virusul impiedicandu-i sa intre in contact cu jucariile sau alte materiale pe care copilul le-a folosit.

Referinte:

• About Epstein-Barr Virus (EBV), link: https://www.cdc.gov/epstein-barr/about-ebv.html#transmission
• Common Questions About Infectious Mononucleosis, link: https://www.aafp.org/afp/2015/0315/p372.html
• Infectious Mononucleosis, link: https://uhs.umich.edu/mono
• Infectious mononucleosis, link: https://www.healthline.com/health/mononucleosis
• Infectious mononucleosis, link: https://www.msdmanuals.com/professional/infectious-diseases/herpesviruses/infectious-mononucleosis
• Mononucleosis spot test, link: https://www.healthline.com/health/mononucleosis-spot-test
• Epstein Barr Virus EBV Test, link: https://www.healthline.com/health/epstein-barr-virus-test
• Infectious mononucleosis, link: http://www.pediatricweb.com/webpost/iframe/MedicalConditions_465.asp?tArticleId=155