Durerea in gat: 4 posibile cauze

Exista anumite simptome pe care ne-am obisnuit sa le intalnim frecvent si care nu tin cont de varsta sau sex. Din aceasta categorie face parte si durerea in gat, care se numara adesea printre primele manifestari ale multor afectiuni, mai mult sau mai putin severe. Continua sa citesti pentru a descoperi care sunt cateva dintre posibilele cauze ale durerii in gat.

  1. Amigdalita

Amigdalita este o inflamatie a amigdalelor, doua mase de tesut limfatic, cu forma rotunda, situate in partea din spate a gatului, care fac parte din sistemul imunitar si au rolul de a preveni infectiile, prin filtrarea bacteriilor si virusurilor care intra in organism prin gura si nas. Este contagioasa si mai frecvent intalnita in randul copiilor cu varsta peste 3 ani, desi nu ocoleste nici adultii.

Durerea in gat este unul dintre cele mai comune simptome ale sale, fiind adesea acompaniata de dificultati la inghitire, amigdalele rosii si umflate, febra, ganglioni limfatici umflati sau dureri de stomac. De cele mai multe ori, aceste simptome dispar dupa cateva zile sau pot fi ameliorate cu remedii simple, precum gargara cu apa sarata sau consumul de bauturi calde, ori cu ajutorul medicamentelor recomandate de medic.

Oricine citeste mai multe despre amigdale inflamate va afla insa ca aceasta afectiune nu trebuie ignorata. Exista si cazuri in care poate duce la anumite complicatii, printre care si scarlatina, febra reumatica, abcesul peritonsilar, sinuzita, glomerulonefrita sau fasciita necrozanta.[4] Cere deci sfatul unui medic daca simptomele persista mai mult de cateva zile sau sunt severe.

  1. Refluxul gastroesofagian

Boala de reflux gastroesofagian apare atunci cand acidul gastric se intoarce in esofag (tubul care transporta alimentele de la gura la stomac) si irita mucoasa, provocand dureri in gat, arsuri in piept, senzatia de nod in gat, dificultati la inghitire, tuse si alte simptome neplacute.

Factorii de risc care pot contribui la aparitia refluxului gastroesofagian includ obezitatea, sarcina, bolile tesutului conjunctiv si intarzierea golirii stomacului. De asemenea, fumatul, consumul de alimente grase sau prajite, de alcool ori cafea pot agrava problema.

In timp, poate duce la dezvoltarea a diverse complicatii, inclusiv esofagita (inflamatia mucoasei esofagiene), stenoza sau strictura esofagiana si esofagul Barrett.[3]

  1. Mononucleoza infectioasa 

Mononucleoza infectioasa sau „boala sarutului” este o afectiune foarte contagioasa, cauzata de obicei de virusul Epstein-Barr, care se transmite in principal prin contactul cu saliva unei persoane infectate. Este mai frecventa in randul adolescentilor si al adultilor tineri si se manifesta atat prin durere in gat, cat si prin simptome precum: febra, oboseala accentuata, umflarea ganglionilor limfatici din zona gatului si a axilei, dureri de cap si iritatii ale pielii. Mai rar, lista simptomelor poate include marirea splinei sau a ficatului.

Simptomele nu apar in acelasi timp si tind sa se dezvolte lent. De regula, persoanele afectate se vor simti mai bine in aproximativ doua pana la 4 saptamani, insa este posibil ca acea senzatie de oboseala accentuata sa mai persiste cateva saptamani ori chiar mai multe de 6 luni.[1]

  1. Alergiile 

O alta posibila cauza a durerilor in gat este reprezentata de alergii. Explicatia este aceea ca alergiile sunt adesea asociate cu productia excesiva de mucus. Cand acest mucus se acumuleaza in gat, vorbim despre sindromul picaturii postnazale, care irita gatul si duce la aparitia durerii. Alte simptome care pot aparea in astfel de cazuri sunt tusea, nevoia de a inghiti frecvent sau de a-ti „drege” vocea si dificultatile de vorbire.

In functie de tipul de alergie de care suferi, durerea in gat si celelalte simptome mentionate se pot manifesta doar in anumite anotimpuri sau pe tot parcursul anului si pot fi insotite de simptomele specifice afectiunilor de acest tip: tuse, stranut, congestie nazala, rinoree, mancarimea ochilor si a nasului.[2]

Durerea in gat poate avea diverse cauze, inclusiv cele despre care am vorbit in acest articol. Identificarea corecta a cauzei este esentiala pentru a putea beneficia de tratamentul adecvat si a preveni agravarea simptomelor. Asadar, nu ezita sa ceri ajutorul unui medic pentru a afla de ce ai dureri in gat si cum poti scapa de ele, mai ales atunci cand acestea nu dispar dupa cateva zile sau se agraveaza.

Sursa Foto: Freepik.

Bibliografie:

  1. „About Mono (Infectious Mononucleosis)”, CDC, 2023, www.cdc.gov/epstein-barr/about-mono.html. Accessed 29 May 2023.
  2. Faris, Stephanie. „The Link between Allergies and Sore Throat”, Healthline, 28 May 2020, www.healthline.com/health/allergies/sore-throat. Accessed 29 May 2023.
  3. „Gastroesophageal Reflux Disease (GERD)”, Mayo Clinic, 2023, www.mayoclinic.org/diseases-conditions/gerd/symptoms-causes/syc-20361940. Accessed 29 May 2023.
  4. „Tonsillitis: What It Is, Symptoms & Treatment”, Cleveland Clinic, 2022, my.clevelandclinic.org/health/diseases/21146-tonsillitis. Accessed 29 May 2023.
Despre autor

Mamisicopilul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *