Dezvoltarea echilibrului bebelusului – putin cate putin, copilul isi dezvolta natural echilibrul. Jocurile reprezinta o modalitate foarte buna de stimulare a acestei abilitati importante pentru independenta copilului.
Pe parcursul primului an de viata, bebelusul trece prin cele mai importante etape ale dezvoltariisale motorii. Sistemul nervos al copilului se dezvolta pe masura ce acesta creste, permitandu-i sa devina autonom. Copilul invata mai intai sa-si controleze capul, apoi mainile, corpul si in cele din urma picioarele.
La 3 luni este capabil sa-si tina capul singur cu mai multa siguranta. La 4 luni se rasuceste de pe burta pe spate si de pe o parte pe alta. La 6 luni sta in sezut pentru scurt timp si se simte foarte comod in scaunelul lui. La 7-9 luni isi mentine echilibrul atunci cand sta in sezut pentru mai mult timp. La 10-12 luni descopera mersul de-a busilea, sta in picioare tinut de manute si se spirjina de tot ce poate pentru a se ridica singur in picioare. Dupa 12 luni este pregatit pentru a face primii pasi singur.
Aceste etape reprezinta indicii ale dezvoltarii sale sanatoase si apar in aceasta ordine. Pentru a ajunge la etapa finala, aceea a mersului, dezvoltarea echilibrului este esentiala. la varsta de 1 an, copilul are puterea musculara sa-si ridice greutatea corpului, ceea ce ii lipseste este echilibrul. De aceea, este necesar sa fie ajutat si stimulat pentru dezvoltarea echilibrului. Aceasta abilitate are la baza tot ansamblul de miscari ale corpului.
Echilibrul este necesar nu doar pentru achizitia mersului, ci si pentru formarea increderii in sine. Fara echilibru, micutul poate cadea de multe ori, se poate lovi usor si va avea un sentiment de nesiguranta si neincredere. Avand un bun echilibru, copilul se simte mai agil si mai increzator in miscarile pe care le face.
Desi echilibrul copilului se dezvolta automat pe masura ce creste, este important sa fie stimulat si ajutat pentru ca micutul sa se simta sigur pe el, increzator si dornic de a-si dobandi autonomia.
Iata 10 idei de activitati si jocuri, pe etape de varsta, care sustin dezvoltarea echilibrului.
Aceasta activitate amuzanta stimuleaza formarea echilibrului. Chiar daca bebelusul nu isi sustine bine capul inca, trebuie sa il tineti intr-o pozitie usor inclinata, sprijinindu-i spatele, umerii si capul in timpul dansului. Insa dupa varsta de 6 luni, cand este capabil sa stea in sezut, il puteti tine in pozitie verticala. Acest lucru ii va solicita copilului si mai mult efort pentru mentinerea echilibrului. Alegeti melodii placute, in ritm lent sau usor alert. Atentie! Nu trebuie sa efectuati miscari bruste, pentru a nu afecta sistemul nervos al bebelusului.
Asezati bebelusul pe genunchii dumneavoastra tinandu-l de manute. Vorbiti cu el, glumiti, spuneti-i o scurta poveste. Bebelusul se va simti in siguranta si va fi stimulat sa aiba reactii necesare pentru mentinerea echilibrului.
Asezati copilul pe o salteluta pliabilade joaca si puneti perne de jur imprejurul lui. Apoi, trageti foarte usor de salteluta pe care este asezat. Aceasta activitate favorizeaza mentinerea stabilitatii. Chiar daca isi pierde echilibrul si cade, micutului nu i se intampla nimic, datorita suprafetei moi a saltelei si pernelor din jurul lui. Oricum, faceti miscari lente si transformati totul in joaca. Cu siguranta, va fi foarte distractiv si pentru voi, si pentru prichindel.
In sezonul cald, ori de cate ori aveti ocazia, lasati copilul sa mearga descult pe iarba, pe nisip sau chiar pe pietris (sa nu fie pietre ascutite). Aceste suprafete inegale si instabile reprezinta o provocare pentru mentinerea echilibrului.
Transformati spatiul de joaca din curte intr-un traseu cu obstacole. Asezati diverse obiecte pe iarba, cum ar fi saltele, cutii de carton, scaunele, bancute, pe care copilul sa le escaladeze. Aceste activitati sunt excelente pentru dezvoltarea echilibrului.
Incurajati copilul sa faca miscari de lovire a unei mingi cu piciorul. Jucati-va impreuna cu mingea sau instalati in curte o mica poarta de fotbal. Miscarea de ridicare a piciorului il obliga sa-si mentina echilibrul.
Mergeti in diverse parcuri si locuri de aventura. Acest lucru ii permite copilului sa incerce noi trasee si sisteme de joc: tobogane, platforme de catarare si multe altele. Aceste sisteme il ajuta sa exerseze diverse miscari in care echilibrul este esential.
Dupa 3 ani, copilul este capabil sa se dea in leagan fara spatar. Incepeti cu un leagan apropiat de sol, cu miscari lente si viteza mica. Leaganul este un mijloc foarte bun pentru dezvoltarea echilibrului.
Pe langa activitatea obisnuita de inot sau balaceala, piscina este un mediu in care pot fi exersate diverse exercitii de echilibru. Iata unul dintre ele: ajutati copilul sa stea in sezut pe un colac de inot.
Incurajati copilul sa practice sporturi care favorizeaza dezvoltarea echilibrului. De exemplu: fotbal, mersul pe bicicleta, trotineta, role, patinaj, schi, karate.
Anumite tulburari, cum ar fi dispraxia motorie, pot cauza probleme de echilibru. Astfel, daca remarcati ca micutul nu urmeaza anumite etape ale dezvoltarii motorii, de exemplu, nu sta in sezut si nu se deplaseaza de-a busilea pana la 12 luni, este bine sa discutati cu medicul. De asemenea, daca prezinta intarzieri in privinta mersului (la 18 luni nu merge inca), cereti sfatul medicului.
Dezvoltarea echilibrului ii confera copilului sentimentul de siguranta si il ajuta sa nu cada de multe ori si sa nu se raneasca. Lasati copilul sa-si descopere abilitatile, nu il fortati sa sara peste etapele normale ale dezvoltarii, dar nici nu-l descurajati cand incearca miscari noi. Asigurati-i insa un mediu sigur si linistit.
Referinte:
https://naitreetgrandir.com/fr/etape/0_12_mois/jeux/fiche.aspx?doc=equilibre-jeux-pour-le-stimuler-et-le-renforcer
https://www.magicmaman.com/5-recommandations-pour-aider-bebe-a-marcher3529812.asp
Navigarea prin provocările și incertitudinile pubertății nu este ușoară, nici pentru copii, nici pentru părinți.…
Crăciunul devine magic atunci când nu trebuie să fie perfect. În goana după cadouri impecabile,…
Părinții care locuiesc la curte și dispun de un spațiu mai generos, optează pentru amenajarea…
Ai născut recent, ești în al nouălea cer, dar parcă ceva s-a schimbat. Cu toate…
Mâine, 3 octombrie 2024, se dă startul celei mai mari expoziții din România dedicate copiilor…
Descoperă gama noastră de produse pentru prânz, concepute special pentru a oferi confort, siguranță și…