Fricile la copii – ce e normal si cum ii putem ajuta

Fricile la copii sunt normale si firesti si fac parte din dezvoltarea lor in copilarie. Care sunt cele mai frecvente frici ale copiilor, cum le putem fi alaturi si cum ii putem ajuta sa le gestioneze mai usor?

Cuprins:

1. Fricile la copii – informatii generale
2. De ce si cand apar fricile la copii?
3. Fricile la copii – cand ar trebui sa ne ingrijoram?
4. Cum ii putem ajuta pe copii sa isi depaseasca fricile?

Fricile la copii – informatii generale

Lucruri si situatii care pentru noi, adultii, par inofensive, pot fi surse de frica pentru cei mici. Fricile fac parte din viata lor si trec de la sine pe masura ce copiii inainteaza in varsta si se dezvolta. Fricile sunt diferite in functie de etapa de dezvoltare.

Astfel, intre 2 si 3 ani, copiii se tem in general de lucruri care scot zgomote puternice (aspirator, blender, bormasina etc), pe care nu le inteleg (nu le sunt familiare), de obiecte specifice acestei varste (de exemplu olita), de straini.

Intre 3 si 5 ani, copiii se tem de pericole imaginare, pentru ca in aceasta perioada nu fac distinctia intre real si imaginar. Frica de intuneric este de asemenea specifica acestei etape de varsta.

Pentru copiii de varsta scolara, pericolele de care le este frica sunt mai aproape de realitate (furtuna, tunete, incendiu).

Gestionarea fricilor are legatura cu o abilitate pe care copiii o deprind treptat, odata cu dezvoltarea lor psihologica, si anume autoreglarea. Autoreglarea este un set de abilitati prin care intelegem si ne controlam propriile ganduri, emotii si reactii/actiuni in anumite situatii.
Mai multe despre dezvoltarea autoreglarii si cum o putem sustine in cazul copiilor – in acest articol.

De ce si cand apar fricile la copii?

Copiii se tem in general de lucrurile pe care nu le inteleg, pe care nu le pot controla sau carora le-au asociat un sens negativ, in urma unei experiente in care s-au speriat. De asemenea, pe masura ce cresc si descopera lumea, inteleg si faptul ca exista lucruri care ii pot rani, lucruri care pot fi periculoase pentru ei sau cei apropiati. La aceasta se adauga faptul ca, undeva intre 2 si 3 ani incepe sa se dezvolte imaginatia, iar pana la varsta scolara creierul lor nu este suficient de dezvoltat pentru a face diferenta intre realitate si fantezie. Acesta e contextul in care apar primele frici – incep dupa varsta de 2 ani si continua pe perioada prescolaritatii.

Alti factori care pot contribui la aparitia fricilor la copii pot include:

• experiente negative, in care s-au speriat;
• expunerea la televizor, la programe cu un continut nepotrivit varstei lor (violent, infricosator, suprastimulant);
• povestile si cartile cu personaje infricosatoare, cu monstri sau vrajitoare, care pot alimenta imaginatia copiilor;
• povesti pe care le-au auzit cu experiente negative, infricosatoare, care li s-au intamplat altora.

Uneori fricile pot aparea in urma unor evenimente stresante pentru copii: divortul parintilor, pierderea unei persoane dragi sau a unui animal de companie, aparitia unui fratior si altele.

Fricile la copii – cand ar trebui sa ne ingrijoram?

Cele mai comune frici la copii includ:

• frica de straini;
• frica de a sta singuri;
• frica de intuneric (mai multe informatii despre frica de intuneric – in acest articol);
• frica de caini;
• frica de animale mari;
• frica de insecte;
• frica de inaltime;
• frica de zgomote puternice sau nefamiliare;
• frica de monstri imaginari;
• frica de injectii (vaccinuri);
• frica de a merge la medic (frica de dentist);

Daca in cele mai multe cazuri fricile copiilor sunt normale si trec pe masura ce ei cresc, uneori fricile necesita o atentie deosebita.

Insa atunci cand:

• fricile unui copil sunt persistente, foarte intense si ii afecteaza viata de zi cu zi, jocul, somnul;
• anumite frici apar in urma unui eveniment traumatizant pentru copil si nu dispare mult dupa evenimentul respectiv;
• copiii refuza sa mai participe la anumite activitati din cauza fricilor sale;
• sau oricand parintele simte ca e mai mult decat o simpla frica, e important sa fie consultat un specialist.

Uneori fricile pot deveni foarte puternice, extreme si cauzate de un anume obiect sau situatie, transformandu-se in fobii. Pe langa intensitatea si persistenta fricii, care provoaca o suferinta ridicata copiilor, fobiile interfereaza deseori si cu calitatea vietii. De aceea, este cu atat mai importanta apelarea la un specialist cu experienta in lucrul cu copiii.

Cum ii putem ajuta pe copii sa isi depaseasca fricile?

Validarea trairilor copiilor de catre parinti

Cu rabdare, intelegere si empatie fata de copii, parintii ii pot ajuta pe cei mici sa isi depaseasca fricile. Foarte important este sa luam in serios fricile lor, chiar daca noi ca adulti stim ca nu e niciun pericol sau ca sunt frici imaginare. “Stiu ca ti-e greu, dar sunt aici langa tine”, “te inteleg”, “suna infricosator ceea ce povestesti”, sunt cateva exemple prin care le validam emotiile si le aratam ca ii intelegem si suntem alaturi de ei.

Incurajarea exprimarii fricilor

Sa ii ajutam pe copii sa vorbeasca despre fricile lor. De multe ori copiii stiu de ce anume le este frica, insa nu au inca limbajul potrivit pentru a explica ce anume ii sperie. Si aici ii putem ajuta, punand intrebari cat mai specifice, pentru a afla de ce le este frica mai exact sau ce anume face situatia/obiectul atat de infricosator. Daca nu pot povesti despre obiectul fricii lor, sa ii incurajam sa il deseneze. Desenul este o metoda de exprimare foarte utila in cazul celor mici.

Dupa ce copiii ilustreaza imaginea care ii sperie, ii putem ajuta sa o schimbe, reducand din elementele infricosatoare si adaugandu-i unele amuzante. Putem face acest lucru fie in imaginatie (“Ce-ar fi daca i-am pune monstrului un tutu roz“) sau prin desen (copilul sa deseneze acele elemente care scad din potentialul infricosator).

Punand mai multe intrebari, putem identifica o posibila problema care sta la baza fricilor, cum ar fi o situatie sau eveniment pe care cel mic le percepe ca fiind extrem de stresante. Odata identificata, sa vorbim cu copiii, sa ii asiguram ca sunt in siguranta, sa ii imbratisam si sa le amintim ca suntem alaturi de ei.

Confruntarea fricilor

Copiii nu trebuie sa fie fortati sa se confrunte cu obiectele sau situatiile care le provoaca frica. Unele frici nu ii incurca cu nimic si le lasam sa treaca de la sine, insa altele interfereaza cu viata copilului (de exemplu, frica de dentist, frica de injectii, frica de animale daca intra frecvent in contact cu ele). In cazul acestora din urma ii putem ajuta pe copii sa le confrunte.

Jocul de rol, cu jucarii de plus sau cu copilul si parintii in anumite roluri, pot fi un bun pretext de a pune in scena acele situatii in care copiii se tem. De exemplu, un animal de plus poate fi pacientul, iar copilul sa fie medicul care ii face o injectie, daca frica lui este de ace/seringi.

Cartile si povestile sunt o resursa la care putem apela cu incredere cand dorim sa abordam cu cei mici fricile lor. Cand vad ca si personajele din carti au frici, inteleg ca nu sunt singurii care se confrunta cu teama. De asemenea, modul in care aceste personaje se confrunta cu fricile pot fi modele pentru ei.

Expunerea treptata la obiectul fricii este o alta modalitate de a-i ajuta pe copii sa isi reduca unele frici. De exemplu, in cazul fricii de caini, un prim pas poate fi sa vedeti carti cu caini, sa povestiti despre ei, apoi sa va jucati cu catei de jucarie, apoi sa vedeti caini afara, de la distanta, apoi copilul sa vada cum parintii sau alti adulti interactioneaza in siguranta cu un caine si tot asa, cu alti posibili pasi intermediari, pana copilul capata incredere sa stea in preajma unui caine si ulterior (nu obligatoriu) sa il atinga.

Ce nu ii ajuta pe copii sau ce poate chiar agrava fricile lor:

• Sa fie fortati sa se confrunte cu situatia sau obiectul de care le este frica.
• Sa fie etichetati – “Esti un fricos“, “Esti un plangacios“
• Sa le fie inhibate si nevalidate trairile lor – “Nu ai de ce sa-ti fie frica!”, “Esti baiat/fata mare“, “Nu e nimic acolo“
• Sa se faca glume pe seama fricilor lor.
• Sa fie comparati cu alti copii sau frati, mai “curajosi”.
• Sa fie pedepsiti pentru fricile lor.

Validati-le trairile si emotiile, aratandu-le astfel ca le luati frica in serios. De multe ori copiilor le este teama de lucruri, oameni sau situatii care pentru adulti nu reprezinta niciun pericol. Insa incercati sa priviti lucurile prin ochii unui copil, aratati-le empatie si faptul ca le intelegeti frica.

Referinte:

(1) How to Help Children Manage Fears – https://childmind.org/article/help-children-manage-fears/
(2) Anxiety and fear in children – https://www.betterhealth.vic.gov.au/health/ConditionsAndTreatments/fear-and-anxiety-children
(3) Taming the monsters: Helping kids deal with their fears – https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2804532/
(4) Nothing to Fear But Fear Itself: Responding to Toddlers’ Fears – https://www.zerotothree.org/resources/2952-nothing-to-fear-but-fear-itself-responding-to-toddlers-fears